Să-ți povestesc

Eram undeva, la țară și-i țineam de urît unui bătrîn cu chef de poveste.

-No, stai să-ți povestesc cum să făcea educație pe vremea cînd eram eu prunc.

-Era la cîțiva ani după război, iar eu aveam fo 10-12 ai ( ani).Baiu era că tare multe năzbîtii făceam și nu trecea zi să n-o iau pe coajă de la mama.Tata numa se uita la noi, că dacă ar fi dat, ne-ar fi băgat în copîrșeu ( sicriu).

Tocmai am făcut una lată rău-nu-mi mai amintesc ce ( sau nu a vrut să-mi spună)- și mi-a zis fratele meu că de data asta mă judecă tata. Si m-am gîndit io că dacă dispar o vreme de acasă s-or spărie și m-or ierta cînd m-oi întoarce.Zîs și făcut. era cald, vară și puteam sta prin împrejurimi o vreme.

M-or cătat tăt satu, da după o zî mi s-o făcut foame și m-am dus acasă.

Două zîle nu mi-o zîs nime nimic. Da după aia s-o adunat tăt satu în bătătura noastră, m-or întins pă o capră de lemn,or pus alături o ladă goală și…

Tata a zîs tare, să audă tătă lumea

-Cea mai mare supărare și durere pentru un părinte este să-și piardă pruncii.Si voi n-aveți voie în nici un fel să le aduceți, de bună voie, o așa supărare.

Te-or judeca femeile, că ele suferă pentru pruncii lor de la naștere începînd, tătă viața.

A început mama și a zîs- eu am doi prunci. Si mi-a tras două, cu o botă de alun, peste cur, de mi-au dat lacrimile.A dat tare.

Apoi a venit altă muiere și mi-a mai dat cîteva, care cîți prunci avea.Apoi , avenit o lele care a zîs că are tri prunci.Doi trăiesc și unu a murit în război.Și  nu m-a lovit, ci m-a atins de două ori și o dată a dat tare cu bota în lada de lemn.Si din ce în ce mai multe femei mă atingeau și loveau lada de lemn.Si-atunci am înțeles și aș fi vrut să mă lovească toate, să-mi rupă spatele, dar să le fie tăț pruncii aici,dar ele loveau lada.Si la sfîrsit a venit lelea Floare și a zis, eu am șapte prunci.Doua fete, una a murit  coptilă de scarlatină și una cînd o născut, dar mi-a rămas pruncuțul, și cinci ficiori, care or murit în război.Nu i-am văzut în copîrșeu, nu știu unde sînt inmormîntați, să le pun o cruce și să le  sădesc cîte un prun  la căpătîi și cînd or ieși prunele să fac țuică și să le țîi ospăț de nuntă, c-așa-i datina.Si a lovit lada de șapte ori.

M-am sculat de pe capră și am mers la fiecare femeie din sat și i-am zîs-Iartă-mă mamă!

Să cînta ( plîngeau) tăt satu  ca la prohod ( înmormîntare).

Le spun eu acum celor care sînt plecați prin țara largă sau prin alte țări.

Mai mergeți pe acasă, la ăi bătrîni, să le îndulciți singurătatea că azi-mîine veți mai găsi doar pruni uscați prin cimitirul pustiu.

Părinți

De-ale mele

Nu dau sfaturi.

Mă refer la a sfătui pe tineri ce să facă sau să nu facă pentru ţară, pentru viitor.

Si am să explic de ce, după ce fac un scur pomelnic.

Bunicii şi o parte din părinţii noştri au reconstruit ţara după război.Că le-a convenit politica ori nu.

Cealaltă parte a părinţilor noştri au industrializat ţara, au  construit  fabrici, uzine, hidrocentrale, şesele, căi ferate şi nenumărate altele.Că le-a convenit politica sau nu.

Noi şi cîteva generaţii după noi, am continuat cu construirea, am dat de lucru şi locuinţe tuturor, dar am şi plătit datoria ţării.Am plătit-o cu frig, mizerie, întuneric, şi foamete de parcă noi am ieşit din război.Că ne-a plăcut politica ţării ori nu.

Tot noi am făcut şi Revoluţia.Să nu-mi vorbiţi de aranjamente naţionale şi internaţionale.Cei care au ieşit în stradă, cei care au murit atunci nu ştiau de nici un aranjament, doar că TREBUIE să fie atunci acolo.

De ce nu dau sfaturi?

Pentru că noi ne-am asumat revoluţia, dar nu şi ce a urmat.Cu toate că am fost, toţi ( sau aproape) de acord cu  Proclamaţia de la Timişoara, nu am aplicat-o.

Iar rezultatul se vede acum.

Deci, lăsîndu-le o astfel de moştenire, cum să mai pot să  dau sfaturi?

Sper doar să-şi dea seama singuri că cu ieşitul în stradă, la noi în ţară, nu se rezolvă nimic.

 

Intenţia

Pe la sfîrşitul anilor 70 ne-a prins şi pe noi,  gaşca, ideea cu fugitul „dincolo” spre libertate.

Nu ne era nici mai rău, nici mai bine decît la alţii, făceam ce ne toca şi n-aveam  probleme, dar era o modă, un curent de fugă.

Am povestit, ne-am convins unul pe altul, am argumentat pro şi contra, ne-am certat şi ne-am împăcat şi pînă la  urmă am  rămas trei hotărîţi că  este o aventură care trebuie încercată.

Si după ce am întors pe toate feţele  probabilitatea unei reuşite am ajuns la concluzia că spre Sîrbi este soluţia.

Buuun!Hotărîrea fiind luată, dar încă nefiind  bătută în cuie, fiecare şi-a făcut curaj, şi-a făcut aprovizionare şi ne-am dat un termen pentru a ne  anunţa unul pe celălalt dacă şi cînd vom încerca să  facem marele pas.

Normal că mă perpeleam la foc mic şi întorceam pe  toate feţele şansa de a reusi să trecem şi ce va însemna viaţa noastră după aceea, căci totul, absolut totul era necunoscut.

Am mers şi pe munte cu unul din prieteni să cernem şansele şi motivaţia, dar fără prea multe rezultate.

Inainte de termenul limită i-am spus mamei, să ştie , să nu fie luată ca din oală, iar mama l-a informat şi pe  tata.

Nu mă înţelegeam cu  tata de nici o culoare.Era clar că n-aveam nimic în comun şi era reciprocă treaba.Cu toate astea  am stat cu ei în poveşti, iar tata m-a întrebat dacă îmi lipseşte ceva, dacă acest risc îmi vas schimba viaţa în bine, în mai bine decît pînă acum.

Neprimind nici un răspuns mi-a spus că  deşi ar avea modalităţi de a mă împiedeca să fac asta, nu o va face.E dreptul tău să îţi  faci viaţa cum  crezi, căci tu o vei duce oricum ar fi, dar să ai grijă să nu te prindă şi să nu mori.Dar decît să te prindă, mai bine  să mori!

La termenul stabilit  ne-am întîlnit şi fiecare am dat verdictul.

Doi dintre noi am renunţat şi nu ne-a părut rău nici atunci, nici după  aceea.Unul n-a renunţat, şi-a mai găsit pe cineva cu care să meargă şi… au fost prinşi pe Dunăre.I-au lăsat să se chinuie pînă aproape la mijlocul fluviului, după care i-au pescuit.

Prietenul  nostru este, relativ, în regulă, după ani de puşcărie grea.Celălalt, care s-a  bătut cu soldaţii şi la postul de miliţie cu miliţienii , după ani de puşcării  a fost internat la psihiatrie.Pe  viaţă.

Le-am mulţumit părinţilor mei.

Incurajări

Eram tînăr, cu o grămadă de preocupări şi îndrăgostit pînă peste cap.Era un vis, un zbor, un vîrtej.

La un moment dat iubita mea a hotărît că vrea un copil.

Normal că eu n-aveam astfel de gînduri.Imi plăcea prea mult să nu-mi pese de nimic, să mă joc, să mă distrez.

I-am spus că sîntem prea tineri, că încă mai trebuie să ne jucăm, că …,nenumărate şi eram liniştit că nu m-a contrazis.

Intr-o după masă, făceam înregistrări, cînd a sunat la uşa, n-a intrat la invitaţia mamei şi cînd m-a văzut mi-a zis: Nu mi-a venit!

Si a plecat.Oricît am căutat-o şi acasă şi prin alte părţi, n-am găsit-o.

Nu vreau să vorbesc aici  de sentimentele, senzaţiile care m-au încercat atunci.Că eram cînd nervos şi supărat, cînd vesel şi mîndru de parcă salvarea planetei stătea pe umerii mei.

Cu tata nu mă înţelegeam de loc.Dar cînd a aflat vestea m-a invitat la o bere.

Mă întrebam de ce naiba e aşa de mîndru, că el n-a avut nici un aport la, dar am acceptat.

Cînd am ajuns la restaurant, la intrarea pe terasă  tata a zis tare:Voi fi bunic!

Au sărit toţi de pe la mese să-l felicite.Ne-am aşezat lîngă doi vecini şi după ce s-au mai felicitat între ei şi-au amintit şi de mine.

De-acum să nu-mi mai spui nene, că sîntem egali.

Si a început.

Măi băiete, s-a terminat cu părul mare, s-a terminat cu muzicile.De-acum eşti tată şi trebuie să ai alte gînduri, alte priorităţi.Starea civilă, nunta-pînă nu se vede sarcina, că n-o să se îmbrace mireasă cu burta la gură-te înscrii la locuinţă din timp să poţi alege cartierul în care vrei să stai, mobilă, maşină de spălat, aragaz,frigider, televizor, rate, rate…

De-acuma ai responsabilităţi.

Participau toţi de pe terasă la incurajări.

Zicea unul, proaspăt căsătorit, să-ţi iei gîndul de la „păsărică” cel puţin doi ani de-acum înainte.Pînă naşte are tot felul de probleme.Cînd ţi-e lumea mai dragă o ia la fugă şi vomează-îţi dai seama că în condiţiile alea n-are chef- şi după ce se naşte copilul…

Să te pregăteşti de alergat,că pînă-i gravidă are tot felul de pofte care se manifestă numai seara şi noaptea, cînd sînt închise alimentarele.Si va trebui să iei restaurantele în rînd, să te baţi cu portarii, ospătarii, bucătarii pentru o felie de nu ştie nimeni ce.

La cum te ştiu, norocos, sigur copilul tău nu va dormi noaptea.În schimb va plînge.Va urla ca din gură de şarpe una-ntr-una şi n-o să ştiţi de ce.Orice veţi încerca va fi degeaba.Si o să-l iei în braţe, o să pui Deep Purple şi o să-l scuturi, legeni pînă o să se liniştească sau o să adoarmă.Că după ce va creşte o să arunci discurile cu Deep Purple, o să ştergi înregistrările.Să nu mai auzi de Deep Purple.

Si o să cace.Nici o maşină de spălat nu poate face faţă la cît poate căca şi pişa un copil mic.O să-ţi fie plină casa de scutece puse la uscat.Si bucătăria şi caloriferele, şi balconul, iar baia va fi plină de scutece care-şi aşteaptă rîndul la spălat.

Încă nu apăruseră pamperşii.

Totul în jurul tău va fi numai caca de copil mic.Va mirosi casa a pişu şi caca.Hainele, blocul, peste tot vei simţi numai miros de caca.Poţi să te dai şi cu rexona, că tot a căcat va mirosi totul.

Si au continuat pe aceiaşi temă, dezvoltînd şi rîzînd.

Mi-am băut berea, am plătit-o şi la plecare i-am multumit tatei pentru încurajări şi i-am spus unuia din vecini, că dacă este atît de rău, de ce are el patru copii.Înseamnă că ori este prost, ori este nebun.S-a rîs în continuare, fără supărare.

Un alt vecin m-a luat pe după umeri şi mi-a zis -Bine ai venit în lumea, plină de surprize, a femeilor.Vei mai avea şi alte surprize.

Si am avut.După două săptămîni în care m-am perpelit la foc mic, mi-a venit iubita la uşă şi cu un zîmbet dulce mi-a zis : Alarmă falsă!Mi-a venit….

De-ale noastre

A trecut o săptămînă de cînd a început isteria cu copilul căzut la sala polivalentă din Cluj.

Ce naiba, toată lumea e vinovată, numai tatăl acelui copil nu?

Dacă l-ar fi ţinut de mînă, chiar dacă ar fi alunecat, n-ar fi căzut.

Sau ar fi trebuit să i se dea un insoţitor permanent copilului, în timp ce tatăl se uita după draci beţi?

Laşi , aşa, copilul să se fledurească pe trepte, printre oameni care urlă, sar , dau din picioare sau din mîini in timp ce tu, tatăl, te uiti după orice altceva?

Păi, aşa, ar putea să se dea de-a berbeleacul din vîrful scărilor de pe Cetatuie- cam 200 de metri de trepte- pînă in stradă şi dacă n-ar fi fost nici o maşină în zonă, pînă în Someş si tot Primăria ar fi fost de vină?

Mai nou părinţii nu mai au nici o responsabilitate?

Neamurile

Cind te casatoresti nu-ti iei pur si simplu sotia si plecati impreuna .

Sa-ti fie mereu secunda vietii,universul pe care tu , cercetator pasionat sa-l descoperi cu grija, cu pasiune, cu iubire putin cite putin.Nu-ti iei pur si simplu partenera  cu care sa dansezi de-atunci inainte ,  doar voi si nimic altceva decit soarele luminii voastre, bucuria, palpitatia, zborul- doua pasari zburind imbratisate.

Navalesc atunci in viata ta o gramada de oameni pe care nu-i cunosti si nici n-ai vrea sa-i cunosti.Parinti, frati, surori cu sotii si copii lor, unchi, matusi, si inca atitia care nu te intereseaza, dar pe care trebuie sa-i respecti.

Unii ajung sa-ti fie dragi, altii prieteni, pe altii nu poti sa-i suferi, dar pe toti trebuie sa-i respecti pentru ca sint neamurile ( rudele) sotiei tale.Si la fel se intimpla si in cazul sotiei cu cei care ii invadeaza viata din partea ta.

 

Cit de mult am dorit sa inverzeasca totul, sa vina caldura, sa iesim , sa ne scufundam in verde.

Nu prea ne-a iesit pina acum uneori din motive financiare, alteori din alte motive.Dar macar in una din cele doua zile ale sfirsitului de saptamina am reusit sa atingem cite un pic de Trascau, sa ne limpezim ochii cu verdele padurii, cu cerul reflectat in apele reci care curgeau jucause printre pietre.Si cam la asta speram si pentru duminica, dar…

 

Eu am senzatia ca sint destul de elastic in relatiile cu altii, dar nu-mi place , ba chiar ma enerveaza, atunci cind sint pus in fata faptului implinit.Daca ne hotarim sa facem ceva si brusc aflu ca trebuie sa facem altceva,din motive care nu tin de dispozitia noastra.

Pe la jumatatea saptaminii am aflat ca o matusa a sotiei este internata intr-un spital din Cluj.Normal , sotia s-a dus pe la ea, i-a dus ce avea nevoie si ne gindeam ca duminica dimineata vom trece pe-acolo apoi vom fugi din oras si spre seara vom mai trece pe la spital.

Simbata am aflat ca vin niste rude sa o vada la spital.Rude care nu sint din Cluj si ca vin toata gasca.

Adica, adio iesire, adio timp numai pentru noi…

Sa stai in pozitie de drepti, sa le stai la dispozitie, sa-i intretii, sa-i duci, sa-i aduci,sa…

Simteam ca-s bun de pus pe lant, cu botnita !

Dar ce poti sa spui ? Nu se intimpla in fiecare zi.

Mare mi-a fost surpriza si bucuria cind au venit , sa constat ca sint cei dragi.Cei cu care ma inteleg bine,  pe care ma bucur sa-i am in preajma, cu care am ce sa povestesc, sa glumesc, sa ridem…

Ne-am simtit bine impreuna, am fost la spital unde marea surpriza a inlacrimat pe toata lumea, ne-am plimbat dupa aceea si ne-a parut rau ca trebuie sa plece.

Iar peste citeva ore i-am sunat sa vedem daca au ajuns cu bine acasa.

Nu, n-a fost o duminica pierduta si  am fi vrut sa mai putem sta impreuna, sa lungim clipele…

 

 

 

 

Educatie ? 2

Pe vremuri,cind se pregateau copiii sa mearga la scoli sau prin alte parti la munca,parintii le tineau o „predica”,probabil singura predica pe care n-o uitau niciodata.

Sa stii ca de-aici din poarta casei incepe dorul si se termina numai cind ajungi aici,acasa.

Oriunde te duci,sa stai oblu (drept),sa privesti oamenii in fata si sa fii cinstit,onest.

Sa te doara cind lucra altcineva in locul tau.Asta inseamna ca tu nu esti in stare sau ca n-ai facut bine.

Si nu uita,de cind te duci si ne facem semne,noi stam la poarta si te asteptam cu drag sa vii,cu lacrimi in ochi si-n suflet.

Ca vii in masina,c-ai avut noroc in viata sau vii in curu’ gol,ca n-ai avut noroc in viata,aici ACASA te asteptam si te primim cu  drag,cu bucurie.

 

Educatie

Eram copil,in vacanta la o matusa,la tara.

Traia si tatal unchiului meu.Un batrinel cu parul alb,orb-de batrinete.Avea nouazeci si ceva de ani.

In fiecare dimineata unchiul il spala cu apa rece din fintina,il barbierea daca era cazul si-l ajuta sa se imbrace.Dupa ce mina isi lua cirja facuta din lemn de corn si se aseza in fata casei pe un scaunel,cu fata la drum,de parca astepta pe cineva.

Isi sprijinea bota de perete,la mina stinga.

Se mai intimpla ca trecind pe linga dinsul,sa-i mut bota citiva centimetri,atit cit sa n-o ajunga.Daca trecea unchiul prin zona,ii punea bota la indemina,il mingiia si-si vedea de treaba.

Intr-o zi,s-a prins bunicul de manevra mea si mi-a spus:

-Ti-oi trage citeva alduituri pe spinare cu bota asta de corn,de-i crede ca-i duminica si a venit popa la biserica!

A aldui= a binecuvinta

L-am intrebat pe unchiul meu ce a vrut sa spuna bunicul si mi-a raspuns ca pe vremea cind era el copil si inainte de asta,de cind exista satul (atestat documentar de pe la 1400 ),parintii nu-si bateau copiii.

Isi notau traznaile facute si duminica dimineata,la biserica,preotul ii pedepsea ,pe fiecare in parte in functie de gravitate ,cu o bota din lemn de corn.Dupa care se spala,isi lua patrafirul si incepea slujba.

Era o lectie.Pe parinti ii doare durerea copilului lor,dar pe un strain nu-l doare si  loveste tare.

Nu i-am mai mutat bota.Ba chiar l-am scos la plimbare prin sat si ma miram cind vedeam mai tineri si mai batrini venind la dinsul spunindu-i : Saru’mina,tata! si pupindu-i mina.

Inclusiv preotul a facut la fel.

Bunicul a fost invatator  in sat si singurul croitor atestat cu Scoala de Arte si Meserii din Cluj.

Ca,zicea dinsul,trebuie sa stii si o meserie.Nu se stie cum se intoarce roata vietii si trebuie sa-ti duci familia  mai departe,cu demnitate.

Si unchiul a fost invatator si croitor,atestat tot la Scoala de Arte si Meserii din Cluj.Dar n-a profesat ca invatator.Doar agricultura si croitorie.

Era o alta lume sau asa ne place noua sa zicem,ca o scuza pentru lipsurile noastre?

 

La multi ani!

Sa va fie parintii sanatosi!

Sa va fie copii fericiti!

Sa va fie prietenii prieteni!

Sa va dea Dumnezeu cite un pic din tot ce va doriti si primiti un pic si de la mine (noi,toata familia).

Anul care vine si urmatorii sa aveti sanatate!

La multi ani!