Adio, Robert!

Cu regret va anunt ca in data de 30 mai, tatal meu a murit in spital, Robert Nicolaescu a decedat din pricina infectarii cu coronavirus. La spital, cat timp era tratat pentru epilepsie, a fost lasat sa sufere de catre asistente, mereu plangandu-se ca nu le pasa si nu ii ajuta deloc insa el, a ajutat pe ceilalti pacienti de parca era treaba lui, eroic chiar. Dupa o saptamana petrecuta acolo, fix in ziua in care trebuia sa fie externat, a fost testat pozitiv pentru acest virus urmand ca o saptamana sa stea in carantina alaturi de alti pacienti iar ultima saptamana, a 3-a, a petrecut-o intubat, sedat. A murit fara durere, singur. Pacat ca singurul lucru care l-a putut scapa de chinurile zilnice a fost chiar moartea insasi. Adio tuturor celor care frecventau acest blog, fie ca viata lui sa nu fie in van, sa luati in connsiderare ca orice lucru mic care-l facea necesita un mare efort pentru el, desenele sale sunt o  marturie a faptului ca daca vrei sa faci ceva, atata timp cat iti doresti din tot sufletul, absolut nimic nu te va tine inapoi.

I regret to inform you that on May 30, my father died at the hospital, Robert Nicolaescu died of coronavirus infection. There, while he was being treated for epilepsy, he was left to suffer by the nurses, always complaining that he didn’t care and didn’t help them at all, but he helped the other patients as if it were his job, heroically. After a week spent there, exactly on the day he had to be discharged, he was tested positive for this virus and will be in quarantine for a week with other patients. The last week, the 3rd, he spent it intubated, sedated. He died without pain, alone. Too bad the only thing that could save him from the daily torments was death itself. Farewell to all who frequented this blog, his life shall not be in vain. Consider this:  every little thing that he made required a lot of effort for him, his drawings are a testament to the fact that if you want to do something , as long as you want with all your heart, absolutely nothing will hold you back.

Reclamă 1968

https://fosile.wordpress.com/

De-ale mele

S-au mai strîns nişte mîini, s-au îmbrăţişat şi-au plecat, continuînd discuţia de unde au lăsat-o.Meciuri,cumpărături, trafic.., lăsînd în urmă sfîşierea, golul.

Da, viaţa merge mai departe cu griji, cu glume,cu probleme, chiar dacă într-un loc s-a oprit.

S-a mai dus un om.

Un om, un tată, un prieten.

O parte din noi merge cu el.O parte din el rămîne cu noi.Si amintirile.Serenade, chefuri, căsătorii, copii şi cîte şi cîte.

S-a spart gaşca.Primul din trupă a plecat.A vrut iasă în evidenţă.E primul care s-a însurat şi acum e primul care s-a dus.

Culmea, au trecut 36 de ani de cînd am fost,ultima data, toţi împreună.La nunta mea.

Sper că va face un pic de educaţie muzicală pe acolo şi ne va aştepta cu rock sau pop cînd vom merge şi noi.

Cale lină, prietene, în pas de slow blues!

Si hodini, că bag sama ţi-a ajuns!

De dat

De dat

Revista Sport și tehnică.
14 buc.legate.Din 1969,1970

Revista Stiință și tehnică.
20 de bucăți, legate.Din 1969,pînă în 1978

Revista Auto turism
14 buc.din 1970-1973 legate

La mulţi ani, din nou !

E, din nou, 19.

E drept că de la noi trece, dar trece cu noi.Mereu împreună de atunci cînd într-un 19, la minus 28 de grade, ne-am legat destinele în cartea vieţii.

Ca în fiecare 19, al fiecărei luni,din nou, la mulţi ani, iubito!

100 de paşi în timp

Da, este cartea scrisă de Adrian Ciorbă şi Mariana Frăţilă.

Da, este noul ghid al Bucegilor şi Văii Prahovei.

Si da, trebuie să o ai.Si nu doar cei care locuiesc în zonă, ci toată lumea.Dar nu în bibliotecă ci la îndemînă.

De fapt n-aş spune că este o carte şi mai puţin un ghid.E prea puţin spus.E ca şi cum, stînd în fotoliu, acasă, călătoreşti.Si eşti însoţit discret de un ghid pasionat care te lasă să vezi împrejurul şi-ţi povesteşte amănunte neştiute sau uitate .Te lasă să vezi şi-apoi îţi arată detalii, mici crăpături în timp  din care ies imagini, amintiri, istorii, poveşti.

Felicitări Adrian Ciorbă şi  Mariana Frăţilă!

Aţi descris prin cuvinte şi imagini locul unde a fost graniţa dintre România şi România, graniţa dintre trecut, prezent şi un posibil viitor şi ne-aţi dat nouă, tuturor şansa de a şti, a cunoaşte, a vedea şi a încerca să continuăm împreună a păstra.

Felicitări şi tuturor celor care şi-au adus obolul la înfăptuirea acestei munci!

MULTUMESC !

 

La mulţi ani, Cafeauata!

toţi privim primăvara
cum înfloresc merii
dar numai tu
faci
florile să vorbească.

poezie de

 

Muzeul pălăriilor de paie 2

De cîțiva ani, trecănd pe la Corund, am văzut un indicator care zicea de Muzeul pălăriilor de paie, aflat la 25 km de drumul nostru.

Ne-am zis că trebuie să-l vizităm,  dar n-a fost să fie pînă acum.

Sîmbătă aveam drum spre Odorhei, așa că…

Ne-am informat de pe goagăl  și am găsit un drum mai scurt, de la Sîngeorgiu de Pădure, de 15 km, iar de acolo alți 25 pînă la Corund.

La Sîngeorgiu am ratat intrarea spre destinația noastră și ar fi trebuit să mergem pînă la capătul localității, pentru că era plin de polițiști și…linie continuă.

Pînă la urmă am trecut peste, gîndindu-mă că cei care locuiesc pe partea cealaltă nu merg pînă în China, să poată întoarce și să intre în curtea proprie.

Buuun.Întîi, drumul de cubic apoi… un rahat de drum de țară.Adică mers încet și foarte încet peste gropi, bălți și pietre.Zona este foarte frumoasă și drumul trece și pe lîngă lacul Bezid.O minunăție de lac, dar care nu este anunțat nicăieri.Natural, mare, cu două brațe, nenumărate case șă căsuțe, dar fără drum.

N-am făcut nici o poză, căci trebuia să fim atenți la gropi și n-am mai avut chef să opresc.Căci, dacă ne-am pornnit, nu ne-am mai întors din drum să încercăm prin altă parte.

15 km într-a doua sau mai puțin.Brrr!

Ce demenție, să aibă o zonă turistică atît de frumoasă și să n-aibă drum.Atîta doar, că la fiecare intersecție de drumuri era un indicator cu muzeul.

Pe drum, am depășit cu greu un grup de bicicliști care se topeau  încet pe biciclete.Ca de altfel și noi în mașină.

https://fosile.wordpress.com/După mai multe opriri în sat, căci dacă pînă aici ești dirijat cum trebuie, aici ești cam trimis aiurea.Noroc că nu sînt multe direcții.Dar trebuia să gasesc un loc la umbră  pentru mașina cu cățel în ea.

Oamenii foarte amabili îți arată unde să mergi sau te invită la ei să vezi ce lucrează.Căci e clar că toată lumea face împletituri de paie, cipcă ( macrame) și alte nenumărate forme de îndemîmări.

Muzeul a fost deschis de Socs Lajos, confecționer de pălării din strămoș în strămoș și din tată în fiu.

Adică, de împletit împletește toată lumea.Copiii de cînd încep să umble, încep și să împletească, dar pălării poate confecționa doar cel care are mașini de cusut specializate, prese și calapoade .

https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/Vizitatori de prin toată lumea au lăsat o urmă a trecerii lor.

https://fosile.wordpress.com/Prin curte sînt o grămadă de pietre modelate de pîrîul din sat Cușmed.

https://fosile.wordpress.com/Totul este frumos amenajat, curat, cu explicații in românește, ungurește și engleză.

Calapoade

Calapoade

Cartea Recordurilor

Cartea Recordurilor

https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/Va mai urma.

Cafeluței

La mulți ani, Cafeluța!

Spuse în şoaptă,
cuvintele care tac,
în vis se aud.

haiku de