Acasa (continuare)

Chiar si cind  se zugraveste se arunca o gramada de lucruri, dar la o mutare multe foarte multe ramin pe loc, altele se arunca, iar altele se pun atit de bine incit nu le mai gasesti, ramase in cutii sau bagaje nedesfacute.

Adolescentii.

Sint cei pe care nu-i intelege nimeni si care nu se inteleg cu nimeni.

Parintii, e clar, nu-i inteleg.Nici n-au cum, caci ei n-au fost adolescenti…

Adolescenta e momentul in care se traieste intens totul.Se experimenteaza totul- a-i mei se mirau ca le dispar medicamentele din casa, iar eu ma miram ca desi am amestecat toate cu toate nu ies bule sau aburi sau culori ca la ora de chimie.

Acasa, pentru adolescenti e locul in care parintii le ofera protectie  si mai ales,locul in care isi construiesc un sanctuar.

Isi mobileaza camera cu tot felul de chestii, pietre, capete de ata, flori sau frunze printre file de carti.Acolo viseaza singuri sau cu eroii cartilor pe care le devoreaza, acolo scriu versuri sau proza sau muzica, acolo cinta la chitara sau alte „instrumente” confectionate de ei.Acolo construiesc sau deseneaza sau impreuna cu prietenii fac fotografii, pregatesc excursii, viseaza impreuna.Acolo il fluiera prietenii, acolo vine prima fata ( baiat) in vizita…

Eram si eu ca toti ceilalti.Ma si mir cind aveam timp de toate.Si bicicleta si excursii si chitara si laborator foto si vioara si carti, caci le mincam pe piine si…

Eram cu o fata si…intr-un tirziu am reusit performanta de a o tine de mina.Adica, sa mergem de mina pe strada, in vazul tuturor- caci noi, in suprema fericire, nu vedeam pe nimeni.Era asa, un fel de zbor-plutire-vis si clar nimic nu era in jurul nostru.Eram doar noi doi, de mina.

Si cum pluteam noi asa, vedem amindoi deodata, in fata noastra o moneda de 1 leu.Am luat-o, am fugit pina la IRA la linia ferata si dupa ce a trecut un tren peste ea si s-a marit si aplatizat, am taiat-o in doua, am facut cite o gaura in fiecare bucata si le-am purtat purtat amindoi, talisman a norocului nostru comun.

Nu, nu mai exista.Nici sanctuarul, nici caietele cu poezii, nici…

Am reusit sa pastrez doar filmele foto.

Acasa e locul unde sint parintii si locul in care te regasesti copil, adolescent, tinar cu tot ce ai adunat, cu toate experientele, trairile adunate.

Si pentru mine a fost greu sa reincep de fiecare data sa-mi construiesc o legatura intre diferitele faze de viata si m-a ajutat mult legatura pastrata cu prietenii.Dar ma gindesc la parintii care-si lasa totul aici si se muta in alta tara sau ei se reintorc in tara, dar copii lor s-au nascut in alte tari si trebuie sa lase tot si sa vina aici.

Vor fi marcati mereu de frica de a pierde tot si a reincepe de la zero.Si asta inseamna si prietenii.

Ginditi-va parinti si la copii, cind vreti sa faceti schimbari de genul acesta!

 

Anunțuri

Mi se intimpla numai mie?

Daca merg pe o strada cu mii de alti pietoni si este printre ei unul beat,la mine se opreste:

Servus prietene! si are chef de conversatie.

Prin zona Cipariu (piata din Cluj) este un tigan cu piranda lui.De cite ori ma vede imi cere tigari.La modul imperativ.De la nimeni altcineva.

O gramada de adolescenti ma intreaba:

-Neneaaaa,aveti tigari!

Le raspund ca am si merg mai departe lasindu-i cu gura cascata.

Nu dau tigari copiilor!

O gramada de iehovisti tin cu tot dinadinsul sa-mi faca educatie religioasa.

Daca este un meserias care nu se tine de cuvint,pe mine ma asigura ca…

Pina sa-l gasesc pe cel corect,mai intilnesc alti citiva care ma asigura ca…

Astazi,pe strada,din vreo 30 de trecatori pe mine m-a gasit o doamna plina de stegulete si pliante,sa ma cheme la votat.Si avea chef de conversatie.

Eu nu.Si nici n-am chef sa votez alti nemernici care doar sa ridice mina si sa primeasca salarii grase,in timp ce pentru mine,pentru noi nu fac nimic.

De 22 de ani nu fac nimic.

Si mai sint o gramada de situatii care nu-mi vin acum.

Oare am o moaca cu care ii atrag?