Neamurile

Cind te casatoresti nu-ti iei pur si simplu sotia si plecati impreuna .

Sa-ti fie mereu secunda vietii,universul pe care tu , cercetator pasionat sa-l descoperi cu grija, cu pasiune, cu iubire putin cite putin.Nu-ti iei pur si simplu partenera  cu care sa dansezi de-atunci inainte ,  doar voi si nimic altceva decit soarele luminii voastre, bucuria, palpitatia, zborul- doua pasari zburind imbratisate.

Navalesc atunci in viata ta o gramada de oameni pe care nu-i cunosti si nici n-ai vrea sa-i cunosti.Parinti, frati, surori cu sotii si copii lor, unchi, matusi, si inca atitia care nu te intereseaza, dar pe care trebuie sa-i respecti.

Unii ajung sa-ti fie dragi, altii prieteni, pe altii nu poti sa-i suferi, dar pe toti trebuie sa-i respecti pentru ca sint neamurile ( rudele) sotiei tale.Si la fel se intimpla si in cazul sotiei cu cei care ii invadeaza viata din partea ta.

 

Cit de mult am dorit sa inverzeasca totul, sa vina caldura, sa iesim , sa ne scufundam in verde.

Nu prea ne-a iesit pina acum uneori din motive financiare, alteori din alte motive.Dar macar in una din cele doua zile ale sfirsitului de saptamina am reusit sa atingem cite un pic de Trascau, sa ne limpezim ochii cu verdele padurii, cu cerul reflectat in apele reci care curgeau jucause printre pietre.Si cam la asta speram si pentru duminica, dar…

 

Eu am senzatia ca sint destul de elastic in relatiile cu altii, dar nu-mi place , ba chiar ma enerveaza, atunci cind sint pus in fata faptului implinit.Daca ne hotarim sa facem ceva si brusc aflu ca trebuie sa facem altceva,din motive care nu tin de dispozitia noastra.

Pe la jumatatea saptaminii am aflat ca o matusa a sotiei este internata intr-un spital din Cluj.Normal , sotia s-a dus pe la ea, i-a dus ce avea nevoie si ne gindeam ca duminica dimineata vom trece pe-acolo apoi vom fugi din oras si spre seara vom mai trece pe la spital.

Simbata am aflat ca vin niste rude sa o vada la spital.Rude care nu sint din Cluj si ca vin toata gasca.

Adica, adio iesire, adio timp numai pentru noi…

Sa stai in pozitie de drepti, sa le stai la dispozitie, sa-i intretii, sa-i duci, sa-i aduci,sa…

Simteam ca-s bun de pus pe lant, cu botnita !

Dar ce poti sa spui ? Nu se intimpla in fiecare zi.

Mare mi-a fost surpriza si bucuria cind au venit , sa constat ca sint cei dragi.Cei cu care ma inteleg bine,  pe care ma bucur sa-i am in preajma, cu care am ce sa povestesc, sa glumesc, sa ridem…

Ne-am simtit bine impreuna, am fost la spital unde marea surpriza a inlacrimat pe toata lumea, ne-am plimbat dupa aceea si ne-a parut rau ca trebuie sa plece.

Iar peste citeva ore i-am sunat sa vedem daca au ajuns cu bine acasa.

Nu, n-a fost o duminica pierduta si  am fi vrut sa mai putem sta impreuna, sa lungim clipele…

 

 

 

 

Educatie

Eram copil,in vacanta la o matusa,la tara.

Traia si tatal unchiului meu.Un batrinel cu parul alb,orb-de batrinete.Avea nouazeci si ceva de ani.

In fiecare dimineata unchiul il spala cu apa rece din fintina,il barbierea daca era cazul si-l ajuta sa se imbrace.Dupa ce mina isi lua cirja facuta din lemn de corn si se aseza in fata casei pe un scaunel,cu fata la drum,de parca astepta pe cineva.

Isi sprijinea bota de perete,la mina stinga.

Se mai intimpla ca trecind pe linga dinsul,sa-i mut bota citiva centimetri,atit cit sa n-o ajunga.Daca trecea unchiul prin zona,ii punea bota la indemina,il mingiia si-si vedea de treaba.

Intr-o zi,s-a prins bunicul de manevra mea si mi-a spus:

-Ti-oi trage citeva alduituri pe spinare cu bota asta de corn,de-i crede ca-i duminica si a venit popa la biserica!

A aldui= a binecuvinta

L-am intrebat pe unchiul meu ce a vrut sa spuna bunicul si mi-a raspuns ca pe vremea cind era el copil si inainte de asta,de cind exista satul (atestat documentar de pe la 1400 ),parintii nu-si bateau copiii.

Isi notau traznaile facute si duminica dimineata,la biserica,preotul ii pedepsea ,pe fiecare in parte in functie de gravitate ,cu o bota din lemn de corn.Dupa care se spala,isi lua patrafirul si incepea slujba.

Era o lectie.Pe parinti ii doare durerea copilului lor,dar pe un strain nu-l doare si  loveste tare.

Nu i-am mai mutat bota.Ba chiar l-am scos la plimbare prin sat si ma miram cind vedeam mai tineri si mai batrini venind la dinsul spunindu-i : Saru’mina,tata! si pupindu-i mina.

Inclusiv preotul a facut la fel.

Bunicul a fost invatator  in sat si singurul croitor atestat cu Scoala de Arte si Meserii din Cluj.

Ca,zicea dinsul,trebuie sa stii si o meserie.Nu se stie cum se intoarce roata vietii si trebuie sa-ti duci familia  mai departe,cu demnitate.

Si unchiul a fost invatator si croitor,atestat tot la Scoala de Arte si Meserii din Cluj.Dar n-a profesat ca invatator.Doar agricultura si croitorie.

Era o alta lume sau asa ne place noua sa zicem,ca o scuza pentru lipsurile noastre?