Poza 115

Cindva,undeva

Acasa (continuare)

Chiar si cind  se zugraveste se arunca o gramada de lucruri, dar la o mutare multe foarte multe ramin pe loc, altele se arunca, iar altele se pun atit de bine incit nu le mai gasesti, ramase in cutii sau bagaje nedesfacute.

Adolescentii.

Sint cei pe care nu-i intelege nimeni si care nu se inteleg cu nimeni.

Parintii, e clar, nu-i inteleg.Nici n-au cum, caci ei n-au fost adolescenti…

Adolescenta e momentul in care se traieste intens totul.Se experimenteaza totul- a-i mei se mirau ca le dispar medicamentele din casa, iar eu ma miram ca desi am amestecat toate cu toate nu ies bule sau aburi sau culori ca la ora de chimie.

Acasa, pentru adolescenti e locul in care parintii le ofera protectie  si mai ales,locul in care isi construiesc un sanctuar.

Isi mobileaza camera cu tot felul de chestii, pietre, capete de ata, flori sau frunze printre file de carti.Acolo viseaza singuri sau cu eroii cartilor pe care le devoreaza, acolo scriu versuri sau proza sau muzica, acolo cinta la chitara sau alte „instrumente” confectionate de ei.Acolo construiesc sau deseneaza sau impreuna cu prietenii fac fotografii, pregatesc excursii, viseaza impreuna.Acolo il fluiera prietenii, acolo vine prima fata ( baiat) in vizita…

Eram si eu ca toti ceilalti.Ma si mir cind aveam timp de toate.Si bicicleta si excursii si chitara si laborator foto si vioara si carti, caci le mincam pe piine si…

Eram cu o fata si…intr-un tirziu am reusit performanta de a o tine de mina.Adica, sa mergem de mina pe strada, in vazul tuturor- caci noi, in suprema fericire, nu vedeam pe nimeni.Era asa, un fel de zbor-plutire-vis si clar nimic nu era in jurul nostru.Eram doar noi doi, de mina.

Si cum pluteam noi asa, vedem amindoi deodata, in fata noastra o moneda de 1 leu.Am luat-o, am fugit pina la IRA la linia ferata si dupa ce a trecut un tren peste ea si s-a marit si aplatizat, am taiat-o in doua, am facut cite o gaura in fiecare bucata si le-am purtat purtat amindoi, talisman a norocului nostru comun.

Nu, nu mai exista.Nici sanctuarul, nici caietele cu poezii, nici…

Am reusit sa pastrez doar filmele foto.

Acasa e locul unde sint parintii si locul in care te regasesti copil, adolescent, tinar cu tot ce ai adunat, cu toate experientele, trairile adunate.

Si pentru mine a fost greu sa reincep de fiecare data sa-mi construiesc o legatura intre diferitele faze de viata si m-a ajutat mult legatura pastrata cu prietenii.Dar ma gindesc la parintii care-si lasa totul aici si se muta in alta tara sau ei se reintorc in tara, dar copii lor s-au nascut in alte tari si trebuie sa lase tot si sa vina aici.

Vor fi marcati mereu de frica de a pierde tot si a reincepe de la zero.Si asta inseamna si prietenii.

Ginditi-va parinti si la copii, cind vreti sa faceti schimbari de genul acesta!

 

Educatie ? 2

Pe vremuri,cind se pregateau copiii sa mearga la scoli sau prin alte parti la munca,parintii le tineau o „predica”,probabil singura predica pe care n-o uitau niciodata.

Sa stii ca de-aici din poarta casei incepe dorul si se termina numai cind ajungi aici,acasa.

Oriunde te duci,sa stai oblu (drept),sa privesti oamenii in fata si sa fii cinstit,onest.

Sa te doara cind lucra altcineva in locul tau.Asta inseamna ca tu nu esti in stare sau ca n-ai facut bine.

Si nu uita,de cind te duci si ne facem semne,noi stam la poarta si te asteptam cu drag sa vii,cu lacrimi in ochi si-n suflet.

Ca vii in masina,c-ai avut noroc in viata sau vii in curu’ gol,ca n-ai avut noroc in viata,aici ACASA te asteptam si te primim cu  drag,cu bucurie.