Incurajări

Eram tînăr, cu o grămadă de preocupări şi îndrăgostit pînă peste cap.Era un vis, un zbor, un vîrtej.

La un moment dat iubita mea a hotărît că vrea un copil.

Normal că eu n-aveam astfel de gînduri.Imi plăcea prea mult să nu-mi pese de nimic, să mă joc, să mă distrez.

I-am spus că sîntem prea tineri, că încă mai trebuie să ne jucăm, că …,nenumărate şi eram liniştit că nu m-a contrazis.

Intr-o după masă, făceam înregistrări, cînd a sunat la uşa, n-a intrat la invitaţia mamei şi cînd m-a văzut mi-a zis: Nu mi-a venit!

Si a plecat.Oricît am căutat-o şi acasă şi prin alte părţi, n-am găsit-o.

Nu vreau să vorbesc aici  de sentimentele, senzaţiile care m-au încercat atunci.Că eram cînd nervos şi supărat, cînd vesel şi mîndru de parcă salvarea planetei stătea pe umerii mei.

Cu tata nu mă înţelegeam de loc.Dar cînd a aflat vestea m-a invitat la o bere.

Mă întrebam de ce naiba e aşa de mîndru, că el n-a avut nici un aport la, dar am acceptat.

Cînd am ajuns la restaurant, la intrarea pe terasă  tata a zis tare:Voi fi bunic!

Au sărit toţi de pe la mese să-l felicite.Ne-am aşezat lîngă doi vecini şi după ce s-au mai felicitat între ei şi-au amintit şi de mine.

De-acum să nu-mi mai spui nene, că sîntem egali.

Si a început.

Măi băiete, s-a terminat cu părul mare, s-a terminat cu muzicile.De-acum eşti tată şi trebuie să ai alte gînduri, alte priorităţi.Starea civilă, nunta-pînă nu se vede sarcina, că n-o să se îmbrace mireasă cu burta la gură-te înscrii la locuinţă din timp să poţi alege cartierul în care vrei să stai, mobilă, maşină de spălat, aragaz,frigider, televizor, rate, rate…

De-acuma ai responsabilităţi.

Participau toţi de pe terasă la incurajări.

Zicea unul, proaspăt căsătorit, să-ţi iei gîndul de la „păsărică” cel puţin doi ani de-acum înainte.Pînă naşte are tot felul de probleme.Cînd ţi-e lumea mai dragă o ia la fugă şi vomează-îţi dai seama că în condiţiile alea n-are chef- şi după ce se naşte copilul…

Să te pregăteşti de alergat,că pînă-i gravidă are tot felul de pofte care se manifestă numai seara şi noaptea, cînd sînt închise alimentarele.Si va trebui să iei restaurantele în rînd, să te baţi cu portarii, ospătarii, bucătarii pentru o felie de nu ştie nimeni ce.

La cum te ştiu, norocos, sigur copilul tău nu va dormi noaptea.În schimb va plînge.Va urla ca din gură de şarpe una-ntr-una şi n-o să ştiţi de ce.Orice veţi încerca va fi degeaba.Si o să-l iei în braţe, o să pui Deep Purple şi o să-l scuturi, legeni pînă o să se liniştească sau o să adoarmă.Că după ce va creşte o să arunci discurile cu Deep Purple, o să ştergi înregistrările.Să nu mai auzi de Deep Purple.

Si o să cace.Nici o maşină de spălat nu poate face faţă la cît poate căca şi pişa un copil mic.O să-ţi fie plină casa de scutece puse la uscat.Si bucătăria şi caloriferele, şi balconul, iar baia va fi plină de scutece care-şi aşteaptă rîndul la spălat.

Încă nu apăruseră pamperşii.

Totul în jurul tău va fi numai caca de copil mic.Va mirosi casa a pişu şi caca.Hainele, blocul, peste tot vei simţi numai miros de caca.Poţi să te dai şi cu rexona, că tot a căcat va mirosi totul.

Si au continuat pe aceiaşi temă, dezvoltînd şi rîzînd.

Mi-am băut berea, am plătit-o şi la plecare i-am multumit tatei pentru încurajări şi i-am spus unuia din vecini, că dacă este atît de rău, de ce are el patru copii.Înseamnă că ori este prost, ori este nebun.S-a rîs în continuare, fără supărare.

Un alt vecin m-a luat pe după umeri şi mi-a zis -Bine ai venit în lumea, plină de surprize, a femeilor.Vei mai avea şi alte surprize.

Si am avut.După două săptămîni în care m-am perpelit la foc mic, mi-a venit iubita la uşă şi cu un zîmbet dulce mi-a zis : Alarmă falsă!Mi-a venit….

Vacanță la mare

Vine Puiu ( prietenul meu dintotdeauna) cu propunerea să mergem la mare.

Stăm o săptămînă , ajutor de ospătar, să ne asigurăm cazarea și masa, după care încă o săptămînă să ne distrăm și-apoi venim acasă, ne echipăm și mergem în Vlădeasa.

De acord și am plecat.Adică el, că eu n-am reușit.

După o zi am primit telegramă că s-a instalat la Hotel Europa din Eforie Nord și mă așteaptă.

După două zile am reușit și eu să pornesc, dar am pierdut trenul direct.Următoarea alternativă era un accelerat pînă la Brașov, un personal pînă la Ploiești și dacă ăsta nu are întîrzieri,prind un rapid pînă la mare.

Lume multă la tren, plin de tineret , glume, cîntece.Ce mai, vacanță.Erau și cîțiva cu echipamente de munte, la fel de veseli și sincer să fiu, îi invidiam.

Din Brașov a urmat personalul.O demenție.Oprea,parcă, din metru în metru.Mă gîndeam că va trece o lună pînă ajunge la Ploiești.

La țigară, pe coridor, aflu de la niște montaniarzi că la Predeal, la Hotel Orizont e plin de OJT-iști veniți la contractări, iar la Cabana Gîrbova e o întîlnire mai intimă a Salvamontului.

Mă bag în vorbă și întreb cine.

Toma Boerescu, Aristide Stavros,Nicolae Ivan,Mihai Sîrbu,Ludovic Gyorffy,Ioan Giurculescu și încă.

Uau,  seniorii  și montaniarzii  salvamontului românesc! Cum să pierd așa ceva? Deci, la prima oprire, undeva înainte de Bușteni, am coborît să merg la Gîrbova.

I-am scris o vedere la Puiu, că că-i las informații la Predeal la OJT și la drum.Ce dacă eram în sandale, ce dacă aveam doar o cămașă subțire și niște pantaloni largi, că-mi puteam face cort din ei.Chiar mă gîndeam că voi lua șuturi în fund de la ei, dar merita.

Nu-i mare distanța  și nici probleme de cățărări, aproape întreg parcursul fiind prin pădure, dar  sandalele mele nu erau făcute pentru astfel de tratament și ca să fie totul cum trebuie a început ploaia, iar eu nu aveam la mine nimic pentru împotrivă.

Un prim popas.Ce să fac? Nu știam dacă și cînd mai am tren spre mare.Nu aveam nici un echipament specific muntelui, eram ud loarcă, ranița îmi tăia umerii, devenind din ce în ce mai grea din cauza apei, iar ploaia nu părea că are intenția să înceteze.Deci? Merg mai departe.

După ce mi s-au agățat pantalonii de niște rugi de mure și am căzut grămadă printre ei.Cu greu m-am desprins  după ce mi s-a rupt cămașa și m-am zgîriat pe întreaga suprafată a corpului-noroc că n-aveam prea multă suprafață- și mă ustura de mă trecea pișu, am făcut fîșii un maieu, cu care mi-am legat pantalonii pe lîngă picior, mi-am pus o legătură și pe frunte să-mi țină părul, fleoașcă, să nu-mi intre în ochi și la drum.Cu grijă, că îmi alunecat tălpile în toate direcțiile prin sandalele ude, că toată apa din cer și de pe copaci îmi venea în ochi, împreună cu multe crengi.

Cînd am ieșit din pădure am întîlnit un pădurar care mi-a făcut un foc, să-mi usc hainele și mi-a dat o foaie de nailon să mă protejez pînă la cabană și pe unde mai merg.Că, zicea el ( și-i dau dreptate), nu ești normal să pleci pe munte echipat de mare.Dar tot el a zis – asta m-a consolat nițel- că dacă tinerii ar fi normali omenirea ar  sta pe loc.Nu-i venea să creadă că am pornit la traversare în sandale.

Mi-a confirmat că la cabană sînt marii muntenari și și-a văzut de drum, mai rîzînd, mai vorbind singur.

Am stat, în adăpostul improvizat de pădurar, pînă dimineața și proapăt, vesel, uscat am pornit din nou prin ploaie.

La cabană n-am găsit pe nimeni.Dacă veneai asearăă…Au mers la Predeal, iar astăzi de dimineață spre Bîlea, în Făgăraș.

Imi venea să plîng de ciudă că m-am lăsat amăgit de un pic de bine la căldură.

Am coborît în Predeal, i-am scris o vedere la Puiu.Mă găsești acasă, să mergem pe Vlădeasa și am mers acasă să-mi tratez zgîrieturile și rănile de pe umeri de la ranița udă.

Morala: Cînd ceva nu-ți iese nici din prima și nici din a doua, las-o baltă, că nu-ți va merge nimic bine!

Si doi:Oriunde vrei să mergi, asigură-te că ai, măcar, strictul necesar pentru orice împrejurare!

Ritualul

Azi, cînd am ieşit în pauză m-a abordat un tînăr, aşa, cam pe la 40 de ani.

Mă scuzaţi, cred că părinţii mei au o poză cu dumneavoastră.

Am dat din umeri, dar ne-am aşezat sub corcoduş, la umbră şi mi-a spus că a avut o copilărie şi o tinereţe de vis împreună cu părinţii lui şi toţi cei cu care munceau pe la hidrocentrale.

Cînd am împlinit 18 ani, tata m-a luat cu el într-o excursie pe munte, prin pădure.Dormeam în sacii de dormit pe pămîntul gol şi ne hrăneam cu verzituri şi zmeură povestind de-ale vieţii, de-ale tinereţii şi tot felul.Eram hămesit de foame, cînd după trei zile tata a hotărît că ne oprim lîngă un pîrîu şi după ce a făcut un foc a început un ritual….

…………

Valuri, valuri amintirile mă învăluiau întorcîndu-mă în 1976, cînd după traversarea Parîngului de la Novaci la Petroşani am stat cuminte două săptămîni şi-apoi am pornit din nou pe munte.De data asta am mers în Apuseni.Fără nici o direcţie anume, mergeam sau stăteam pe munte, prin păduri.Mai înnoptam prin cîte o şură sau pe la stîne şi-mi continuam plimbarea.

La ultima stînă la care am fost, la un moment dat, cînd au aflat păcurarii ( ciobanii) încotro mă îndrept mi-au spus că în direcţia aceea nu mai este nici o localitate, nici vreo stînă, cale de două trei zile, aşa că mi-au dat nişte făină de malai, nişte brînză, nişte slănină  şi o cană din tablă emailată de jumătate de litru, să-mi fac cîte ceva de mîncare.

Mergeam pe marginea unei păduri, cînd din pădure a ieşit un tînăr cum nu mi-a fost dat să mai văd pe munte.Îmbrăcat gros, cu un rucsac  în spinare, peste care o chitară, iar în mîini cîte o valiză.

Din vorbă în vorbă, mi-a spus  că s-a rătăcit, dar vrea să ajungă la barajul Leşu.

De trei zile mă învîrt prin păduri şi nu mai ştiu unde sînt şi unde trebuie să mă îndrept.

Ai mîncat ceva, l-am întrebat?

Nişte zmeură şi…zmeură.

Ne-am oprit lîngă un pîrîu, am făcut un foc, am căutat o piatră plată mai mare pe care am şurluit-o (frecat-o) cu nisip, apoi am ars-o pe foc şi m-am apucat să fac ceva ce n-am mai făcut.Mămăligă cu brînză.

După ce am prăjit la foc nişte slănină, am picurat suprafaţa pietrei, iar în cana emailată făceam cît încăpea, mămăligă, pe care o întindeam pe piatră şi puneam brînză.Aşa, cam patru straturi la care am adăugat slănina prăjită.Apoi, din lemn am făcut un fel de linguri pe care le-am ars în foc, să dispară gustul amar de lemn crud şi…La masăăă!

După ce a dormit un pic mi-a povestit povestea lui.

Sînt Mihai M.Am terminat Construcţii Hidroenergetice, dar tatăl meu vrea să-mi obţină negatie şi să munceas în Oradea, de unde sîntem.Dar eu împreună cu iubita mea-colegi de facultate- visăm să muncim şi să ne  trăim viaţa pe şantier.

Zicea, în oraş sînt şi doctori, şi ingineri şi profesori, dar nu se cunosc decît în cadrul grupurilor, dar aici pe şantier sînt ingineri în toate domeniile, profesori, doctori şi toţi sînt o familie mare şi frumoasă, îşi cresc împreună  copiii, trăiesc efectiv împreună.În plus se cîştigă foarte bine, iar la pensie putem să ne stabilim unde vrem.

De ce n-ai luat trenul şi de acolo cu orice autobuz sau camion cu navetişti?

Nu pot, că tata e miliţian şi m-ar fi găsit.De aceea am ocolit şi localităţile şi m-am rătăcit.

Avea o hartă, aşa  că am localizat unde eram şi am pornit împreună spre Leşu,ajutîndu-l la bagaje.

Cînd eram în apropiere un buldozerist a început să claxoneze şi utilajele, camioanele şi sirena de la baraj a început să urle.

Era clar că toată lumea ştia ce problemă are şi era aşteptat.

Cu braţele deschise, că toţi se pupau cu toţi.

Cum mi se părea că sînt în plus, m-am cam îndepărtat, dar un camionagiu m-a luat sub braţ ( lq propri) şi m-a dus în grămadă.

Asta cine-i?

E străinul care m-a hrănit şi m-a adus aici şi fără de care n-aş fi ajuns niciodată.

A urmat o beţie strajnică, s-au făcut o grămadă de poze, cîntat, dansat şi tot ce se face.

I-am lăsat adresa şi mi-am urmat calea.

In anu următor s-a născut fiul lor Mihăiţă şi…

Ori nu mi-au mai scris, ori s-au pierdut căci eu mi-am schimbat adresa de căteva ori,am pierdut legătura cu ei.

……

Ahaaa, deci tu eşti Mihăiţă!

Sînt Mihai, căci Mihăiţă e fiul meu.

A fost cea mai bună mămăligă cu brînză pe care am mîncat-o în viaţa mea şi tata mi-a povestit cum v-a cunoscut şi cît vă datorează.

Tata s-a stins în urmă cu doi ani, după un accident.

Să ştiţi că poza în care sînteţi împreună este cea mai dragă poză a părinţilor mei.

Voi merge şi eu cu copilul meu, la majorat, în pădure.

Voi urma ritualul exact aşa cum l-a urmat şi tatăl meu pe cel al dumneavoastră.Este deja o tradiţie în familia noastră.

Voi pleca cu soţia, copilul şi o luăm şi pe mama, în Canada.

Ce ziceţi?

Ce să-ţi spun?

Ai exemplul părinţilor tăi, care şi-au urmat şi trăit visul, avînd o viaţă frumoasă şi oferindu-ţi şi ţie, cum spuneai, o viaţă de vis.

Dacă tu împreună cu soţia ta aţi luat această hotărîre, urmaţi-vă calea.

Mama ta vă va sprijini, iar copilul vă va da putere.

Dacă n-a fost hotărîrea voastră, visul vostru, mai gîndiţi-vă.

I-am lăsat nr. de telefon  şi poate ne vom mai întilni.

De-ale mele

Nu ştiu cum naiba puteam rîde atît de mult, pe vremuri.

Si rîdeam, nu glumă.

După primul curs ne adunam pe la cîte un Lacto, la un iaurt, lapte bătut, smîntîna cu cornurile aferente, să ne mai prindem  sufletul.

Nonu, după ce şi-a terminat laptele bătut şi-a scos tigara şi şi-a aprins-o.Normal că toţi am izbucnit în rîs şi normal că toată lumea a fost împroşcată cu picături albe de la cei care erau cu gura plină.

No, mai rîzînd, mai înjurînd în surdină şi-au văzut toţi de treabă pînă cînd vrînd să văd daca mai am iaurt în sticlă, mi-am turnat ce mai rămăsese  în ochi şi pe faţă.

Alt hohot de rîs, alti picuri pe toată lumea, bătrîni boscorodind in diverse limbi-română şi maghiară.

O doamnă mi-a arătat obrazul.I l-am arătat şi eu pe-al meu plin de iaurt şi a plecat rîzînd.

Doamne, cît puteam rîde pe vremuri…

De-ale mele

Saptamina trecuta eram cu nevasta-mea prin oras.

Eram imbracat gros, ca era frig afara.La Cluj, cind e frig e ori cu umezeala ori cu vint si normal ca se simte si mai tare frigul.

Dupa ce am vazut un tinar „zmeu”, in pantaloni scurti ,( era clar ca tremurau chilotii pe el, dar era zmeu) mi s-a facut si mai frig.

La un moment dat am vazut o familie de tineri-el impingind un carucior cu bebe si ea cumparind ceva.

Tinara mama si sotie era in pantaloni scurti.E drept ca avea si ciorapi, dar…

Imediat am gindit” vai de…curu ei” si dupa citeva clipe m-a umflat risul si i-am spus sotiei ca am citit diminetata ca: daca, atunci cind vezi o femeie goala te gindesti ca s-ar putea sa raceasca, inseamna ca ai inceput sa imbatrinesti…

Nevasta-mea m-a intrebat suav: aveai dubii?

Test de supravietuire in Trascau

Era pe la inceputul anilor ’80, dupa ce am incheiat cu Bucegii si n-aveam chef de raiduri pe munte.Ici colo cite o excursie mica, de cel mult doua zile si gata.

Vazindu-ma atit de suparat, niste prieteni s-au gindit sa ma lase in munte, sa fiu nevoit sa ma descurc in conditii speciale asa ca au povestit cu baietii de la Salvamont Alba si m-au lamurit sa merg cu ei in Trascau.

De la Cheile Turzii m-au legat la ochi si m-au dus, cu un IMS cu prelata ( inainte de ARO au fost IMS-urile), pina prin hotarul localitatii Ponor.

Mi-au lasat doar un cutit cu lama indoita, pentru altoit si o sticla de un kil, pentru apa.

Cea mai cea conditie era sa nu maninc carne.In perioada aceea animalele si pasarile au pui si daca ramin fara mama, puii mor de foame.

Urma sa ne intilnim la Cheile Turzii.Au spus ca ma asteapta o saptamina, dupa care pornesc in cautarea mea.

N-aveam nici un chef, dar eram totusi bucuros ca sint pe munte si mai ales, ca sint singur.

Primul pas, sa caut un loc inalt de unde sa vad orientarea crestelor si sa gasesc un piriu care curge spre nord sau spre vest.Asta insemnind ca se varsa in Aries.

Pina seara am ajuns in horarul satului Salciua unde la o casa de lucru- la munte locurile cultivate sint la mare distanta de sat ,iar oamenii isi construiesc mici casute unde isi tin uneltele si un pat pentru odihna-m-am culcat.Dimineata la prima ora am cules dintr-un lan de porumb citiva stiuleti, am facut un foc , i-am prajit si m-am delectat  cu ei, dupa care am iesit la sosea si pe la jumatatea zilei m-a luat un camionagiu si m-a dus pina aproape de intrarea spre Cheile Turzii.

Prietenii mei si salvamontistii au ramas cu gura cascata cind m-au vazut.Ei isi faceau planuri  pentru o saptamina de distractie in zona Cheilor.

Am stat cu ei o zi, dupa care am plecat acasa.

N-aveam chef de nimeni.

Nici n-am ramas cu amintirea locurilor prin care am trecut atunci.

https://fosile.wordpress.com/Poza e tot de pe la inceputul anilor ’80, dar din Retezat.

Salvamont Alba mi-a dat drept de utilizare a refugiilor din Apuseni, dar atunci nu m-am folosit de asta.Cind mergeam pe munte ocoleam posibilele intilniri cu altii si imi faceam adapost propriu pentru noapte sau  cind stateam mai mult timp in acelasi loc.

Primele trepte

https://fosile.wordpress.com/