A ti tu di ne

In curtea instituţiei în care îmi pierd cîte nouă ore în fiecare zi, pierdut printre marea de betoane este un corcoduş.O frumuseţe, bogat, înalt şi plin de flori, cînd e vremea florilor şi de fructe pînă cînd pică pe jos şi pute de mori.Altfel e locul de întîlnire al fumătorilor, la umbra lui deasă unde ne povestim poveştile, ne bucurăm de spectacolul vrăbiuţelor care se joacă de-a prinsa, povestesc, se ceartă.

După o zi în care stau cu ochii în monitor, cînd ies afară mă uit coanciş ( cruciş), în plus zecile de maşini parcate jur-împrejur au o grămadă de chestii care strălucesc în lumina soarelui şi care direct în ochii mei îşi infig strălucirile.Se pare că astfel am îndeplinit condiţia de a-mi lua ochelari de soare.Nu prea am folosit pînă acum, căci îmi place lumina naturală.

Buun! Si merg cu soţia la un magazin cu astfel de produse.O fătucă număra tastele telefonului, dar cînd ne-a văzut l-a lăsat şi ne-a luat în primire.Ne-a arătat tot ce are prin magazin, culmea, nu numai cei mai scumpi ochelari şi ne-a zis că la părul meu mare s-ar potrivi, cel mai bine, ochelari …„jon lenon” , dar să am mare atenţie că la jon lenoni trebuie A ti tu di ne.

Deşi eram tentat să o întreb ce înseamnă „atitudine”, am renunţat la un cot de-al soţiei şi după ce am ieşit din magazin am tras un mare hohot de rîs.

Acum, mă dau cu jon lenonii, dar m-a atenţionat soţia că de cînd port jon lenonii sînt cam acru şi n-am atitudine aşa că, de cîte ori îmi amintesc, trag un zîmbet mare cu dinţi.

Reclame

De-ale noastre.

Incerc să arăt pe aici, în special prin fotografii, doar ce este frumos.Căci urîtul este atît de prezent, încît îl vedem toţi, la fiecare pas.Dar, sînt situaţii cînd…

Mai nou, autorităţile au mutat indicatoarele de sfîrşit de localitate pînă la limita hotarului.Si din cauza asta întîlneşti, pe şosea, cîte trei patru localităţi lipite.Asta poate să însemneze 10-20 km de mers cu 50 la oră şi uneori cu 40 şi chiar cu 30 la oră.Normal că în condiţiile astea un drum de 280 km ajunge să fie parcurs şi în 5 ore.Iar rezultatul nu poate fi decît oboseală, nervi şi…poate duce la mult mai multe accidente.Si dacă, după ce scapi de cîte un astfel de „megalopolis”, mai nimereşti cîte un nemernic care se dă cu maşina tot cu 50 la oră, chiar dacă are voie cu 90, iar din sens opus maşinile sînt sudate, deci nu poţi depăşi, îţi ceri moartea ( şi normal, a celui care face manevra asta sau a celor, căci am avut norocul de trei astfel de plimbăreţi).

In drumul nostru am trecut şi prin Sovata.Normal că am făcut o pauză de calmare şi să se mai mişte şi căţelul nostru.Mi-a plăcut acolo.Un orăşel-staţiune curat, cu oameni civilizaţi, construcţii care respectă privitorul şi specificul.

A, ne-a tentat o îngheţată.Kurtos – kolacs  cu ciocolată şi îngheţată.Măi fraţilor, ideea nu e rea, dar dacă nu e  pusă toată compoziţia asta într-un vas păţeşti ce am păţit şi noi şi toţi cei care şi-au luat.E clar că a doua oară nu mai luăm.Adică ne-am uns de îngheţată şi ciocolată lichidă pe mîini, pînă la coate, pe haine , pe faţă…pentru că kurtoşul are două găuri, iar cînd e cald  compoziţia se topeşte.Deci ori o lingi foarte repede  şi te doare gîtul sau capul, ori…Altfel, e foarte bună.

Am mai fost la o păstrăvărie,Cîmpul Cetăţii.N-a ştiut nimeni să-mi spună unde este cetatea de la care s-a luat denumirea.

Buun! Nenumărate lacuri unde primeşti undiţă şi poţi să pescuieşti.Tot copilul prinde păstrăvi.Îi vezi cum înoată, jur împrejur munte, flori,amenajat frumos.Restaurant cu terasă deasupra apei şi normal că pe lîngă alte nenumărate mîncăruri  este şi păstrăv în diverse preparate.

E clar că peştele e proaspăt, mîncarea e de calitate, decorul frumos amenajat, dar…că nu pot să tac, tare mare zgomot.Aici s-ar potrivi o paranteză-pînă acum am crezut că ungurii vorbesc tare, cînd sînt printre alţi oameni, pentru că sînt convinşi că nu-i înţelege oricine şi să-şi dea importanţă.Ei, se pare că m-am înşelat.Că şi ei între ei vorbesc tot foarte tare şi dacă sînt mulţi…

Plus o grămadă de copii care săreau, dansau, strigau, urlau.

Poate am nimerit eu un moment mai prost, cînd şi restaurantul şi terasa erau pline, că sînt norocos.

Oricum, porţiile sînt mari şi mîncarea e ieftină.Chelnerii sînt politicoşi, atenţi la orice nevoie a clientului  şi eficienţi, fără a te deranja.

Probabil, în timpul săptămînii este un bun loc de odihnă, relaxare , pescuit şi drumeţii montane.

Ar mai fi ceva.Nu ştiu de ce a fost premiată Turda  de Europa, căci are nişte drumuri de mori.Nu poţi să te bucuri de priveliştea balcoanelor pline de muşcate, că trebuie să ocoleşti nenumăratele canale de pe drum, care sînt mai sus şi care pe lîngă că te scutură, îţi şi uzează tot ce ai în partea din faţă a maşinii.Capete de bară, bucşi, etc.Asta în zona unde au fost reparate drumurile, că mai sînt şi zone în care nu s-a făcut nimic şi e plin de gropi, crăpături şi umflături.

Ajunge?

Deocamdată da.

Orăşeneşti

Da, orăşeneşti, că dacă ies din ce în ce mai rar încep să văd şi normal să ma enervez, cu cele de prin oraş.

Am mai fost pe afară un pic, dar iar n-am reuşit să fac poze ca lumea cu Canonul.Ceva nu fac eu bine.Am găsit aseară un manual de utilizare şi o să-l studiez în amănunt.

Deci, abia aştept să mă pensionez – că acum n-am timp- şi să merg pe la primărie să-i iau de moţ pe primar şi pe consilieri.E cît se poate de clar că tot ce se face în Cluj este pentru tineri şi pentru pensionari.Restul…

Toate Untoldurile, concertele, zilele şi nenumărate manifestări sînt pentru cei care au timp.Ceilalţi n-au decît să meargă la muncă  şi să cotizeze.Că în fiecare an îmi vine de la primărie o scrisoare în care mă anunţă cît am de plătit.Dar li se fîlfîie de nervii mei, de cît mă oboseşte şi enervează cînd închid circulaţia în jumate oraşul, cînd în loc să mă odihnesc şi să mă pregătesc pentru o nouă zi de muncă stau şi ascult başii ( că ăia se aud tare) de la diferitele manifestări şi să-mi caut alte zone de plimbare sau relaxare, căci parcurile sînt închise pentru autohtoni din cauza untoldurilor.

Buun şi să-i iau pe consilieri de urechi şi să-i dau afară cu picioare în cur. Să le amintesc că reprezintă toţi clujenii ,nu doar pe cei înmatriculaţi în diferite partide sau de diferite naţionalităţi.Cei care nu sînt partidişti şi au toate naţionalităţile în amestec n-au nici un drept?

Zilele trecute la nu ştiu ce tv a apărut un sondaj cu orăşenii din Europa mulţumiţi sau nemulţumiţi de oraşele lor.Si printre cei mai mulţumiţi au figurat şi clujenii cu  70%.

Oare pe cine au întrebat? Pe cei care stau pe băncuţe şi studiază o zi întreagă cît de sus se ridică apa de la arteziene? Că cei care circulă cu maşina sau mijloacele de transport în comun îşi cer moartea de căte ori au mers dintr-un loc în altul în oraş.

Se laudă edilii că au luat autobuze noi, dar de cînd le-au adus e şi mai greu de circulat.Pentru că sînt mari, cu burduf şi blochează întersecţiile.

Sau i-au sondat pe tinerii care se mută dintr-un bar în altul sau pe cei care se mlădie ca sălciile în bătaia vîntului din cauza etnobotanicelor şi care sînt din ce în ce mai mulţi?

Care parcuri, care verdeaţă? Că se construieşte într-o veselie oriunde mai este cîte un metru de spaţiu eliberat de moartea vreunui bătrîn.Si normal, se construiesc blocuri  cu puţine locuri de parcare sau fără, dar cu grijă să taie toţi copacii care se mai găsesc prin zonă.

Dacă mai amintesc că s-au înmulţit şi avioanele care vin şi pleacă, toate pe deasupra oraşului, făcînd un zgomot că-ţi tremură cordul, am zis aproape tot.Deci care sînt cei 70% dintre clujeni mulţumiţi de oraşul lor?

De-ale mele

Zic deştepţii lumii că vinovatul pentru interacţiunea cu mediul înconjurător este sistemul nervos.El preia informaţiile din interior şi exterior şi le prelucrează în funcţie de necesităţile imediate sau de perspectivă.

Dar nu este un atribut al lumii animale, ci şi plantele au aşa ceva, chiar dacă nu reuşim noi să-l localizăm şi chiar şi unicelularele ( protozoarele, de ex.) reuşesc să preia informaţiile din exterior şi să le prelucreze, deşi n-au scoarţă cerebrală.

Deşi mie îmi place mai mult muntele, nici marea nu mă lasă rece.Dar nu la înghesuială ci doar eu cu ea şi nemărginirea.

Avantajul mării şi muntelui e că în aceste locuri ziua e mai lungă.Vezi mai repede răsăritul şi cel mai tîrziu, apusul.

Ar fi, undeva prin Croaţia, o insuliţă cu vreo 50 de locuitori unde de pe munte te dai jos direct în mare, iar temperaturile cele mai scăzute se învîrt pe la 15 grade.

Am ajuns la concluzia că ” Zilele oraşului” sînt un fel de zilele mîncării pe stradă.Că toată  lumea numa asta face.

Sîmbătă noaptea cînd ne întorceam de la muzeu, pe scena de pe str.Kogălniceanu cîntau nişte tineri.M-am oprit să ascult cînd a început o nouă melodie.Imi părea cunoscut începutul şi vibram pe linia melodică ( începutul unei piese de Black Sabbath).Speram să continuie , dar au continuat cu…ceva mieunat şi noroc cu basul că suna tare.N-am mai stat.

Românii sînt experţi în autoironie şi mai nou în masochism.Altfel cum să explici că la cîrma ţării sînt Iohanis şi Dăncilă.

De-ale mele

Copilăria mi-a fost marcată de faptul că am locuit la casă.O casă mare cu curte mare şi grădină şi dincolo de toate astea parcul oraşului.Condiţiile ideale pentru explorările şi visele unui copil.Toată viaţa, după aceea mi-am dorit să locuiesc la casă unde să am atelier cu de toate, mai tîrziu visam garaj, grădină cu pomi.

N-am reuşit pînă acum. De mai mult de cincizeci de ani stau la bloc.E drept că e mai comod dar eu de mişcare duc lipsă.Oricîte ai face în apartament, tot pe loc te întorci şi se termină repede.Doar dacă nu vrei să zugrăveşti în fiecare lună.

O vreme, după ce m-am apuca de pietre am cochetat, împreună cu nevastă-mea , cu ideea de a ne muta în mijlocul Metaliferilor.Am găsit o casă abandonată, un pic mai depărtată de satul căreia îi aparţinea şi din grădina căreia începea pădurea.Ne-am mîcîit, ne-am tras pe cur şi… după cîţiva ani cînd am treut pe acolo era deja prăbuşită, cu pădurea prin ea.Să recuperezi aşa ceva presupune că eşti milionar.

Apoi, văzînd cum merg treburile cu sănătatea şi cu viaţa în general, ne-am gîndit că mergem la ţară, dar numai într-un loc nu prea departe de  un orăşel sau comună şi neaparat să fie gaz metan.Nu mă văd să mă chinui tot timpul anului să fac rost de lemne, să le crăp, să le usc, să le sparg, să le depozitez, să le dintr-un loc în altul.ne-am obişnuit cu un anumit confort şi n-avem vîrsta experienţelor tinereţii.

Acum, cu cît ne apropiem de pensionare şi constatînd că există o mare probabilitate ca pensiile noastre să fie mici, trebuie să alegem.Ori să ne tîrîm prin Cluj, trăgînd de la o lună la alta de bănuţi ori să ne alegem un alt oraş şi cu diferenţa de preţ dintre locuinţa de aici şi cea de acolo, să ne bucurăm în linişte de cît ne-a mai rămas.

Si ne-am apucat de căutat. Mai este pînă atunci, dar cred că diferenţa  se va menţine indiferent cît ar creşte sau scădea preţurile.

Normal că sînt tentat de Metaliferi şi m-am uitat la Geoagiu.Din păcate au preţuri cam mari  la apartamente.Probabil din cauza băilor.Orăştie ne-a plăcut întotdeauna, dar şi aici au preţuri mari, nejustificate de nimic, căci e pe moarte.Am mers mai încolo, spre Haţeg.Au preţuri bunicele, dar doar la etajul patru.Doar nu întinerim  şi ne apucăm de ciclism, ca să ne antrenăm pe trepte.

Tot  pe lîngă Metaliferi, la marginea Zarandului se află Bradul.Un orăşel frumos, aproape de Deva, în mijlocul munţilor.Ce mai, un vis.Dar cînd am ajuns acolo am constatat că e, de fapt, un coşmar, căci n-are gaz.Si la bloc se face foc cu lemne.Hai, măăă!

Pînă la urmă ne-am fixat pe Valea Jiului.E drept, e zonă moartă dacă s-au închis minele, dar noi nu mergem la muncă.Situată între Parîng, Retezat şi Vîlcan, locuinţele sînt ieftine, avem posibilitatea să ne dăm pe munte cît vrem, avem prieteni acolo iar distanţele pot fi acoperite uşor cu maşina sau mijloacele de transport în comun.

Deja ne-am ales oraşul şi chiar cartierul…

Ne-am calmat.Poate că nu vom pleca din Cluj, dar ne-am liniştit că avem soluţie alternativă pentru viitor.

Abordări

Instituţie mare, producţie pentru intern şi internaţional, dar la sectorul de vînzări a ajuns director un tip cult, frumos de-ţi vine să-i faci poză şi să-l pui pe perete, dar care n-are nici în clin nici în mînecă cu ce se produce şi ce şi cum se vinde.Dar cu pretenţii, omul.Deşi i s-a demonstrat că habar nu are de nimic şi să-şi lase subalternii în pace că îşi fac ei treaba şi fără să se amestece el, tot nu-şi încăpea în piele şi-şi băga nasul de trebuia muncit dublu pentru a repara tîmpeniile lui.In plus avea treabă, în special, cu unul din subalterni şi-i căuta nod în papură.Pînă s-a săturat omul şi i-a spus, de faţă cu toată lumea tot ce era de spus, la modul civilizat , iar la sfîrşit: şi dacă te mai legi de mine îţi fut un cap în gură de te caci pe tine şi-apoi te dau în judecată că te-ai căcat în public!

A rămas cu gura căscată.

Dar şi-a găsit de lucru prin alte părţi pînă s-a prins şi conducerea ce-i poate capul şi l-au lăsat să plece.

Următorul, un interimar, tot fără să ştie nimic despre vînzări,i-a lăsat în pace să-şi facă munca, dar un prostalău incult, vulgar care îşi închipuia că dacă e director poate face ce vrea cu oamenii din subordinea lui.Normal că tot cu omul nostru avea şi el treabă.Ba de una, ba de alta.Pînă iar s-a săturat omul şi i-a spus:- se vede că locuieşti în ţigănie, cu  vilă şi BMW-u, căci te comporţi ca atare.Mă mir că nu ţi-a reconfigurat nimeni fizionomia, dar încă nu-i tîrziu.

A rămas cu gura căscată.

Să vedem ce va urma.Oricum, omul nu-şi face probleme căci poate să se pensioneze oricînd, de-acum.

De-ale mele.Dacă nu dai…

Este o vorbă care zice că dacă nu dai, nu primeşti.

La mine s-a cam infirmat chestia asta, că eu am primit.Cu doi sau trei anui în urmă, cînd mă îndreptam spre casă de la muncă am primit.Am primit un picior în cap de am zburat în gardul viu.Era un tînăr care se distra lovind pe la spate, preferabil, persoane mai în vîrstă.Bag samă că mă încadram deja în categoria asta.

Pe vremea cînd aveam Dacia, de cîte ori treceam Feleacul primeam de la miliţianul de la postul de control de acolo cîte o amendă.Că nu-i plăcea părul meu, sau cum mi-a spus, dacă circuli regulamentar înseamnă că ceva nu-i în regulă.Deci trebuie verificat şi ceva, ceva tot se găseşte.Căuta, verifica de parcă eram la RAR şi dacă totul era în regulă, zicea că nu-i spălată maşina.Si dacă nu m-ar fi amendat, tot mă enervam că mă oprea.Parcă avea cameră video şi îşi aranja să fie de servici cînd trebuia să trec eu prin zonă.Incă nu se construise varianta autostradă, iar pe varianta  prin Valea Ierii se putea circula numai cu helicopter, atîtea gropi erau.

Cu toate astea mi-am zis că nu degeaba a ieşit vorba asta şi cînd şlefuiam pietre dădeam şi eu.Pînă cînd aveam deja abonaţi la primit, ba mai aveau şi pretenţii.

Ei, acum cînd m-am hotărît să dau pietrele, primul la care i-am trimis a fost un băiat din Suceava care n-a cerut nimic.Voiam doar să-i demonstrez că şi la noi în ţară sînt pietre care pot fi transformate în bijuterii.Căci omul, care faţetează pietre, adevărate minuni, îşi cumpără materia primă de pe siteurile internaţionale şi normal, în dolari sau euroi.I-am trimis cu convingerea că se va bucura şi va şti ce să facă cu ele.

Am tot trimis colete prin toată ţara, că mi s-au lungit mîinile să duc coletele la muncă cale de 8 km pe care îi parcurg zilnic pînă la  şi de la serviciu.Chiar constata nevastă-mea că pietrele astea cu efort au venit şi cu efort pleacă.

Si…surpriză, drăguţul de băiat din Suceava s-a simţit atît de obligat- căci zicea că niciodată nu a primit nimic de la nimeni şi a fost exploatat cît s-a putut, încît mi-a trimis şi el un set de bijuterii ( cercei şi  pandantiv ) din rubin pentru nevastă-mea, că tot vine 8 martie.

Deci, poţi primi şi dacă nu dai, dar nu întotdeauna e benefic, dar poţi primi şi dacă dai, cu avantajul că poate fi o mare şi plăcută surpriză.