Gunoiul

Am văzut zilele trecute doi miliţieni  locali că făceau fotografii la locul de colectare al gunoiului.Sînt curios dacă vor să amendeze firmele de colectare sau asociaţiile de proprietari din zonă.

Pe aici se colectează selectiv de doi ani.Adică au instalat niste tomberoane subterane în care se depune, selectiv , gunoiul.Din păcate firmele de salubriate nu descarcă selectiv gunoiul, ci la grămadă şi atunci, normal că ne întrebăm ce sens are să-şi piardă oamenii timpul cu alesul gunoiului.

Din păcate nu poţi depozita în chestiile alea materiale mai mari gen geamuri, uşi, canapele, televizoare şi alte chestii de pe acasă, cînd îl apucă pe om pofta de schimbare sau mai moare cîte un bătrîn, iar urmaşii aruncă tot ce era prin casa omului, renovează şi vînd.

Am întrebat peste tot unde pot fi depozitate acest tip de gunoi, dar nimeni n-a ştiut să-mi răspundă.De la Primărie au spus că TREBUIE să vină, odată pe lună, cei de la salubritate cu container şi să adune tot. In ultimele 5 luni n-a fost nici un container să colecteze gunoiul mare şi e plin, jur împrejurul instalatiei de materiale de construcţii, resturi vegetale de la tunderea gardurilor vii şi alte nenumărate.

Sînt curios ce urmează.

Reclame

De-ale mele

Vorba lui Petru  tot mai bine e acasă, căci te simți mai bine în mijlocul a tot ce te înconjoară, te simți mai bine în pielea ta și în bulendrele ( hainele) tale.

Ieri am fost cu nevastă-mea la un interviu de angajare.Că, încă, mai sperăm să găsim pe cineva interesat de ceea ce știm și putem face, nu de vîrsta pe care o avem.

Interviul s-a ținut la sediul firmei, undeva lîngă parcul central.Urma să ne întîlnim acolo, ea mergînd cu un troleu de la locul de muncă, iar eu cu altul de acasă.Atîta doar că neavînd bilet, am mers pe jos.De cîțiva ani, in Cluj, s-au montat în stații automate pentru bilete.Nu e o idee rea, doar că, n-aveam chef să primesc rest de la 50 lei, doar bancnote de un leu sau monede de 50 de bani.

Cam friguț, din cauza vîntului.

Cît a durat interviul m-am plimbat pe lîngă parc.Lume la plimbare, la odihnă, persoane cu copii sau cu căței

Mi-a plăcut mult o fetiță care mergea binișor și care a cerut voie,peltic, unui tînăr să-i mîngîie cîinele- un Vișla( copoi ardelenesc), mult mai mare decît ea.

Buun și după ce a venit nevastă-mea, am pornit tot pe jos spre casă.Să-mi povestească cum a decurs interviul, ce părere are, să ne mai plimbăm și noi.

In apropierea teatrului ne-a atras atenția o pereche.Ea, într-o rochiță de dantelă, în partea de sus fără nimic altceva dedesupt și care tot încerca să tină partea de jos să nu i-o ridice vîntul în cap, iar el într-un tricou, parcă prea mic- e drept că era tare spătos- și niște pantaloni cu vedere la jumătate pulpă și gleznele goale.Arăta, cumva, neterminat omul. Si da, mergeau la teatru.

Nu știu ce să zic.Doi tineri frumoși, dar care arătau ca dracu.Iar  pe frigul de afară, nouă ni s-a făcut pielea de găină.Aproape sigur că au venit cu mașina. dar nefiind parcagii sau parcări proprii la teatru, cine știe unde și-au lăsat mașina și au venit pe jos.

Noi, cei din generația nostră încă mai avem acea dorință de a nu jena în vreun fel pe cei din jur.

De-ale mele

Sîmbătă am fost.

Ne-am dus la unguri după tutun.

Am pornit cam tîrziu de acasă, pe la 10 şi pe ploaie. Dar drumul a fost uşor, pe la Ciucea nu mai ploua, dar sufla tare vîntul, de trebuie să ţin tare de volan şi dacă mai si trecea cîte un camion simţeam că se opreşte maşina.

De la frontieră am mers încet.Unu, că  sufla foarte tare vîntul şi doi, că este restricţie de 60km/oră pe primii 10km.

Baiul e că pe sensul înspre  ţară era o coloană de Tir-uri de 15 km.Adică, în Ungaria cînd e zi naţională sau liberă din diverse motive pentru toată lumea, camioanele au interdicţie de circulaţie.Să poată populaţia să circule în linişte, dacă vor să se plimbe cu maşina.Si normal, cînd le-au dat drumul s-au adunat din o grămadă de frontiere, a traversat în viteză ţara( că ei au autostrăzi) şi s-au aşezat la rînd la frontiera noastră.Asta înseamnă că la întoarcere va trebui să o luăm pe rute ocolitoare.

Buun! Am ajuns la destinaţie, omul ( vînzătorul) anunţat din timp a venit la magazin- căci acolo sîmbătă de la 12 şi duminica toate magazinele sînt închise- ne-a dat marfa, t şi în discuţii  în ungureşte şi romîneşte în legătură cu rutele de întoarcere am plătit şi ne-am văzut de drum.

Ne-a zis Csabi, că ar fi o ieşire spre vama Marghita, dar drumul pînă acolo este foarte rău.

O oprire la un supermaket din afara oraşului şi la drum.

Cam după 10 km, poliţia ne-a dirijat pe o rută ocolitoare.Atîta doar că nicăieri nu scrie OCOLIRE şi trebuie să mergi pe pipăite.Noi şi încă două maşini -una de Italia  şi una de Bihor- am tot pipăit pînă ce, după 30 de km, am ajuns la poliţiştii care ne-au dirijat.

Noroc că un poliţist a dat explicaţii amănunţite unui sofer cu un Volvo şi ne-a zis să-l urmăm.

Fraţilor, ăsta , bag sama că era nervos rău şi tare grăbit, că mergea foarte  repede.Am accelerat şi eu, dar drumul este extrem de rău.Noroc că nu circula nimic din sens opus şi puteam merge cînd pe stînga, cînd pe mijloc, cînd pe dreapta.Accelerări, frînări, curbe.

Ocolirea ne-a costat  cam 80km.

Am fost tentat să comentez la graniţă şi despre drumuri şi despre lipsa indicatoarelor de ocolire, dar am fost sfătuit să-mi văd de drum, căci exista riscul să mi se dea interdicţie de intrare la ei pe o perioadă de timp.Căci, se pare că  nici autorităţi de la ei nu le place să le aminteşti că nu-şi fac treaba.

Fără alte probleme am ajuns acasă şi ne aştepta un mesaj de la Csabi, proprietarul magazinului din Ungaria.

Işi cerea scuze că ne-a dat rest cu 10000 de forinţi mai puţin.

Ar fi putut să, orice. Căci noi nu ne-am făcut monetarul, plus că am făcut ceva cumpărături şi de la supermarket.Plus că ne este relativ greu să facem calcule, tentaţi să transformăm în lei.Plus că am fi putut să-i pierdem…

Clar, este un om extrem de corect şi după ce şi-a făcut casa ne-a  scris mesajul cerîndu-şi mii de scuze.

Frumos!

Altceva.M-am întrebat cum îşi rezolvă ei cîmpurile, căci n-am văzut nici un foc.Nici fum, nici urmă de ars. Si au ceva cîmpii pe acolo.Adică, cam cît vezi cu ochii.

De-ale mele

Nu dau sfaturi.

Mă refer la a sfătui pe tineri ce să facă sau să nu facă pentru ţară, pentru viitor.

Si am să explic de ce, după ce fac un scur pomelnic.

Bunicii şi o parte din părinţii noştri au reconstruit ţara după război.Că le-a convenit politica ori nu.

Cealaltă parte a părinţilor noştri au industrializat ţara, au  construit  fabrici, uzine, hidrocentrale, şesele, căi ferate şi nenumărate altele.Că le-a convenit politica sau nu.

Noi şi cîteva generaţii după noi, am continuat cu construirea, am dat de lucru şi locuinţe tuturor, dar am şi plătit datoria ţării.Am plătit-o cu frig, mizerie, întuneric, şi foamete de parcă noi am ieşit din război.Că ne-a plăcut politica ţării ori nu.

Tot noi am făcut şi Revoluţia.Să nu-mi vorbiţi de aranjamente naţionale şi internaţionale.Cei care au ieşit în stradă, cei care au murit atunci nu ştiau de nici un aranjament, doar că TREBUIE să fie atunci acolo.

De ce nu dau sfaturi?

Pentru că noi ne-am asumat revoluţia, dar nu şi ce a urmat.Cu toate că am fost, toţi ( sau aproape) de acord cu  Proclamaţia de la Timişoara, nu am aplicat-o.

Iar rezultatul se vede acum.

Deci, lăsîndu-le o astfel de moştenire, cum să mai pot să  dau sfaturi?

Sper doar să-şi dea seama singuri că cu ieşitul în stradă, la noi în ţară, nu se rezolvă nimic.

 

De-ale mele.

Nu te pune cu omul prost, că are mintea hodinită.

E vorba, că…cel mai deştept cedează.

Dar, mă gîndesc eu, nu-şi ia nasul la purtare, omul prost, văzînd că tot el are dreptate şi „deşteptul” cedează mereu?

Oare nu asta s-a întîmplat la noi în ţară şi încă continuă?

Retrăiri

Din nefericire mi se întîmplă des să retrăiesc senzațiile sau sentimentele prin care , cred eu, că au trecut alții în anumite situații.

Cum s-a întîmplat săptămîna trecută cînd cîteva zile m-am pus în situația de a fi luat brutal din fața porții, adormit, după care să mă trezesc într-un loc îngust, întunecos, plin de plînsete, țipete , mirosind a durere, a moarte.Singur.

La fel cum astăzi retrăiesc senzația de a rămîne departe de tot ce cunosc, de toți cei pe care îi știu sau îi iubesc, în fața unei porți închise.

E vorba de doi căței.

Erau prietenii mei ( și nu numai ) de la locul de muncă.Ne întîlneam în fiecare dimineață, de 11 ani, ne bucuram de întîlnire, era bine.

Pînă săptămîna trecută cînd în urma unor reclamații au venit hingherii, poliția și în prezența unor reprezentanți de la fabrică l-au luat pe Petrea- un metis de labrador cu ciobănesc german.

Practic el și cu sora lui, Blonda – metis de ciobănesc german cu…nu se știe ce- au apărat fabrica.

Singura ” agresiune” de care era capabil Petrea  era să stea așezat în fața ta și ridicînd o labă, să ceară o mîngîiere.Nu mîncare, nu altceva.Doar mîngiere.

11 ani a trăit liber printre mii de oameni de la patru instituții alăturate și care nu au nici un fel de poartă.

L-au luat de pe Domeniul Public.Adică de la doi metri de poartă și l-ar fi lăsat dacă reprezentanții intreprinderii și-ar fi asumat în scris, sub semnătură, grija lui.Adică să nu mai ajungă pe stradă , la acei doi metri de poartă.

N-au vrut. Cum să-și asume o asemenea răspundere?

In urma unor discuții cu reprezentanți a-i unei asociații de protecție a animalelor, am fost asigurat că dacă fabrica își asumă răspunderea, vin ei și fac țarc și cuști pentru cei doi căței.

N-am primit nici un răspuns.

Așa că împreună cu alți mari prieteni a celor doi frați, am găsit un adăpost- din păcate în afara orașului, la 50 de km distanță, și astăzi am dus-o pe Blonda acolo, urmînd ca mîine să-l luam și pe Petrea de la ecarisaj și să-l ducem tot acolo.Măcar să fie  împreună.

O revăd pe Blonda așezată în fața portiței de la țarcul în care a fost pusă așteptînd, fără un sunet, cuminte, să-i deschidă cineva, să vină cu noi…

Mă simt eu acolo, abandonat, în fața unei porți închise.

O vorbă grea

Nu e treaba măgarului de unde beau oile apă!

Nu mor cei plecaţi de grija celor rămaşi, dar au păreri cu care, neaparat, TREBUIE  să fim de acord.

 

Na, acuma săriţi pe mine!