O vorbă grea

Nu e treaba măgarului de unde beau oile apă!

Nu mor cei plecaţi de grija celor rămaşi, dar au păreri cu care, neaparat, TREBUIE  să fim de acord.

 

Na, acuma săriţi pe mine!

Reclame

Călătoria

Cîndva

Cîndva

Cîndva

Mai aproape

Nu, nu mai sînt nici ca în prima poză, nici ca în a doua, nici în a treia, nici măcar ca în cea de a patra, care-i mai apropiată în timp de acest acum.De aceea nu zic să mă ascultați pe mine, sau să-mi urmați sfaturile ori părerile. dar vă sugerez să urmați sfaturile lui Adrian https://buceginatura2000.wordpress.com/

Dacă ne uităm pe blogul lui vedem mii de fotografii din Bucegi și deși multe din ele sînt cu aceleași locuri, constatăm că sînt diferite.De ce? Pentru că în natură totul se schimbă.Permanent.

El a traversat Bucegii de zeci, poate de sute de ori în toate direcțiile posibile și de fiecare dată mai descoperă ceva care să-l încînte, să-l bucure, să-l uimească.

Într-o drumeție nu este importantă destinația ci călătoria în sine.

Fiecare moment, fiecare secundă, fiecare metru parcurs merită toată atenția și veți descoperi altceva, mereu altceva frumos, mai frumos, minunat.

Spectacolul naturii merită văzut de aproape, merită trăit în mijlocul ei, iar muntele e un vis trăit cu ochii deschiși.

Bucurați-vă de călătorie, de drumeția în sine!

 

Alegeri

http://bistrita-news.ro/index.php?mod=article&cat=27&article=19445

Celor plecaţi

Sîntem plămădiţi din pămînt.

Voi sînteţi pămînt românesc răspîndit pe alte meleaguri.

Si chiar dacă plutiţi pe ape străine sînteti ca floarea de nufăr, cu rădăcinile în adînc.

Drumețind prin ploaie

Călătorului îi stă bine cu drumul.

Dar oare cîți mai sînt acei călători care merg.Cum erau cei care au mers la Ierusalim sau la Roma, pe jos.Cum erau cei care parcurgeau Drumul Mătăsii, sau cum erau cei care duceau cărți din Tara Românească în Transilvania.

In astfel de drumuri ai șanse mari să te prindă și ploaia.Si mergi, fără să mai vezi mare lucru împrejur, căci riști să-ți intre ploaia în ochi.Si mergi uitîndu-te doar inainte, la cîțiva metri în față , să vezi unde calci.Si incepe să nu-ți mai pese unde calci, căci peste tot e numai apă și aici începe pericolul.

Deci dacă nu-ți place să călătorești în orice condiții, mai bine stai acasă.Căci Salvamontul, Jandarmii, Pompierii, Vînătorii de munte, sau alții care  pot interveni în situații speciale, nu sînt Centura de siguranță.Ei doar recuperează ce a mai rămas din tine.

Să ne înțelegem.Mergi.Pas după pas, prin ploaia care cade fără întrerupere cînd mai tare cînd mai încet.O grămadă de cercuri și cerculețe prin bălțile întîlnite în cale și care sînt din ce în ce mai mari.Mergi și nu te mai gîndești la nimic- bună ocazie pentru meditații- căutînd, poate,  un  bun loc de campare.Dacă nu știi să-ți faci un adăpost în care să nu intre apa  și în care să poți face un foc pentru un ceai, o cafea sau o apă  cu zahăr încălzită  și să îți uști hainele, stai acasă.Căci obosit, ud pînă la suflet, sătul de liniște sau mai bine zis de sunetul monoton, perpetuu al ploii, vei face greșeli și-ți pui viața în pericol.Si a ta și a celor care vor veni să te recupereze de pe unde ai eșuat.

Cînd plouă tare sau mult timp fiecare pîrîiaș sau vale se umflă și devine vijelios.Deci nu sta în apropierea apelor curgătoare, căci pot să apară viituri Si nu e doar apă, ci și o grămadă de pietre și bolovani, copaci și chiar și mașini.Si odată prins acolo nu mai ai nici o scăpare.Deci, dacă nu esti în stare să-ți găsești un refugiu, pînă se oprește ploaia sau să alegi drumul greu, ocolitor, mai bine stai acasă.E mai sigur și mai comod.

Dacă nu ești pregătit pentru orice situație mai bine stai acasă.Căci dacă n-ai pelerină sau haine specializate pentru ploaie, vei fi ud de transpirație și fleoască de ploaie.Toate zonele care hainele sau încălțămintea se freacă de piele vor produce rosături, vei răci, iar în condițiile astea poți face multe greșeli, care să-ți pună în pericol viața.Si a ta și a celor cu care drumețești, în caz că nu ești singur.

Si aș mai spune ceva.Am observat că sînt mulți care fac trasee lungi într-o singură zi.Nu vorbesc de cei specializați în așa ceva, ci de cei care , uneori, după o săptămînă sau o lună, sau un an de muncă se pornesc să facă Piatra Craiului, sau Păpușa sau…

Zic eu că nu e bine.Căci oricît de tînăr ai fi și oricît de viteaz, drumul pînă sus este obositor și întotdeauna coborîrea este mai grea.Pentru că ,deja, ești obosit. Popas de odihnă peste noapte, iar de dimineața altfel poți să te bucuri de tot ce îți oferă coborîrea.Asta dacă n-ai ghinionul să fii în nori sau ceață…

Oricum, cred eu, problemele drumeției prin ploaie sînt valabile și la munte și la deal și chiar și la cîmpie.

A ti tu di ne

In curtea instituţiei în care îmi pierd cîte nouă ore în fiecare zi, pierdut printre marea de betoane este un corcoduş.O frumuseţe, bogat, înalt şi plin de flori, cînd e vremea florilor şi de fructe pînă cînd pică pe jos şi pute de mori.Altfel e locul de întîlnire al fumătorilor, la umbra lui deasă unde ne povestim poveştile, ne bucurăm de spectacolul vrăbiuţelor care se joacă de-a prinsa, povestesc, se ceartă.

După o zi în care stau cu ochii în monitor, cînd ies afară mă uit coanciş ( cruciş), în plus zecile de maşini parcate jur-împrejur au o grămadă de chestii care strălucesc în lumina soarelui şi care direct în ochii mei îşi infig strălucirile.Se pare că astfel am îndeplinit condiţia de a-mi lua ochelari de soare.Nu prea am folosit pînă acum, căci îmi place lumina naturală.

Buun! Si merg cu soţia la un magazin cu astfel de produse.O fătucă număra tastele telefonului, dar cînd ne-a văzut l-a lăsat şi ne-a luat în primire.Ne-a arătat tot ce are prin magazin, culmea, nu numai cei mai scumpi ochelari şi ne-a zis că la părul meu mare s-ar potrivi, cel mai bine, ochelari …„jon lenon” , dar să am mare atenţie că la jon lenoni trebuie A ti tu di ne.

Deşi eram tentat să o întreb ce înseamnă „atitudine”, am renunţat la un cot de-al soţiei şi după ce am ieşit din magazin am tras un mare hohot de rîs.

Acum, mă dau cu jon lenonii, dar m-a atenţionat soţia că de cînd port jon lenonii sînt cam acru şi n-am atitudine aşa că, de cîte ori îmi amintesc, trag un zîmbet mare cu dinţi.

De-ale noastre.

Incerc să arăt pe aici, în special prin fotografii, doar ce este frumos.Căci urîtul este atît de prezent, încît îl vedem toţi, la fiecare pas.Dar, sînt situaţii cînd…

Mai nou, autorităţile au mutat indicatoarele de sfîrşit de localitate pînă la limita hotarului.Si din cauza asta întîlneşti, pe şosea, cîte trei patru localităţi lipite.Asta poate să însemneze 10-20 km de mers cu 50 la oră şi uneori cu 40 şi chiar cu 30 la oră.Normal că în condiţiile astea un drum de 280 km ajunge să fie parcurs şi în 5 ore.Iar rezultatul nu poate fi decît oboseală, nervi şi…poate duce la mult mai multe accidente.Si dacă, după ce scapi de cîte un astfel de „megalopolis”, mai nimereşti cîte un nemernic care se dă cu maşina tot cu 50 la oră, chiar dacă are voie cu 90, iar din sens opus maşinile sînt sudate, deci nu poţi depăşi, îţi ceri moartea ( şi normal, a celui care face manevra asta sau a celor, căci am avut norocul de trei astfel de plimbăreţi).

In drumul nostru am trecut şi prin Sovata.Normal că am făcut o pauză de calmare şi să se mai mişte şi căţelul nostru.Mi-a plăcut acolo.Un orăşel-staţiune curat, cu oameni civilizaţi, construcţii care respectă privitorul şi specificul.

A, ne-a tentat o îngheţată.Kurtos – kolacs  cu ciocolată şi îngheţată.Măi fraţilor, ideea nu e rea, dar dacă nu e  pusă toată compoziţia asta într-un vas păţeşti ce am păţit şi noi şi toţi cei care şi-au luat.E clar că a doua oară nu mai luăm.Adică ne-am uns de îngheţată şi ciocolată lichidă pe mîini, pînă la coate, pe haine , pe faţă…pentru că kurtoşul are două găuri, iar cînd e cald  compoziţia se topeşte.Deci ori o lingi foarte repede  şi te doare gîtul sau capul, ori…Altfel, e foarte bună.

Am mai fost la o păstrăvărie,Cîmpul Cetăţii.N-a ştiut nimeni să-mi spună unde este cetatea de la care s-a luat denumirea.

Buun! Nenumărate lacuri unde primeşti undiţă şi poţi să pescuieşti.Tot copilul prinde păstrăvi.Îi vezi cum înoată, jur împrejur munte, flori,amenajat frumos.Restaurant cu terasă deasupra apei şi normal că pe lîngă alte nenumărate mîncăruri  este şi păstrăv în diverse preparate.

E clar că peştele e proaspăt, mîncarea e de calitate, decorul frumos amenajat, dar…că nu pot să tac, tare mare zgomot.Aici s-ar potrivi o paranteză-pînă acum am crezut că ungurii vorbesc tare, cînd sînt printre alţi oameni, pentru că sînt convinşi că nu-i înţelege oricine şi să-şi dea importanţă.Ei, se pare că m-am înşelat.Că şi ei între ei vorbesc tot foarte tare şi dacă sînt mulţi…

Plus o grămadă de copii care săreau, dansau, strigau, urlau.

Poate am nimerit eu un moment mai prost, cînd şi restaurantul şi terasa erau pline, că sînt norocos.

Oricum, porţiile sînt mari şi mîncarea e ieftină.Chelnerii sînt politicoşi, atenţi la orice nevoie a clientului  şi eficienţi, fără a te deranja.

Probabil, în timpul săptămînii este un bun loc de odihnă, relaxare , pescuit şi drumeţii montane.

Ar mai fi ceva.Nu ştiu de ce a fost premiată Turda  de Europa, căci are nişte drumuri de mori.Nu poţi să te bucuri de priveliştea balcoanelor pline de muşcate, că trebuie să ocoleşti nenumăratele canale de pe drum, care sînt mai sus şi care pe lîngă că te scutură, îţi şi uzează tot ce ai în partea din faţă a maşinii.Capete de bară, bucşi, etc.Asta în zona unde au fost reparate drumurile, că mai sînt şi zone în care nu s-a făcut nimic şi e plin de gropi, crăpături şi umflături.

Ajunge?

Deocamdată da.