Legături

Aveam un prieten în tinerețe, Nonu, care pentru a face cuceriri venea cu fetele la mine să ascultăm muzică. Chiar i-am spus la un moment dat că-i bun de plată, la cît îi stau la dispoziție, că le cam schimba. A fost de acord și de fiecare dată venea cu cafea, ceva de băut…

La un moment dat a venit cu două fete, colege de facultate cu el. Cu una,P , era el, iar pe cealaltă, C, mi-a dat-o în grijă căci habar n-avea de muzică. A fost educată foarte strict, tatăl ei era dirijor și știa doar de muzica simfonică.

Am început cu rock and roll-ul american al anilor 50, apoi am trecut la anii 64,65- The Kinks, Bee Gees, Beach Boys, Beatles, Rolling Stones și mai departe. Ii mai puneam și simfonice după care reinterpretarea modernă. Era încîntată și ne-am apropiat, că na, eram și eu mai frumos pe vremea aia, aveam plete pînă pe spate, cioc mustață, eram independent, plus muzica de toate genurile subiect comun, muntele.

Mai mergeam toți patru în excursii pe munte. A fost frumos. Cînd a venit vremea s-au dus toți la repartiții,Nonu undeva în sud și s-a stabilit la Tg. Jiu, C, undeva în banat iar P, în Valea Jiului. dar am păstrat legătura.

Primul s-a căsătorit Nonu, apoi eu, apoi  C și ultima P, dar am păstrat legătura cu toții, pînă au apărut primii copii.

Normal că avînd alte priorități s-au mai răcit vizitele, excursiile împreună. Doar cu P și soțul ei ne-am întîlnit mai des soția mea fiind de la Lupeni și cînd mergeam acolo la părinții ei normal că eram mai tot timpul împreună.

In ultimii , cam, 15 ani s-a cam rărit legătura cu toți, dar ne știam că sîntem.

Săptămîna trecută m-am gîndit că o fi și Nonu pensionar și n-ar fi rău să ne întîlnim, să ascultăm muzică- slow blues-, că se potrivește mai bine cu junghiurile noastre și se poate povesti fără grijă.Doar au trecut atîția ani.

Am sunat la telefon, n-a răspuns. Am căutat pe internet și am găsit titlul unui articol despre el. Am luat legătura cu autorul articolului și mi-a spus că Nonu… s-a dus. El care era permanent înconjurat de nenumărați, s-a stins singur pe un pat de spitat din Tg. Jiu.

Mi-am asumat să-i anunț pe toți ceilalți care îl cunoșteau și l-au prețuit.

Pe cei patru din liceu ( atîți am mai rămas) i-am anunțat, iar pe cei din facultate i-am luat pe rînd.

La sfîrșit am anunțat-o pe P , iar la telefonul lui C a răspuns soțul ei care mi-a spus că a murit în Retezat.

E cumplit.

Ne împuținăm și se rup pînă și legăturile cu tinerețe noastră.

De-ale mele.Defecţiune?

A)

Zic unii despre reîncarnare.Că ne naştem o singură dată şi ne reîncarnăm la infinit dacă nu ne „reparăm” greşelile făcute de-a lungul timpului.Nu dezvolt, doar două chestiuni aş discuta.Unu- cum poţi repara ceva dacă nu ştii ce ai stricat, Si doi- dacă doar ne reîncarnăm cum se face  că n-am rămas un milion sau un miliard şi am devenit  şapte miliarde şi ne tot înmulţim?

Oricum, dacă e reală treaba, se pare că mare rahat am fost eu în vieţile anterioare, din moment ce mi-o iau fără întrerupere.

B)

Se vehicula într-o vreme , pe aici prin Ardeal, că meseriaşii unguri sînt cei mai buni în domeniul lor şi cei mai serioşi.

A+B-Pentru mine cuvîntul dat e sfînt.N-am decît să pierd sau să sufăr, dar îmi respect cuvîntul.

Bag sama că din cauza asta , sau din cauza reîncarnărilor, mă găsesc ei sau îi găsesc eu pe toţi cei care nu sînt în stare să-şi respecte cuvîntul şi mă enervez de fiecare dată de sînt bun de pus pe lanţ, cu botniţă, să nu muşc.

Anul trecut prin iulie am vorbit cu un tinichigiu ( bun meseriaş şi ungur) să-mi facă nişte mici reparaţii la maşină.Întîi a zis că după concediu, adică prin septembrie, apoi…şi a trecut anul.Poate că şi eu sînt de vină că nu-i bat la cap pe cei care au zis o treabă.

Tot anul trecut, dar prin octombrie am mai vorbit cu un tinichigiu.Tot ungur, dar pe care îl cunosc de mult şi ştiu că e bun meseriaş şi serios.M-a pasat pînă anul ăsta, apoi mi-a zis să-l sun peste două săptămîni, apoi să-l sun vineri, iar cînd sătul de sunat l-am întrebat cînd să-i duc maşina a zis că… miercuri, că e de lucru pe ea doar o jumătate de zi.

I-am dus-o miercurea trecută.L-am sunat vineri şi…mi-a spus că doar atunci s-a apucat de ea.Bine măi omule, atunci de ce m-ai programat?Mi-a răspuns că mai povestim luni.Azi e marţi.

Iar sînt bolnav.De ciudă.N-are decît să-mi spună că n-are chef să facă sau orice şi pot înţelege şi accepta, dar nu pot înţelege cînd spui una şi faci orice altceva decît să-ţi respecţi cuvîntul.Cuvîntul tău, pe care nu te-a obligat nimeni să-l dai.

Deci nici ăsta, deşi îl cunosc şi mă cunoaşte şi avem ceva pasiuni comune, deşi e ungur, nu mai e serios?

O fi fost o „glumă” vorba aia?

Sau datorită reîncarnărilor, m-am reîncarnat eu defect?

Brrr!

 

Bucuria împărtăşită

Aşa sîntem făcuţi.Să ne împărtăşim cu alţii şi bune şi rele.Altfel parcă n-am fi întregi.

Eram în Bucegi cu un tovarăş de căţărare.Tocmai  am ajuns într-o zonă cu multe chei şi  voiam să le văd pe toate sau cît mai multe.Practic fiecare vale sau pîrîu are propriile chei sau canioane şi parcă m-ar fi durut sufletul să plec de acolo.Aşa că ne-am despărţit.Eu la plimbare, el spre ceva Colţi din zonă.

Nu era bine să fim singuri nici pentru mine, nici pentru el, dar…

De fapt singurul lucru pe care îl aveam în comun era căţăratul.Ori eu n-am venit numai la căţărare.Sînt atîtea de văzut,de simţit, de trăit pe munte în general încît cînd ai mai mult timp nu poţi să faci un singur lucru.

Ar fi de făcut o precizare.Deşi aveam acasă un Minolta şi două obiective, pe teren, pe munte luam cu mine un Vilia sau un Smena 8.Adică cele mai simple aparate foto cu putinţă.Ruseşti, de cea mai bună calitate şi cu care oricine putea face fotografii foarte bune.Si asta pentru că pe obiectiv era desenat timpul de expunere optim-pentru soare puternic, soare cu nori, nori sau pentru blitz şi pe cealaltă parte a obiectivului apărea diafragma optimă pentru timpul de expunere folosit.In plus un Smena 8 costa 30 sau 40 de lei şi se găseau la toate magazinele de specialitate din ţară.

Mergeam pe o vale care se îngusta din ce în ce  şi inima îmi bătea cu putere.Mă aşteptam la surprize plăcute.Ce mai, m-am trezit pe fundul unui canion, că abia se ghicea cerul undeva deasupra capului meu.Chiar mă gîndeam că n-ar fi bine dacă ar curge apă sau ar ploua sus căci torentul format, vijelios nu mi-ar da nici o şansă dacă m-ar prinde acolo.

Si a urmat distracţia.Se vedeau cîteva săritoare, căţărare…

Deja îmi părea rău că nu e şi prietenul meu, Puiu, cu care ne distrăm pe munţi.

Destul de greuţ am trecut de prima săritoare şi oprit să fac nişte poze m-am dezechilibrat aşa că am aruncat aparatul foto şi m-am prins de stîncă.Normal că aparatul s-a dus pînă jos sărind din piatră în piatră.Si tot normal că, rîzînd am coborît după el.Era în unica baltă de la bază, spart.Adică s-a dus şi aparatul şi filmul care era în el.De aparat nu-mi părea rău, dar pe film aveam 36 de fotografii frumoase.

Am urcat din nou şi am început cercetarea spre a merge mai departe.Ce frumuseţe.Era cutat peretele, de parcă era pielea unui căţel Şarpei şi în spatele unei cute am văzut întîi o firidă şi-apoi… un fel de tunel sau arcadă, dar care dădea mai sus.Imi venea să-l strig pe Puiu să vină să vadă minunăţia, frumuseţea care se întrezărea în continuarea acelui tunel.Cu pieptul umflat de emoţie m-am tîrît prin acel tunel de vreo cinci metri-probabil mai adînc, dar plin de aluviunile aduse de apa- şi am găsit în continuare tot felul de treceri, ba ca un ochi aproape perfect rotund, ba niste adîncituri concave, ba ici colo marmide cu cîte un ochi de apă în care se oglindea cerul.Era atîta frumuseţe, linişte, întreruptă din cînd în cînd de trecerea curentului de aer printre stîncile modelate el şi de apă.

Si eram singur.Să nu pot împărtăşi cu nimeni bucuria descoperirii, calea întortocheată spre în sus, muşchiul pe pietre sau cîte un firicel de apă prelins pe stîncă.Soarele sau umbrele, liniştea  şi bucuria de a fi acolo, în îmbrăţişarea muntelui.

Am lăsat acolo aparatul foto.Prins, forţat, între  nişte stînci,cu obiectivul în sus în aşa fel ca atunci cînd soarele trece pe deasupra lui, cîteva raze trecînd prin lentilele obiectivului să încălzească ochiul de apă de sub el.Poate ajută la ceva.

Si acum cînd îmi amintesc sînt cuprins de acea emoţie a cărui preaplin dă  lacrimi.

Ei bine, astfel de emoţii, de bucurii pălesc un pic cînd nu sînt împărtăşite, cînd nu sînt regăsite şi în privirile, gîndurile,mîinile tremurînde ale unui tovarăş, prieten sau oricine altcineva.

Parcă nu e la fel de fain dacă nu vezi şi pe un altul că a rămas cu gura căscată, rîzînd în hohote sau doar zîmbind cu ochii în lacrimi.

In plus, astfel de locuri întăresc prieteniile, legăturile dintre oameni şi legăturile oamenilor cu natura, cu împrejurul, cu acel tot din care facem parte şi noi.

Ar mai fi o precitare.

Nu spun unde este pentru că după cercetări pe google, nu este  cuprins într-un traseu turistic şi nu este marcat.

Cei care ştiu n-au nevoie de indicaţii, iar cei care nu ştiu e mai bine să nu ştie pentru că era cu dificultate ridicată, nu pentru oricine.

 

Poza 211

Acum ne rotim în celaltă parte…

Prietenul

Prietenul la nevoie se cunoaste şi-ţi ţine locul cald.

Sint sanatos, daca fac comparatie…

Vecin.

Sportiv, a lucrat in sport si era pensionar de vreo 5 ani.

Intr-o duminica ( cam de o luna) a iesit la plimbare, a cazut si…

Vecina.

E in ultima faza.A zis ca lasa geamul deschis sa nu fie miros si sa poata intra pompierii…

Anul trecut am regasit dupa 40 de ani, o prietena din tinerete.

Mare bucurie, ne-am vizitat dar din toamna e din ce in ce mai rau.

A facut radioterapie si-a revenit si i-a revenit zimbetul pe buze.Chiar planuiam cu sotia sa o luam la noi acasa, sa mai schimbe „peisajul” salonului.Sa ascultam muzica, sa rasfoim poze si amintiri vechi, sa ridem.

Nu se mai poate.E din ce in ce mai rau.

Simbata  am mers la ea.

Sa o determin sa vorbeasca, sa-si aminteasca , sa rida, sa uite o secunda de dureri.

Si si-a amintit:Eram, in urma cu 41 de ani, la Cheile Turzii.Am organizat un concurs de dans si era plin de tineret dansator acolo.

Un tinar maghiar ii dadea tircoale, dar nu stia ce e cu mine.Si a intrebat-o cine-i pletosul.

Ea a raspuns scurt, in ungureste:”hazi barat”

Asta s-ar traduce „prieten de familie” dar si „amant”.

Un zimbet chinuit a inflorit timid pe chipul desfigurat de durere.

Am tinut-o un pic in brate, ca pe vremuri  cind dansam pe …Lady in Black, sau cum ne ditram traducind in ungureste „Fekete Neni”a lui Uriah Heep.

Epuizata  s-a intins, iar eu am iesit in ploaie, urlindu-mi neputinta de a o ajuta, de a-i alina durerile.

Urmeaza sa treaca pe morfina…

Greu de refuzat

Pe vremuri- firar sa fie, ca din ce in ce mai des spun asta- cind initiam o excursie, o iesire erau multi care veneau cu mine, in special daca se termina cu chef, cu concursuri  de dans sau baute.Altii, mai putini care veneau cu mine doar pentru placerea drumetiei, pentru catarare, pentru a fi pe munte si doar unul pentru a fi impreuna, pentru a drumeti, a ne catara, a ne juca si a visa.Cu  el aveam acelasi ritm, aceleasi visuri, ascultam aceiasi muzica, rideam la aceleasi glume si putem merge oriunde,in orice situatie fara sa obosim prea tare, fara sa ne fie frica.Ne bucuram impreuna de fluturi si flori, de frunze si copaci, de stinci, de cer si dupa ce m-am indragostit de pietre am cautat impreuna, ne-am tirit prin apa sau noroi, ni s-au intins miinile de la sacosele cu pietre.Lui cind ii spuneam, daca putea, venea fara nici o alta discutie.Vedem noi ce facem daca ploua, daca e frig, daca…Se rezolva .Chiar daca am crescut, chiar daca am ajuns sa nu mai fim tineri, ne-am jucat impreuna mereu.Si acum, mai rar, cind mai iesim e la fel pentru avem acelasi ritm-mai lent, e drept.

Se intimpla citeodata sa nu poata veni nimeni.Nu-i bai! Mergeam singur.

Stii cum e.Cind te-ai hotarit sa mergi undeva, deja ti-ai facut planuri de drum, ai inceput sa vezi cum va decurge, sa vezi itinerariul, posibile intimplari plus neprevazutul, si-atunci nu poti renunta doar pentru ca altii nu vor sau nu pot sa vina.

Din pacate in ultimii cinci ani n-am mai iesit singur.

Mai ales dupa ce mi-am spart rotula, mi-e frica sa fac catarari, obosesc.

In ultima vreme, cu ajutorul pasiunii pentru pietre, am iesit impreuna cu tineri cu aceiasi pasiune.

In special doi dintre ei.Sint cum eram noi pe vremuri.Vorbesc aceiasi limba, rid la aceleasi glume, se bucura de natura, de fluturi, de frunze si flori, se bucura de fiecare pietricica, fac fotografii.

Am fost cu ei, sint ca si mine cindva, dar …TINERI.

Au alt ritm, pe care eu nu-l mai am.

De cite ori ma cheama sa mergem impreuna undeva, sint tentat sa merg.

Dar daca eu n-am grija de mine,cine sa aiba, in afara de nevasta-mea care se bucura cind as putea merge si se necajeste cind ma intorc rupt, obosit, cazut.

Pentru ca, din pacate s-a cam terminat.

Dupa ultimele iesiri  cu ei, m-am intors terminat, rupt, cu degetele de la picioare distruse de niste bocanci pe care nu i-am mai purtat de mult.

Joi m-a sunat Ljuba.

Zicea ca a vorbit cu Arthur si ca n-ar fi rau sa merg cu ei in Metaliferi pe simbata, duminica si sa ne intoarcem luni.

Nu l-am refuzat la telefon, dar cind ne-am intilni, la mine acasa, la o poveste i-am spus.

Am incheiat anul trecut bolnav.Am inceput anul asta mai rau.Inca nu sint bine si ma refac greu.

In mod sigur e frig, e mult mai frig in mijlocul muntilor decit aici, iar eu nu rezist doua nopti in sac de dormit.

A inteles.Dragul de el s-a dus singur.Pentru ca nici Arthur n-a putut veni.

As fi mers, dar n-am mers.

L-am sunat sa vad ce face, cum e vremea pe-acolo, daca e zapada,daca a gasit pietre, daca …

N-a raspuns.Posibil sa  nu fie semnal.

Abia astept sa ne intilnim sa-mi povesteasca, sa-mi arate poze, sa …ca si cum as fi fost si eu acolo.

Din pacate de-acum trebuie sa refuz.

Greu.

Prima pietruiala

la drum

De intii martie am pornit cu baietii la prima pietruiala din acest an.Normal, in Trascau.Un parcurs de aproximativ 5 sau 8 km dus si tot atita intors, pe vale, dar majoritatea traseului fara urcusuri  .

 

traznita

In zona sint o gramada de rachiti traznite, interesant este ca nu sint pe culmi ci la baza muntelui, intre munti, pe vale.

Prima

A aparut in apa prima piatra asa, ca o intimpinare.Un bun venit.

Vestitorul

In padure ne-a intimpinat un vestitor, iar cind am ridicat privirea am vazut ca intreg versantul este plin de vestitori, de ghiocei si citeva viorele.

Obstacole

Un prim obstacol pe vale.Cascade cu marmide.

Mai aproape

Greu de trecut spre imposibil.

Dupa ocolire

O mica escalada printre spini si din nou, la drum.

La soare

Cum a ajuns soarele la ei, s-au deschis.

Carneol

Mi-a aparut in fata.S-o las acolo?

Puiet

Ultima data cind am fost pe-aici brazii astia erau de citiva centimetri.E frumos.

Traznite

 

Filon

Ne-am bucurat de filoanele gasite si am strins citeva bucatele cazute prin preajma.Ar fi un sacrilegiu sa distrugi asemenea frumusete.

La suprafata

Depunere de suprafata.

Filon

Un ultim filon si dupa ce am vazut citeva urme de urs ne-am cam pornit pe cale de intoarcere.Zic localnicii din locul unde am lasat masina ca au aparut prin zona de cam trei ani si iarna au atacat gospodariile oamenilor.N-au fost atacuri asupra oamenilor.

Baietii au gasit si ei niste frumuseti.Carneoale, opaluri, lemne.Fiecare cu ce era pentru ei.

A fost o iesire frumoasa.O gura de aer, o „gura” de munte, o „gura” de pietre, o „gura” de plimbare.

De multe ori eram impreuna, dar la distanta de 50-100 de metri unul de altul, fiecare cu sine, cu imprejurul, fara grija celorlalti, a ursilor, a altor animale sau oameni.

Si citeva  poze cu „recolta”

Am luat si nisip pe care urmeaza sa-l vad la microscop.

Reactii

Unoeri nu reactionam pe masura asteptarii.

De curind un prieten mi-a adus in dar o piatra.

El stie ca imi poate face o bucurie aducindu-mi o piatra si desi nu-i la fel ca atunci cind o descopar eu, cind ma aplec si o iau din noroi, din apa , este tot o bucurie.

Mi-a adus o piatra unica.

Prin ce e este mai unica decit alte pietre?

Pentru ca are 1 miliard de ani.

1 000 000 000 de ani!

Obisnuit cu treizezeci sau saizeci de milioane sau cu o suta,douasute de milioane de ani, nu mi-a spus mare lucru un miliard.

M-am bucurat putin, am luat-o, am cercetat-o pe o parte si pe alta, m-am uitat cu lupa sa vad dungile de agat si am pus-o pe raft, alaturi de altele.

Abia acum am reactionat.

Pamintul este estimat la 10 miliarde de ani, iar acest agat, aceasta pietricica are un miliard de ani si prietenul meu mi-a oferit-o mie.

Ii datorez un maaare: MULTUMESC, LJUBA!

Era prin august

Pietruiam

O piatra (geoda)