Educatie

Eram copil,in vacanta la o matusa,la tara.

Traia si tatal unchiului meu.Un batrinel cu parul alb,orb-de batrinete.Avea nouazeci si ceva de ani.

In fiecare dimineata unchiul il spala cu apa rece din fintina,il barbierea daca era cazul si-l ajuta sa se imbrace.Dupa ce mina isi lua cirja facuta din lemn de corn si se aseza in fata casei pe un scaunel,cu fata la drum,de parca astepta pe cineva.

Isi sprijinea bota de perete,la mina stinga.

Se mai intimpla ca trecind pe linga dinsul,sa-i mut bota citiva centimetri,atit cit sa n-o ajunga.Daca trecea unchiul prin zona,ii punea bota la indemina,il mingiia si-si vedea de treaba.

Intr-o zi,s-a prins bunicul de manevra mea si mi-a spus:

-Ti-oi trage citeva alduituri pe spinare cu bota asta de corn,de-i crede ca-i duminica si a venit popa la biserica!

A aldui= a binecuvinta

L-am intrebat pe unchiul meu ce a vrut sa spuna bunicul si mi-a raspuns ca pe vremea cind era el copil si inainte de asta,de cind exista satul (atestat documentar de pe la 1400 ),parintii nu-si bateau copiii.

Isi notau traznaile facute si duminica dimineata,la biserica,preotul ii pedepsea ,pe fiecare in parte in functie de gravitate ,cu o bota din lemn de corn.Dupa care se spala,isi lua patrafirul si incepea slujba.

Era o lectie.Pe parinti ii doare durerea copilului lor,dar pe un strain nu-l doare si  loveste tare.

Nu i-am mai mutat bota.Ba chiar l-am scos la plimbare prin sat si ma miram cind vedeam mai tineri si mai batrini venind la dinsul spunindu-i : Saru’mina,tata! si pupindu-i mina.

Inclusiv preotul a facut la fel.

Bunicul a fost invatator  in sat si singurul croitor atestat cu Scoala de Arte si Meserii din Cluj.

Ca,zicea dinsul,trebuie sa stii si o meserie.Nu se stie cum se intoarce roata vietii si trebuie sa-ti duci familia  mai departe,cu demnitate.

Si unchiul a fost invatator si croitor,atestat tot la Scoala de Arte si Meserii din Cluj.Dar n-a profesat ca invatator.Doar agricultura si croitorie.

Era o alta lume sau asa ne place noua sa zicem,ca o scuza pentru lipsurile noastre?

 

Energiile insotitoare-ingerasii pazitori

In urma cu vreo cinspe ani eram la un curs de radiestezie.Ne deslusea din tainele energiilor un om cu calitati extrasenzoriale si umane deosebite,Nicu din Timisoara.

Cursurile se tineu intr-o sala de la Liceul Energetic,deci aproape de mine.Cu toate astea,am intirziat pentru ca am ramas mai mult la servici.N-aveam cum sa anunt asa ca i-am spus in gind lui Nicu ca voi ajunge mai tirziu si dupa ce am ajuns acasa si m-am eliberat de  incarcaturile unei zile de munca,am pornit linistit pe stradute spre liceu.

Aveam o stare deosebita,parca de inaltare si parca pluteam ,nu mergeam.Percepeam imprejurul,parca cu alte simturi,nu cele cu care eram obisnuit cind,aproape de capatul strazii Artelor colt cu Bistritei doi tineri au incept sa strige la mine sa merg la frizer,sa-mi tai parul.

Zicea unul din ei: la virsta ta iti permiti asemena plete,nu ti-e rusine?A inceput sa ma injure si se apropia de mine amenintator.Cind a ajuns cam la doi-trei metri de mine,l-am vazut cum se chirceste,se lasa jos si speriat se uita undeva deasupra , mult deasupra mea si tot repeta: iarta-ma ,nene !

Celalalt s-a apropiat sa-l ajute si s-a lasat si el jos si nu misca.Cind am ajuns linga ei i-am atins cu mina ,fara nici o suparare , le-am spus sa se joace de-a altceva si mi-am vazut de drum.Au izbucnit in plins amindoi.

Cind ma apropiam de sala unde se tinea cursul,am auzit vocea lui Nicu zincind: daca v-ati indoit vreodata de energiile care ne insotesc permanent,uitati-va la Alexandru!

Cind am intrat,citiva au inceput sa plinga,o doamna a lesinat,iar preotul care era invitat acolo s-a pus in genunchi si cu ochii in lacrimi, facindu-si cruce a multumit Domnului ca l-a lasat sa vada.

Mai tirziu,Nicu mi-a multumit ca l-am anuntat ca voi intirzia.

Nu s-a mai tinut cursul.Eu cu preotul si cu Nicu am mers la biserica de pe strada Borhanci pentru o rugaciune de multumire si incet,am revenit ,parca,cu parere de rau,cu picioarele pe pamint.