Intenţia

Pe la sfîrşitul anilor 70 ne-a prins şi pe noi,  gaşca, ideea cu fugitul „dincolo” spre libertate.

Nu ne era nici mai rău, nici mai bine decît la alţii, făceam ce ne toca şi n-aveam  probleme, dar era o modă, un curent de fugă.

Am povestit, ne-am convins unul pe altul, am argumentat pro şi contra, ne-am certat şi ne-am împăcat şi pînă la  urmă am  rămas trei hotărîţi că  este o aventură care trebuie încercată.

Si după ce am întors pe toate feţele  probabilitatea unei reuşite am ajuns la concluzia că spre Sîrbi este soluţia.

Buuun!Hotărîrea fiind luată, dar încă nefiind  bătută în cuie, fiecare şi-a făcut curaj, şi-a făcut aprovizionare şi ne-am dat un termen pentru a ne  anunţa unul pe celălalt dacă şi cînd vom încerca să  facem marele pas.

Normal că mă perpeleam la foc mic şi întorceam pe  toate feţele şansa de a reusi să trecem şi ce va însemna viaţa noastră după aceea, căci totul, absolut totul era necunoscut.

Am mers şi pe munte cu unul din prieteni să cernem şansele şi motivaţia, dar fără prea multe rezultate.

Inainte de termenul limită i-am spus mamei, să ştie , să nu fie luată ca din oală, iar mama l-a informat şi pe  tata.

Nu mă înţelegeam cu  tata de nici o culoare.Era clar că n-aveam nimic în comun şi era reciprocă treaba.Cu toate astea  am stat cu ei în poveşti, iar tata m-a întrebat dacă îmi lipseşte ceva, dacă acest risc îmi vas schimba viaţa în bine, în mai bine decît pînă acum.

Neprimind nici un răspuns mi-a spus că  deşi ar avea modalităţi de a mă împiedeca să fac asta, nu o va face.E dreptul tău să îţi  faci viaţa cum  crezi, căci tu o vei duce oricum ar fi, dar să ai grijă să nu te prindă şi să nu mori.Dar decît să te prindă, mai bine  să mori!

La termenul stabilit  ne-am întîlnit şi fiecare am dat verdictul.

Doi dintre noi am renunţat şi nu ne-a părut rău nici atunci, nici după  aceea.Unul n-a renunţat, şi-a mai găsit pe cineva cu care să meargă şi… au fost prinşi pe Dunăre.I-au lăsat să se chinuie pînă aproape la mijlocul fluviului, după care i-au pescuit.

Prietenul  nostru este, relativ, în regulă, după ani de puşcărie grea.Celălalt, care s-a  bătut cu soldaţii şi la postul de miliţie cu miliţienii , după ani de puşcării  a fost internat la psihiatrie.Pe  viaţă.

Le-am mulţumit părinţilor mei.