A ti tu di ne

In curtea instituţiei în care îmi pierd cîte nouă ore în fiecare zi, pierdut printre marea de betoane este un corcoduş.O frumuseţe, bogat, înalt şi plin de flori, cînd e vremea florilor şi de fructe pînă cînd pică pe jos şi pute de mori.Altfel e locul de întîlnire al fumătorilor, la umbra lui deasă unde ne povestim poveştile, ne bucurăm de spectacolul vrăbiuţelor care se joacă de-a prinsa, povestesc, se ceartă.

După o zi în care stau cu ochii în monitor, cînd ies afară mă uit coanciş ( cruciş), în plus zecile de maşini parcate jur-împrejur au o grămadă de chestii care strălucesc în lumina soarelui şi care direct în ochii mei îşi infig strălucirile.Se pare că astfel am îndeplinit condiţia de a-mi lua ochelari de soare.Nu prea am folosit pînă acum, căci îmi place lumina naturală.

Buun! Si merg cu soţia la un magazin cu astfel de produse.O fătucă număra tastele telefonului, dar cînd ne-a văzut l-a lăsat şi ne-a luat în primire.Ne-a arătat tot ce are prin magazin, culmea, nu numai cei mai scumpi ochelari şi ne-a zis că la părul meu mare s-ar potrivi, cel mai bine, ochelari …„jon lenon” , dar să am mare atenţie că la jon lenoni trebuie A ti tu di ne.

Deşi eram tentat să o întreb ce înseamnă „atitudine”, am renunţat la un cot de-al soţiei şi după ce am ieşit din magazin am tras un mare hohot de rîs.

Acum, mă dau cu jon lenonii, dar m-a atenţionat soţia că de cînd port jon lenonii sînt cam acru şi n-am atitudine aşa că, de cîte ori îmi amintesc, trag un zîmbet mare cu dinţi.

Reclame

Poleiul

Dimineaţă, cum am ieşit din scara blocului am făcut o manevră a la Fred Astaire în Dansînd în ploaie şi m-am încălzit instant.

Hopaaa! Deci, e polei.Am continuat să merg mărunt, mărunt pînă mi-a venit ideea să  merg pe carosabil.Acolo au aruncat drumarii diverse chestii şi  nu-i alunecuş.Din păcate, pe  parcursul pe care îl fac în drum spre locul de muncă sînt şi zone  cu sens unic pentru maşini, cu doar două benzi de circulaţie, din care una ocupată de maşini parcate.Cum să te mai înghesui printre cele care circulă  normal, aşa că   pe trotuarul îngust de o persoană am mai făcut o manevră cu care sigur aş fi reusit să iau notă mare dacă m-aş fi înscris la examenul de admitere la Cirque du soleil.

Drumul de 8 km pe care îl fac zilnic dus-întors , îl parcurg în 30 de minute dacă prind toate semafoarele pe verde şi dacă nu, în 40 de minute.Azi am făcut o oră şi-s obosit de parcă am mers o zi întreagă pe munte în sus printre bălării.

Asta mi-a amintit că am prins un Crăciun cu polei.Da era polei total, că nu mişca nimic în tot oraşul, dar noi, care eram tineri şi zmei, neaparat am vrut să mergem în celălalt capăt al oraşului, la colindat.

Alea cururi date de pămînt, lopoşiri ( lipiri), urcat dealul în patru labe şi  pe cînd să ajungem sus ne scurgeam pe  burtă înapoi la bază rotindu-ne  .Ne-am distrat,  am rîs, am cîntat, am colindat împreună cu un grup, care ca şi noi se jucau de-a dominoul  şi spre dimineaţă  am  reuşit să ajungem înapoi acasă, fără să fi reuşit să ajungem la destinaţia propusă.Uzi leoarcă de transpiraţie şi transparenţi de la ploaia care îngheţa pe hainele noastre, ne mişcam şi alunecam în poziţii demne de teatru de pantomimă.

Eu sînt bine. Unii din colegii  care vin pe jos au febră musculară.

Intenţia

Pe la sfîrşitul anilor 70 ne-a prins şi pe noi,  gaşca, ideea cu fugitul „dincolo” spre libertate.

Nu ne era nici mai rău, nici mai bine decît la alţii, făceam ce ne toca şi n-aveam  probleme, dar era o modă, un curent de fugă.

Am povestit, ne-am convins unul pe altul, am argumentat pro şi contra, ne-am certat şi ne-am împăcat şi pînă la  urmă am  rămas trei hotărîţi că  este o aventură care trebuie încercată.

Si după ce am întors pe toate feţele  probabilitatea unei reuşite am ajuns la concluzia că spre Sîrbi este soluţia.

Buuun!Hotărîrea fiind luată, dar încă nefiind  bătută în cuie, fiecare şi-a făcut curaj, şi-a făcut aprovizionare şi ne-am dat un termen pentru a ne  anunţa unul pe celălalt dacă şi cînd vom încerca să  facem marele pas.

Normal că mă perpeleam la foc mic şi întorceam pe  toate feţele şansa de a reusi să trecem şi ce va însemna viaţa noastră după aceea, căci totul, absolut totul era necunoscut.

Am mers şi pe munte cu unul din prieteni să cernem şansele şi motivaţia, dar fără prea multe rezultate.

Inainte de termenul limită i-am spus mamei, să ştie , să nu fie luată ca din oală, iar mama l-a informat şi pe  tata.

Nu mă înţelegeam cu  tata de nici o culoare.Era clar că n-aveam nimic în comun şi era reciprocă treaba.Cu toate astea  am stat cu ei în poveşti, iar tata m-a întrebat dacă îmi lipseşte ceva, dacă acest risc îmi vas schimba viaţa în bine, în mai bine decît pînă acum.

Neprimind nici un răspuns mi-a spus că  deşi ar avea modalităţi de a mă împiedeca să fac asta, nu o va face.E dreptul tău să îţi  faci viaţa cum  crezi, căci tu o vei duce oricum ar fi, dar să ai grijă să nu te prindă şi să nu mori.Dar decît să te prindă, mai bine  să mori!

La termenul stabilit  ne-am întîlnit şi fiecare am dat verdictul.

Doi dintre noi am renunţat şi nu ne-a părut rău nici atunci, nici după  aceea.Unul n-a renunţat, şi-a mai găsit pe cineva cu care să meargă şi… au fost prinşi pe Dunăre.I-au lăsat să se chinuie pînă aproape la mijlocul fluviului, după care i-au pescuit.

Prietenul  nostru este, relativ, în regulă, după ani de puşcărie grea.Celălalt, care s-a  bătut cu soldaţii şi la postul de miliţie cu miliţienii , după ani de puşcării  a fost internat la psihiatrie.Pe  viaţă.

Le-am mulţumit părinţilor mei.

De-ale mele.Dacă nu dai…

Este o vorbă care zice că dacă nu dai, nu primeşti.

La mine s-a cam infirmat chestia asta, că eu am primit.Cu doi sau trei anui în urmă, cînd mă îndreptam spre casă de la muncă am primit.Am primit un picior în cap de am zburat în gardul viu.Era un tînăr care se distra lovind pe la spate, preferabil, persoane mai în vîrstă.Bag samă că mă încadram deja în categoria asta.

Pe vremea cînd aveam Dacia, de cîte ori treceam Feleacul primeam de la miliţianul de la postul de control de acolo cîte o amendă.Că nu-i plăcea părul meu, sau cum mi-a spus, dacă circuli regulamentar înseamnă că ceva nu-i în regulă.Deci trebuie verificat şi ceva, ceva tot se găseşte.Căuta, verifica de parcă eram la RAR şi dacă totul era în regulă, zicea că nu-i spălată maşina.Si dacă nu m-ar fi amendat, tot mă enervam că mă oprea.Parcă avea cameră video şi îşi aranja să fie de servici cînd trebuia să trec eu prin zonă.Incă nu se construise varianta autostradă, iar pe varianta  prin Valea Ierii se putea circula numai cu helicopter, atîtea gropi erau.

Cu toate astea mi-am zis că nu degeaba a ieşit vorba asta şi cînd şlefuiam pietre dădeam şi eu.Pînă cînd aveam deja abonaţi la primit, ba mai aveau şi pretenţii.

Ei, acum cînd m-am hotărît să dau pietrele, primul la care i-am trimis a fost un băiat din Suceava care n-a cerut nimic.Voiam doar să-i demonstrez că şi la noi în ţară sînt pietre care pot fi transformate în bijuterii.Căci omul, care faţetează pietre, adevărate minuni, îşi cumpără materia primă de pe siteurile internaţionale şi normal, în dolari sau euroi.I-am trimis cu convingerea că se va bucura şi va şti ce să facă cu ele.

Am tot trimis colete prin toată ţara, că mi s-au lungit mîinile să duc coletele la muncă cale de 8 km pe care îi parcurg zilnic pînă la  şi de la serviciu.Chiar constata nevastă-mea că pietrele astea cu efort au venit şi cu efort pleacă.

Si…surpriză, drăguţul de băiat din Suceava s-a simţit atît de obligat- căci zicea că niciodată nu a primit nimic de la nimeni şi a fost exploatat cît s-a putut, încît mi-a trimis şi el un set de bijuterii ( cercei şi  pandantiv ) din rubin pentru nevastă-mea, că tot vine 8 martie.

Deci, poţi primi şi dacă nu dai, dar nu întotdeauna e benefic, dar poţi primi şi dacă dai, cu avantajul că poate fi o mare şi plăcută surpriză.

Mare-i grădina

Fiind şi eu în rînd cu lumea şi avînd cont de Fb, m-am trezit sîmbătă  seara că îmi solicită cineva prietenia.Dau o căutare, să văd despre cine e vorba şi ce vrea şi găsesc un bărbat din Texas, cam de vîrsta  mea, fără prieteni.Buun, şi-i dau accept.

Imi şi apare un comentariu pe mess, un mulţumesc pentru accept şi o pisicuţă.Apoi mă întreabă dacă sînt căsătorit, el fiind single.Cu puţine cuvinte îi explic că engleza nu e partea mea cea mai bună şi că sînt căsătorit.Da de ce întrebi, zic?

Sper să nu se supere soţul tău că vorbeşti cu mine, zice…

Îi explic că sînt mascul.

Aaa, perfect.Îmi trimiţi o poză?

Nu-mi place să trimit poze.

Si n-a mai avut  conversaţie în program nici atunci nici după aceea.

Probabil aşa agaţă tineretul  puber,cerînd o poză, apoi…

Mare-i  grădina!

De-ale mele.

Na, am început să rezolv problema cu pietrele.Am făcut un ununţ pe internet că le donez şi s-au arătat interesaţi vreo 8 de prin toată ţara.Pînă acum am trimis în trei locuri.Singurul efort pe care trebuie să-l fac e să fac coletul în care să pun din toate cîte ceva, să-l duc cu mine la muncă şi să fac comanda pe curierat.Plata transportului la destinaţie.Fără alţi bani.

Cu modificările datorate fotoliului, a trebuit să renunţăm la o parte de mobilier.Normal că n-au mai încăput o grămadă de lucruri şi cărţi.Aşa că am făcut un anunţ pe internet că donez cărţi.S-a arătat interesată o doamnă sau domnişoară din Turda.Mi-a dat şi explicaţii, dar n-aveam nevoie de ele.A găsit pe cineva care să vină să le ia de la mine, iar cînd , din nu ştiu ce motive a rămas fără cont, a găsit ceva rudă să mă contacteze .Buun.A venit un tînăr a luat cărţile şi…gata.

Recunosc că eu sînt de modă veche şi mi-ar fi plăcut să-şi amintească nr.meu de telefon şi să-mi spună dacă  a primit cărţile.Nu l-a mai găsit, nici adresa de internet, nici rudele care m-au contactat, nici nimic.Ce să mai am pretenţii de un „mulţumesc” .E clar că sînt învechit.

A venit cineva la noi şi normal că a urmat şedinţa de cumpărături.Si tot normal că la un mall.

Soţia mea ştie că nu mă dau în vînt după…inventar pe la magazine, dar mai las şi eu, mai lasă şi ea şi ne descurcăm, însă alături de două femei chiar că n-am avut nici o şansă.Aşa că, odată intrate într-unul din magazine eu am rămas afară să contemplu demenţia.Era în apropiere de zona cu liniile cu mîncare.O grămadă de lume ocupau mesele şi normal că făceau conversaţie.Din ced în ce mai tare, căci pe lîngă tot felul de muzici de pe la magazinele alăturate, tot felul de anunţuri mai erau în zonă şi scule pentru distrat copiii.Adică nişte instalaţii care scutură, şuieră, fluieră, miaună, etc.Plus circulaţia persoanelor care mişună pe acolo.Era un adevărat vacarm.Cred că cei care stau o zi întreagă acolo sînt zombi cînd ajung  acasă.Si tot uitîndu-mă de jur împrejur dau de un stand cu produse turceşti.Aveau şi prăjituri şi tot felul de dulciuri, o grămadă de recipienţi pentru cafea, ceai foarte frumos ornamentaţi şi…cafea la nisip.Normal că am vrut şi eu cafea, că-mi era dor de nişte facea fiartă, să mai simt zaţul să-mi mai amintesc.N-a vrut să mi-o facă scurtă şi a durat mult pînă a terminat-o căci aparatul de încălzit nisipul atunci a fost pornit.Le-am anunţat pe fete că merg afară să-mi beau cafeaua şi să fumez- nici n-ar merge o cafea turcească fără ţigară.

Noroc că fulguia afară şi am lăsat să mai cadă cîte un fulg în recipientul cu cafea.Si asta pentru că un prieten mi-a spus că cafeaua foarte fierbinte, în pahare de plastic sau hîrtie, e periculoasă pentru bărbaţi.Că afectează potenţa de două ori.Te frigi şi la degete şi la limbă.

Bună cafeaua.Tare, cu gust de zaţ, dar avînd în vedere că foloseşte numai cafea arabică este abrazivă cumva, seacă.Chestia e că o astfel de cafea  nu se bea în picioare, la o ţigară.Trebuie savurată, la o poveste cu prieteni, sorbită cu încetul, iar la sfîrşit întoarsă ceaşca pe farfurie şi…ghicit în zaţ.

Oare fabrica de ciocolată Poiana nu mai funcţionează, căci de mai mult de o lună n-am mai găsit Poiana Aerată ( aiurită).

La cum se manifestă vremea, n-am avut nici un chef de fotografii anul ăsta.

De-ale mele

Mi-am luat.

Era necesar un fotoliu şi ne-am gîndit că n-ar fi rău să fie extensibil şi să aibă şi ladă , că na, să fie cît mai util în spaţiile mici de bloc.

Cu toate că sînt o grămadă de fabrici şi făbricuţe de mobilă şi în Cluj şi prin toată ţara, n-am găsit fotoliu extensibil.A, să nu uit, am prins o ofertă a unei fabrici de mobilă din Moldova de dincolo şi care avea şi fotolii extensibile.Dar, presupun că ăştia îşi închipuie că sînt multi milionar, căci deşi nu-s ludovici, costă 2000 lei, cel mai ieftin.

Buun!Am găsit la Dedeman.Nu prea scump, extensibil, cu ladă, dar ni se părea nouă că lăţimea e mai mare decît ştiam noi că ar trebui să fie un fotoliu.Adică 95 cm.Pe site, zicea că se fac numai la comandă, deci ne-am dus sîmbătă la Dedeman să facem comandă.Un tînăr amabil ne-a spus că site-ul n-a mai fost actualizat de foarte mult timp, dar că au fotoliul dorit de noi.L-am luat, urmînd ca în două trei zile lucrătoare să-l aducă acasă.Adică, la un moment dat mă anunţă ei că urmează să vină acasă, eu să-mi iau liber de la lucru, să fug cu un taxi acasă şi să preiau fotoliul la scara blocului, căci pe camion e numai şoferul şi el nu duce mobila pînă în casă, să  găsesc pe cineva de prin vecini sau de pe stradă dispus să mă ajute să-l duc sus,să-i plătesc cît vor ei şi…

Ne-a abordat un tînăr  cînd plăteam şi ne-am înţeles că ne asigură el transportul şi ne ajută să ducem fotoliul în casă.

Cu greu  şi cu ajutorul a doi tineri vecini am ajuns în faţa uşii, dar… nu intră.Să mor, nu alta.

Eu ştiu că uşile de la intrare sînt standard, în România.Deci şi mobilierul trebuie făcut în aşa fel încît să intre pe uşă.L-am întors pe o parte şi cu grijă şi atenţie am reuşit.Am plătit transportul, pe copiii care ne-au ajutat şi la care le-am dat şi o sticlă de şampanie pe care n-o vedeam consumată de noi şi ne-am aşezat liniştiţi.

O clipă am fost liniştiţi, căci am constatat că trebuie să facem modificări.Adică să mutăm toată mobila pentru a putea aşeza fotoliul şi a fi funcţional, căci, într-adevăr e mai lat decît normal.

Deci, scoate cărţile, schimbă, mută, împinge, apoi pune la loc…Un vis.

Parcă nu ne-am gîndit la aşa o distracţie.

Dacă am fi ştiut de la început, ar fi meritat să şi zugrăvim înainte.

Ne-au rămas şi nişte corpuri  de mobilă în plus .

Am demontat corpurile şi le-am dus la goz şi mai urmează să demontez şi fotoliul vechi, să-l duc jos şi-apoi să punem lucrurile la loc, în speranţa că mai încap în spaţiul rămas.

În concluzie, cine n-are de lucru îşi face.Noi ne-am făcut.

Pe lîngă faptul că sîntem rupţi, în rest sîntem bine.

Încă n-am terminat de pus la loc,dar după ce eliberăm spaţiile împortante ocupate de cărţi, avem vreme să le punem la loc tot anul.