De-ale gurii

Vremea cireşelor şi normal, a hoţilor de cireşe.Adică a păsărilor furăcioase.

Îi zice unul unuia cu livadă.

-Bade, da de ce nu-ţi pui o sperietoare în livadă?

-.Muierea mi-i acasă tătă zîua.

 

Reclame

De-ale gurii

În gara de nord din Bucureşti un ardelean se îndreaptă, grăbit, spre biroul de informaţii.

  • Spune-mi domnucă, o plecat trenu de Cluj?
  • A plecat.
  • De mult?
  • De trei minute.
  • No, n-am întîrziat mult…

Emoția

Aveam un prieten cu care mă întîlneam cînd și cînd și povesteam de toate plimbîndu-ne pe străduțe sau la acasă la mine sau la el.Trecea timpul de parcă era strecurat printr-o sită, iar noi nu terminam ce s-a adunat de cînd nu ne-am văzut.

Pe unde ai mai fost, îl întrebam.

Prin Turcia, Spania.

Dar tu? Mă întreba el.

Prin Trascău, Metaliferi, Zarand.

Si ne luam vorba din gură pentru a ne transmite trăirile, experiențele, ciudățeniile sau plictisul.

La un moment dat l-a apucat pofta de scris și a vrut să mă antreneze și pe mine, căci , nu-i așa, scriem amîndoi și-apoi comparăm și alegem ce-i mai bun.

Mi-a pus o poză și mi-a zis să scriu un eseu.

Nu asta, dar una la fel de neutră.

Nu ești normal, l-am apostrofat! Pot să țes pe lîngă imaginea ta, dar nu-mi vine instant, pentru că e neutră.Nu-mi spune nimic, n-are nici un pic de emoție.

Si i-am exemplificat,

Așa ceva.

Sau,

așa.Vorbește de la sine.

Si i-am mai dat cîteva exemple.Si asta pentru că eu nu scriu SF sau povestiri din imaginație.Trebuie să fi trecut prin anumite situații ca să le pot descrie, rescrie, să pot transmite ceva , „unghia unui sentiment” ( vorba poetului Odysseas Elytis)

Cam asta cred că mi se întîmplă acum și de o vreme încoace, Mugur. Trec printr-o perioadă neutră, gri, fadă.

Noroc că am posibilitatea de a mă strecura cu ajutorul pozelor, deși iarna asta, cu adevărat iarnă cum n-a mai fost de mult, nici de poze nu mai am chef.

Imi lipsește emoția.

O vorbă grea

Nu e treaba măgarului de unde beau oile apă!

Nu mor cei plecaţi de grija celor rămaşi, dar au păreri cu care, neaparat, TREBUIE  să fim de acord.

 

Na, acuma săriţi pe mine!

M-a muşcat.

Ne plimbam, cu soţia şi căţeluşa, pe la 12 noaptea cînd sub o maşină văd un pui de arici.M-am aplecat să-l iau de acolo aşteptîndu-mă să se facă ghem ( nu s-a strîns ghem) şi nemernicul m-a muşcat de deget.

L-am prins de un ţep şi l-am pus pe trotuar după care l-am împins încet să nu-l rănesc, cu piciorul spre zona verde.

Pe căţeluşa noastră n-o interesează nici un fel de alt animal.Doar pe oameni îi iubeşte, deci n-a fost nici o problemă că l-ar speria pe aricel.

Am stat prin preajmă, căci puiuţul voia, din nou, să meargă spre maşină.M-am uitat  împrejur dacă mai este vreun arici, o mamă, un tată, alţi puiuţi, dar nu erau şi nu pricepeam ce căuta sub maşina aia.Noroc că a plecat de acolo,maşina.Dar l-ar fi toroştit ( zdrobit, călcat, aplatizat ) dacă ar mai fi fost acolo.

Văzînd că iar se întoarce în stradă, l-am luat cu mare grijă în palme şi ne-am  dus spre o zonă cu mai multă verdeaţă şi fără maşini.

L-a apucat sughiţatul.Imi mirosea palmele ( au miros de căţel ) şi-şi rotea ochişorii împrejur căutînd, probabil, o cale de scăpare.

L-am pus în iarbă şi ne-am văzut de drum.

De pe la noi

Eram în piaţă şi căutam fasole boabe de anul ăsta, că tare mi-era dor.

Oprit la  o tarabă întreb vînzătoarea dacă are pui, arătînd spre fasolea păstăi.

-Noi nuuu, că vindem    numai legume, dar mergeţi încolo că s-a deschis un magazin Oncos.

O bunicuţă de la masa de alături intervine zicînd:

-Las-o maică, că nu-i din de pe la noi din Ardeal.I doar vînzătoare.În viaţa ei n-o deojdeocat fasole.Hai că-ţ dau io cîţ pui vrei.

Din cugetările unui căţel

Egoişti mai sînt şi oamenii ăştia.

Dacă eu vreau să mănînc un  c ( rahat), cît de mic, nu mă lasă, ba chiar risc să primesc cu lesa peste spate.

Dar ei, îmi strîng fiecare c ( rahat ) în  pungă….