Toponime din Bucegi

M-au întrebat niște tineri dacă este vreo peșteră pe Valea Arieșului.Normal că prima de care mi-am amintit a fost Huda lui Papară.

Hudă= gaură, aici cu sensul de cavitate, peșteră.

Considerînd că îmi bat joc de ei, au apelat la Google și uite așa mi-am amintit de primele mele experiențe din Bucegi.

Nici acum nu cunosc toate toponimele din Bucegi, cu atît mai puțin istoricul lor.Ajuns  pe la Moeciu și avînd un cort  luat împrumut m-am interesat unde pot găsi un platou cu perspective largi să pot să-mi pun cortul și să stau cîteva zile.Mi-a zis unul- la a treia casă sînt niște muncitori, întreabă de Belitul și-ți va spune el unde să mergi.

Cînd am întrebat de domnul Belitul a sărit un zdrahon de bărbat la mine , nervos  rău.

-Ce mă, coadă de măturoi, am fost împreună la muieri și ne-am tras izmenele deodată, de-mi zici Belit?

Degeaba i-am explicat că n-am venit special din Cluj ca să-mi bat joc de el, că mă înjura și se pregătea să dea cu mine de pămînt.Noroc că au intervenit ceilalți și m-a lăsat în pace, dar continua să facă referiri la rudele mele de parte feminină.

I-am mulțumit spunîndu-i că m-am lămurit ce fel de oameni sînt pe aici și-atunci s-a înmuiat și m-a întrebat unde vreau să merg.

Ooo, e simplu.Deasupra Mecetului Turcesc e perfect.E destul de plan și ai o perspectivă frumoasă.

Neîncrezător, mă gîndeam că vrea să mă trimită aiurea, că doar ce naiba să caute turcii în Bucegi?

Sau poți merge deasupra Colților Țapului.Si acolo ai perspectivă, dar cel mai bine ar fi să mergi pe Gaura în sus și în vîrful ei e cel mai bine.

Pentru mine era clar că iar face referiri la parte feminină și am plecat, supărat, să  întreb în altă parte.

N-am ajuns, atunci, în nici unul din locurile indicate, iar mai tîrziu am aflat că omul nu și-a bătut joc de mine.

Un fel de răspuns

Un fel de răspuns pentru Casa Ev http://casaevv.ro/2017/07/16/ghost-in-the-shell/

Normal că de cîte ori mă întorceam dintr-o excursie, drumeţie pe munte, le povesteam prietenilor, cu lux de amănunte aventura, distracţia, şi sau supărările avute.

La un moment dat un amic mă întreabă care dintre noi este cel cu excursia, că mai este unul cu aceleaşi poveşti.

Adică, tot ce am povestit eu la dimineaţa la Arizona la cafea, era relatat cu aproape aceleaşi amănunte seara ( noaptea) la Melody în groapă ( era un bar de noapte la subsol).

După ce am asistat şi eu la o relatare de-a lui -a rămas fără grai cînd a văzut că sînt şi eu acolo- nu l-am dat de gol, dar cu prima ocazie l-am luat cu mine pe Vlădeasa.Să aibă propriile experienţe, propriile trăiri, aventuri.

Baiul era că n-avea nimic în comun cu drumeţiile, cu mersul în natură, cu muntele.Parcă nu erau pricioarele lui ci ale unui duşman, că tot aiurea călca.A căzut, s-a julit rău pe loc drept.Nici n-am avut curajul să-l duc pe un traseu mai greu.Am făcut doar  un tur scurt prin păduri, şi cu înclinaţii mici.

A prins gustul şi de căte ori veneam cu prietenul meu de la escaladă pornea şi el cu încă cîţiva.S-au accidentat, au avut tot felul de rele, cu alţi cătărători, în special în Cheile Turzii.

De atunci m-am obişnuit să nu relatez locul exact al drumeţiei, excursiei sau escaladei.Cine vrea să meargă, să-şi urmeze propriile trasee, propriile programări în funcţie de posibilităţile fizice şi psihice .

Pe băiatul ăla l-am trimis şi în Bucegi.

Adică: cobori în gară la Predeal, te uiţi bine pe panoul ăla cu toate traseele posibile de acolo şi cele cu care se intersectează, cu marcajele aferente şi grad de dificultate ( oare mai există acel mare panou în gara Predeal?), alegi pe unde vrei să mergi şi dacă găseşti un grup organizat, cu însoţitor, mergi cu ei sau faci cum vrei.

Cu toate că a mai fost în excursii nu şi-a pierdut năravul şi combina propriile  experienţe cu ale altora.Adică  parca într-o cabană şi asculta tot ce se povesteşte.Iar la întoarcere relata experienţele auzite ca şi cum ar fi fost ale lui.

Interesant e că, parcă şi trăirile ar fi fost ale lui.

Clar, avea memorie bună de aceea a dat şi a terminat medicina.

Depărtări

Retezat

Retezat

Cadourile muntelui

Era tot prin august si ma idreptam spre o gara de unde sa merg acasa.

Pe vremea aceea nu erau prea multi turisti nici macar la sfirsit de saptamina asa ca toti muntii erau numai ai mei.

Eram fericit.

Acea fericire care da pe dinafara.Care te face sa sari intr-un picior, sa te dai peste cap, sa te tavalesti prin iarba si sa cinti, ceea ce chiar faceam.

Interpretam In a gadda da vida a lui Iron Buterfly.

Adica asta:

Adica, mai bine zis o urlam din toata inima si interpretam, pe rind, fiecare instrument.

Doar eram singur, la intoarcere.

De obicei, camaradul meu de drumetie, programa totul in amanunt, dar de data asta nu l-am mai lasat.

Ca doar nu ne cronometreaza nimeni, facem ce vrem si daca nu este nici un loc la  cabana ( ceea ce era exclus) punem sacii in fata receptiei si nu cred ca o sa ne dea afara,

Si-atunci unde mergem? m-a intrebat Valentin.

Incolo! i-am raspuns, aratind o directie oarecare.

Si-asa am pornit pe munte fara marcaje, fara trasee, doar noi si imprejurul.

Am facut catarare pe Colti, cu doi alpinisti din Cehia.

Ei vorbeau ceha si o rupeau in germana, iar noi vorbeam romana si o rupeam in franceza.

Ne-am inteles perfect.Ne-a batut vintul pe stinca, am atirnat in corzi si ne-am leganat, ne-am impartit mincarea pe virf cu tot imprejurul la picioarele noastre.

Asta da, a fost un cadou!

Intr-o alta zi, la o stina, ne-am intrecut cu ciobanii la aruncat bitele- erau foarte buni si reuseau sa loveasca tinta de la mare distanta-, m-am hirjonit si tavalit cu ciinii pina au scos limba de-un cot, i-am ajutat cu oile si-apoi ne-am umflat de mamaliga cu lapte.

Am adormit la picioarele stelelor, iar linistea era tulburata doar de hamaiturile de control ale ciinlor.

Si-asta a fost un cadou!

Dupa o drumetie in zig-zag, cind incolo, cind incoace, ne cautam un loc mai ferit de campare pentru noapte pentru ca se pregatea de ploaie.

Mergind pe linga o stinca, vad la o inaltime de cam 10 m o grota.

Interesant, daca am fi venit din alta directie n-am fi vazut-o, din cauza orientarii stincii.

Am urcat si am gasit o grota de vreo 10 m lungime, trei latime si trei inaltime.

Erau inscriptii vechi, crestine si poate si mai vechi.

Nici nu puteam spera un mai bun loc pentru noapte si ploaie.

Era o atmosfera speciala acolo.Linistea totala tulburata doar in zona intrarii de zgomotul monoton al ploii.

Era, cumva, cald si bine.Era , parca si un miros special, placut, care te indemna la odihna, la meditatie, la rugaciune.

Am dormit ca doi prunci proaspat scaldati, inconjurati de ingeri si ne-am trezit dimineata zimbind fericiti, mai frumosi parca, mai tineri parca, mai puternici.

Asta a fost un alt cadou.

Ne-am catarat prin copaci, ne-am umbrit prin paduri, ne-am scaldat, urlind la raceala apei, prin piraie sau am mai trecut pe la cite o cabana doar sa-i salutam pe cabanieri si sa mai vada si ei chip de om.

Si cum spuneam, mergeam, sarind intr-un picior, urlind  „In a gadda da vida” si cam cind ma pregateam sa ” interpretez” soloul de baterie aud doua  chiote puternice.I-am raspuns fluierind din degete =salut!

A continuat cu trei chiote= pericol.

Apoi cu patru chiote= accident.

I-am raspuns cu cinci fluieraturi= vin dupa tine.

Si a continuat sa tipe din cind in cind ca sa-l pot repera.

Nu stiu daca se mai practica acest tip de semnale.

L-am gasit  intr-o ripa, sub o saritoare cu o glezna cit o lebenita si zdrelit rau la o mina.

Era extenuat de durere, lesinat de sete , topit de soare si inghetat de frig dupa o noapte si doua zile.Nici nu mai spera sa fie gasit de cineva si nici nu putea sa treaca de saritoare, chiar daca nu era mare.

I-am dat apa, o conserva de fasole cu cirnat, i-am pansat mina si i-am legat strins glezna.Dar n-aveam cum sa-l scot de acolo.La ,cel putin, suta lui de kilograme, nu-l puteam duce in spate pina sus.Nici sa-l imping, nici sa-l trag.

Solutia era sa merg dupa ajutoare.

In apropiere, cam la doua-trei ore de alergat  era un obiectiv militar, asa ca am pornit in goana sa caut soldati.

Cind am intilnit o patrula simteam ca-mi dau sufletul.

M-au legitimat, au anuntat prin statie si-apoi am pornit impreuna inapoi.

Omul a fost salvat, soldatii din patrula au primit permisie si au fost mentionati intr-un articol  din revista armatei „Pentru patrie”, iar eu  de cite ori am mai fost pe acolo, am primit permis ca sa pot circula  prin zona aflata sub control militar.

Asta a fost un alt cadou.

 

 

Poza 122

https://fosile.wordpress.com/

Capitolul Bucegi

Ii datorez asta lui Adrian http://buceginatura2000.wordpress.com/

Dupa ce am intrat la liceu trebuia sa-mi implinesc un vis: Bucegii. Dar niciunul din  colegii sau prietenii din noua gasca n-avea astfel de pasiuni.

M-am pregatit cum trebe: bocanci usori de Clujana- m-a invatat un tabacar sa-i las o zi in urina de vaca, apoi sa-i dau cu slanina pe toate fetele si pe talpa ( talpa si toc din piele) si dupa ce se zvinta sa-i dau bine cu crema peste tot ( asa se inmoaie pielea, ca parca ai avea tenisi in picioare nu bocanci)- la care le-am pus bombeu de metal ( daca pica o piatra pe picior nu-mi zdrobeste degetele) placheu pe fata si placheu potcoava pe toc, rucsac, schimburi si ceva conserve.

Am coborit din tren la Predeal.In gara mi-a zis un nene sa merg la Piriul Rece, ca acolo sigur gasesc pe cineva cu care sa fac drumetie.

Am mai intrebat si-am fost trimis la un bar unde un tinar locotenent de la Vinatorii de Munte din Predeal chinuia un compot de ananas in speranta ca va avea cu cine sa mearga pe munte peste o zi cind intra in concediu.

Valentin Crisescu, unul din marii -zic eu- bucegisti si montaniarzi din tara.

M-a intrebat ce vreau sa fac, catarare sau drumetie.

I-am zis ca vreau sa cunosc Bucegii.

Chiar daca eram mult mai tinar decit el, chiar daca eram slab ca o nuia,mi-a zis: Hai!

Si am batut impreuna Bucegii in lung si in lat.Am cotrobait prin toate vagaunele, ne-am catarat, am drumetit, ne-am distrat si am visat.

Zece ani, cu fiecare ocazie, in orice anotimp, am luat Bucegii in picioare.Degeaba imi spunea denumiri, altitudini,etc. ca pe mine nu ma interesa.Nu vreau sa-mi fac harta,ii spuneam.Odata ce am fost intr-un loc, voi sti sa ajung oricind.

Toamna, primavara si vara nu ajungeam pe la cabane.Campam pe- in munte.

In toti acesti zece ani n-am intilnit niciodata ursul.Nu zic ca nu erau, dar eu n-am vazut.

L-am dus si eu pe Vali  in Trascau, pe Vladeasa si dupa ce a fost mutat la o unitate din nordul tarii, am facut impreuna Rodnele.

Intre timp s-a casatorit si drumurile noastre s-au despartit.

La sfirsitul anilor ’70, dupa cutremur, intr-o iarna  grea am incheiat capitolul Bucegi in preajma Cabanei Diham.Si de atunci n-am mai fost.

Am fost indragostit de Costila si de Coltii Morarului.

Am avut si experiente mai ciudate pe care s-ar putea sa le povestesc odata.Sau nu?

Toti muntii sint frumosi.N-as putea spune ca un masiv sau altul este mai frumos, dar Bucegii sint speciali si merita vazuti.Dar nu din tren, nu din masina, nu din telecabina, ci de jos, pe propriile picioare.Sa-i mirosi florile, sa-i asculti piraiele sau cascadele, sa-l cuprinzi cu bratele si sa-i adormi la piept.

Oameni buni, mergeti pe jos!

Nu stiu daca pe mare se poate merge pe jos, dar in rest stiu sigur ca se poate. Si merita mers pentru fiecare floare, fiecare copac, fiecare forma de relief din imprejur si toate, absolut toate ne dau cite ceva.

 

En garde 1981

https://fosile.wordpress.com/

Sostakovici

Pe vremuri era o adevarata afacere sa mergi in excursii organizate in Rusia (URSS).

Acolo marea majoritate a produselor electrocasnice, blanuri, etc. erau foarte ieftine, iar „turistii” faceau bani seriosi cu pantofii de Clujana, portelanul de Iris si nenumarate alte produse de la noi.

Excursia in sine merita pentru ca se vizitau muzee, locuri frumoase, spectaculoase si in plus isi recuperau banii dati prin vinzarea produselor aduse.

Veneau incarcati cu aspiratoare, uscatoare de par, picapuri, magnetofoane, radiouri, aparate foto, blanuri de toate felurile, aur, albume de arta si multe altele.Era un adevarat spectacol sa-i vezi cind coborau din autocar sau tren.Nu ajungea un taxi pentru o persoana cu bagajele aferente.

Cum ma ocupam cu muzica, imi procuram discurile de la studentii  straini, dar pentru muzica simfonica le preferam pe cele rusesti.Erau foarte bine inregistrate, discurile de calitate si se gasea toata gama in nenumarate interpretari.

Stiind ca va merge mama si o matusa la rusi, le-am rugat sa-mi aduca ceva discuri cu muzica simfonica.In special Sostakovici, caci nu aveam nici un disc sau inregistrare.

Dupa cum  ne povesteau la intoarcere, era o adevarata aventura iesirea la vinzare.Habar nu aveau de limba rusa, nu cunosteau literele…

In sfirsit, la intoarcere mi-a adus mama un picap , ace de rezerva, citeva discuri si mult doritul Sostakovici.

Album.Trei discuri. Un adevarat regal.

Instalez picapul, pun primul disc si…doar povestea un tip- prespuneam eu ca Sostakovici.

Intorc discul pe cealalta parte, pun urmatorul, urmatorul…doar povesti.

Ce naiba? Eu habar nu am de limba rusa.

Totul era scris in ruseste.

Undeva, pe coperta a doua a discului, scria foarte marunt in limba engleza,

Sostakovici speak!

Neamurile

Cind te casatoresti nu-ti iei pur si simplu sotia si plecati impreuna .

Sa-ti fie mereu secunda vietii,universul pe care tu , cercetator pasionat sa-l descoperi cu grija, cu pasiune, cu iubire putin cite putin.Nu-ti iei pur si simplu partenera  cu care sa dansezi de-atunci inainte ,  doar voi si nimic altceva decit soarele luminii voastre, bucuria, palpitatia, zborul- doua pasari zburind imbratisate.

Navalesc atunci in viata ta o gramada de oameni pe care nu-i cunosti si nici n-ai vrea sa-i cunosti.Parinti, frati, surori cu sotii si copii lor, unchi, matusi, si inca atitia care nu te intereseaza, dar pe care trebuie sa-i respecti.

Unii ajung sa-ti fie dragi, altii prieteni, pe altii nu poti sa-i suferi, dar pe toti trebuie sa-i respecti pentru ca sint neamurile ( rudele) sotiei tale.Si la fel se intimpla si in cazul sotiei cu cei care ii invadeaza viata din partea ta.

 

Cit de mult am dorit sa inverzeasca totul, sa vina caldura, sa iesim , sa ne scufundam in verde.

Nu prea ne-a iesit pina acum uneori din motive financiare, alteori din alte motive.Dar macar in una din cele doua zile ale sfirsitului de saptamina am reusit sa atingem cite un pic de Trascau, sa ne limpezim ochii cu verdele padurii, cu cerul reflectat in apele reci care curgeau jucause printre pietre.Si cam la asta speram si pentru duminica, dar…

 

Eu am senzatia ca sint destul de elastic in relatiile cu altii, dar nu-mi place , ba chiar ma enerveaza, atunci cind sint pus in fata faptului implinit.Daca ne hotarim sa facem ceva si brusc aflu ca trebuie sa facem altceva,din motive care nu tin de dispozitia noastra.

Pe la jumatatea saptaminii am aflat ca o matusa a sotiei este internata intr-un spital din Cluj.Normal , sotia s-a dus pe la ea, i-a dus ce avea nevoie si ne gindeam ca duminica dimineata vom trece pe-acolo apoi vom fugi din oras si spre seara vom mai trece pe la spital.

Simbata am aflat ca vin niste rude sa o vada la spital.Rude care nu sint din Cluj si ca vin toata gasca.

Adica, adio iesire, adio timp numai pentru noi…

Sa stai in pozitie de drepti, sa le stai la dispozitie, sa-i intretii, sa-i duci, sa-i aduci,sa…

Simteam ca-s bun de pus pe lant, cu botnita !

Dar ce poti sa spui ? Nu se intimpla in fiecare zi.

Mare mi-a fost surpriza si bucuria cind au venit , sa constat ca sint cei dragi.Cei cu care ma inteleg bine,  pe care ma bucur sa-i am in preajma, cu care am ce sa povestesc, sa glumesc, sa ridem…

Ne-am simtit bine impreuna, am fost la spital unde marea surpriza a inlacrimat pe toata lumea, ne-am plimbat dupa aceea si ne-a parut rau ca trebuie sa plece.

Iar peste citeva ore i-am sunat sa vedem daca au ajuns cu bine acasa.

Nu, n-a fost o duminica pierduta si  am fi vrut sa mai putem sta impreuna, sa lungim clipele…

 

 

 

 

Aveam timp

Nu stiu cum,dar pe vremea aceea aveam timp.Aveam timp

Educatie

Educatie

sa ne ocupam de catel,o minunatie de pechineza.

Excursii

Excursii

sa mergem in excursii la munte si chiar daca ploua si mai mult stateam sub o copertina improvizata ,aveam de ce sa ridem,sa fim fericiti.

Puiuti

Puiuti

Aveam timp sa ne ocupam si de puiutii catelusei noastre si nu i-am dat de acasa decit cind am fost siguri ca vor avea stapini iubitori.

Go

Go

Aveam timp sa jucam Go la Casa Tineretului sau acasa,

prosteala

prosteala

sa ne prostim facind poze

La un pahar de porto

La un pahar de porto

sa comentam ultimele carti citite sau muzica ascultata ,la un pahar de Porto

Iubire

Iubire

sa ne iubim.

Aveam timp sa fim impreuna si impreuna cu prietenii.

De ce atunci aveam timp ?