Ceaaa c’acheeeeţi!

Ca nişte copii blăstămaţi ( obraznici) ce eram, cînd vedeam cîte unul care mătura strada dintr-o parte în alta, strigam după el Ceeaaa c’acheeeţi! De omul, dacă mai auzea ce se întîmplă în jur, se îndrepta ca un par şi călcînd ca din pod, încerca să meargă drept.Se distra toată lumea şi rîdea, mai ales cel a cărui vorbă o imitam.

Prin anii 60 străzile din partea cu case a cartierului Gheorgheni, din Cluj, nu erau pavate.Trotuarele erau marcate de pomi, dar erau cu iarbă pe ele şi cînd, rar, trecea cîte o maşină pe stradă făcea un praf de nu se vedea om cu persoană.Vara.Iar iarna pe acolo încă mai circulau sănii trase de cai.

Pe strada prietenului meu era o familie care de cultivatori.Erau dintre cei care asigurau piaţa oraşului.

Marea majoritate a pieţarilor din Cluj era hoştezenii ( maghiari) şi care aveau pămînturi la marginile oraşului pe lîngă grădinile de lîngă casă.Prin Colonia Becaş, prin Bună ziua unde era pămîntul negru şi deosebit de roditor

Cel despre care vă povestesc acum nu era hoştezan şi în afara grădinii din jurul casei avea un pămînt  primit pe bani puţini de la stat .Dincolo de fostul cartodrom, înspre colonia Sopor.Era cel mai sterp pămînt din cîte pot exista.Era o semisărătură  stearpă, uscată, fără nici o sursă de apă , că nu se făcea nimic acolo.

In fiecare dimineaţă, înainte de răsărit, mergea cu căruţa în care erau două butoaie de 200 l la lacurile din Gheorgheni de unde cu o găleată legată cu funie lua apă, să umple butoaiele şi mergea la pămîntul lui să ude fir cu fir tot ce a cultivat.Făcea trei patru ture pînă termina de udat tot terenul.Apoi se apuca de plivit, curăţat şi ce mai trebuie făcut pe acolo.Seara, pînă după apus, făcea aceleaşi drumuri cu apa şi din nou uda fir cu fir.

Ziceau unii că ar trebui să vină ţăranii să vadă ce înseamnă munca cîmpului, fără irigaţii şi fără cules cu elevii, studenţii sau militarii.

Cănd se întorcea acasă, moţăia pe capră căci calul ştia drumul spre casă.Atîta doar că pe străduţele nepavate mai trăgea spre iarba de pe trotuare să mai rupă cîte un pic de iarbă, iar omul, simţind că s-a oprit căruţa, tresărea şi striga strident Ceeaaa c’acheeeţi!

Era grav dacă acăţa căci se putea răsturna căruţa şi mai grav, se putea răni calul.

Cînd mergeam cu alţi copii în excursii prin jurul oraşului mai luam de pe tarlale roşii, castraveţi sau alte cele , dar de pe cele două tarlale niciodată n-am luat şi din cîte ştiu nimeni n-a furat vreodată de acolo.

Cumplită muncă, dar reuşea să obţină zarzavaturi frumoase pe care le vindea în piaţă toată iarna.

Acum  sînt din ce în ce mai puţini hoştezeni sau alţi cultivatori locali, iar în Colonia Becaş, Bună ziua şi alte foste zone cultivate, sînt cartiere de locuinţe.

Reclame

Visez mai mult acum decît în adolescenţă

Am ajuns la concluzia asta după terminarea concediului.

Pentru concediul din acest  an n-am făcut prea multe planuri, dar speram să mergem, să vizităm, să ne plimbăm, să…

Dar ştiţi cum e cînd din cauza unor mari cheltuieli ivite pe nepusă masă te rezumi la a merge la neamuri.Dacă-ţi pune ceva pe masă mănînci, dacă nu e bun şi un covrig.

Oricum eram programaţi să mergem în Secuime.Mă şi vedeam cum,cu nevastă  şi căţel ne plimbăm pe la Băile Chirui- băile astea nu mai funcţionează ca atare.Au fost bune pe vremurile rele de demult, cînd era acolo şi o tabără pentru copii- să căutăm pietre, să ne plimbăm prin pădure ascultînd, să ne încîntăm privirea cu izvorul de apă milenară feruginoasă care ţîşneşte la un metru deasupra solului cu bulbuci, carbogaz şi colorează în maroniu spre roşu pe unde trece.

Asta e https://fosile.wordpress.com/2015/06/03/izvor/

Sau să mergem la în zona minelor Lueta, care ca şi orice mine care se respectă din România,sînt închise.Dar pot fi găsite tot felul de pietre, este un muzeu, iar zona este atît de frumoasă că-şi doreşti să rămîi definitiv acolo.În urmă cu ani, cînd am fost prima dată acolo după pietre am găsit nişte pietre în toate nuanţele de albastru.Unele mici, altele  uriaşe,de mi-am  umplut portbagajul de la Dacie.Nu-mi venea să cred că este atît de mult opal-am crezut eu- în zonă şi n-a fost menţionat de nimeni în cărţile de geologie.Cînd am ajuns în spatele uzinei de prelucrare a minereului de fier de la Vlăhiţa am văzut munţi de astfel de pietre, ba mai aveau şi nuanţe de verde şi verde în amestec cu albastru.Am ajuns la concluzia că e zgură vitrifiată şi mi-am descărcat maşina, lăsîndu-mi doar cîteva mostre.

N-a fost să fie.

Noroc că ştiu visa.

Aş fi  putut merge şi singur, dar împreună am venit,împreună vizităm sau stăm, căci frumuseţea, ineditul, neîmpărtăşite cu cineva care vede şi se bucură la fel de mult, n-are farmec.

Aşa că ne-am plimbat.Numai că în concediu stai la poveşti şi te culci tîrziu şi normal că te trezeşti pe la amiaz.Adică atunci cînd soarele cîntă pe cer, iar oraşul ca orice oraş, fierbe.

Ne-am tîrît prin Odorhei, cu nevastă şi căţel ,din umbră în umbră.Am făcut o grămadă de poze cu porţile şi clanţele unor case de pe la 1700 şi din nou, dar mai greu ne-am tîrît spre casă cu pauze de aşezat pe trepte, la umbră.

Am ajuns la concluzia că soţia mea are intoleranţă la căldură-în special la căldura emanată de soare, betoane, asfalt încins, mai nou.Sau o fi fost mai veche, dar nu ne-am dat noi seama.

Cum să merg undeva singur? Visez şi îi stau în preajmă.

Am mai fost şi pînă la Corund, că de obicei doar trecem cu maşina, dar tot în miezul zilei şi pînă la Sighişoara, normal, tot pe la amiaz cînd burgul fierbe de soare, de oameni şi cînd mi s-au terminat bateriile la aparatul foto, iar telefonul a rămas acasă.Bineînţeles că în Cetate nu este nici un magazin normal care comercializează ce le trebuie locuitorilor, doar cele pentru turişti şi care n-aveau baterii.

Am mai fost şi în Valea Jiului şi visam să mergem pînă la Cîmpul lui Neag,poate ajungem la cariera de cuarţ, iar la întoarcere să ne oprim la Cheile Băniţei, la Peştera Bolii, pe la Haţeg prin zona dinozaurilor, dar n-a fost să fie.Cînd am pornit motorul s-a aprins un bec galben la bord.Este cel care se aprinde cînd ai bai cu motorul.

Noroc cu mobilele, că l-am sunat pe mecanic care m-a liniştit.Dacă merge motorul, chiar dacă e aprins becul, pot să vin pînă acasă.Atîta că va consuma mai mult şi va trage mai slab.

Deci, adio Cîmpul lui Neag, adio Cheile Băniţei, Peştera Bolii, Haţeg.Că bîzîit, nervos şi neliniştit n-am oprit decît la o pompă de benzină, să alimentez.

După ce am ajuns acasă am avut şi explicaţia.Pe prcurs am alimentat de la un Petrom.Se pare că benzina de la ei e mai proastă decît cea de la Rompetrol de unde alimentez eu de obicei şi mi-a afumat bujiile.Motiv pentru care s-a aprins becul să mă atenţioneze.

Oricum, a fost bine că am fost împreună şi… noroc că mai ştiu visa.

 

Călătoria

Cîndva

Cîndva

Cîndva

Mai aproape

Nu, nu mai sînt nici ca în prima poză, nici ca în a doua, nici în a treia, nici măcar ca în cea de a patra, care-i mai apropiată în timp de acest acum.De aceea nu zic să mă ascultați pe mine, sau să-mi urmați sfaturile ori părerile. dar vă sugerez să urmați sfaturile lui Adrian https://buceginatura2000.wordpress.com/

Dacă ne uităm pe blogul lui vedem mii de fotografii din Bucegi și deși multe din ele sînt cu aceleași locuri, constatăm că sînt diferite.De ce? Pentru că în natură totul se schimbă.Permanent.

El a traversat Bucegii de zeci, poate de sute de ori în toate direcțiile posibile și de fiecare dată mai descoperă ceva care să-l încînte, să-l bucure, să-l uimească.

Într-o drumeție nu este importantă destinația ci călătoria în sine.

Fiecare moment, fiecare secundă, fiecare metru parcurs merită toată atenția și veți descoperi altceva, mereu altceva frumos, mai frumos, minunat.

Spectacolul naturii merită văzut de aproape, merită trăit în mijlocul ei, iar muntele e un vis trăit cu ochii deschiși.

Bucurați-vă de călătorie, de drumeția în sine!

 

Toponime din Bucegi

M-au întrebat niște tineri dacă este vreo peșteră pe Valea Arieșului.Normal că prima de care mi-am amintit a fost Huda lui Papară.

Hudă= gaură, aici cu sensul de cavitate, peșteră.

Considerînd că îmi bat joc de ei, au apelat la Google și uite așa mi-am amintit de primele mele experiențe din Bucegi.

Nici acum nu cunosc toate toponimele din Bucegi, cu atît mai puțin istoricul lor.Ajuns  pe la Moeciu și avînd un cort  luat împrumut m-am interesat unde pot găsi un platou cu perspective largi să pot să-mi pun cortul și să stau cîteva zile.Mi-a zis unul- la a treia casă sînt niște muncitori, întreabă de Belitul și-ți va spune el unde să mergi.

Cînd am întrebat de domnul Belitul a sărit un zdrahon de bărbat la mine , nervos  rău.

-Ce mă, coadă de măturoi, am fost împreună la muieri și ne-am tras izmenele deodată, de-mi zici Belit?

Degeaba i-am explicat că n-am venit special din Cluj ca să-mi bat joc de el, că mă înjura și se pregătea să dea cu mine de pămînt.Noroc că au intervenit ceilalți și m-a lăsat în pace, dar continua să facă referiri la rudele mele de parte feminină.

I-am mulțumit spunîndu-i că m-am lămurit ce fel de oameni sînt pe aici și-atunci s-a înmuiat și m-a întrebat unde vreau să merg.

Ooo, e simplu.Deasupra Mecetului Turcesc e perfect.E destul de plan și ai o perspectivă frumoasă.

Neîncrezător, mă gîndeam că vrea să mă trimită aiurea, că doar ce naiba să caute turcii în Bucegi?

Sau poți merge deasupra Colților Țapului.Si acolo ai perspectivă, dar cel mai bine ar fi să mergi pe Gaura în sus și în vîrful ei e cel mai bine.

Pentru mine era clar că iar face referiri la parte feminină și am plecat, supărat, să  întreb în altă parte.

N-am ajuns, atunci, în nici unul din locurile indicate, iar mai tîrziu am aflat că omul nu și-a bătut joc de mine.

Roşii cu pită

Am văzut un tînăr mîncînd cu poftă o roşie şi mi-am amintit.

Mergeam de cîteva zile.Păduri, văi, pîraie, munte, deal.Eram cu un prieten şi doar mergeam tăcînd.Aveam amîndoi tăcerile noastre şi ne erau suficiente sunetele naturii.

La un moment dat am văzut că roşiile pe care le-am pus au ajuns la fundul  raniţei şi s-au cam înmuiat aşa că soluţia a fost să le mîncăm cît mai repede.Zis şi făcut.Atîta doar că muşcînd din ea, am fost împroşcat pe cămaşă şi pe faţă.

Interesant, ale naibii roşii, niciodată nu stropesc înspre exterior, ci numai spre haine.

Normal că a urmat un mare hohot de rîs, iar prietenul m-a întrebat:-N-ai brişcă?

-Ba am.I-am răspuns.

Si ne-am continuat drumul rîzînd şi mîncînd roşii cu pită.

Intenţia

Pe la sfîrşitul anilor 70 ne-a prins şi pe noi,  gaşca, ideea cu fugitul „dincolo” spre libertate.

Nu ne era nici mai rău, nici mai bine decît la alţii, făceam ce ne toca şi n-aveam  probleme, dar era o modă, un curent de fugă.

Am povestit, ne-am convins unul pe altul, am argumentat pro şi contra, ne-am certat şi ne-am împăcat şi pînă la  urmă am  rămas trei hotărîţi că  este o aventură care trebuie încercată.

Si după ce am întors pe toate feţele  probabilitatea unei reuşite am ajuns la concluzia că spre Sîrbi este soluţia.

Buuun!Hotărîrea fiind luată, dar încă nefiind  bătută în cuie, fiecare şi-a făcut curaj, şi-a făcut aprovizionare şi ne-am dat un termen pentru a ne  anunţa unul pe celălalt dacă şi cînd vom încerca să  facem marele pas.

Normal că mă perpeleam la foc mic şi întorceam pe  toate feţele şansa de a reusi să trecem şi ce va însemna viaţa noastră după aceea, căci totul, absolut totul era necunoscut.

Am mers şi pe munte cu unul din prieteni să cernem şansele şi motivaţia, dar fără prea multe rezultate.

Inainte de termenul limită i-am spus mamei, să ştie , să nu fie luată ca din oală, iar mama l-a informat şi pe  tata.

Nu mă înţelegeam cu  tata de nici o culoare.Era clar că n-aveam nimic în comun şi era reciprocă treaba.Cu toate astea  am stat cu ei în poveşti, iar tata m-a întrebat dacă îmi lipseşte ceva, dacă acest risc îmi vas schimba viaţa în bine, în mai bine decît pînă acum.

Neprimind nici un răspuns mi-a spus că  deşi ar avea modalităţi de a mă împiedeca să fac asta, nu o va face.E dreptul tău să îţi  faci viaţa cum  crezi, căci tu o vei duce oricum ar fi, dar să ai grijă să nu te prindă şi să nu mori.Dar decît să te prindă, mai bine  să mori!

La termenul stabilit  ne-am întîlnit şi fiecare am dat verdictul.

Doi dintre noi am renunţat şi nu ne-a părut rău nici atunci, nici după  aceea.Unul n-a renunţat, şi-a mai găsit pe cineva cu care să meargă şi… au fost prinşi pe Dunăre.I-au lăsat să se chinuie pînă aproape la mijlocul fluviului, după care i-au pescuit.

Prietenul  nostru este, relativ, în regulă, după ani de puşcărie grea.Celălalt, care s-a  bătut cu soldaţii şi la postul de miliţie cu miliţienii , după ani de puşcării  a fost internat la psihiatrie.Pe  viaţă.

Le-am mulţumit părinţilor mei.

Amintiri

In urmă cu 35 de ani