Călătoria

Cîndva

Cîndva

Cîndva

Mai aproape

Nu, nu mai sînt nici ca în prima poză, nici ca în a doua, nici în a treia, nici măcar ca în cea de a patra, care-i mai apropiată în timp de acest acum.De aceea nu zic să mă ascultați pe mine, sau să-mi urmați sfaturile ori părerile. dar vă sugerez să urmați sfaturile lui Adrian https://buceginatura2000.wordpress.com/

Dacă ne uităm pe blogul lui vedem mii de fotografii din Bucegi și deși multe din ele sînt cu aceleași locuri, constatăm că sînt diferite.De ce? Pentru că în natură totul se schimbă.Permanent.

El a traversat Bucegii de zeci, poate de sute de ori în toate direcțiile posibile și de fiecare dată mai descoperă ceva care să-l încînte, să-l bucure, să-l uimească.

Într-o drumeție nu este importantă destinația ci călătoria în sine.

Fiecare moment, fiecare secundă, fiecare metru parcurs merită toată atenția și veți descoperi altceva, mereu altceva frumos, mai frumos, minunat.

Spectacolul naturii merită văzut de aproape, merită trăit în mijlocul ei, iar muntele e un vis trăit cu ochii deschiși.

Bucurați-vă de călătorie, de drumeția în sine!

 

Reclame

Toponime din Bucegi

M-au întrebat niște tineri dacă este vreo peșteră pe Valea Arieșului.Normal că prima de care mi-am amintit a fost Huda lui Papară.

Hudă= gaură, aici cu sensul de cavitate, peșteră.

Considerînd că îmi bat joc de ei, au apelat la Google și uite așa mi-am amintit de primele mele experiențe din Bucegi.

Nici acum nu cunosc toate toponimele din Bucegi, cu atît mai puțin istoricul lor.Ajuns  pe la Moeciu și avînd un cort  luat împrumut m-am interesat unde pot găsi un platou cu perspective largi să pot să-mi pun cortul și să stau cîteva zile.Mi-a zis unul- la a treia casă sînt niște muncitori, întreabă de Belitul și-ți va spune el unde să mergi.

Cînd am întrebat de domnul Belitul a sărit un zdrahon de bărbat la mine , nervos  rău.

-Ce mă, coadă de măturoi, am fost împreună la muieri și ne-am tras izmenele deodată, de-mi zici Belit?

Degeaba i-am explicat că n-am venit special din Cluj ca să-mi bat joc de el, că mă înjura și se pregătea să dea cu mine de pămînt.Noroc că au intervenit ceilalți și m-a lăsat în pace, dar continua să facă referiri la rudele mele de parte feminină.

I-am mulțumit spunîndu-i că m-am lămurit ce fel de oameni sînt pe aici și-atunci s-a înmuiat și m-a întrebat unde vreau să merg.

Ooo, e simplu.Deasupra Mecetului Turcesc e perfect.E destul de plan și ai o perspectivă frumoasă.

Neîncrezător, mă gîndeam că vrea să mă trimită aiurea, că doar ce naiba să caute turcii în Bucegi?

Sau poți merge deasupra Colților Țapului.Si acolo ai perspectivă, dar cel mai bine ar fi să mergi pe Gaura în sus și în vîrful ei e cel mai bine.

Pentru mine era clar că iar face referiri la parte feminină și am plecat, supărat, să  întreb în altă parte.

N-am ajuns, atunci, în nici unul din locurile indicate, iar mai tîrziu am aflat că omul nu și-a bătut joc de mine.

Roşii cu pită

Am văzut un tînăr mîncînd cu poftă o roşie şi mi-am amintit.

Mergeam de cîteva zile.Păduri, văi, pîraie, munte, deal.Eram cu un prieten şi doar mergeam tăcînd.Aveam amîndoi tăcerile noastre şi ne erau suficiente sunetele naturii.

La un moment dat am văzut că roşiile pe care le-am pus au ajuns la fundul  raniţei şi s-au cam înmuiat aşa că soluţia a fost să le mîncăm cît mai repede.Zis şi făcut.Atîta doar că muşcînd din ea, am fost împroşcat pe cămaşă şi pe faţă.

Interesant, ale naibii roşii, niciodată nu stropesc înspre exterior, ci numai spre haine.

Normal că a urmat un mare hohot de rîs, iar prietenul m-a întrebat:-N-ai brişcă?

-Ba am.I-am răspuns.

Si ne-am continuat drumul rîzînd şi mîncînd roşii cu pită.

Intenţia

Pe la sfîrşitul anilor 70 ne-a prins şi pe noi,  gaşca, ideea cu fugitul „dincolo” spre libertate.

Nu ne era nici mai rău, nici mai bine decît la alţii, făceam ce ne toca şi n-aveam  probleme, dar era o modă, un curent de fugă.

Am povestit, ne-am convins unul pe altul, am argumentat pro şi contra, ne-am certat şi ne-am împăcat şi pînă la  urmă am  rămas trei hotărîţi că  este o aventură care trebuie încercată.

Si după ce am întors pe toate feţele  probabilitatea unei reuşite am ajuns la concluzia că spre Sîrbi este soluţia.

Buuun!Hotărîrea fiind luată, dar încă nefiind  bătută în cuie, fiecare şi-a făcut curaj, şi-a făcut aprovizionare şi ne-am dat un termen pentru a ne  anunţa unul pe celălalt dacă şi cînd vom încerca să  facem marele pas.

Normal că mă perpeleam la foc mic şi întorceam pe  toate feţele şansa de a reusi să trecem şi ce va însemna viaţa noastră după aceea, căci totul, absolut totul era necunoscut.

Am mers şi pe munte cu unul din prieteni să cernem şansele şi motivaţia, dar fără prea multe rezultate.

Inainte de termenul limită i-am spus mamei, să ştie , să nu fie luată ca din oală, iar mama l-a informat şi pe  tata.

Nu mă înţelegeam cu  tata de nici o culoare.Era clar că n-aveam nimic în comun şi era reciprocă treaba.Cu toate astea  am stat cu ei în poveşti, iar tata m-a întrebat dacă îmi lipseşte ceva, dacă acest risc îmi vas schimba viaţa în bine, în mai bine decît pînă acum.

Neprimind nici un răspuns mi-a spus că  deşi ar avea modalităţi de a mă împiedeca să fac asta, nu o va face.E dreptul tău să îţi  faci viaţa cum  crezi, căci tu o vei duce oricum ar fi, dar să ai grijă să nu te prindă şi să nu mori.Dar decît să te prindă, mai bine  să mori!

La termenul stabilit  ne-am întîlnit şi fiecare am dat verdictul.

Doi dintre noi am renunţat şi nu ne-a părut rău nici atunci, nici după  aceea.Unul n-a renunţat, şi-a mai găsit pe cineva cu care să meargă şi… au fost prinşi pe Dunăre.I-au lăsat să se chinuie pînă aproape la mijlocul fluviului, după care i-au pescuit.

Prietenul  nostru este, relativ, în regulă, după ani de puşcărie grea.Celălalt, care s-a  bătut cu soldaţii şi la postul de miliţie cu miliţienii , după ani de puşcării  a fost internat la psihiatrie.Pe  viaţă.

Le-am mulţumit părinţilor mei.

Amintiri

In urmă cu 35 de ani

Rădăcini

Citind ” Cheful de vorbă ” de la Ca va, Toronto! https://savatoronto.com/2018/01/07/chef-de-vorba/

mi-au năvălit amintirile.

Eh, era vorba, printre altele , de a fi sau a nu fi ataşat de obiecte.

Eu da, sînt ataşat de obiecte.Pentru că, în mare măsură ştiu cum ajung în stadiul  final, prin ce mîini, suflete trec, ce e pus acolo.

Cum am circulat mult, în special în tinereţe,( nu prin alte tări, ci pe la noi, pe munţi şi dealuri ) am fost curios să aflu cum se fac unele obiecte.Si în mare măsură am aflat.

Hai să vă spun cum ajung blidele de agăţat pe perere, blide.

Mi-a povestit un nene, olar, de pe lîngă Gherla.

Acum nu mai este nici atelierul, nici casa.

Întîi, într-o zi caldă de vară, îţi iei sapa pe umeri şi un sac de iută şi te duci la lutărie. Fiecare sat sau oraş are lutăria proprie, adică o zonă cu argilă galben-portocalie, bună pentru oale şi ulcele sau pentru lipit soba, cuptorul cocător sau cohia ( căsuţa de vară) .Chiar şi unde se găseşte caolin, se foloseşte lutăria.

Buun, cu sapa în spinare, cu sacul în mînă, te duci la lutărie, sapi un pic să iasă lutul murdărit de vreme şi scoţi un sac plin, sau cît poţi duce.Acasă, îl cerni bine, să se aleagă rădăcinile sau pietricele, după care îl macini şi-l mai strecori odată.Amestecat cu apă şi bine frămîntat-poţi să-i şi horeşti ( cînţi) dacă-ţi vine- poate fi prelucrat.Dacă-i doar lucru obişnuit după prima ardere, începi să pui pe blid semnele rămase de la strămoşii strămoşilor tăi şi unul şi de la tine.Dacă-i la comandă, pui semnele ălui care a făcut comanda şi semnul tău.După a doua ardere îl pui la răcit, îl mîngîi cu voroave şi te rogi la Domnul să-l Alduiască ( binecuvînteze) pentru cine-i blidul şi pentru cine l-a făcut.

Atîrnat la grindă, sau în blidar.Folosit sau doar expus, blidul se umple de căldura locului.Se încarcă cu istoria acelui loc, a acelui cămin, iar urmaşii dacă îl iau acasă vor avea la ei rădăcinile, căldura lor.

La fel şi alte obiecte, lucruri.Mai ales cele care necesită multă muncă se încarcă cu energia omului sau oamenilor care l-au făcut plus emoţia celui care-l oferă.Bucuraţi-vă cînd primiţi ceva.Mai ales lucrurile vechi care fac parte din  familie.

O mînă de ajutor

Nu vii să mă ajuți cu ceva?

Ba da.Ce ar fi de lucru?

Ar cam trebui cosită iarba.

S-a rezolvat.Sîmbătă dimineața vin acolo.

Imi amintesc ce mult îmi plăcea sunetul coaselor, dimineața, pe munte…

Sîmbătă, la prima oră m-am prezentat.

Am cules întîi merele căzute, apoi mi-am pus hamul și am vrut să pornesc motocositoarea.

O oră m-am chinuit cu nemernica, dar n-a vrut să pornească.

Coasă ai?

Am.

Nu era mult, doar 100 de metri pătrați, din care mai mult de jumătate era cu iarbă mare de jumătate de metru și de pe care s-a cam dus roua.

Da, cînd ai cosit ultima data?

În urmă cu 40 de ani…

Ce frumos sună coasa, dimineața, pe munte…

Atîta doar că de data asta nu mă plimbam ascultînd ci…

Unde a fost iarba mai scurtă și cu rouă a mers perfect, o plăcere.

Am mai ascuțit coasa și am continuat fără grijă.

Chiar mi-a plăcut.

Ei, mi s-au cam beșicat mîinile, s-au spart, dar ce importanță are, cînd merge bine și rezultatul se vede.

Pe cînd am ajuns la iarba mare soarele era de mult sus pe cer, am dat jos cămașa ( sper să nu mă prăjesc prea tare) și trage frate din greu.

La început mă gîndeam că o să termin într-o oră, cel mult două.Am terminat după masă, pe la trei.Transpirat dar mulțumit.

Asta pînă m-am spălat pe mîini și au început să mă usture palmele.

Abia după ce am ajuns acasă am simțit că am mușchi.

Culmea, că la cît sînt de gras, nu s-ar zice că am așa ceva.

Nu picioarele, nu brațele ci mușchii spatelui.

Nu-i bai.O să treacă.

Bine că am reușit să rezolv problema.

In ce privește motocositoarea, am aflat astăzi că trebuia să trag la pompa de mînă, pînă se alimentează un pic și …

Data viitoare voi ști.