Refugiul

Era pe vremea cînd mă fleduream prin Bucegi.Aveam un cunoscut, OJT-ist din Predeal, pe care l-am cunoscut la Cluj şi căruia i-am arătat Trascăul.Crişan Alexandru,la vreo 45 de ani pe atunci, necăsătorit, era cel mai indicat pentru munca la OJT,căci iubea muntele .Mai trăgeam de timp împreună prin Predeal, pe la Pîrîul Rece sau la Sanatoriu cînd era vreme rea nu se ştie pentru cît timp.Nu odată ne-am dus la Sanatoriu să jucăm biliard.Era acolo un biliard de tip carambol, cu trei bile la care ne chinuiam să-l învingem pe doctorul Ulici, un doctor care a ajutat nenumăraţi să redevină…aproape normali.Vorbesc aici în special despre cei care au suferit la cutremur.Că nu poţi rămîne sănătos după ce ţi-ai pierdut întreaga familie sau ai stat ore sau zile sub dărîmături.Si pe mine m-a ajutat să-mi recapăt o parte din somn.După ce m-a învăţat cîteva proceduri am ajuns să dorm, cu timpul, chiar şi 4 ore la 24.Chestie de autosugestie.

M-a întrebat dl.Crişan dacă îl ajut să repare nişte refugii.Avea în plan pe cel de pe Coştila, dar urma să găsească ceva modalităţi mecanice pentru a duce materialele de construcţii necesare pînă sus.Aşa că, a zis că a tras un chef straşnic la un refugiu din Baiului şi a constatat că necesită reparaţii.

Ne-am pornit la drum, urmînd să ne aducă omul tocmit scînduri, cîlţi, bitum, cuie , cazan şi sculele necesare.

Ne-am distrat o săptămînă înlocuind scînduri, umplînd cu cîlti înmuiaţi în bitum toate crăpăturile, reparînd.A adus şi faşe, atele, spirt, rivanol, aspirine şi piramidoane,vată.Ce mai, o întreagă trusă sanitară specifică diverselor traumatisme pe care le poţi avea pe munte şi a mai adus şi 10 conserve chinezeşti de şuncă şi pîine uscată  pe care dacă o uzi bine si o bagi în cuptor devine moale şi proaspătă de parcă atunci a fost făcută, să fie că vine iarna şi…Era la refugiu şi un frigider Fram.Oare cum naiba l-or fi adus că era extraordinar de greu.Nu era curent la refugiu, dar Framul se închidea ermetic şi avea clanţă, aşa că se puteau pune în el o grămadă de chestii la care nu era bine să ajungă umezeala.

De-a lungul săptămînii ne-au mai ajutat şi alti drumari în trecere pe acolo ba la tăiat lemne şi depozitat, ba la vopsit sau lăcuit, şi la tot ce mai trebuia făcut.Fără figuri, fără discuţii, toţi puneau mîna la lucru ştiind ce înseamnă un refugiu uscat, cu ceva hrană şi medicamente şi, mai ales, cu posibilitatea de a te încălzi, a-ţi usca hainele şi  echipamentul şi a te odihni.

Oricum, cu toate că  era pe vremea comunismului era mult mai mulţi cei care aveau grijă ca turismul să fie de calitate, indiferent că erau din domeniu sau nu.

Dl Crişan a fost primul om pe care l-am văzut folosind hamacul pe munte.

Pe banii şi timpul lui dl.Crişan a reparat şi întreţinut multe refugii din Bucegi.

Cred că acum se  leagănă în hamac pe piscuri  de lumină.

 

 

Vă amintiți?

Despre ELP am scris aici https://fosile.wordpress.com/2011/04/16/nice/

Amintiri

Vă amintiți?

1 Mai

Vacanță la mare

Vine Puiu ( prietenul meu dintotdeauna) cu propunerea să mergem la mare.

Stăm o săptămînă , ajutor de ospătar, să ne asigurăm cazarea și masa, după care încă o săptămînă să ne distrăm și-apoi venim acasă, ne echipăm și mergem în Vlădeasa.

De acord și am plecat.Adică el, că eu n-am reușit.

După o zi am primit telegramă că s-a instalat la Hotel Europa din Eforie Nord și mă așteaptă.

După două zile am reușit și eu să pornesc, dar am pierdut trenul direct.Următoarea alternativă era un accelerat pînă la Brașov, un personal pînă la Ploiești și dacă ăsta nu are întîrzieri,prind un rapid pînă la mare.

Lume multă la tren, plin de tineret , glume, cîntece.Ce mai, vacanță.Erau și cîțiva cu echipamente de munte, la fel de veseli și sincer să fiu, îi invidiam.

Din Brașov a urmat personalul.O demenție.Oprea,parcă, din metru în metru.Mă gîndeam că va trece o lună pînă ajunge la Ploiești.

La țigară, pe coridor, aflu de la niște montaniarzi că la Predeal, la Hotel Orizont e plin de OJT-iști veniți la contractări, iar la Cabana Gîrbova e o întîlnire mai intimă a Salvamontului.

Mă bag în vorbă și întreb cine.

Toma Boerescu, Aristide Stavros,Nicolae Ivan,Mihai Sîrbu,Ludovic Gyorffy,Ioan Giurculescu și încă.

Uau,  seniorii  și montaniarzii  salvamontului românesc! Cum să pierd așa ceva? Deci, la prima oprire, undeva înainte de Bușteni, am coborît să merg la Gîrbova.

I-am scris o vedere la Puiu, că că-i las informații la Predeal la OJT și la drum.Ce dacă eram în sandale, ce dacă aveam doar o cămașă subțire și niște pantaloni largi, că-mi puteam face cort din ei.Chiar mă gîndeam că voi lua șuturi în fund de la ei, dar merita.

Nu-i mare distanța  și nici probleme de cățărări, aproape întreg parcursul fiind prin pădure, dar  sandalele mele nu erau făcute pentru astfel de tratament și ca să fie totul cum trebuie a început ploaia, iar eu nu aveam la mine nimic pentru împotrivă.

Un prim popas.Ce să fac? Nu știam dacă și cînd mai am tren spre mare.Nu aveam nici un echipament specific muntelui, eram ud loarcă, ranița îmi tăia umerii, devenind din ce în ce mai grea din cauza apei, iar ploaia nu părea că are intenția să înceteze.Deci? Merg mai departe.

După ce mi s-au agățat pantalonii de niște rugi de mure și am căzut grămadă printre ei.Cu greu m-am desprins  după ce mi s-a rupt cămașa și m-am zgîriat pe întreaga suprafată a corpului-noroc că n-aveam prea multă suprafață- și mă ustura de mă trecea pișu, am făcut fîșii un maieu, cu care mi-am legat pantalonii pe lîngă picior, mi-am pus o legătură și pe frunte să-mi țină părul, fleoașcă, să nu-mi intre în ochi și la drum.Cu grijă, că îmi alunecat tălpile în toate direcțiile prin sandalele ude, că toată apa din cer și de pe copaci îmi venea în ochi, împreună cu multe crengi.

Cînd am ieșit din pădure am întîlnit un pădurar care mi-a făcut un foc, să-mi usc hainele și mi-a dat o foaie de nailon să mă protejez pînă la cabană și pe unde mai merg.Că, zicea el ( și-i dau dreptate), nu ești normal să pleci pe munte echipat de mare.Dar tot el a zis – asta m-a consolat nițel- că dacă tinerii ar fi normali omenirea ar  sta pe loc.Nu-i venea să creadă că am pornit la traversare în sandale.

Mi-a confirmat că la cabană sînt marii muntenari și și-a văzut de drum, mai rîzînd, mai vorbind singur.

Am stat, în adăpostul improvizat de pădurar, pînă dimineața și proapăt, vesel, uscat am pornit din nou prin ploaie.

La cabană n-am găsit pe nimeni.Dacă veneai asearăă…Au mers la Predeal, iar astăzi de dimineață spre Bîlea, în Făgăraș.

Imi venea să plîng de ciudă că m-am lăsat amăgit de un pic de bine la căldură.

Am coborît în Predeal, i-am scris o vedere la Puiu.Mă găsești acasă, să mergem pe Vlădeasa și am mers acasă să-mi tratez zgîrieturile și rănile de pe umeri de la ranița udă.

Morala: Cînd ceva nu-ți iese nici din prima și nici din a doua, las-o baltă, că nu-ți va merge nimic bine!

Si doi:Oriunde vrei să mergi, asigură-te că ai, măcar, strictul necesar pentru orice împrejurare!

Greşelile părinţilor

Aveam 22 de ani , un mare chef de umblat, dar cam puţin timp, aşa că am hotărît că voi merge pe munţii din apropiere.

De la Băişoara pînă spre statiunea Muntele Băişorii se cam mergea pe jos, că nu erau curse regulate.Aşa că, pe la 6 dimineaţa împreună cu un bărbat şi cu fiul lui de vreo 14-15 ani, am pornit la drum cu speranţa că trece vreo maşină şi ne ia şi pe noi.

Din poveste în poveste am înţeles că omul a venit cu copilul să-l înveţe tainele muntelui aşa că i-am lăsat în ale lor şi am schimbat un pic ruta, să nu-i încurc.

La un moment dat, pe la amiază, i-am revăzut la un popas.

Copilul zicea că nu se răzgîndeşte, că a învăţat tot ce i-a spus  tatăl.Aşa că omul şi-a luat raniţa şi a plecat, lăsîndu-l pe copil singur pe munte.

Nu-mi venea să cred că pleacă , dar  n-a vrut să stea de vorbă cu mine.Hotărîrea era luată şi să-i las copilul în pace.

Copilul, ca orice copil, cînd s-a văzut singur  a început să chiuie, să se tăvălească prin iarbă, să alerge, să se joace fericit că e singur.

Am stat prin preajmă, dar fără să mă vadă.

Apoi, obosit s-a oprit să-şi facă un foc.Dar nemernicele de lemne nu vroiau să se aprindă.Era din ce în ce mai tîrziu şi văzînd cum cresc umbrele, iar soarele se pregăteşte de apus s-a speriat şi a început să-l strige pe tatăl lui.Nu-i răspundea nimeni, focul nu se aprindea, se termina ziua, iar el era singur pe munte.A mai strigat o vreme, apoi a început să plîngă pornind la drum cu o hartă în mînă .Intorcea harta în toate poziţiile, se uita la o busolă şi mergea cănd într-o direcţie, cînd în alta.

Era clar, habar nu are să citească o hartă, habar nu are unde este şi unde vrea să ajungă, este obosit şi tare speriat.

Am mers la el, l-am liniştit, i-am arătat cum să facă focul şi l-am lăsat să-l facă el, am făcut un adăpost pentru noapte şi după ce a mîncat a adormit în sacul lui.

Dimineaţa i-am arătat cum să citească harta, cum să localizeze punctele cardinale şi l-am lăsat să aleagă singur traseul de întoarcere.Eu doar l-am însoţit.

Tot ce ştia de la tatăl lui despre orientare si drumeţie în natură era din poveştile lor de acasă, cu harta în faţă, dar nici o oră pe teren, prin pădure sau pe munte.

I-am mai arătat cîte ceva şi mergeam veseli, jucîndu-ne.

Cu mici corecţii am ajuns pe la prînz.

La staţiune, militari şi localnici se pregăteau să pornească în căutarea copilului.Tatăl a fost amendat 300 sau 400 de lei ( o amendă foarte mare pe vremea aceea).Oricum, era foarte speriat.

Cînd am ajuns noi acolo i se făcea morală, din nou.Cum poţi să laşi un copil singur pe munte? Oricîtă experienţă ar avea, este un copil iar adulţii trebuie să ia hotărîri în aşa fel, încît să nu fie în pericol.

Omul  a vrut să meargă acasă, dar un locotenent de la Vînători a zis că ar trebui să meargă împreună pe munte, să-şi înveţe copilul tainele naturii.

I-am lăsat şi mi-am continuat plimbarea pe munte.

Mi-am amintit întîmplarea după tragedia din Retezat.