Pădure

Atenţie la mocăniţă! 2

Prietenul meu şi-a luat postul în primire la Baia de Arieş şi ne-am întîlnit mai rar.Doar cînd am mai fost eu pe acolo sau cînd a venit el pe acasă.

Cînd l-am întrebat cum e locul de muncă, cum s-a integrat în comunitate , a zis că nu-i rău, dat că lumea îl ţine la distanţă.

Măi băiatule- ziceam eu ăla bătrînul- în comunităţile mici, montane sau miniere oamenii se cunosc, îşi trăiesc toate împreună, sînt o familie mai extinsă.Ca să poţi să te integrezi trebuie să fii ca ei şi mai ales, să vorbeşti limba lor.

Dacă îţi vine la cabinet un bătrîn şi-i zici bunicule, va înţelege că-l consideri bătrîn.Dacă îi zici bădiucule, te va considera din familie şi va fi deschis.

S-a confruntat cu o grămadă de situaţii pe care ăi era greu să le înţeleagă pentru că eraunul din oamenii reprezentativi ai erei socialiste cu educaţie materialist-ştiinţifică.

Oricum, s-a interesat şi după vreun an a venit la mine într-o sîmbătă să mă ia la Buru să rezolvăm problema.

Am pornit cu noaptea în cap, să ajungem înainte de răsărit la Buru şi pe drum mi-a povestit.

La Buru este un bătrîn alb pe cap care se ocupă de mocăniţă şi de o grămadă de căţei, dar care deşi e mecanic de locomotivă şi a muncit ani buni pe mocăniţă, nu mai vrea să meargă.E pensionat de boală ( psihică).A omorît un om cu mocăniţa şi după aceea n-a mai fost el om normal.

Se pare  că un ciobănaş tînăr, abia scăpat de armată cobora cu cîteva oi prin Cheile Borzeşti să le adape în Arieş, că era cam secetă.Oile au trecut, dar tînărul s-a oprit pe linie să-şi ia în braţe un căţel care s-a oprit acolo.A fost lovit în plin de mocăniţă şi a murit şi el şi căţelul.Mecanicului părîndu-i-se că ceva nu-i în regulă a oprit şi cînd l-a văzut pe tînăr sfîrtecat, cu căţelul în braţe a fugit la cabană să anunţe, după care a luat-o razna.Astat cîţiva ani la spitalul de psihiatrie din Cluj, după care nefiind periculos l-au lăsat acasă.

Indrumat de bătrîni şi de nişte preoţi m-a luat să încercăm să-l ajutăm pe om şi poate că după aceea nu vor mai fi apariţiile ciobănaşului pe care l-am întîlnit şi noi noaptea.

Ajunşi, i-am zis omului să meargă cu mocăniţa pînă la trecerea de la cabană.I-am dat o uăieguţă ( sticluţă) cu tuică, un dărab ( o bucată) de pîine şi i-am zis să meargă să-şi ceară iertare.Să bea un pic de ţuică, să toarne pe jos pentru sufletul mortului , să izbească uăieguţa de şină şi să lase şi dărabul de pită pentru căţel.

Cu ochii în lacrimi a luat un căţel în braţe , s-a urcat în locomotivă alături de mecanic şi s-a dus, dar a zis să-l aşteptăm.

După o vreme s-a întors.Venea plîngînd cu căţelul zburdînd în urma lui.

N-a mai avut reţineri să meargă cu mocăniţa şi zicea prietenul meu că nici n-a mai auzit de apariţiile ciobănaşului noaptea.

Viaţa ne-a dus prin alte părţi şi ne-am întîlnit din ce în ce mai rar, dar se pare că  prietenul meu s-a schimbat destul de mult după experienţa avută împreună cu mine şi încă multe altele de pe la mină şi de pe munte.

Atenţie la mocăniţă!

Am mers cu un prieten care a terminat medicina, să aleagă locul unde va practica.Avea de ales între  Abrud şi Baia de Aries.Omul s-a interesat ce clinici sau spitale  şi ce fel de populaţie  sînt în zonele respective.A ales Baia de Arieş pentru că e un orăşel micuţ, de munte şi cu exploatare minieră.

Buun!

.Paralel cu şoseaua era- încă mai este, dar nu mai funcţionează- linia mocăniţei care transporta tot felul de la Turda pînă la Abrud.Acum mai circulă doar de la Cîmpeni la Abrud.Cîţiva kilometri.

Normal că datorită reliefului linia intersecta destul  de des  şoseaua, dar avînd în vedere circulaţia redusă la vremea aceea, nu erau prea multe probleme.

Din cauză că ne-am lungit în Baia de Arieş am pierdut şi autobuzul şi mocăniţa, aşa că am pornit pe jos fără nici o grijă, deşi mai mulţi şi de la spital şi de prin localităţile întîlnite ne-au recomandat să rămînem locului pînă dimineaţa.Am întrebat care ar fi motivul grijii lor şi am aflat că…noaptea e periculos.

Am rîs de fiecare dată pentru că am călcat împreună munţii şi ziua şi noaptea şi n-am păţit nimic.De ce ar  fi mai periculos pe şosea?

Ne-a zis un paznic de noapte  din Sălciua  „că umblă tot felul, care nu-s normali”.Adică, oameni bolnavi psihic, nebuni? am întrebat noi.

Nuu, nuu.Nu-s oameni.

Lămuriţi, ne-am văzut de drum.

După ce că era o noapte fără lună şi nu se vedea mare lucru- şoseaua nu era marcată- s-a pornit şi o ploaie măruntă.Nu era nici un bai.Mergeam povestind, glumind sau tăcînd ascultînd liniştea ploii şi din cînd  în cînd glasul Arieşului în treceri peste pietre.

La un moment dat  la o trecere a liniei peste şosea , cineva din spate fugea spre noi strigînd: Atenţie la mocăniţă! Atenţie la mocăniţă!

Nici vorbă de vreo mocăniţă la ora aia, dar l-am aşteptat pe om să-l liniştim şi să mergem împreună mai departe.

Era un tînăr cam de vîrsta noastră şi am bănuit noi că era cioban.Îmbrăcat cu veston militar, pantaloni groşi de pănură, bocanci militari, iar pe cap o căciulă de oaie, întoarsă pe dos, de se vedea albul de la distanţă.

Am mers împreună pînă aproape de Buru.Nu prea era vorbăreţ, cum ne aşteptam, n-a vrut ţigări de la noi şi doar mormăia din cînd în cînd.Parcă vorbea cu un cîine, dar n-am văzut aşa ceva in apropiere.Si de cîte ori trecea linia mocăniţei peste  şosea se agita  şi repeta, griji la mocăniţă!

Ajunşi înainte de Buru, cam pe la intrarea spre cabană a zis că el nu mai vine  şi…Mulţam că m-aţ primit tovarăş şi aţ vorovit ( vorbit) cu mine, că alţîî cînd mă văd o iau la fugă zdierînd ( srigînd, urlînd).

Ne-am întors să dăm mîna cu el şi…nu mai era.

Ce ți-e scris…

Aveam, pe vremuri, o cunoștință care ghicea în cafea.

Am mers la ea cu un prieten care se îndoia de posibilitatea de a vedea viitorul și care intenționa să o facă de rușine.

Buun!

Bem cafelele , la o țigară și o bîrfă, după care ne  spune la fiecare, pe rînd ce vede in ceașcă.

La V îi spune că în următoarea decadă va avea un accident și își va rupe ceva.

Buun!

După ce am plecat îmi zice V că nu se mai dă cu bicicleta, nici cu Mobra, nici cu cartul, are grijă pe unde merge, în special pe scări și nu va păți nimic.

După doua săptămîni m-am întilnit cu el și avea mîna în ghips.

Da ce naiba ai pățit, l-am întrebat?

Mi-am luat-o la cel mai urît mod cu putință.

Adică, mă plimbam prin parcul din Gheorgheni.Mă plimbam, înțelegi? Adică pas cu pas, încet, pe iarbă și nu-i destul că am călcat într-un căcat, dar am și alunecat pe el și am căzut și mi-am rupt mîna.Mai aveam două zile pînă se terminau cele zece zile.

Ce se întîmplă, tot se întîmplă.
Ce e scris se va întîmpla.

Da nu mai vreau să știu în avans ce urmează, că ți se dă viața peste cap.Si oricum, n-ai cum să prevezi toate alternativele posibile pentru a ocoli.

Bătrînul

De-a lungul timpului am avut tot felul de îndrumători care m-au ajutat să răzbesc.

Pe unul din aceşti îndrumători  l-am întîlnit numai în Bucegi, dar mi-a fost de mare ajutor.Si se pare că nu numai mie.

Eram a doua oară în Bucegi şi urma să merg de la Cabana Caraiman spre Piatra Arsă.

Bineînţeles că nu pe rutele normale, că aşa erau eu pe vremea aceea, mergeam cam direct, să întîlnesc cît mai puţini oameni, să mă pot bucura de munte, de împrejur.

Nu-i vorbă, că nu era circulaţia care e acum pe acolo.Chiar pe traseele consacrate se putea să nu întîlneşti pe nimeni cîte o săptămînă.

La Piatra Arsă trebuia să mă întilnesc cu tovarăşul meu de drumeţii.

Nu mai aveam mult cînd mi-am dat seama că mi-am uitat buletinul la Caraiman.No, ăsta-i bai.Că, avînd părul mare toţi miliţienii voiau să mă cunoască şi mă legitimau.Or, dacă n-aveam buletin la mine riscam să-mi petrec vacanţa prin vreo secţie de miliţie.

Normal că m-am întors.

Iniţial vremea a fost foarte bună, dar se acoperea cerul , muntele cu nori că abia vedeam la cîţiva metri.Eram pe la Jepi, iar alternativele nu prea erau plăcute.Adică într-o parte ceva abrupt fără vegetaţie, cu înclinare mare, iar pe cealaltă latură tot cu înclinare mare stîncăraie.

No, ceva mai atent mergeam fluierînd cînd în faţa mea, prin negura norilor lăsaţi pe fata muntelui a apărut un bătrîn.Mic, crăcănat, aplecat, încălţat în opinci, cu o caciulă de oaie de sub care se iţeau suviţe de păr alb şi care se sprininea într-o botă făcută, parcă  pentru altcineva, mult mai mare decît el.

Am mărit pasul, să-l ajung, că poate avea nevoie de ajutor, dar cînd am ajuns la cîţiva metri de el s-a întors spre mine şi mi-a arătat cu bota nişte stînci.

Am urcat repede pînă  acolo.Sub una era o cavitate.Am nivelat baza ei cu un spaclu ( la toate drumurile aveam la mine un spaclu de zidar, cu care puteam face săpături), cît să încapă două persoane şi m-am adăpostit aşteptîndu-l pe bătrîn.

Norii s-au ridicat şi a început o ploaie zdravănă.După ce totul s-a terminat mi-am urmat calea, dar n-am mai dat de bătrîn şi ajuns la Caraiman le-am povestit cabanierului şi altor cîţiva care erau la cabană.Mi-au spus că au mai fost şi alţii ajutaţi şi îndrumaţi de bătrîn, dar nimeni nu ştie cine este, nimeni nu ştie unde stă sau dacă e om sau altceva.

L-am mai întîlnit prin Bucegi de trei ori după aceea, dar tot fără să fiu foarte aproape de el, şi de fiecare dată mi-a dat o soluţie pentru situaţia ivită respectivă.

Bătrînul

Poate cei care au circulat prin Bucegi au auzit de el, poate că l-au întîlnit.

Un bătrîn mic de statură, cu părul alb, ițit de sub o căciulă  din blană  de oaie, aplecat, mereu sprijinit intr-o botă, parcă prea mare pentru el, încălțat în opinci.

Eu l-am întîlnit de patru ori. O dată la Colți, o dată pe Valea Alba și de două ori pe Jepi.

L-ați întîlnit?

In ce împrejurări?

Refugiul

Eram cu un prieten la Arizona, la o cafea.

Se pregătea pentru teologie, iar eu îl ajutam la partea cu muzica.

Atmosfera din Arizona era, ca de obicei, plăcută, distractivă.Se discuta pe marginea unor cărți, muzică, se spuneau ultimele bancuri cu Bulă sau politice, se făceau planuri pentru vacanțe sau concedii, unii ( Radu H.) țineau adevărate cursuri de filozofie.

Ce mai, fum , cafele și sus cîte un coniac.

La un moment dat a intrat un tip și a întrebat cine îl însoțește la o drumeție la Refugiul de pe pinten.

Ar fi de precizat că am rîs o săptămînă, toți drumarii și montaniarzii cînd am auzit unde s-a făcut un refugiu.

Pe un pinten de munte din Vladeasa, greu accesibil vara și imposibil de ajuns acolo iarna, în afara oricăror rute și departe de orice zonă locuită.

Probabil unui Tovarăș i s-a pus în vedere că trebuie făcut un refugiu și l-a făcut după ureche.

Primul care a fost de acord să meargă a fost amicul meu, dacă merg și eu.

L-am întrebat de ce ar merge și mi-a răspuns că după ce devine preot s-a terminat cu prostiile, deci ar fi momentul să le facă înainte.

Si care ar fi scopul?

Păi…, nu face nimeni altcineva o asemenea prostie, deci TREBUIE făcută!

E drept,  era un motiv bun.

Pînă la urmă ne-am ales cinci inși.Ei patru plecau în ziua următoare, iar eu peste două zile.

Tren și-apoi pe jos.

Vreme frumoasă, senin, ceva zăpadă pe ici colo prin pădurea desfrunzită.

Am trecut printr-un sat unde m-am militianul care m-a legitimat mi-a spus că cei patru au trecut ieri, dar că eu ar fi mai bine să nu merg căci vine vijelia.

Care vijelie, că e senin, arde soarele…

M-a trimis la capătul satului la un moș, care îmi va spune cum e mai bine să fac.

Si moșul a zis de vijelie, dar văzînd că nu-i cale să mă rețină, m-a îndrumat să stau în pădure cît durează vremea rea și-apoi să merg la Huda Popii – hudă= gaură, cavitate, peșteră- pînă dimineața, că n-am cum să găsesc cărarea printre stînci pînă sus la refugiu.

E locul unde a stat pe vremuri un călugăr.

Zicea că a fost la începutul toamnei acolo și a lăsat lemne de foc, că este sobă cu plită și burlan pentru fum și un lompaș- lampă de vînt, cu petrol.Si înainte să plec de acolo să las jumătate din ceva care mie îmi place cel mai mult și am la mine.

Mergînd, vedeam cum norii acoperă cerul și , normal a început vintoase și , de parcă nu era de ajuns, zăpadă.Nu vedeam nimic și abia înaintam, așa că m-am adăpostit în pădure, în spatele unui copac gros și m-am acoperit cu frunze-țin de cald.

Era deja întuneric cînd s-a potolit furtuna, dar MERG INAINTE,că de aceea am venit, nu?

Nu mai  aveam mult de mers pănă la stînci, cînd undeva departe sus, vedeam lumini în mișcare.Băieții au ieșit cu lanternele să pot să-i localizez.

M-am gîndit că am fost destul de nebun  să mă pornesc la drum, dar nu sînt destul de nebun să încerc să urc printre stîncile acopecite cu zăpadă și poate gheață.Deci soluția este să găsesc Huda Popii și să stau acolo peste noapte.

Din momentul în care am luat această hotărîre  totul mi s-a părut ușor.Am găsit, printre stînci,  calea de acces spre cavitate, am urcat fără probleme și m-am bucurat cînd am ajuns înăuntru.

Era cam de cinci metri adîncime, de vreo trei lățime si cam doi înălțime.Nu era în calea vînturilor și avea un gard de nuiele la intrare.

Am aprins lompașul, am făcut foc în sobă și după cîteva țigări am dormit, ca scăldat,la căldură, pînă dimineața.

Inainte de plecare am curățat soba, am lăsat o conservă, că poate cineva va avea nevoie și un pachet de Carpați fără filtru-aveam două.

Ajuns cu greu la Refugiu, băieții m-au întrebat unde este tovarăsul meu.

Care tovarăs?

Păi, cînd ți-am luminat de sus erai însoțit de încă cineva.

Nu sînteți normali? Am venit singur.

Toți patru am văzut că mai era cineva cu tine și parcă vă sprijineați unul pe celălalt, în bătaia vîntului.

…

Ciudat

Semne?

Intotdeauna mi s-a întîmplat, mai des sau mai rar, să întîlnesc pe stradă sau prin alte locuri chipuri cunoscute.

Nu-i nici un bai în asta, dacă acele chipuri n-ar fi fost ale unor prieteni sau rude care nu mai sînt printre noi.

Ba, se mai întîmplă să văd, de la distanţă pe cineva cunoscut pe care nu l-am văzut de mult timp, dar spre dezamăgirea mea, să nu fie  el ( ea), cînd ne apropiem.

S-a întîmplat să văd pe cealaltă parte a străzii sau la în apropierea unui colţ de stradă pe cineva şi după  ce am trecut strada sau după ce am ajuns la colţ să constat  că nu e, că a dispărut, de parcă s-ar fi evaporat

Zicea zilele trecute soţia mea că, în timp ce plimba căţeluşa, a văzut-o  pe sora ei.

După ce s-a apropiat , a constatat că e altcineva.

Sora ei locuieşte în alt oraş.

Si-a sunat sora, să îi audă glasul, să vadă ce mai face.

Oare astea sînt doar nişte coincidenţe stranii sau nişte semne?

Oare e o modalitate a noastră de a ne aminti de cineva sau e modalitatea prin care se rup barierele timpului şi spaţiului?

Rîpa

După ce porneşti la drum, durează destul de mult pînă ieşi din gîndurile obişnuite, din amintirile proaspete, din imaginile şi sunetele cotidiene.

Mi s-a năzărit pe vremea aceea să studiez plantele si am considerat ca cea mai buna zonă de studiu ar fi malul drept al Someşului de la Cluj pină la Dej.Nu mai ştiu ce anume m-a făcut sa aleg acest traseu, dar m-am pornit intr-o vara la drum.

Mergeam.

Dealurile de pe lînga malul Someşului sint destul de puţin inalte, au păduri si păşuni, deci verdeaţă cîtă vrei, dar eu mergeam de parcă aş fi fost in deşert.Mergeam pur şi simplu, fără gînduri, fără idei. Fara macar intenţia de a colecta o plantă, de a studia cu ajutorul lupei proaspăt cumparata vreo frunză sau un fir de iarba.

Mai treceam prin cite un sat , parcă, pustiit de oameni.Nimic nu mişca in arsita verii.Doar cîte o găină se lăuda că a făcut un ou sau cite un cîîine leşinat de cald şi de lene mai scotea cîte un hămăit la trecerea mea.Oamenii se odihneau, retraşi la umbra, pe cîmp, la locul de muncă.

Pe cite un drum era atita praf, că se afunda piciorul pînă la glezna şi mă gîndeam cît amar de noroi se adună acolo cînd plouă.

Si ca un răspuns la gîndurile mele s-a acoperit cerul de nori şi a inceput ploaia.

Nu se intrevedea nici un sat în apropiere, iar la distanţă destul de mare se vedea o pădure, deci n-aveam decît să merg prin ploaie ,prin noroiul de pe drum sau pe iarba alunecoasa de pe linga drum.

Ploua de parca s-a rupt cerul, cu picuri mari şi grei.Noroc ca nu sufla vintul, dar eram deja ud pînă la suflet.E drept, era nevoie de ploaia asta pentru pămînt, pentru plante, dar nu-mi era nicicum mie, care nu eram pregătit pentru aşa ceva.

Curgea fără intrerupere şi nu-mi mai auzeam nici gîndurile din cauza zgomotului permanent şi monoton.Părul imi era lipit de cap şi de faţă sub formă de laţe, ţigarile imi erau ude în pachet,simţeam cum îmi intră pe după guler, curge pe tot corpul şi se revarsă din pantofii in care picioarele îmi pleoscăiau.

Priveam doar in jos, că nu vedeam mai nimic din cauza apei care îmi intra in ochi.

La un moment dat mi-am ridicat privirea şi am văzut in faţa un obstacol.Era o rîpa destul de înaltă fără vegetaţie pe ea , greu de escaladat in condiţii de ploaie şi destul de lata- imi acoperea orizontul- pentru a merita să încerc s-o ocolesc.Părea ca dealul s-a rupt in două şi jumătate s-a scufundat.

Partea rămasă in picioare avea pădure, iar partea scufundată era acoperită cu o iarbă atit de frumoasă că mă şi miram că n-am vazut animale la păscut.

M-am dus pînă la baza rîpei în ideea ca pot să sap un adăpost cît de cît şi după ce se opreşte ploaia să fac foc şi să-mi usc hainele, dar am rămas uluit să constat ca rîpa in sine şi cam un metru in apropierea bazei era uscat.Parcă ploaia ocolea zona.M-am aşezat, din citeva uscături de măceş am făcut foc si mi-am instalat hainele la uscat şi normal, m-am apucat să cercetez locul.

Greu de priceput care-i treaba, dar cum se insera m-am pregatit de culcare şi urma să mai studiez eu dimineaţă.

S-a oprit ploaia, soarele apunea trimiţîndu-mi raze   frumos colorate cînd a apărut un bade.

Bună seara! I-am zis.

Sara bună! Mi-a răspuns.

Da de ce stai aici sub Rîpa necuratului, m-a intrebat omul.Nu vezi că aici nici nu ploua, nici nu-i ud după atîta amar de ploaie?

Da de ce crezi dumneata ca necuratul ar vrea să-mi fie mie bine pe vreme de ploaie? Nu mai bine e loc binecuvîntat? Să poţi sta pe vreme grea, să-ţi uşti hainele, să te odihneşti?

Zîci tu ceva, măi copile, că niciodată nu s-o petrecut nimic rău in locu ăsta.Da aşe zîc oamenii, că-i Rîpa necuratului şi tătă lumea să fereşte să treacă p-aici.Nici cu animalele nu vin şi uite ce iarbă faină îi.

Am dormit fără nici o problemă si dimineată am pornit spre Cluj în ideea că poate aflu despre ce e vorba şi mă întorc cu ajutoare pentru a cerceta în teren.

Locul este între Iclozel şi Silivaş.

Luat cu alte treburi n-am mai cercetat- de altfel nici nu ştiam de unde să o apuc, pe cine să întreb- şi nici n-am mai ajuns în zona.

Acum ploua mărunt la Cluj şi plouă şi la mine in suflet.