Bucuria împărtăşită

Aşa sîntem făcuţi.Să ne împărtăşim cu alţii şi bune şi rele.Altfel parcă n-am fi întregi.

Eram în Bucegi cu un tovarăş de căţărare.Tocmai  am ajuns într-o zonă cu multe chei şi  voiam să le văd pe toate sau cît mai multe.Practic fiecare vale sau pîrîu are propriile chei sau canioane şi parcă m-ar fi durut sufletul să plec de acolo.Aşa că ne-am despărţit.Eu la plimbare, el spre ceva Colţi din zonă.

Nu era bine să fim singuri nici pentru mine, nici pentru el, dar…

De fapt singurul lucru pe care îl aveam în comun era căţăratul.Ori eu n-am venit numai la căţărare.Sînt atîtea de văzut,de simţit, de trăit pe munte în general încît cînd ai mai mult timp nu poţi să faci un singur lucru.

Ar fi de făcut o precizare.Deşi aveam acasă un Minolta şi două obiective, pe teren, pe munte luam cu mine un Vilia sau un Smena 8.Adică cele mai simple aparate foto cu putinţă.Ruseşti, de cea mai bună calitate şi cu care oricine putea face fotografii foarte bune.Si asta pentru că pe obiectiv era desenat timpul de expunere optim-pentru soare puternic, soare cu nori, nori sau pentru blitz şi pe cealaltă parte a obiectivului apărea diafragma optimă pentru timpul de expunere folosit.In plus un Smena 8 costa 30 sau 40 de lei şi se găseau la toate magazinele de specialitate din ţară.

Mergeam pe o vale care se îngusta din ce în ce  şi inima îmi bătea cu putere.Mă aşteptam la surprize plăcute.Ce mai, m-am trezit pe fundul unui canion, că abia se ghicea cerul undeva deasupra capului meu.Chiar mă gîndeam că n-ar fi bine dacă ar curge apă sau ar ploua sus căci torentul format, vijelios nu mi-ar da nici o şansă dacă m-ar prinde acolo.

Si a urmat distracţia.Se vedeau cîteva săritoare, căţărare…

Deja îmi părea rău că nu e şi prietenul meu, Puiu, cu care ne distrăm pe munţi.

Destul de greuţ am trecut de prima săritoare şi oprit să fac nişte poze m-am dezechilibrat aşa că am aruncat aparatul foto şi m-am prins de stîncă.Normal că aparatul s-a dus pînă jos sărind din piatră în piatră.Si tot normal că, rîzînd am coborît după el.Era în unica baltă de la bază, spart.Adică s-a dus şi aparatul şi filmul care era în el.De aparat nu-mi părea rău, dar pe film aveam 36 de fotografii frumoase.

Am urcat din nou şi am început cercetarea spre a merge mai departe.Ce frumuseţe.Era cutat peretele, de parcă era pielea unui căţel Şarpei şi în spatele unei cute am văzut întîi o firidă şi-apoi… un fel de tunel sau arcadă, dar care dădea mai sus.Imi venea să-l strig pe Puiu să vină să vadă minunăţia, frumuseţea care se întrezărea în continuarea acelui tunel.Cu pieptul umflat de emoţie m-am tîrît prin acel tunel de vreo cinci metri-probabil mai adînc, dar plin de aluviunile aduse de apa- şi am găsit în continuare tot felul de treceri, ba ca un ochi aproape perfect rotund, ba niste adîncituri concave, ba ici colo marmide cu cîte un ochi de apă în care se oglindea cerul.Era atîta frumuseţe, linişte, întreruptă din cînd în cînd de trecerea curentului de aer printre stîncile modelate el şi de apă.

Si eram singur.Să nu pot împărtăşi cu nimeni bucuria descoperirii, calea întortocheată spre în sus, muşchiul pe pietre sau cîte un firicel de apă prelins pe stîncă.Soarele sau umbrele, liniştea  şi bucuria de a fi acolo, în îmbrăţişarea muntelui.

Am lăsat acolo aparatul foto.Prins, forţat, între  nişte stînci,cu obiectivul în sus în aşa fel ca atunci cînd soarele trece pe deasupra lui, cîteva raze trecînd prin lentilele obiectivului să încălzească ochiul de apă de sub el.Poate ajută la ceva.

Si acum cînd îmi amintesc sînt cuprins de acea emoţie a cărui preaplin dă  lacrimi.

Ei bine, astfel de emoţii, de bucurii pălesc un pic cînd nu sînt împărtăşite, cînd nu sînt regăsite şi în privirile, gîndurile,mîinile tremurînde ale unui tovarăş, prieten sau oricine altcineva.

Parcă nu e la fel de fain dacă nu vezi şi pe un altul că a rămas cu gura căscată, rîzînd în hohote sau doar zîmbind cu ochii în lacrimi.

In plus, astfel de locuri întăresc prieteniile, legăturile dintre oameni şi legăturile oamenilor cu natura, cu împrejurul, cu acel tot din care facem parte şi noi.

Ar mai fi o precitare.

Nu spun unde este pentru că după cercetări pe google, nu este  cuprins într-un traseu turistic şi nu este marcat.

Cei care ştiu n-au nevoie de indicaţii, iar cei care nu ştiu e mai bine să nu ştie pentru că era cu dificultate ridicată, nu pentru oricine.

 

Anunțuri

Un fel de răspuns

Un fel de răspuns pentru Casa Ev http://casaevv.ro/2017/07/16/ghost-in-the-shell/

Normal că de cîte ori mă întorceam dintr-o excursie, drumeţie pe munte, le povesteam prietenilor, cu lux de amănunte aventura, distracţia, şi sau supărările avute.

La un moment dat un amic mă întreabă care dintre noi este cel cu excursia, că mai este unul cu aceleaşi poveşti.

Adică, tot ce am povestit eu la dimineaţa la Arizona la cafea, era relatat cu aproape aceleaşi amănunte seara ( noaptea) la Melody în groapă ( era un bar de noapte la subsol).

După ce am asistat şi eu la o relatare de-a lui -a rămas fără grai cînd a văzut că sînt şi eu acolo- nu l-am dat de gol, dar cu prima ocazie l-am luat cu mine pe Vlădeasa.Să aibă propriile experienţe, propriile trăiri, aventuri.

Baiul era că n-avea nimic în comun cu drumeţiile, cu mersul în natură, cu muntele.Parcă nu erau pricioarele lui ci ale unui duşman, că tot aiurea călca.A căzut, s-a julit rău pe loc drept.Nici n-am avut curajul să-l duc pe un traseu mai greu.Am făcut doar  un tur scurt prin păduri, şi cu înclinaţii mici.

A prins gustul şi de căte ori veneam cu prietenul meu de la escaladă pornea şi el cu încă cîţiva.S-au accidentat, au avut tot felul de rele, cu alţi cătărători, în special în Cheile Turzii.

De atunci m-am obişnuit să nu relatez locul exact al drumeţiei, excursiei sau escaladei.Cine vrea să meargă, să-şi urmeze propriile trasee, propriile programări în funcţie de posibilităţile fizice şi psihice .

Pe băiatul ăla l-am trimis şi în Bucegi.

Adică: cobori în gară la Predeal, te uiţi bine pe panoul ăla cu toate traseele posibile de acolo şi cele cu care se intersectează, cu marcajele aferente şi grad de dificultate ( oare mai există acel mare panou în gara Predeal?), alegi pe unde vrei să mergi şi dacă găseşti un grup organizat, cu însoţitor, mergi cu ei sau faci cum vrei.

Cu toate că a mai fost în excursii nu şi-a pierdut năravul şi combina propriile  experienţe cu ale altora.Adică  parca într-o cabană şi asculta tot ce se povesteşte.Iar la întoarcere relata experienţele auzite ca şi cum ar fi fost ale lui.

Interesant e că, parcă şi trăirile ar fi fost ale lui.

Clar, avea memorie bună de aceea a dat şi a terminat medicina.

Incurajări

Eram tînăr, cu o grămadă de preocupări şi îndrăgostit pînă peste cap.Era un vis, un zbor, un vîrtej.

La un moment dat iubita mea a hotărît că vrea un copil.

Normal că eu n-aveam astfel de gînduri.Imi plăcea prea mult să nu-mi pese de nimic, să mă joc, să mă distrez.

I-am spus că sîntem prea tineri, că încă mai trebuie să ne jucăm, că …,nenumărate şi eram liniştit că nu m-a contrazis.

Intr-o după masă, făceam înregistrări, cînd a sunat la uşa, n-a intrat la invitaţia mamei şi cînd m-a văzut mi-a zis: Nu mi-a venit!

Si a plecat.Oricît am căutat-o şi acasă şi prin alte părţi, n-am găsit-o.

Nu vreau să vorbesc aici  de sentimentele, senzaţiile care m-au încercat atunci.Că eram cînd nervos şi supărat, cînd vesel şi mîndru de parcă salvarea planetei stătea pe umerii mei.

Cu tata nu mă înţelegeam de loc.Dar cînd a aflat vestea m-a invitat la o bere.

Mă întrebam de ce naiba e aşa de mîndru, că el n-a avut nici un aport la, dar am acceptat.

Cînd am ajuns la restaurant, la intrarea pe terasă  tata a zis tare:Voi fi bunic!

Au sărit toţi de pe la mese să-l felicite.Ne-am aşezat lîngă doi vecini şi după ce s-au mai felicitat între ei şi-au amintit şi de mine.

De-acum să nu-mi mai spui nene, că sîntem egali.

Si a început.

Măi băiete, s-a terminat cu părul mare, s-a terminat cu muzicile.De-acum eşti tată şi trebuie să ai alte gînduri, alte priorităţi.Starea civilă, nunta-pînă nu se vede sarcina, că n-o să se îmbrace mireasă cu burta la gură-te înscrii la locuinţă din timp să poţi alege cartierul în care vrei să stai, mobilă, maşină de spălat, aragaz,frigider, televizor, rate, rate…

De-acuma ai responsabilităţi.

Participau toţi de pe terasă la incurajări.

Zicea unul, proaspăt căsătorit, să-ţi iei gîndul de la „păsărică” cel puţin doi ani de-acum înainte.Pînă naşte are tot felul de probleme.Cînd ţi-e lumea mai dragă o ia la fugă şi vomează-îţi dai seama că în condiţiile alea n-are chef- şi după ce se naşte copilul…

Să te pregăteşti de alergat,că pînă-i gravidă are tot felul de pofte care se manifestă numai seara şi noaptea, cînd sînt închise alimentarele.Si va trebui să iei restaurantele în rînd, să te baţi cu portarii, ospătarii, bucătarii pentru o felie de nu ştie nimeni ce.

La cum te ştiu, norocos, sigur copilul tău nu va dormi noaptea.În schimb va plînge.Va urla ca din gură de şarpe una-ntr-una şi n-o să ştiţi de ce.Orice veţi încerca va fi degeaba.Si o să-l iei în braţe, o să pui Deep Purple şi o să-l scuturi, legeni pînă o să se liniştească sau o să adoarmă.Că după ce va creşte o să arunci discurile cu Deep Purple, o să ştergi înregistrările.Să nu mai auzi de Deep Purple.

Si o să cace.Nici o maşină de spălat nu poate face faţă la cît poate căca şi pişa un copil mic.O să-ţi fie plină casa de scutece puse la uscat.Si bucătăria şi caloriferele, şi balconul, iar baia va fi plină de scutece care-şi aşteaptă rîndul la spălat.

Încă nu apăruseră pamperşii.

Totul în jurul tău va fi numai caca de copil mic.Va mirosi casa a pişu şi caca.Hainele, blocul, peste tot vei simţi numai miros de caca.Poţi să te dai şi cu rexona, că tot a căcat va mirosi totul.

Si au continuat pe aceiaşi temă, dezvoltînd şi rîzînd.

Mi-am băut berea, am plătit-o şi la plecare i-am multumit tatei pentru încurajări şi i-am spus unuia din vecini, că dacă este atît de rău, de ce are el patru copii.Înseamnă că ori este prost, ori este nebun.S-a rîs în continuare, fără supărare.

Un alt vecin m-a luat pe după umeri şi mi-a zis -Bine ai venit în lumea, plină de surprize, a femeilor.Vei mai avea şi alte surprize.

Si am avut.După două săptămîni în care m-am perpelit la foc mic, mi-a venit iubita la uşă şi cu un zîmbet dulce mi-a zis : Alarmă falsă!Mi-a venit….

Refugiul

Era pe vremea cînd mă fleduream prin Bucegi.Aveam un cunoscut, OJT-ist din Predeal, pe care l-am cunoscut la Cluj şi căruia i-am arătat Trascăul.Crişan Alexandru,la vreo 45 de ani pe atunci, necăsătorit, era cel mai indicat pentru munca la OJT,căci iubea muntele .Mai trăgeam de timp împreună prin Predeal, pe la Pîrîul Rece sau la Sanatoriu cînd era vreme rea nu se ştie pentru cît timp.Nu odată ne-am dus la Sanatoriu să jucăm biliard.Era acolo un biliard de tip carambol, cu trei bile la care ne chinuiam să-l învingem pe doctorul Ulici, un doctor care a ajutat nenumăraţi să redevină…aproape normali.Vorbesc aici în special despre cei care au suferit la cutremur.Că nu poţi rămîne sănătos după ce ţi-ai pierdut întreaga familie sau ai stat ore sau zile sub dărîmături.Si pe mine m-a ajutat să-mi recapăt o parte din somn.După ce m-a învăţat cîteva proceduri am ajuns să dorm, cu timpul, chiar şi 4 ore la 24.Chestie de autosugestie.

M-a întrebat dl.Crişan dacă îl ajut să repare nişte refugii.Avea în plan pe cel de pe Coştila, dar urma să găsească ceva modalităţi mecanice pentru a duce materialele de construcţii necesare pînă sus.Aşa că, a zis că a tras un chef straşnic la un refugiu din Baiului şi a constatat că necesită reparaţii.

Ne-am pornit la drum, urmînd să ne aducă omul tocmit scînduri, cîlţi, bitum, cuie , cazan şi sculele necesare.

Ne-am distrat o săptămînă înlocuind scînduri, umplînd cu cîlti înmuiaţi în bitum toate crăpăturile, reparînd.A adus şi faşe, atele, spirt, rivanol, aspirine şi piramidoane,vată.Ce mai, o întreagă trusă sanitară specifică diverselor traumatisme pe care le poţi avea pe munte şi a mai adus şi 10 conserve chinezeşti de şuncă şi pîine uscată  pe care dacă o uzi bine si o bagi în cuptor devine moale şi proaspătă de parcă atunci a fost făcută, să fie că vine iarna şi…Era la refugiu şi un frigider Fram.Oare cum naiba l-or fi adus că era extraordinar de greu.Nu era curent la refugiu, dar Framul se închidea ermetic şi avea clanţă, aşa că se puteau pune în el o grămadă de chestii la care nu era bine să ajungă umezeala.

De-a lungul săptămînii ne-au mai ajutat şi alti drumari în trecere pe acolo ba la tăiat lemne şi depozitat, ba la vopsit sau lăcuit, şi la tot ce mai trebuia făcut.Fără figuri, fără discuţii, toţi puneau mîna la lucru ştiind ce înseamnă un refugiu uscat, cu ceva hrană şi medicamente şi, mai ales, cu posibilitatea de a te încălzi, a-ţi usca hainele şi  echipamentul şi a te odihni.

Oricum, cu toate că  era pe vremea comunismului era mult mai mulţi cei care aveau grijă ca turismul să fie de calitate, indiferent că erau din domeniu sau nu.

Dl Crişan a fost primul om pe care l-am văzut folosind hamacul pe munte.

Pe banii şi timpul lui dl.Crişan a reparat şi întreţinut multe refugii din Bucegi.

Cred că acum se  leagănă în hamac pe piscuri  de lumină.

 

 

Vă amintiți?

Despre ELP am scris aici https://fosile.wordpress.com/2011/04/16/nice/

Amintiri

Vă amintiți?