Ceaaa c’acheeeeţi!

Ca nişte copii blăstămaţi ( obraznici) ce eram, cînd vedeam cîte unul care mătura strada dintr-o parte în alta, strigam după el Ceeaaa c’acheeeţi! De omul, dacă mai auzea ce se întîmplă în jur, se îndrepta ca un par şi călcînd ca din pod, încerca să meargă drept.Se distra toată lumea şi rîdea, mai ales cel a cărui vorbă o imitam.

Prin anii 60 străzile din partea cu case a cartierului Gheorgheni, din Cluj, nu erau pavate.Trotuarele erau marcate de pomi, dar erau cu iarbă pe ele şi cînd, rar, trecea cîte o maşină pe stradă făcea un praf de nu se vedea om cu persoană.Vara.Iar iarna pe acolo încă mai circulau sănii trase de cai.

Pe strada prietenului meu era o familie care de cultivatori.Erau dintre cei care asigurau piaţa oraşului.

Marea majoritate a pieţarilor din Cluj era hoştezenii ( maghiari) şi care aveau pămînturi la marginile oraşului pe lîngă grădinile de lîngă casă.Prin Colonia Becaş, prin Bună ziua unde era pămîntul negru şi deosebit de roditor

Cel despre care vă povestesc acum nu era hoştezan şi în afara grădinii din jurul casei avea un pămînt  primit pe bani puţini de la stat .Dincolo de fostul cartodrom, înspre colonia Sopor.Era cel mai sterp pămînt din cîte pot exista.Era o semisărătură  stearpă, uscată, fără nici o sursă de apă , că nu se făcea nimic acolo.

In fiecare dimineaţă, înainte de răsărit, mergea cu căruţa în care erau două butoaie de 200 l la lacurile din Gheorgheni de unde cu o găleată legată cu funie lua apă, să umple butoaiele şi mergea la pămîntul lui să ude fir cu fir tot ce a cultivat.Făcea trei patru ture pînă termina de udat tot terenul.Apoi se apuca de plivit, curăţat şi ce mai trebuie făcut pe acolo.Seara, pînă după apus, făcea aceleaşi drumuri cu apa şi din nou uda fir cu fir.

Ziceau unii că ar trebui să vină ţăranii să vadă ce înseamnă munca cîmpului, fără irigaţii şi fără cules cu elevii, studenţii sau militarii.

Cănd se întorcea acasă, moţăia pe capră căci calul ştia drumul spre casă.Atîta doar că pe străduţele nepavate mai trăgea spre iarba de pe trotuare să mai rupă cîte un pic de iarbă, iar omul, simţind că s-a oprit căruţa, tresărea şi striga strident Ceeaaa c’acheeeţi!

Era grav dacă acăţa căci se putea răsturna căruţa şi mai grav, se putea răni calul.

Cînd mergeam cu alţi copii în excursii prin jurul oraşului mai luam de pe tarlale roşii, castraveţi sau alte cele , dar de pe cele două tarlale niciodată n-am luat şi din cîte ştiu nimeni n-a furat vreodată de acolo.

Cumplită muncă, dar reuşea să obţină zarzavaturi frumoase pe care le vindea în piaţă toată iarna.

Acum  sînt din ce în ce mai puţini hoştezeni sau alţi cultivatori locali, iar în Colonia Becaş, Bună ziua şi alte foste zone cultivate, sînt cartiere de locuinţe.

Reclame

Călătoria

Cîndva

Cîndva

Cîndva

Mai aproape

Nu, nu mai sînt nici ca în prima poză, nici ca în a doua, nici în a treia, nici măcar ca în cea de a patra, care-i mai apropiată în timp de acest acum.De aceea nu zic să mă ascultați pe mine, sau să-mi urmați sfaturile ori părerile. dar vă sugerez să urmați sfaturile lui Adrian https://buceginatura2000.wordpress.com/

Dacă ne uităm pe blogul lui vedem mii de fotografii din Bucegi și deși multe din ele sînt cu aceleași locuri, constatăm că sînt diferite.De ce? Pentru că în natură totul se schimbă.Permanent.

El a traversat Bucegii de zeci, poate de sute de ori în toate direcțiile posibile și de fiecare dată mai descoperă ceva care să-l încînte, să-l bucure, să-l uimească.

Într-o drumeție nu este importantă destinația ci călătoria în sine.

Fiecare moment, fiecare secundă, fiecare metru parcurs merită toată atenția și veți descoperi altceva, mereu altceva frumos, mai frumos, minunat.

Spectacolul naturii merită văzut de aproape, merită trăit în mijlocul ei, iar muntele e un vis trăit cu ochii deschiși.

Bucurați-vă de călătorie, de drumeția în sine!

 

Toponime din Bucegi

M-au întrebat niște tineri dacă este vreo peșteră pe Valea Arieșului.Normal că prima de care mi-am amintit a fost Huda lui Papară.

Hudă= gaură, aici cu sensul de cavitate, peșteră.

Considerînd că îmi bat joc de ei, au apelat la Google și uite așa mi-am amintit de primele mele experiențe din Bucegi.

Nici acum nu cunosc toate toponimele din Bucegi, cu atît mai puțin istoricul lor.Ajuns  pe la Moeciu și avînd un cort  luat împrumut m-am interesat unde pot găsi un platou cu perspective largi să pot să-mi pun cortul și să stau cîteva zile.Mi-a zis unul- la a treia casă sînt niște muncitori, întreabă de Belitul și-ți va spune el unde să mergi.

Cînd am întrebat de domnul Belitul a sărit un zdrahon de bărbat la mine , nervos  rău.

-Ce mă, coadă de măturoi, am fost împreună la muieri și ne-am tras izmenele deodată, de-mi zici Belit?

Degeaba i-am explicat că n-am venit special din Cluj ca să-mi bat joc de el, că mă înjura și se pregătea să dea cu mine de pămînt.Noroc că au intervenit ceilalți și m-a lăsat în pace, dar continua să facă referiri la rudele mele de parte feminină.

I-am mulțumit spunîndu-i că m-am lămurit ce fel de oameni sînt pe aici și-atunci s-a înmuiat și m-a întrebat unde vreau să merg.

Ooo, e simplu.Deasupra Mecetului Turcesc e perfect.E destul de plan și ai o perspectivă frumoasă.

Neîncrezător, mă gîndeam că vrea să mă trimită aiurea, că doar ce naiba să caute turcii în Bucegi?

Sau poți merge deasupra Colților Țapului.Si acolo ai perspectivă, dar cel mai bine ar fi să mergi pe Gaura în sus și în vîrful ei e cel mai bine.

Pentru mine era clar că iar face referiri la parte feminină și am plecat, supărat, să  întreb în altă parte.

N-am ajuns, atunci, în nici unul din locurile indicate, iar mai tîrziu am aflat că omul nu și-a bătut joc de mine.

Roşii cu pită

Am văzut un tînăr mîncînd cu poftă o roşie şi mi-am amintit.

Mergeam de cîteva zile.Păduri, văi, pîraie, munte, deal.Eram cu un prieten şi doar mergeam tăcînd.Aveam amîndoi tăcerile noastre şi ne erau suficiente sunetele naturii.

La un moment dat am văzut că roşiile pe care le-am pus au ajuns la fundul  raniţei şi s-au cam înmuiat aşa că soluţia a fost să le mîncăm cît mai repede.Zis şi făcut.Atîta doar că muşcînd din ea, am fost împroşcat pe cămaşă şi pe faţă.

Interesant, ale naibii roşii, niciodată nu stropesc înspre exterior, ci numai spre haine.

Normal că a urmat un mare hohot de rîs, iar prietenul m-a întrebat:-N-ai brişcă?

-Ba am.I-am răspuns.

Si ne-am continuat drumul rîzînd şi mîncînd roşii cu pită.

Poleiul

Dimineaţă, cum am ieşit din scara blocului am făcut o manevră a la Fred Astaire în Dansînd în ploaie şi m-am încălzit instant.

Hopaaa! Deci, e polei.Am continuat să merg mărunt, mărunt pînă mi-a venit ideea să  merg pe carosabil.Acolo au aruncat drumarii diverse chestii şi  nu-i alunecuş.Din păcate, pe  parcursul pe care îl fac în drum spre locul de muncă sînt şi zone  cu sens unic pentru maşini, cu doar două benzi de circulaţie, din care una ocupată de maşini parcate.Cum să te mai înghesui printre cele care circulă  normal, aşa că   pe trotuarul îngust de o persoană am mai făcut o manevră cu care sigur aş fi reusit să iau notă mare dacă m-aş fi înscris la examenul de admitere la Cirque du soleil.

Drumul de 8 km pe care îl fac zilnic dus-întors , îl parcurg în 30 de minute dacă prind toate semafoarele pe verde şi dacă nu, în 40 de minute.Azi am făcut o oră şi-s obosit de parcă am mers o zi întreagă pe munte în sus printre bălării.

Asta mi-a amintit că am prins un Crăciun cu polei.Da era polei total, că nu mişca nimic în tot oraşul, dar noi, care eram tineri şi zmei, neaparat am vrut să mergem în celălalt capăt al oraşului, la colindat.

Alea cururi date de pămînt, lopoşiri ( lipiri), urcat dealul în patru labe şi  pe cînd să ajungem sus ne scurgeam pe  burtă înapoi la bază rotindu-ne  .Ne-am distrat,  am rîs, am cîntat, am colindat împreună cu un grup, care ca şi noi se jucau de-a dominoul  şi spre dimineaţă  am  reuşit să ajungem înapoi acasă, fără să fi reuşit să ajungem la destinaţia propusă.Uzi leoarcă de transpiraţie şi transparenţi de la ploaia care îngheţa pe hainele noastre, ne mişcam şi alunecam în poziţii demne de teatru de pantomimă.

Eu sînt bine. Unii din colegii  care vin pe jos au febră musculară.

Intenţia

Pe la sfîrşitul anilor 70 ne-a prins şi pe noi,  gaşca, ideea cu fugitul „dincolo” spre libertate.

Nu ne era nici mai rău, nici mai bine decît la alţii, făceam ce ne toca şi n-aveam  probleme, dar era o modă, un curent de fugă.

Am povestit, ne-am convins unul pe altul, am argumentat pro şi contra, ne-am certat şi ne-am împăcat şi pînă la  urmă am  rămas trei hotărîţi că  este o aventură care trebuie încercată.

Si după ce am întors pe toate feţele  probabilitatea unei reuşite am ajuns la concluzia că spre Sîrbi este soluţia.

Buuun!Hotărîrea fiind luată, dar încă nefiind  bătută în cuie, fiecare şi-a făcut curaj, şi-a făcut aprovizionare şi ne-am dat un termen pentru a ne  anunţa unul pe celălalt dacă şi cînd vom încerca să  facem marele pas.

Normal că mă perpeleam la foc mic şi întorceam pe  toate feţele şansa de a reusi să trecem şi ce va însemna viaţa noastră după aceea, căci totul, absolut totul era necunoscut.

Am mers şi pe munte cu unul din prieteni să cernem şansele şi motivaţia, dar fără prea multe rezultate.

Inainte de termenul limită i-am spus mamei, să ştie , să nu fie luată ca din oală, iar mama l-a informat şi pe  tata.

Nu mă înţelegeam cu  tata de nici o culoare.Era clar că n-aveam nimic în comun şi era reciprocă treaba.Cu toate astea  am stat cu ei în poveşti, iar tata m-a întrebat dacă îmi lipseşte ceva, dacă acest risc îmi vas schimba viaţa în bine, în mai bine decît pînă acum.

Neprimind nici un răspuns mi-a spus că  deşi ar avea modalităţi de a mă împiedeca să fac asta, nu o va face.E dreptul tău să îţi  faci viaţa cum  crezi, căci tu o vei duce oricum ar fi, dar să ai grijă să nu te prindă şi să nu mori.Dar decît să te prindă, mai bine  să mori!

La termenul stabilit  ne-am întîlnit şi fiecare am dat verdictul.

Doi dintre noi am renunţat şi nu ne-a părut rău nici atunci, nici după  aceea.Unul n-a renunţat, şi-a mai găsit pe cineva cu care să meargă şi… au fost prinşi pe Dunăre.I-au lăsat să se chinuie pînă aproape la mijlocul fluviului, după care i-au pescuit.

Prietenul  nostru este, relativ, în regulă, după ani de puşcărie grea.Celălalt, care s-a  bătut cu soldaţii şi la postul de miliţie cu miliţienii , după ani de puşcării  a fost internat la psihiatrie.Pe  viaţă.

Le-am mulţumit părinţilor mei.

Amintiri

In urmă cu 35 de ani