Atenţie la mocăniţă! 2

Prietenul meu şi-a luat postul în primire la Baia de Arieş şi ne-am întîlnit mai rar.Doar cînd am mai fost eu pe acolo sau cînd a venit el pe acasă.

Cînd l-am întrebat cum e locul de muncă, cum s-a integrat în comunitate , a zis că nu-i rău, dat că lumea îl ţine la distanţă.

Măi băiatule- ziceam eu ăla bătrînul- în comunităţile mici, montane sau miniere oamenii se cunosc, îşi trăiesc toate împreună, sînt o familie mai extinsă.Ca să poţi să te integrezi trebuie să fii ca ei şi mai ales, să vorbeşti limba lor.

Dacă îţi vine la cabinet un bătrîn şi-i zici bunicule, va înţelege că-l consideri bătrîn.Dacă îi zici bădiucule, te va considera din familie şi va fi deschis.

S-a confruntat cu o grămadă de situaţii pe care ăi era greu să le înţeleagă pentru că eraunul din oamenii reprezentativi ai erei socialiste cu educaţie materialist-ştiinţifică.

Oricum, s-a interesat şi după vreun an a venit la mine într-o sîmbătă să mă ia la Buru să rezolvăm problema.

Am pornit cu noaptea în cap, să ajungem înainte de răsărit la Buru şi pe drum mi-a povestit.

La Buru este un bătrîn alb pe cap care se ocupă de mocăniţă şi de o grămadă de căţei, dar care deşi e mecanic de locomotivă şi a muncit ani buni pe mocăniţă, nu mai vrea să meargă.E pensionat de boală ( psihică).A omorît un om cu mocăniţa şi după aceea n-a mai fost el om normal.

Se pare  că un ciobănaş tînăr, abia scăpat de armată cobora cu cîteva oi prin Cheile Borzeşti să le adape în Arieş, că era cam secetă.Oile au trecut, dar tînărul s-a oprit pe linie să-şi ia în braţe un căţel care s-a oprit acolo.A fost lovit în plin de mocăniţă şi a murit şi el şi căţelul.Mecanicului părîndu-i-se că ceva nu-i în regulă a oprit şi cînd l-a văzut pe tînăr sfîrtecat, cu căţelul în braţe a fugit la cabană să anunţe, după care a luat-o razna.Astat cîţiva ani la spitalul de psihiatrie din Cluj, după care nefiind periculos l-au lăsat acasă.

Indrumat de bătrîni şi de nişte preoţi m-a luat să încercăm să-l ajutăm pe om şi poate că după aceea nu vor mai fi apariţiile ciobănaşului pe care l-am întîlnit şi noi noaptea.

Ajunşi, i-am zis omului să meargă cu mocăniţa pînă la trecerea de la cabană.I-am dat o uăieguţă ( sticluţă) cu tuică, un dărab ( o bucată) de pîine şi i-am zis să meargă să-şi ceară iertare.Să bea un pic de ţuică, să toarne pe jos pentru sufletul mortului , să izbească uăieguţa de şină şi să lase şi dărabul de pită pentru căţel.

Cu ochii în lacrimi a luat un căţel în braţe , s-a urcat în locomotivă alături de mecanic şi s-a dus, dar a zis să-l aşteptăm.

După o vreme s-a întors.Venea plîngînd cu căţelul zburdînd în urma lui.

N-a mai avut reţineri să meargă cu mocăniţa şi zicea prietenul meu că nici n-a mai auzit de apariţiile ciobănaşului noaptea.

Viaţa ne-a dus prin alte părţi şi ne-am întîlnit din ce în ce mai rar, dar se pare că  prietenul meu s-a schimbat destul de mult după experienţa avută împreună cu mine şi încă multe altele de pe la mină şi de pe munte.

De-ale mele

La început de an, ca în fiecare an, am primit o înştiinţare de la primărie în care erau explicate o grămadă de chestii.Printre ele ziceau de impozit pe parcare.

Păi, dacă plătesc impozit pe parcare, de ce îmi iau în fiecare an şi abonament?

Baiul e că am aruncat înştiinţarea aceea, dar  am zis că întreb cînd merg să-mi  fac abonament pe anul ăsta.

Primăria de cartier, cîteva doamne de-a cuiva- că nu-mi închipui că angajează pe oricine- care să facă puţin pentru salarii mari.

Am întrebat şi mi-a răspuns

Ăăăă, noi nu ştim aşa ceva, dar avem un birou de Relaţii cu publicul.

Si unde-i birou acela, am întrebat eu?

Aici, dar nu-i nimeni.

Da unde-i persoana?

Pe teren.

Cum naiba sînt relaţiile alea cu publicul, pe teren?

Ăăăă, păi, mai are şi alte treburi.

Si publicul?

Ăăăă…

Mi-am făcut abonamentul şi am plecat.

O să-l întreb pe primar.

Atenţie la mocăniţă!

Am mers cu un prieten care a terminat medicina, să aleagă locul unde va practica.Avea de ales între  Abrud şi Baia de Aries.Omul s-a interesat ce clinici sau spitale  şi ce fel de populaţie  sînt în zonele respective.A ales Baia de Arieş pentru că e un orăşel micuţ, de munte şi cu exploatare minieră.

Buun!

.Paralel cu şoseaua era- încă mai este, dar nu mai funcţionează- linia mocăniţei care transporta tot felul de la Turda pînă la Abrud.Acum mai circulă doar de la Cîmpeni la Abrud.Cîţiva kilometri.

Normal că datorită reliefului linia intersecta destul  de des  şoseaua, dar avînd în vedere circulaţia redusă la vremea aceea, nu erau prea multe probleme.

Din cauză că ne-am lungit în Baia de Arieş am pierdut şi autobuzul şi mocăniţa, aşa că am pornit pe jos fără nici o grijă, deşi mai mulţi şi de la spital şi de prin localităţile întîlnite ne-au recomandat să rămînem locului pînă dimineaţa.Am întrebat care ar fi motivul grijii lor şi am aflat că…noaptea e periculos.

Am rîs de fiecare dată pentru că am călcat împreună munţii şi ziua şi noaptea şi n-am păţit nimic.De ce ar  fi mai periculos pe şosea?

Ne-a zis un paznic de noapte  din Sălciua  „că umblă tot felul, care nu-s normali”.Adică, oameni bolnavi psihic, nebuni? am întrebat noi.

Nuu, nuu.Nu-s oameni.

Lămuriţi, ne-am văzut de drum.

După ce că era o noapte fără lună şi nu se vedea mare lucru- şoseaua nu era marcată- s-a pornit şi o ploaie măruntă.Nu era nici un bai.Mergeam povestind, glumind sau tăcînd ascultînd liniştea ploii şi din cînd  în cînd glasul Arieşului în treceri peste pietre.

La un moment dat  la o trecere a liniei peste şosea , cineva din spate fugea spre noi strigînd: Atenţie la mocăniţă! Atenţie la mocăniţă!

Nici vorbă de vreo mocăniţă la ora aia, dar l-am aşteptat pe om să-l liniştim şi să mergem împreună mai departe.

Era un tînăr cam de vîrsta noastră şi am bănuit noi că era cioban.Îmbrăcat cu veston militar, pantaloni groşi de pănură, bocanci militari, iar pe cap o căciulă de oaie, întoarsă pe dos, de se vedea albul de la distanţă.

Am mers împreună pînă aproape de Buru.Nu prea era vorbăreţ, cum ne aşteptam, n-a vrut ţigări de la noi şi doar mormăia din cînd în cînd.Parcă vorbea cu un cîine, dar n-am văzut aşa ceva in apropiere.Si de cîte ori trecea linia mocăniţei peste  şosea se agita  şi repeta, griji la mocăniţă!

Ajunşi înainte de Buru, cam pe la intrarea spre cabană a zis că el nu mai vine  şi…Mulţam că m-aţ primit tovarăş şi aţ vorovit ( vorbit) cu mine, că alţîî cînd mă văd o iau la fugă zdierînd ( srigînd, urlînd).

Ne-am întors să dăm mîna cu el şi…nu mai era.

Sticlă

Ce ți-e scris…

Aveam, pe vremuri, o cunoștință care ghicea în cafea.

Am mers la ea cu un prieten care se îndoia de posibilitatea de a vedea viitorul și care intenționa să o facă de rușine.

Buun!

Bem cafelele , la o țigară și o bîrfă, după care ne  spune la fiecare, pe rînd ce vede in ceașcă.

La V îi spune că în următoarea decadă va avea un accident și își va rupe ceva.

Buun!

După ce am plecat îmi zice V că nu se mai dă cu bicicleta, nici cu Mobra, nici cu cartul, are grijă pe unde merge, în special pe scări și nu va păți nimic.

După doua săptămîni m-am întilnit cu el și avea mîna în ghips.

Da ce naiba ai pățit, l-am întrebat?

Mi-am luat-o la cel mai urît mod cu putință.

Adică, mă plimbam prin parcul din Gheorgheni.Mă plimbam, înțelegi? Adică pas cu pas, încet, pe iarbă și nu-i destul că am călcat într-un căcat, dar am și alunecat pe el și am căzut și mi-am rupt mîna.Mai aveam două zile pînă se terminau cele zece zile.

Ce se întîmplă, tot se întîmplă.
Ce e scris se va întîmpla.

Da nu mai vreau să știu în avans ce urmează, că ți se dă viața peste cap.Si oricum, n-ai cum să prevezi toate alternativele posibile pentru a ocoli.

Poza 222

Picuri