La Chei

Zeci de mașini parcate civilizat.

Salvamontul își face simțită prezența.

Cățărători,

Traversări,

Cunoștințe noi,

Si gata cu frumosul.

Zeci de turiști cu copii mici, o grămadă de gravide, de parcă a fost concurs sau întîlnire.Din păcate faptul că sînt mai accesibile, nu înseamnă că nu e periculos în Cheile Turzii.Cărarea de pe versanți are pietrele atît de șlefuite încît oricînd poți aluneca și cazi.Nu mult, doi trei,  cinci metri, dar suficient să-ți rupi mîinile sau picioarele sau să te julești rău.

Unul din poduri este stricat.Unii trec oricum pe el ( lipsă scînduri ), iar alții prin apă.

Copiii nesupravegheați sînt în pericol.

În urmă cu cîțiva ani era taxată intrarea în Chei, iar banii erau folosiți pentru întreținere.

De cel puțin doi ani nu se mai taxează intrarea și se vede.

E multă mizerie, podurile sînt stricate, și ce e mai rău și urît, nu este  WC.Turiștii, excursioniștii, alpiniștii își fac nevoile pe malul pîrîului.Dacă te apropii de maluri riști să calci într-o grămadă de rahați.

Nu-i bine, nu-i frumos.

Degeaba are Salvamontul un sediu frumos și este și un refugiu, dacă toți cei care vin aici ( se vorbesc toate limbile pămîntului ) nu sînt în siguranță și trebuie să pășească printre mizerii.

Sînt dezamăgit.

Poza 228

De-ale mele

Trebuie să mă obişnuiesc cu o nouă stare.

Fraţilor, sînt invizibil!

Din ce în ce mai des se lovesc oamenii de mine, pe stradă.Cîte unii mai zic- scuzaţi, nu v-am văzut!

E drept că sănt slab, dar cu haine pe mine mai arăt şi eu a om.

Azi dimineaţă m-am oprit la geamul unei bănci să văd dacă mă văd.Eu mă vedeam.

După aceea m-am gîndit că poate fi în funcţie de lumină, aşa că m-am fîţîit prin faţa geamului respectiv, să prind şi altă lumină, pînă a ieşit unul maare rău, de la securitate şi m-a întrebat ( culmea, amabil) ce fac.I-am explicat că vreau să văd dacă mă văd, că se bat oamenii de mine şi a zis omul să mai încerc şi la alt geam că se sperie clienţii băncii .

Na, am ajuns şi de speriat?

Săptămîna trecută la lucru a venit un coleg de la alt departament, a dat mîna cu toată lumea şi…a trecut pe lîngă mine.

Altă dată a intrat cineva în birou, s-a uitat la mine, apoi roată şi a întrebat- nu-i nimeni aici?

N-am răspuns, că dacă nu mă vede să nu se sperie de vocea mea…

Trebuie să mai fac nişte încercări.Să mă dau cu taxiul,dacă nu mă vede şoferul…E drept, că cine ştie pe unde mă duce…Sau prin mijloacele de transport în comun, poate nu mă văd controlorii.

Ooooo şi cîte aş mai putea faceee…

Dar întîi trebuie să mă obişnuiesc.

Pădure

Refugiul

Era pe vremea cînd mă fleduream prin Bucegi.Aveam un cunoscut, OJT-ist din Predeal, pe care l-am cunoscut la Cluj şi căruia i-am arătat Trascăul.Crişan Alexandru,la vreo 45 de ani pe atunci, necăsătorit, era cel mai indicat pentru munca la OJT,căci iubea muntele .Mai trăgeam de timp împreună prin Predeal, pe la Pîrîul Rece sau la Sanatoriu cînd era vreme rea nu se ştie pentru cît timp.Nu odată ne-am dus la Sanatoriu să jucăm biliard.Era acolo un biliard de tip carambol, cu trei bile la care ne chinuiam să-l învingem pe doctorul Ulici, un doctor care a ajutat nenumăraţi să redevină…aproape normali.Vorbesc aici în special despre cei care au suferit la cutremur.Că nu poţi rămîne sănătos după ce ţi-ai pierdut întreaga familie sau ai stat ore sau zile sub dărîmături.Si pe mine m-a ajutat să-mi recapăt o parte din somn.După ce m-a învăţat cîteva proceduri am ajuns să dorm, cu timpul, chiar şi 4 ore la 24.Chestie de autosugestie.

M-a întrebat dl.Crişan dacă îl ajut să repare nişte refugii.Avea în plan pe cel de pe Coştila, dar urma să găsească ceva modalităţi mecanice pentru a duce materialele de construcţii necesare pînă sus.Aşa că, a zis că a tras un chef straşnic la un refugiu din Baiului şi a constatat că necesită reparaţii.

Ne-am pornit la drum, urmînd să ne aducă omul tocmit scînduri, cîlţi, bitum, cuie , cazan şi sculele necesare.

Ne-am distrat o săptămînă înlocuind scînduri, umplînd cu cîlti înmuiaţi în bitum toate crăpăturile, reparînd.A adus şi faşe, atele, spirt, rivanol, aspirine şi piramidoane,vată.Ce mai, o întreagă trusă sanitară specifică diverselor traumatisme pe care le poţi avea pe munte şi a mai adus şi 10 conserve chinezeşti de şuncă şi pîine uscată  pe care dacă o uzi bine si o bagi în cuptor devine moale şi proaspătă de parcă atunci a fost făcută, să fie că vine iarna şi…Era la refugiu şi un frigider Fram.Oare cum naiba l-or fi adus că era extraordinar de greu.Nu era curent la refugiu, dar Framul se închidea ermetic şi avea clanţă, aşa că se puteau pune în el o grămadă de chestii la care nu era bine să ajungă umezeala.

De-a lungul săptămînii ne-au mai ajutat şi alti drumari în trecere pe acolo ba la tăiat lemne şi depozitat, ba la vopsit sau lăcuit, şi la tot ce mai trebuia făcut.Fără figuri, fără discuţii, toţi puneau mîna la lucru ştiind ce înseamnă un refugiu uscat, cu ceva hrană şi medicamente şi, mai ales, cu posibilitatea de a te încălzi, a-ţi usca hainele şi  echipamentul şi a te odihni.

Oricum, cu toate că  era pe vremea comunismului era mult mai mulţi cei care aveau grijă ca turismul să fie de calitate, indiferent că erau din domeniu sau nu.

Dl Crişan a fost primul om pe care l-am văzut folosind hamacul pe munte.

Pe banii şi timpul lui dl.Crişan a reparat şi întreţinut multe refugii din Bucegi.

Cred că acum se  leagănă în hamac pe piscuri  de lumină.

 

 

Cît pe ce

Ieri a fost marţi 13 şi de cîteva ori a fost „cît pe ce”.E drept, nu pentru mine.

Dimineaţa, în drum spre lucru, la o trecere de pietoni o tînără, cu căşti şi butonînd telefonul a sărit în faţa camionului ( sirenă şi girofar ) de pompieri. Noroc că n-avea viteză şi a reuşit să frîneze.Camionul.A mai stat un pic acolo.Cred că i-a sărit inima din loc şoferului.Deja vedeam ,cum televiziunile anunţă cu mare indignare cum o tînără a fost ” spulberată pe trecerea de pietoni”. Am gratulat-o toţi cei care eram acolo, dar ne-a ignorat şi a luat-o la fugă.

După servici , cu căţeluşa în plimbare  am întîmpinat-o pe nevastă-mea şi veseli ne întorceam spre casă.

Zicea că moare de somn.Nu-i nimic, te culci.Si i-a sunat telefonul.O prietenă a invitat-o la Al Di Meola.

M-am bucurat mult pentru ea şi eram nerăbdător să-i aud părerea.

La Romania-Chile nu m-am uitat, căci echipa cu care ţin pierde, dacă mă uit eu, aşa că nu ştiu ce au făcut ai noştri.

Pe la 11 ( 23) a picat internetul.Aş fi dezvoltat  mai bine subiectul aseară, dar…

A fost, doar, cît pe ce.

Sus

Cu două zile în urmă, la dus, am mers prin ploaie, prin pădure,prin nori, pe munte.

La întoarcere, la răsărit, am ajuns aici,

Platou

Ne-am umplut de minunăție și-am mers mai departe cu sufletul zîmbind.