Fără alte cuvinte

The days are passing slowly, since you’ve gone
Your memories are all I have, yes, I have
I sit here waiting but you’ll never show
Without you I can’t carry on, ooh my baby

 

The endless hours of heartache, waiting for you
My summer love has turned to rain, all the pain
The silent emptiness of one-sided love
My life means nothing now you’ve gone, ooh my baby

Black Sabbath She s gone

Ultima încercare

Am micșorat pozele cît se poate, am șters poze din biblioteca media.

Eram pe deal și prin pădure cu gîndul că, poate vedem amîndoi frumusețea din jur.

Pe un copac mi-a apărut imaginea asta.

Aiurea prin Trascău.

Pe la bază, doar pentru poze.

Am vrut să pun mai multe poze, dar nu mă mai lasă WordPress-ul. Zice că nu mai am spațiu de încărcare.

E clar, asta este.

Probabil se va încheia aici acest capitol.

Să fiți fericiți!

A început

Începe

Noapte bună!

M-au înțărcat.

Nu mi-e ușor.

Nu pentru că aș fi singur, ci pentru că nu e Ea.

Incercam să mă îmbărbătez cu ideea că îmi sînt prietenii aproape.

M-au înțărcat.

M-au înțărcat cei cu care am fost împreună la bune și la rele de 56 de ani.

Mi-au rămas dealurile.

Păduri

In afară de cea de la Baciu, mai sînt și alte păduri împrejurul Clujului în care ne te prea simți în apele tale, nu prea zboară păsări pe acolo, nici goange  sau furnici nu prea sînt și unde nici pozele nu ies ca lumea.

Copac spectru. In suferință.

Iarba fiarelor

Am găsit-o cu ani în urmă, împreună cu soția și mergeam în fiecare an să culegem.

Acum am fost singur și am cules pentru ea.

Nu știu care-i denumirea ei, dar în popor nu-i prea iubită căci nici animalele n-o mănîncă și în plus, tocește coasa.

Mai e denumită și iarba fiarelor și zice legenda că are puteri mari, atîta doar că dacă nu știi formula sau descîntecul e doar o iarbă ornamentală.

Mirosul

Intotdeauna cînd mergeam cu mașina Cola stătea în brațele Ei.

Sub nici o formă nu voia să stea în spate. Făcea scandal ( lătra), se agita, încerca să vină în față.

Ca să nu fie zgîriată sau cînd Cola era udă, soția își punea în brațe un prosop mare, de baie și pe el stătea cățelușa.

După ce am rămas numai noi doi, aș fi vrut să o duc cu mine pe deal, dar nu stătea în spate, se agita…

Mult timp prosopul a fost în portbagaj, dar nu știu de ce , la un moment dat, l-am pus pe bancheta din spate.

Intr-una din zile am mai încercat o dată, poate reușesc să o duc în Făget, într-un loc unde am fost toți trei de nenumărate ori.

Am pus-o în spate și cînd a găsit prosopul și-a lipit nasul de el și s-a așezat acolo. A stat cuminte. In Făget am coborît, dar… se uita  des în urmă și după cîțiva metri n-a mai vrut să meargă și s-a întors la mașină.

Se uita să vadă de ce nu vine și mirosul cunoscut, mirosul drag, să fim din nou împreună, toți trei.

Ne-am întors.

Acasă a căutat-o în bucătărie, în baie, pe balcon.

Incă o căutăm amîndoi, încă o așteptăm.