https://fosile.wordpress.comBuchetul de mireasă a fost din frezii și în fiecare an, de 19 februarie a primit un buchet, mai mare sau mai mic, de frezii.

In fiecare clipă, în fiecare zi mă bat de cîte ceva numai al ei. Unele lucruri le dau, pe altele le țin că mi-s dragi, nu se știe cît, iar altele…

Nimic nu mai este valabil.Nici buletinul, nici certificatul de naștere, nici pașaportul, nici diplome sau contracte.

Este pur și simplu ștearsă din existență.De la Evidența populației, de la pensii, de la Administrația Financiară.

Singurul act valabil este Certificatul de Deces.

Rămîn doar niște poze, amintiri, un mare gol și o durere a cărei margini nu se întrevede.Si nici n-aș vrea să-mi treacă vreodată, pentru că îmi lipsește și nimeni și nimic n-o va putea înlocui.

O vreme n-o să mai trec pe aici.

Mulțumesc că m-ați suportat, dar cum se zice, viața merge mai departe și fiecare trebuie să și-o trăiască pe a lui, nu să se întristeze pentru a mea.

Să fiți sănătoși!

Să fiți fericiți!

Amintiri

Cum zice Tom Hanks într-un film, dimineața mă dau jos din pat și respir toată ziua.

Noroc cu amintirile.

https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/

Fără cuvinte

https://fosile.wordpress.comhttps://fosile.wordpress.comhttps://fosile.wordpress.comhttps://fosile.wordpress.comhttps://fosile.wordpress.comhttps://fosile.wordpress.comhttps://fosile.wordpress.comhttps://fosile.wordpress.comhttps://fosile.wordpress.comhttps://fosile.wordpress.com

Prieteni

Un bun și vechi prieten, care mi-a fost alături și pînă acum, m-a luat de acasă cu cățel cu tot și m-a dus într-un loc  unde știa că am fost împreună cu soția mea.

Stie să tacă și am tăcut împreună ascultînd glasul vîntului și al pădurii.

Incercam să deslușesc un glas, o șoaptă, din alte lumi, din alte dimensiuni.

De data asta n-a fost să fie.

Poate ar fi trebuit să fiu singur.

Mai caut, mai aștept.

https://fosile.wordpress.com

Amîndouă mă privesc de dincolo.

https://fosile.wordpress.comhttps://fosile.wordpress.comhttps://fosile.wordpress.comhttps://fosile.wordpress.com

https://fosile.wordpress.com

Un cățărător?

Astăzi

Astăzi am luat-o de braț ( în gînd) și am pornit într-o plimbare prin cartier.

Să ne bucurăm împreună de împrejur.

https://fosile.wordpress.comhttps://fosile.wordpress.comhttps://fosile.wordpress.comhttps://fosile.wordpress.comhttps://fosile.wordpress.comhttps://fosile.wordpress.comhttps://fosile.wordpress.comhttps://fosile.wordpress.com

Pentru ea.

Azi am fost la Făget.

Un loc unde ne-am petrecut multe clipe plăcute împreună.

Din păcate, fără cățelușă, căci n-are cine să o țină în brațe, în mașină, iar în spate nu stă.

De două ori am simțit-o lîngă mine.

https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/

Singur

Mi-a trimis o inimă mare de foc.

https://fosile.files.wordpress.comhttps://fosile.files.wordpress.com

In scurtul timp pe care l-am mai avut împreună m-a învățat de toate.Tot ce făcea ea prin casă, să nu depind de nimeni, mi-a programat pașii, la ce urmează de făcut, cu cine să iau legătura etc.

M-a rugat să am grijă de mine, de cățelușa noastră, de surorile mele, că doar noi am rămas, să țin legătura cu prietenii…

Dar nu m-a pregătit, nu m-a învățat cum să trăiesc fără ea.

Soarele meu a apus.

Se zice ca iubirea face minuni.

Nu vă mai amăgiți.Nu face.

Cu toată iubirea, am asistat neputincios la stingerea iubitei mele.

Soția mea, https://cafeauata.wordpress.com/.

Pagina ei va rămîne deschisă.

Soarele meu a apus.

Ultima poză este de la aniversarea a 38 de ani de căsnicie, februarie acest an.

Dacă te uiți în jos nu poți să vezi curcubeul

De mai mult de o lună am luat-o acasă.

La Centrul de îngrijire e lagăr de exterminare. Nu dezvolt.

M-am descurcat singur cu injecții, perfuzii, tratamente și îngrijirea ei, cu tot ce înseamnă asta.Cu grijă și cu drag.

Intr-unul din momentele de luciditate mi-a spus s-o las să plece.

Dacă vrei și dacă trebuie, du-te iubito!

Faptul că te iubesc nu înseamnă că te rețin ci că vreau ce e mai bine pentru tine.

Si ne privim în ochi cu lacrimi grele pe obraji bătrîni.

Mă duc, dar mai vreau să stau cu tine.Că numai mama m-a mai  îngrijit așa, în copilărie, cum mă îngrijești tu acum.

Ziceai că ți-ai luat nevastă tînără, să aibă grijă de tine la bătrînețe…

Cățelușa am dat-o la o prietenă și o mai scot din cînd în cînd la plimbare.

Mă doare cumplit durerea ei, imobilitatea ei,incapacitatea de a vorbi,dorința de a se termina odată.

De o săptămînă am trecut pe morfină.

Uneori mi-e greu.De sîmbătă pînă duminică seara m-a terorizat, realmente.

Am chemat-o pe sora mea să stea cu ea două ore, să pot ieși și…poate mă calcă o mașină.

Era cît pe ce, iar doamna de la volan m-a întrebat- ți s-a urît cu viața, bătrîne?

Da, mi s-a urît.

A coborît de la volan, m-a dus pe trotuar,mi-a șters lacrimile și și-a cerut iertare.

M-am întors acasă, am adunat toate insemnele religioase și le-am pus într-un sertar.

Dumnezeu are alte treburi. Nu-L condamn.Văd ce se întîmplă în lume, dar nu mă mai rog.

Facă-se voia ta Doamne!

Oi fi privilegiat, că pot să mai văd curcubeul?

 

Stau și aștept

Vineri, cînd am fost la ea, nu se simțea bine.

Am scos-o afară îmbrăcată gros, că-i era frig.Afară erau 34 de grade.

Doar am stat doă ore, ochi în ochi în lacrimi.Fără cuvinte.

Am dus-o în salon, i-am dat să mănînce și am plecat cu speranța că pînă luni, cînd ne vom revedea va fi bine.

Sîmbătă nu m-am simțit bine.Inima parcă voia să-mi zboare din piept și n-am ieșit decît cu Cola, spre seară.

Candela care arde fără întrerupere de o lună s-a stins de trei ori, oricîte mesaje i-am trimis nu mi-a răspuns.

O fi afară sau poate doarme, mi-am spus.

Am sunat-o seara.N-a răspuns.

Azi dimineață am sunat la Centru, dar n-a răspuns nimeni.

Am sunat-o și pe ea, dar nimic.

M-am dus acolo.

Cu greu m-au lăsat să intru pornit să fac scandal că nu mi-au răspuns la telefon.

Nu se mai poate mișca, de aceea n-a răspuns la mesaje și la telefon.

Doarme sau o fi altceva și cu greu a spus

-Imi pare rău!

-Ai grijă de tine!

Spera și speram că miercuri o lasă acasă.

I-am sărutat ochii, fruntea, mîinile.

Sper că nu e ultima dată cînd o văd.

Doctorul a spus că poate fi astăzi, mîine sau peste o saptămînă. Mă anunță ei.

-Aș vrea să-i fiu alături cînd…

-Nu se poate ști cînd va fi și nu vă putem lăsa atîta timp în Centru. Vă anunțăm noi.

Acum stau, mă uit la poze și sper să nu mă sune.Nu încă.