Înfrățiți

fag și brad

Pe fugă

După coborîrea de la cascada Vărșag am simțit că nu prind prea bine frînele, dar nu părea să fie bai.Așa că a doua zi dimineața am pornit spre Cluj.

Era clar că e încă o zi caniculară și speram să ajungem cît mai repede acasă.

De la Bălăușeri s-a mers în coloană așa că nu puteam frîna cum vreau eu.Uneori trebuia frînat brusc și  a început să se audă, din ce în ce mai tare frecare de fier pe fier.Adică s-au dus plăcuțele de frînă pe față.

Cu mare grijă și cu zgomot din ce în ce mai mare am ajuns acasă.L-am sunat pe mecanicul meu.

Ingerașii au fost cu mine, căci omul mi-a schimbat plăcuțele, ziua următoare urmînd să plece în concediu.

Liniștit,cu frînele bune am pornit spre Baia Mare.

Nu căldură, ci demență.

Ajuns,

Am rezolvat problemele și ne-am întors pe o și mai mare căldură.

Dimineața, aproximativ la prima oră am pornit spre Oradea, iar după masă ne-am întors.

Eram fiert, copt, stors.

Ziua următoare am pornit spre Valea Jiului.Normal tot pe căldură.Atîta doar că pe duminică se anunța frig, ploi.

La întoarcere voiam să intru pe la Cheile Băniței.Am trecut pe lîngă ele de mii de ori fără să știu ce minunăție e acolo.

Nori, vînt, frig.Am zis că intrăm numai să localizăm cheile, dar odată ajunși…

O mică problemă.Pot fi văzute numai dacă mergi prin apă.

Am intrat, mi-au înghețat picioarele, vîntul sufla tare și dîrdîiam de frig, dar a meritat.

Vom mai merge.Imi închipui ce imagini ies  pe soare…

Ar mai fi de vizitat tot în zonă și Cheile Crivadiei , o cascadă în chei și cîteva peșteri pe lîngă peștera Bolii.

Intoarcerea acasă a fost plăcută, deși de la Hațeg s-a circulat în coloană.

Gata concediul.Am început munca și…odihna.

Pe fugă

Ca să nu mai repetăm experiența de anul trecut, anul ăsta, de Untold, am fugit de acasă.

Din păcate cu fost două săptămîni de fugă.Si cu toate că am călătorit pe temperaturi cumplite, căci mașina noastră are aer condiționat de deschiderea geamurilor, tot am reușit să ne mai oprim din loc în loc.

Trecînd prin zonă ne-am oprit puțin și la lacul Sf.Ana,

Ne-am oprit și la Tușnad, să mîncăm ceva la restaurantul din mijlocul lacului Ciucaș, dar

din păcate nu mai este funcțional.Așa că ne-am mulțumit cu cîte o langoșe cu smîntînă și brînză și ne-am continuat drumul.

Si dacă, în urmă cu cîțiva ani n-am reușit să găsim cascada Vărșag, ne-am dus acum muult mai bine informați.

deasupra

Ne-am dus și la izvor să vedem și să gustăm prima apă.

O mică pauză din alergare într-o oază de liniște la Conacul Secuiesc din Trascău.

 

nuferi de munte?

Si-am plecat după o ultimă privire spre valea Arieșului,

Restul mîine.

Pe fugă

Poza 231

Bucuria împărtăşită

Aşa sîntem făcuţi.Să ne împărtăşim cu alţii şi bune şi rele.Altfel parcă n-am fi întregi.

Eram în Bucegi cu un tovarăş de căţărare.Tocmai  am ajuns într-o zonă cu multe chei şi  voiam să le văd pe toate sau cît mai multe.Practic fiecare vale sau pîrîu are propriile chei sau canioane şi parcă m-ar fi durut sufletul să plec de acolo.Aşa că ne-am despărţit.Eu la plimbare, el spre ceva Colţi din zonă.

Nu era bine să fim singuri nici pentru mine, nici pentru el, dar…

De fapt singurul lucru pe care îl aveam în comun era căţăratul.Ori eu n-am venit numai la căţărare.Sînt atîtea de văzut,de simţit, de trăit pe munte în general încît cînd ai mai mult timp nu poţi să faci un singur lucru.

Ar fi de făcut o precizare.Deşi aveam acasă un Minolta şi două obiective, pe teren, pe munte luam cu mine un Vilia sau un Smena 8.Adică cele mai simple aparate foto cu putinţă.Ruseşti, de cea mai bună calitate şi cu care oricine putea face fotografii foarte bune.Si asta pentru că pe obiectiv era desenat timpul de expunere optim-pentru soare puternic, soare cu nori, nori sau pentru blitz şi pe cealaltă parte a obiectivului apărea diafragma optimă pentru timpul de expunere folosit.In plus un Smena 8 costa 30 sau 40 de lei şi se găseau la toate magazinele de specialitate din ţară.

Mergeam pe o vale care se îngusta din ce în ce  şi inima îmi bătea cu putere.Mă aşteptam la surprize plăcute.Ce mai, m-am trezit pe fundul unui canion, că abia se ghicea cerul undeva deasupra capului meu.Chiar mă gîndeam că n-ar fi bine dacă ar curge apă sau ar ploua sus căci torentul format, vijelios nu mi-ar da nici o şansă dacă m-ar prinde acolo.

Si a urmat distracţia.Se vedeau cîteva săritoare, căţărare…

Deja îmi părea rău că nu e şi prietenul meu, Puiu, cu care ne distrăm pe munţi.

Destul de greuţ am trecut de prima săritoare şi oprit să fac nişte poze m-am dezechilibrat aşa că am aruncat aparatul foto şi m-am prins de stîncă.Normal că aparatul s-a dus pînă jos sărind din piatră în piatră.Si tot normal că, rîzînd am coborît după el.Era în unica baltă de la bază, spart.Adică s-a dus şi aparatul şi filmul care era în el.De aparat nu-mi părea rău, dar pe film aveam 36 de fotografii frumoase.

Am urcat din nou şi am început cercetarea spre a merge mai departe.Ce frumuseţe.Era cutat peretele, de parcă era pielea unui căţel Şarpei şi în spatele unei cute am văzut întîi o firidă şi-apoi… un fel de tunel sau arcadă, dar care dădea mai sus.Imi venea să-l strig pe Puiu să vină să vadă minunăţia, frumuseţea care se întrezărea în continuarea acelui tunel.Cu pieptul umflat de emoţie m-am tîrît prin acel tunel de vreo cinci metri-probabil mai adînc, dar plin de aluviunile aduse de apa- şi am găsit în continuare tot felul de treceri, ba ca un ochi aproape perfect rotund, ba niste adîncituri concave, ba ici colo marmide cu cîte un ochi de apă în care se oglindea cerul.Era atîta frumuseţe, linişte, întreruptă din cînd în cînd de trecerea curentului de aer printre stîncile modelate el şi de apă.

Si eram singur.Să nu pot împărtăşi cu nimeni bucuria descoperirii, calea întortocheată spre în sus, muşchiul pe pietre sau cîte un firicel de apă prelins pe stîncă.Soarele sau umbrele, liniştea  şi bucuria de a fi acolo, în îmbrăţişarea muntelui.

Am lăsat acolo aparatul foto.Prins, forţat, între  nişte stînci,cu obiectivul în sus în aşa fel ca atunci cînd soarele trece pe deasupra lui, cîteva raze trecînd prin lentilele obiectivului să încălzească ochiul de apă de sub el.Poate ajută la ceva.

Si acum cînd îmi amintesc sînt cuprins de acea emoţie a cărui preaplin dă  lacrimi.

Ei bine, astfel de emoţii, de bucurii pălesc un pic cînd nu sînt împărtăşite, cînd nu sînt regăsite şi în privirile, gîndurile,mîinile tremurînde ale unui tovarăş, prieten sau oricine altcineva.

Parcă nu e la fel de fain dacă nu vezi şi pe un altul că a rămas cu gura căscată, rîzînd în hohote sau doar zîmbind cu ochii în lacrimi.

In plus, astfel de locuri întăresc prieteniile, legăturile dintre oameni şi legăturile oamenilor cu natura, cu împrejurul, cu acel tot din care facem parte şi noi.

Ar mai fi o precitare.

Nu spun unde este pentru că după cercetări pe google, nu este  cuprins într-un traseu turistic şi nu este marcat.

Cei care ştiu n-au nevoie de indicaţii, iar cei care nu ştiu e mai bine să nu ştie pentru că era cu dificultate ridicată, nu pentru oricine.

 

Invitat special

Sună telefonul, văd un număr de Bucureşti, răspund şi…sînt (…) şi vă invit în data de 2 august ora 9 sau 15 la…

Aparatură americană non invazivă, nu vă luăm sînge, vă interpretăm…

Sînteţi IN VI TAT SPE CI AL!

Mă şi gîndeam ce cunoscut am devenit ( oare cum?) de sînt invitat special şi pot să mai aduc cu mine pe cineva drag…

Am lăsat-o să-şi spună povestea, altfel m-ar mai suna de o sută de ori după care i-am răspuns că nu merg.

Mă gîndesc să o sun şi să-i spun că dacă este atît de specială aparatura aceea, că doar se uită la mine şi-mi spune tot ce am şi ce trebuie să fac să nu mai am, îi trimit o poză.

Am fost odată la astfel de prezentare  de aparatură medicală şi cînd am întrebat-o pe cea care prezenta de ce nu merg cu aparatura lor la spitale şi policlinici, unde sînt specialişti în toate domeniile medicale şi ştiu cum să utilizeze şi pentru  cine sînt utile, a dat din colţ în colţ şi a trecut la altceva.

Nu ştiu cum obţin nr.de telefon numele şi vîrsta persoanelor pe care le sună, dar e cert că îi sună doar pe cei  care au depăşit 50 de ani şi care în mod sigur au tot felul de probleme medicale.

Din păcate sînt mulţi cei care se lasă duşi de nas şi-şi cumpără pe bani grei tot felul de chestii pe care nici nu ştiu cum să le utilizeze şi care, chiar dacă ar şti, tot n-au nici un efect.

Ce tîmpenie!