Un tip important

N-avea timp de pozat.Avea treabă.

Reclame

De-ale mele

Vorba lui Petru  tot mai bine e acasă, căci te simți mai bine în mijlocul a tot ce te înconjoară, te simți mai bine în pielea ta și în bulendrele ( hainele) tale.

Ieri am fost cu nevastă-mea la un interviu de angajare.Că, încă, mai sperăm să găsim pe cineva interesat de ceea ce știm și putem face, nu de vîrsta pe care o avem.

Interviul s-a ținut la sediul firmei, undeva lîngă parcul central.Urma să ne întîlnim acolo, ea mergînd cu un troleu de la locul de muncă, iar eu cu altul de acasă.Atîta doar că neavînd bilet, am mers pe jos.De cîțiva ani, in Cluj, s-au montat în stații automate pentru bilete.Nu e o idee rea, doar că, n-aveam chef să primesc rest de la 50 lei, doar bancnote de un leu sau monede de 50 de bani.

Cam friguț, din cauza vîntului.

Cît a durat interviul m-am plimbat pe lîngă parc.Lume la plimbare, la odihnă, persoane cu copii sau cu căței

Mi-a plăcut mult o fetiță care mergea binișor și care a cerut voie,peltic, unui tînăr să-i mîngîie cîinele- un Vișla( copoi ardelenesc), mult mai mare decît ea.

Buun și după ce a venit nevastă-mea, am pornit tot pe jos spre casă.Să-mi povestească cum a decurs interviul, ce părere are, să ne mai plimbăm și noi.

In apropierea teatrului ne-a atras atenția o pereche.Ea, într-o rochiță de dantelă, în partea de sus fără nimic altceva dedesupt și care tot încerca să tină partea de jos să nu i-o ridice vîntul în cap, iar el într-un tricou, parcă prea mic- e drept că era tare spătos- și niște pantaloni cu vedere la jumătate pulpă și gleznele goale.Arăta, cumva, neterminat omul. Si da, mergeau la teatru.

Nu știu ce să zic.Doi tineri frumoși, dar care arătau ca dracu.Iar  pe frigul de afară, nouă ni s-a făcut pielea de găină.Aproape sigur că au venit cu mașina. dar nefiind parcagii sau parcări proprii la teatru, cine știe unde și-au lăsat mașina și au venit pe jos.

Noi, cei din generația nostră încă mai avem acea dorință de a nu jena în vreun fel pe cei din jur.

Părinți

Cu Olympus pe străduțe

Cu Canon-ul prin cartier

Din fericire pentru mine împrejurul m-a primit cu flori.Cu multe flori.Si deși unele ning cu petale, e tot frumos.

De data asta am ieșit cu Canon-ul.

Spre

Sala de lectură

Nins

Nins

De-ale mele.Spitalul

Păi da, că de aceea am lipsit.Am fost internat 10 zile în spital.

Dar să vă povestesc aventura.

In urmă cu trei săptămîni, intr-o sîmbătă dimineața, în timp ce făceam niște țigări, la un moment dat am tușit și în palmă mi-a apărut un picur de sînge.

N-am băgat în seamă.M-am spălat pe mîini și am continuat să fac țigări.

Cînd am tușit din nou mi s-a umplut palma de sînge.

Mirat, căci nu ma durea nimic, nici prin gură nici în gît, m-am spălat din nou și mi-am continuat treaba.

Baiul e că apărea din ce în ce mai mult sînge, ba chiar cu cheaguri.

Intre timp s-a trezit și soția și văzînd ce iese din mine s-a speriat și a chemat ambulanța.

Au venit destul de repede, și văzînd și medicul ce iese din mine a zis, hai.

Am ajuns la UPU.

O paranteză- avînd experiențele cu cumnatul meu care a fost ținut la UPU 16 ore, înainte de a fi dus la Neuro-chirurgie ( era o urgență neuro-chirurgicală) și sora mea, ținută acolo tot 16 ore( era o urgență ortopedică), eram hotărît să plec de acolo dacă durează mai mult de o oră.

Culmea, că medicul de la salvare m-a băgat înaintea altora care stăteau acolo, clar de mult și mi-au făcit înregistrările, m-a luat în primire un medic care m-a întors de pe o parte pe alta, m-a palpat, m-a ascultat, mi-a luat sînge și m-a trimis rapid la radiografie.A durat un pic mai mult pînă au venit rezultatele, că făceam ture pe coridoare  spre disperarea infirmierelor de acolo.

Oricum, cam după o oră eram din nou în ambulanță, în drum spre Spitalul de  pneumoftiziologie.

Pînă a apărut medicul de gardă a ajuns și soția mea, că nu-i departe de UPU.

De gardă era o doamnă doctor  și a venit însoțită de un tînăr student sau rezident.

Tinîndu-mă la distanța, deși aveam fața acoperită,am rugat-o să vorbească tare, rar și cu dicție, căci sala fiind înaltă are ecou, iar eu nu aud cu o ureche.

Se pare că asta a cam enervat-o.In timp ce viziona CD-ul cu radiografia mea mi-a spus că ea crede că am TBC și că trebuie să mă internez.

N-am fost de acord știind că  sîmbătă și duminică nu se fac nici un fel de consultații, analize sau orice altceva.De ce să stau acolo, pe nemîncate? Merg acasă, fac o baie, îmi iau haine șitot ce trebuie pentru spitalizare și vin luni.A chemat-o și pe soția mea să mă lămurească.

Am sugerat o internare de zi și vin luni.

Ei, de aici a început balamucul.

– Da ce-ți închipui, că și eu sînt infractoare? Am doi copii, n-am chef să ajung la pușcărie. Dacă i-ai cere lui Dragnea așa ceva ți-ai rezolva problema.

N-ai decît să semnezi că refuzi internarea, pe propria răspundere și vii cînd vrei.

Nu-mi venea să cred ce-mi aude urechea.

Cred eu că dacă este așa cum spune , adică sînt un pericol  pentru populație nu  mai rămîne la aprecierea mea ( un nespecialist în probleme medicale) dacă mă internez sau nu.Indiferent că sînt sau nu , cum sugerează ea, un infractor.

N-ar fi fost normal să-mi spună în ce constă pericolul, care sînt alternativele, în caz că există?

Si mai ales, n-ar fi fost normal să  fie mai puțin agresivă și mai politicoasă? Că nu eram acolo  să încerc o nouă distracție, chiar dacă par infractor cu pletele mele cărunte.

Mi-a dat, totuși o rețetă să încep un tratament pînă ajung la spital și am plecat acasă, după ce am semnat că refuz internarea.

Luni, cu bagajele pregătite am ajuns la spital,.Internat- speram să nu fiu repartizat la doctorița de sîmbătă, căci e cît se poate de clar că nu voi colabora cu ea.

Am fost repartizat la  doctorița care avea un salon de izolare liber.Căci pînă se stabilește un diagnostic clar voi fi izolat.

Ce diferență.Doamna doctor, o femeie foarte frumoasă, la fel și rezidenta care lucra cu ea,( aveam să aflu mult mai tîrziu că este conf.prof.dr.) extrem de amabilă, mi-a explicat în amănunt ce se presupune a fi cauzele eliberării de sînge si că urmează o grămadă de analize.

Zece zile de analize de toate felurile.Zece zile în care eram ocolit de toți ceilalți pacienți ai spitalului, cînd ieșeam să mă plimb sau la țigară. Si zece zile în care de încă trei ori medicii de gardă au fost extrem de agresive și nepoliticoase cu mine.

Ar mai fi o precizare de făcut.Am constatat că 98% din medicii acestui spital, inclusiv directorul, sînt femei și sînt frumoase.

Chiar am întrebat-o pe doctorița mea, că e condiție de angajare? Să fie femeie și neaparat să fie frumoasă?

Admit că fiind medici, există competițe.

Admit ca fiind  și femei și frumoase, există o și mai mare competiție.

Admit că fiind familiste pot avea probleme, că ar fi putut fi șicanate în trafic sau amendate de polițist.

Admit și că n-au chef să fie de gardă, dar nu e vina pacientului pentru nici una din aceste probleme. Marea majoritate a pacienților acestui spital sînt persoane în vîrstă.Oare e, mai nou, ieșit din comun să fii politicos cu acești oameni?

Oricum, în aceste 10 zile au turnat în mine, de două ori pe zi, o grămadă de antibiotice și noroc că nu folosesc de loc medicamente, căci așa au avut efect imediat.

S-a constat că n-am TBC, că n-am cancer, că  e o pneumonie netratată ( nu fac temperatură și nu știu dacă sînt răcit, gripat sau alte cele ) și în plus o bacterie, un streptococ s-a făcut comod în căile mele respiratorii și a făcut un chef monstru, de s-a lăsat cu sînge.

Urmează alte două săptămîni, acasă, tot cu tratament intensiv și încă una pentru recuperare și peste o lună merg la control.

Pot să precizez că infirmierele și asistentele ( culmea, tot frumoase) au fost extrem de politicoase și de bune profesioniste.

La ieșire, doamna doctor, în încercarea de a mă determina să renunț la țigări a încercat să mă sperie spunîndu-mi că în plămînii mei este o gaură mare și dacă nu renunț există probabilitatea de a avea ” ieșire din scenă” foarte grea , foarte lungă și foarte dureroasă.

I-am răspuns că în gaura aceea o să încapă mai multă nicotină.

-Doamnă doctor, celui căruia i-a fost frică de viață, îi este frică și de moarte.

Fumez de 48 de ani- nu cred că aveți vîrsta aceasta.Nu-mi va fi mai bine dacă îmi voi schimba brusc modul de viață.Si în plus, este cît se poate de clar că nici nu voi sta pe un pat de spital legat la aparate și nici acasă, să mă întoarcă soția mea de pe o parte pe alta  să-mi schimbe scutece.

Dacă îți dai drumul de pe stîncă, de la 100 de metri, ai șansa să vezi peisajul din unghiuri interesante, iar cînd ajungi jos te mulezi pe pietre.Si există multe alte modalități.

Si-a cerut scuze și m-a rugat  să mai reduc din țigări.

Nu i-am promis, dar oricum, cînd dorm nu fumez și în ultima vreme dorm foarte mult…

Anul trecut, doi prieteni din vechea trupă au fost în spital cu diverse operații.Anul ăsta eu și încă un prieten din vechea trupă am ajuns la spital.

Fraților, ne-au ajuns bătrînețile și n-au venit cu lăutari!

De la geamul rezervei

Apus

 

De-ale mele

Sîmbătă am fost.

Ne-am dus la unguri după tutun.

Am pornit cam tîrziu de acasă, pe la 10 şi pe ploaie. Dar drumul a fost uşor, pe la Ciucea nu mai ploua, dar sufla tare vîntul, de trebuie să ţin tare de volan şi dacă mai si trecea cîte un camion simţeam că se opreşte maşina.

De la frontieră am mers încet.Unu, că  sufla foarte tare vîntul şi doi, că este restricţie de 60km/oră pe primii 10km.

Baiul e că pe sensul înspre  ţară era o coloană de Tir-uri de 15 km.Adică, în Ungaria cînd e zi naţională sau liberă din diverse motive pentru toată lumea, camioanele au interdicţie de circulaţie.Să poată populaţia să circule în linişte, dacă vor să se plimbe cu maşina.Si normal, cînd le-au dat drumul s-au adunat din o grămadă de frontiere, a traversat în viteză ţara( că ei au autostrăzi) şi s-au aşezat la rînd la frontiera noastră.Asta înseamnă că la întoarcere va trebui să o luăm pe rute ocolitoare.

Buun! Am ajuns la destinaţie, omul ( vînzătorul) anunţat din timp a venit la magazin- căci acolo sîmbătă de la 12 şi duminica toate magazinele sînt închise- ne-a dat marfa, t şi în discuţii  în ungureşte şi romîneşte în legătură cu rutele de întoarcere am plătit şi ne-am văzut de drum.

Ne-a zis Csabi, că ar fi o ieşire spre vama Marghita, dar drumul pînă acolo este foarte rău.

O oprire la un supermaket din afara oraşului şi la drum.

Cam după 10 km, poliţia ne-a dirijat pe o rută ocolitoare.Atîta doar că nicăieri nu scrie OCOLIRE şi trebuie să mergi pe pipăite.Noi şi încă două maşini -una de Italia  şi una de Bihor- am tot pipăit pînă ce, după 30 de km, am ajuns la poliţiştii care ne-au dirijat.

Noroc că un poliţist a dat explicaţii amănunţite unui sofer cu un Volvo şi ne-a zis să-l urmăm.

Fraţilor, ăsta , bag sama că era nervos rău şi tare grăbit, că mergea foarte  repede.Am accelerat şi eu, dar drumul este extrem de rău.Noroc că nu circula nimic din sens opus şi puteam merge cînd pe stînga, cînd pe mijloc, cînd pe dreapta.Accelerări, frînări, curbe.

Ocolirea ne-a costat  cam 80km.

Am fost tentat să comentez la graniţă şi despre drumuri şi despre lipsa indicatoarelor de ocolire, dar am fost sfătuit să-mi văd de drum, căci exista riscul să mi se dea interdicţie de intrare la ei pe o perioadă de timp.Căci, se pare că  nici autorităţi de la ei nu le place să le aminteşti că nu-şi fac treaba.

Fără alte probleme am ajuns acasă şi ne aştepta un mesaj de la Csabi, proprietarul magazinului din Ungaria.

Işi cerea scuze că ne-a dat rest cu 10000 de forinţi mai puţin.

Ar fi putut să, orice. Căci noi nu ne-am făcut monetarul, plus că am făcut ceva cumpărături şi de la supermarket.Plus că ne este relativ greu să facem calcule, tentaţi să transformăm în lei.Plus că am fi putut să-i pierdem…

Clar, este un om extrem de corect şi după ce şi-a făcut casa ne-a  scris mesajul cerîndu-şi mii de scuze.

Frumos!

Altceva.M-am întrebat cum îşi rezolvă ei cîmpurile, căci n-am văzut nici un foc.Nici fum, nici urmă de ars. Si au ceva cîmpii pe acolo.Adică, cam cît vezi cu ochii.