La intrare

Anunțuri

Reflexii de sezon

De sezon

La intrare

E o intrare nouă.În restaurantul pensiunii Lara și Mara de pe Valea Ierii

http://www.pensiunealara.com/

Merită mers acolo.Le găsesc un singur minus.Nu-i voie cu căței.Dar, probabil e mai plăcut să stai pe terasa de pe malul lacului și să asculți corul broaștelor la lumina stelelor, decît lătratul unui cățel speriat de tipătul vreunei păsări de noapte.

La intrare

Poartă recondiționată

De pe la noi

Nici vorbă de cod galben de vijelii.

De-ale mele

Copilăria mi-a fost marcată de faptul că am locuit la casă.O casă mare cu curte mare şi grădină şi dincolo de toate astea parcul oraşului.Condiţiile ideale pentru explorările şi visele unui copil.Toată viaţa, după aceea mi-am dorit să locuiesc la casă unde să am atelier cu de toate, mai tîrziu visam garaj, grădină cu pomi.

N-am reuşit pînă acum. De mai mult de cincizeci de ani stau la bloc.E drept că e mai comod dar eu de mişcare duc lipsă.Oricîte ai face în apartament, tot pe loc te întorci şi se termină repede.Doar dacă nu vrei să zugrăveşti în fiecare lună.

O vreme, după ce m-am apuca de pietre am cochetat, împreună cu nevastă-mea , cu ideea de a ne muta în mijlocul Metaliferilor.Am găsit o casă abandonată, un pic mai depărtată de satul căreia îi aparţinea şi din grădina căreia începea pădurea.Ne-am mîcîit, ne-am tras pe cur şi… după cîţiva ani cînd am treut pe acolo era deja prăbuşită, cu pădurea prin ea.Să recuperezi aşa ceva presupune că eşti milionar.

Apoi, văzînd cum merg treburile cu sănătatea şi cu viaţa în general, ne-am gîndit că mergem la ţară, dar numai într-un loc nu prea departe de  un orăşel sau comună şi neaparat să fie gaz metan.Nu mă văd să mă chinui tot timpul anului să fac rost de lemne, să le crăp, să le usc, să le sparg, să le depozitez, să le dintr-un loc în altul.ne-am obişnuit cu un anumit confort şi n-avem vîrsta experienţelor tinereţii.

Acum, cu cît ne apropiem de pensionare şi constatînd că există o mare probabilitate ca pensiile noastre să fie mici, trebuie să alegem.Ori să ne tîrîm prin Cluj, trăgînd de la o lună la alta de bănuţi ori să ne alegem un alt oraş şi cu diferenţa de preţ dintre locuinţa de aici şi cea de acolo, să ne bucurăm în linişte de cît ne-a mai rămas.

Si ne-am apucat de căutat. Mai este pînă atunci, dar cred că diferenţa  se va menţine indiferent cît ar creşte sau scădea preţurile.

Normal că sînt tentat de Metaliferi şi m-am uitat la Geoagiu.Din păcate au preţuri cam mari  la apartamente.Probabil din cauza băilor.Orăştie ne-a plăcut întotdeauna, dar şi aici au preţuri mari, nejustificate de nimic, căci e pe moarte.Am mers mai încolo, spre Haţeg.Au preţuri bunicele, dar doar la etajul patru.Doar nu întinerim  şi ne apucăm de ciclism, ca să ne antrenăm pe trepte.

Tot  pe lîngă Metaliferi, la marginea Zarandului se află Bradul.Un orăşel frumos, aproape de Deva, în mijlocul munţilor.Ce mai, un vis.Dar cînd am ajuns acolo am constatat că e, de fapt, un coşmar, căci n-are gaz.Si la bloc se face foc cu lemne.Hai, măăă!

Pînă la urmă ne-am fixat pe Valea Jiului.E drept, e zonă moartă dacă s-au închis minele, dar noi nu mergem la muncă.Situată între Parîng, Retezat şi Vîlcan, locuinţele sînt ieftine, avem posibilitatea să ne dăm pe munte cît vrem, avem prieteni acolo iar distanţele pot fi acoperite uşor cu maşina sau mijloacele de transport în comun.

Deja ne-am ales oraşul şi chiar cartierul…

Ne-am calmat.Poate că nu vom pleca din Cluj, dar ne-am liniştit că avem soluţie alternativă pentru viitor.