Intepenit in crapatura

Era prin anii ’70.Mergeam cu Puiu pe munte de vreo doua zile si cautam o fisura, o grota ceva pentru un adapost.

Nu erau copaci in zona, numai tufisuri si n-aveam chef sa ne apucam de impletit.In plus nori negri se buluceau pe deasupra noastra a ploaie si un vint turbat ne impletea parul in suvite.

La un moment dat am gasit o fisura in stinca, destul de adinca si ne-am zis ca asta-i.

Am intrat  grabit, ca incepea sa picure.Cam greu de inaintat, ca era ingusta tare, iar ranita nu ma lasa sa fac multe manevre.Suiera vintul prin fisura aia ca nu auzeam altceva si de aceea nu l-am auzit pe Puiu cind mi-a spus ca el nu incape si nu mai poate inainta.

M-am aplecat sa trec pe sub o protuberanta a stincii cind a inceput sa toarne de parca toata ploaia din zona curgea numai in fisura in care eram eu.Speram sa gasesc o grota in care sa nu fiu plouat,sa ma pot aseza si sa-l astept pe Puiu.

Trecut de umflatura, cind m-am ridicat in picioare am ramas intepenit.Nu puteam nici sa inaintez, nici sa merg inapoi, nici sa ma las jos, nimic.Si curgea apa, noroi, ierburi sau crengute pe mine.Cu parul in ochi, plin de noroi, ud leoarca si intepenit ,  cu o mina  in sus, cu care imi protejam ochii, iar una in jos, lipita de mine.Imi venea sa rid, sa injur, sa …

Noroc ca apa se scurgea undeva, in pamint , dar oricum eram ud pina la suflet.

Suiera vintul pleznindu-ma cu picurii de ploaie, sunau tunetele de parca toti muntii se prabuseau  si din cind in cind se lumina totul de la fulgere, iar eu stateam ca fraierul in mijlocul lor, intepenit intr-o crapatura.

N-avea sens sa ma zbat, ca mai rau m-as fi blocat.Am incercat, dupa ce mi-a mai venit inima la loc, sa profit de umezeala si sa-mi iau cutitul dintr-un buzunar al rucsacului.Dar asta insemna sa-mi las in jos mina ridicata.Dupa ce m-am agitat un pic am reusit sa-mi cobor bratul.Aveam senzatia ca se va rupe, iar un virf de stinca imi facea gaura in carne, dar am scos cutitul si am taiat baza rucsacului din care  au incept sa cada conservele si lucrurile mai grele.Era suficient sa se modifice volumul, iar eu sa pot sa ma misc si sa merg cu spatele, incercind sa-mi amintesc care au fost manevrele de inaintare, caci nu puteam inca sa ma intorc.

Nici nu mi-am dat seama cind s-a oprit ploaia, ca nu se mai aude urletul vintului, ca e noapte si se vad o gramada de stele.

Cind am reusit sa ies rupt, epuizat, cu o gramada de julituri si taieturi l-am gasit pe Puiu in fata unui adapost, la un foc zdravan si cu cafeaua si tigarile pregatite.L-a udat si pe el ploaia pina a reusit sa faca un adapost cit de cit uscat.

Puiu s-a speriat tare vazind ca nu poate inainta, ca nu vede unde sint, ca nu putem comunica si ca nu stie daca am patit ceva, daca am nevoie de ajutor si cum sa mi-l dea.

La lumina unui fulger m-a vazut cind deja veneam cu spatele si atunci s-a ocupat de adapost.

Baiu era ca trebuia sa ma intorc dupa conserve si lucrurile care au tot cazut din rucsacul taiat.

Ne-am spalat intr-o balta, ne-am schimbat hainele punindu-le pe cele ude la uscat si pina spre dimineata cu tigarile si cafeaua la indemina ne-am povestit prin ce am trecut fiecare.

Dimineata am facut bandaje cu frunze de patlagina presarate cu praf din coaja de rachita pentru taieturile si zgirieturile mele  si am recuperat, cu greu, lucrurile din fisura.

Am mai stat o zi acolo.

Mi-am cusut rucsacul, am facut un adapost  mai mare si mai bine protejat si ne-am plimbat prin zona sperind ca undeva, in preajma este o pestera, o grota spre care duce fisura aceea.Nu era.

Poza 176

Siesta

Siesta

Piatra bruta

Agat cu geoda Metaliferi

Agat cu geoda
Metaliferi

Poza 175

https://fosile.wordpress.com/

De-ale mele

Zile.

Am aflat ca azi e „ziua Deltei”.

Ieri a fost „ziua limbii romane”.

Oare mai sint?

Ca tot apar zile a ceva ce se degradeaza pe zi ce trece cu voia noastra a tuturor si cu acordul autoritatilor.

Oare ziua padurilor, a rezervatiilor neprotejate, a tot ce s-a construit pina in ’89 de catre popor si care acum sint administrate de altii, normal straini, pe care  noi, poporul ii platim cu bani grei pentru asta- gaz, petrol, curent si cite au mai ramas nedemolate, neinchise, nedistruse?

Oare ziua minoritatii romane in propria tara nu este?

Oare…

 

Racoare

https://fosile.wordpress.com/

Glenn Miller

Originally posted on Fosile şi pietre:

Compozitor si conducator de big banduri,Glenn Miller a impus compozitia in detrimentul improvbizatiei,de multe ori parasind jazzul in favoarea muzicii de divertisment.

Lider de succes a big-bandurilor de albi cu mult swing,aduce o inovatie in epoca prin folosirea  clarinetului drept lider al formatiei de saxofoane.

View original

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 378 de alți urmăritori