Apusul de azi

In ploaie

Salina Turda

Fără prea multe comentarii.

Am fost acolo în urmă cu vreo 20 de ani.Nu era amenajată de loc, dar se vedea, se simțea fizic chinul, viața cumplită a celor care au muncit acolo.Ocnașii.

Am fost zilele astea cu cineva care dorea să vadă.

Acum e amenajat, modern,dar…

Cînd am fost prima dată tunelul era iluminat de cîteva becuri de 25W.Simțeai că te scufunzi în intuneric.

900m de tunel.

Ce mi se pare interesant, ca să nu zic altfel, nici un indicator rutier nu arată intrarea din oraș ( Turda).Toate te dirijează să faci turul pentru inrarea nouă.E drept spectaculoasă.

Scria într-un ziar de Cluj că lumea este indignată că lucrătorii își cumpără beri și pize cu banii puși acolo.

Mă întreb eu, de ce naiba pun bani acolo?

Nu-i Fontana di Trevi, nu-i altar, nu-i nimic.

Deci?

Podeaua pare de gheață, dar e sare.

In loc să fie un muzeu este un circ.

Are lift, dar aștepți o oră pînă să-ți vină rîndul.

Noi am coborît și am urcat pe jos, pe treptele pe care au coborît zi de zi, noapte de noapte ocnașii.

E greu, echivalentul a 13 etaje foarte abrupte și cu treptele înalte.Mi-a cam venit inima în gît căci am vrut să țin ritmul unor tineri.

E un zgomot infernal din cauza vizitatorilor, a jocurilor de popice, biliard, ping pong.

Cînd am fost prima dată, de la intrarea în tunel se simțea miros de pămînt jilav și de sare.Acum doar mirosul a nenumărate parfumuri , cu toate că e ventilat.

E iluminat bine, se pot vedea straturile de sare.E amenajat pentru siguranța vizitatorilor, sînt plase pe pereți pentru a reține eventualele căderi , sînt plase la balustrade pentru a reține eventualele scăpări ale turiștilor.

La sfîrșit de săptămînă e atîta lume că  te freci unul de altul.

Mie nu-mi place.

Se pare, însă, că multora le place și vin de prin toată țara și Europa să vadă.

Imagini de pensionar

Am timp.

Pot să mă trezesc cînd vreau și să mă culc la loc dacă am chef.

Si mai ales, pot să mă plimb.Mai ales dacă nu-i prea cald și iau la picior străzile mai puțin circulate din cartier.

Si-atunci revăd unele case, unele grădini sau rămîn surprins la ce a crescut în locul celor care au fost.

Imagini de pensionar

A la Cluj

Răcituri

Răcituri sau aituri, cum se mai zice pe aici ( de la ai-usturoi).

Tot atunci, la începutul căsniciei drăguței mele soții i-a venit ideea de a face răcituri.

Ea mergea la muncă după masă, iar eu dimineața.

A pregătit totul într-o oală pe care a lăsat-o pe aragaz și mi-a lăsat un bilet  sa las să fiarbă la foc foarte mic.

Ajuns acasă am aprins focul și m-am apucat de înregistrări.

După cîteva ore mi-am amintit de oala de pe aragaz.Am fugit acolo și am constatat că a scăzut pînă aproape la jumătate.

Au!

Nu erau atunci, prin 84, telefoane să ne sunăm din cinci în cinci minute, să ne amintim cît ne iubim și cît ne lipsim și să primesc indicii cu privire la oala de pe aragaz.

Așa că, să n-am povești că n-am fost atent, am umplut oala cu apă și am lăsat-o să fiarbă liniștit.

Cînd a venit acasă și a văzut rezultatul am rîs amîndoi, am aruncat lichidul, iar ingredientele le-am dat cățeilor de pe-afară.

Data viitoare.

Mămăliga

Cam cum va urma, cred că li se întîmplă la toți tinerii căcătoriți.Mai ales dacă nu s-au prea interesat ce și cum se întîmplă pe la bucătărie.

Prin 1983, căsătoriți de cîteva luni, ni s-a făcut poftă de mămăligă cu lapte sau cu smîntînă.

Zis și făcut.Lapte aveam, smîntînă aveam, deci hai să facem mămăliga.

Oala pe foc, apă , făină și amestecat.

Baiul e că e prea subțire.

Am mai pus făină.

Păi, e prea tare…

Am mai pus apă.

Iar e prea subțire.Am mai pus făină.

Si tot așa pînă s-a umplut oala.Am transferat cît s-a putut în cîteva farfurii și am continuat.

Cînd ne-am plictisit era plină bucătăria de farfurii, cratițe și alte recipiente cu mămăligă.

Aveam pentru tot cartierul.

Dacă nu s-ar fi terminat făina, am fi făcut și pentru restul orașului.

Apus

De-ale mele

Ce-și face omul…

Că, na, cînd n-ai ce face, trebuie să faci ceva, nu?

Să-mi asigur ceva activități, căci peste trei zile deveneam pensionar.

Deci, în urmă cu trei zile m-am trezit dimineața ca de obicei, am făcut cafele și ce mai trebuie și am așteptat să sune ceasul să o trezesc și pe nevastă-mea.Că ea încă mai merge la muncă.

Si stînd așa, în liniște, mă apucă pofta să mă scociorăsc în urechi.

Stiu.Stiu tot ce trebuie și ce nu trebuie făcut în legătură cu urechile.Stiu și cum, știu și unde. știu și de cîte ori.

Si? Stînd în liniște să nu deranjez mi-am adus cîteva bețe de chibrit, vată și m-am apucat de treabă.Cu  grijă mare să nu fac vreun bai.

Bag samă că în urechea stîngă, cea cu care încă mai aud, s-a cam adunat ceară așa că atăta cît am putut scoate am scos, iar restul…se pare că am împins-o cît s-a putut că n-am mai auzit nimic.

De trei zile ascult într-o veselie  liniștea.

Mașinile alunecă la fel ca bărcile pe apă, nu suflă vîntul, nu se ceartă nimeni, nu cîntă nimeni, tv-ul parcă e pe mute, nu tună, nu latră cățelul…

M-am programat la o ORL-istă, am mers la cabinet, am explicat că degeaba îmi vorbesc că tot atîta.Noroc că a venit și nevastă-mea și au povestit cu ea.

Mi-a dat niște picuri să-mi pun în ureche și peste o săptămînă să merg la control.

Nevastă-mea cînd vrea să-mi spună ceva, întîi vorbește, apoi strigă  după care , resemnată, îmi scrie bilețele.

Am mers la fabrică să-mi iau încheierea activității, în liniște.

Am mers la Of. de pensii să le duc actele, căci decizia mi-a venit deja, în liniște.

M-am plimbat prin parc, am privit lebedele și rațele cu o grămadă de boboci. în liniște.

Toate drumurile le-am făcut pe jos că n-am curajul să mă dau cu mașina dacă nu aud nimic.

Hopa! M-am prins că cu telefonul lipit de ureche aud ceva.

Deci, săptămîna asta voi vorbi cu oricine doar la telefon.

… mi-e dor de vocea lui nevastă-mea, de lătratul cățelușei, de ciripit de păsări.

Trebuie să încep să mă obișnuiesc să merg în oraș, să stau pe bancă și să mă uit la trecători.Eventual să-i sun  pe foștii colegi, cam cînd știu eu că le e lumea mai dragă și să le povestesc cine trece pe stradă și cîte altele.

Ba mai pot să-i sun pe la 14 să le spun că mă culc de amiaz, să…