Pentru ea.

Azi am fost la Făget.

Un loc unde ne-am petrecut multe clipe plăcute împreună.

Din păcate, fără cățelușă, căci n-are cine să o țină în brațe, în mașină, iar în spate nu stă.

De două ori am simțit-o lîngă mine.

https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/

Singur

Mi-a trimis o inimă mare de foc.

https://fosile.files.wordpress.comhttps://fosile.files.wordpress.com

In scurtul timp pe care l-am mai avut împreună m-a învățat de toate.Tot ce făcea ea prin casă, să nu depind de nimeni, mi-a programat pașii, la ce urmează de făcut, cu cine să iau legătura etc.

M-a rugat să am grijă de mine, de cățelușa noastră, de surorile mele, că doar noi am rămas, să țin legătura cu prietenii…

Dar nu m-a pregătit, nu m-a învățat cum să trăiesc fără ea.

Soarele meu a apus.

Se zice ca iubirea face minuni.

Nu vă mai amăgiți.Nu face.

Cu toată iubirea, am asistat neputincios la stingerea iubitei mele.

Soția mea, https://cafeauata.wordpress.com/.

Pagina ei va rămîne deschisă.

Soarele meu a apus.

Ultima poză este de la aniversarea a 38 de ani de căsnicie, februarie acest an.

Dacă te uiți în jos nu poți să vezi curcubeul

De mai mult de o lună am luat-o acasă.

La Centrul de îngrijire e lagăr de exterminare. Nu dezvolt.

M-am descurcat singur cu injecții, perfuzii, tratamente și îngrijirea ei, cu tot ce înseamnă asta.Cu grijă și cu drag.

Intr-unul din momentele de luciditate mi-a spus s-o las să plece.

Dacă vrei și dacă trebuie, du-te iubito!

Faptul că te iubesc nu înseamnă că te rețin ci că vreau ce e mai bine pentru tine.

Si ne privim în ochi cu lacrimi grele pe obraji bătrîni.

Mă duc, dar mai vreau să stau cu tine.Că numai mama m-a mai  îngrijit așa, în copilărie, cum mă îngrijești tu acum.

Ziceai că ți-ai luat nevastă tînără, să aibă grijă de tine la bătrînețe…

Cățelușa am dat-o la o prietenă și o mai scot din cînd în cînd la plimbare.

Mă doare cumplit durerea ei, imobilitatea ei,incapacitatea de a vorbi,dorința de a se termina odată.

De o săptămînă am trecut pe morfină.

Uneori mi-e greu.De sîmbătă pînă duminică seara m-a terorizat, realmente.

Am chemat-o pe sora mea să stea cu ea două ore, să pot ieși și…poate mă calcă o mașină.

Era cît pe ce, iar doamna de la volan m-a întrebat- ți s-a urît cu viața, bătrîne?

Da, mi s-a urît.

A coborît de la volan, m-a dus pe trotuar,mi-a șters lacrimile și și-a cerut iertare.

M-am întors acasă, am adunat toate insemnele religioase și le-am pus într-un sertar.

Dumnezeu are alte treburi. Nu-L condamn.Văd ce se întîmplă în lume, dar nu mă mai rog.

Facă-se voia ta Doamne!

Oi fi privilegiat, că pot să mai văd curcubeul?

 

Stau și aștept

Vineri, cînd am fost la ea, nu se simțea bine.

Am scos-o afară îmbrăcată gros, că-i era frig.Afară erau 34 de grade.

Doar am stat doă ore, ochi în ochi în lacrimi.Fără cuvinte.

Am dus-o în salon, i-am dat să mănînce și am plecat cu speranța că pînă luni, cînd ne vom revedea va fi bine.

Sîmbătă nu m-am simțit bine.Inima parcă voia să-mi zboare din piept și n-am ieșit decît cu Cola, spre seară.

Candela care arde fără întrerupere de o lună s-a stins de trei ori, oricîte mesaje i-am trimis nu mi-a răspuns.

O fi afară sau poate doarme, mi-am spus.

Am sunat-o seara.N-a răspuns.

Azi dimineață am sunat la Centru, dar n-a răspuns nimeni.

Am sunat-o și pe ea, dar nimic.

M-am dus acolo.

Cu greu m-au lăsat să intru pornit să fac scandal că nu mi-au răspuns la telefon.

Nu se mai poate mișca, de aceea n-a răspuns la mesaje și la telefon.

Doarme sau o fi altceva și cu greu a spus

-Imi pare rău!

-Ai grijă de tine!

Spera și speram că miercuri o lasă acasă.

I-am sărutat ochii, fruntea, mîinile.

Sper că nu e ultima dată cînd o văd.

Doctorul a spus că poate fi astăzi, mîine sau peste o saptămînă. Mă anunță ei.

-Aș vrea să-i fiu alături cînd…

-Nu se poate ști cînd va fi și nu vă putem lăsa atîta timp în Centru. Vă anunțăm noi.

Acum stau, mă uit la poze și sper să nu mă sune.Nu încă.

Ingrijiri paliative

Mi-au lăsat-o acasă.

Din cinci zile, două au fost de fericire și-apoi o criză cu dureri cumplite și…

Am internat-o din nou.

Zice că e un centru de ingrijire. Da, dar se ocupă numai de partea fizică.Restul ar putea fi pentru aparținători dacă n-ar fi permisă vizita numai pentru un sfert de oră.

După iarna imposibilă am așteptat primăvara.Cu primii înfloriți, corcodușii și-apoi ci fiecare, pe rînd.N-a mai fost pentru noi și nici n-am mai făcut fotografii.

Pentru ce, dacă nu ne putem bucura împreună.Să vadă ce…nu mai vede și…

N-am mai fotografiat nici apusuri.

Vineri a murit colega de salon. De atunci e singură, iar sîmbătă și duminică nu sînt permise vizite.

Singură, cei care lucrează acolo nu stau în povești, n-au o vorbă, nu întreabă dacă ai nevoie de ceva.

Ar ieși pe terasă sau în curte sub un foișor, dar asta înseamnă să o pună cineva într-un cărucior și să o ducă.

Are nevoie de puțin pentru o clipă de fericire.Să poată fuma  una sau două țigări.Să ne mai vedem, să o mai mîngîi.

Mai ies doar cu cățelușa și în rest stau în casă și mă gîndesc la ea, la noi și plîng.

Chiar și acum are grijă de mine. Să las o cheie la cineva care să vină din cînd în cînd să vadă ce fac.Să nu plîng prea mult să nu-mi facă rău.Să am grijă de Cola, cățelușa noastră.

M-am apucat să fac poze de prin casă și i le trimit, să le mai vadă, să ne mai vadă.

Am hrănit cățelușa, dar mie mi-a trecut.

Doar stau și plîng, căci nu pot să fac nimic.

Soarele meu apune încet.

Viață

Pentru un om extrem de activ, să nu mai poată să se deplaseze e groaznic.

Pentru un om cu abilități în folosirea mîinilor-croșetat, bijuterii, tastatura,faptul că nu-și mai poate folosi mîna dreaptă e cumplit.

Pentru un om vesel, comunicativ, să nu mai poată vorbi, comunica e…

Ea a renunțat.

Nu mai dorește decît să mai fim împreună, conștienți, cît se mai poate.

Sf. Nectarie

Medicul din Miercurea Ciuc ne-a spus că e o boală fără dureri, gîndindu-se, probabil, că cei cu astfel de boală sînt în mare parte sedați și…mor în somn.

Mîna dreaptă, neutilizată a început să fie dureroasă, apoi… convulsii, dureri atroce de cap, pierderea abilității de a vorbi  și cine mai știe.

Am trecut prin toate, dar cel mai greu de suportat este preavizul și frica de trecere.

Doar diazepam și  sfîșierea că nu o pot ajuta cu nimic.

N-a mai mîncat, n-a mai putut suporta nici lichide și deși s-a împotrivit, dorind să moară acasă, lîngă mine, am internat-o la Centrul de Ingrijiri Paliative Sfîntul Nectarie.

Sub patronajul Bisericii Ortodoxe, se ocupă cu ușurarea vieții celor care-și așteaptă moartea.

Este de o săptămînă acolo.

Mi-a spus medicul că în jurul tumorii se face un edem care creează presiune intracraniană și asta doare.Ei incearcă să reducă sau să elimine acest edem, dar nu pot vindeca tumora.

Si-a revenit, vorbește, are poftă de mîncare, dar datorită faptului că ăștia au prelungit Starea de Alertă, nu poți sta cu bolnavul decît cîte 15 minute , de trei ori pe săptămînă.

Din cauza asta și soția mea, imobilizată la pat, suferă cumplit că nu sîntem împreună și eu, la fel, stînd pe la garduri și ferestre.

Astăzi mi-a spus dl doctor că poate să mi-o dea acasă pentru o săptămînă, două.Cît să se bucure că sintem împreună acasă, iar cînd apar problemele o internează, imediat, din nou.

In 7 iunie a împlinit 58 de ani și șase luni de pensie.

Acum arată de 80 de ani și are cîteva kilograme.

Azi, la vizită am pus-o într-un cărucior și am mers afară.

Mai erau acolo cîțiva pacienți, cîteva asistente și un medic.

Cafeluță, țigări și a spus plîngînd

Degeaba o să fiu cu Doamne Doamne, dacă n-o să fiu cu tine.

Te iubesc, iubitule! Mulțumesc pentru viața frumoasă pe care mi-ai oferit-o!

Am plîns cu toții

Sper să ajungă acasă, căci e plină casa de ea, dar e atît de goală fără ea.

Neurochirurgii

Avînd în familie două cazuri și un cunoscut operați la Cluj și care după operație s-au chnuit între 6 luni și un an, după care au murit, nu aveam încredere în neurochirurgia  de la noi, dar în acest caz sînt singurii care pot da soluții și sau alternative.

Deja se deplasa foarte greu și a început să-i fie afectată și mîna dreaptă.

Ne-a preluat o d-nă doctor , a vizionat RMN-ul și… ne-a spus că în caz de operație poate se va recupera mîna, dar piciorul nu și să facem următoarele analize și următorul tratament pregătitor. Iar mie mi-a transmis prin cea care ne-a trimis la dînsa că nu-i recomandată operația căci urmările pot fi imprevizibile și rele.

Am început să căutăm prin țară și am găsit ceva neurochirurgi la București, Brașov și Iași care operează neinvaziv cu raze gama, dar ne-au răspuns că operează doar tumori sub 3 cm.

Apoi am găsit Institutul Creierului, la București cu un neurochirurg care a practicat în Franța și Spania și și-a adus în țară aparatură extrem de performantă. Am trimis RMN-ul și… ne-au spus că operația costă 7500 Euro, la care se adaugă taxe pentru anestezist, analize plus două zile la Lido, pînă ies rezultatele de covid și că ne sună mîine. Ne-a sunat după o săptămînă și a dat din colț în colț c-o fi, c-o păți și gata.

De unde am dedus că operează doar tumorile benigne, cu șanse de insănătoșire, să nu-și facă reclamă negativă.

In mai am găsit un neurochirurg la Miercurea Ciuc, dispus să stea de vorbă cu noi în timp ce vizionează RMN-ul.

Ne-am dus acolo, ne-a primit și întîi în ungurește apoi, cerîndu-și scuze, în românește ne-a zis că ( cu documentare) pe plan mondial, nu în România, Ungaria, Austria etc., nu știe nimeni de ce se face această tumoră și că nu există tratament. Poate fi operată, dar neputîndu-se elimina în totalitate, din cauză că se extinde pe tot creierul, iar în cazul soției mele fiind plasat pe un snop de nervi,nu se poate ști decît după ce iese din anestezie dacă n-a rămas paralizată, surdă, mută, oarbă etc.

După operație ( deschidere de la o ureche la alta) aștepți pînă se vindecă apoi urmează un an jumate de radioterapie și supă aceea ani de chimioterapie.

Media de viață a celor operați este pe plan mondial de doi ani din care 80% din timp sub tratamente și chinuri.

Fără operație, sînt șanse să trăiască două-trei luni, dar fără dureri și moare în somn.

Soția mea a ales alternativa, fără operație, doar cu dorința de a fi cu mine și cu sora ei, la sora ei acasă pentru că e singură și locuiește la parter, deci putem să mai ieșim afară din cînd în cînd.

După o săptămînă de figuri și mofturi am hotărît să venim acasă.Se pare că sînt surori doar dinspre partea soției mele, nu și invers.

Om? Femeie? Medic?

In decembrie a căzut vrînd să urce pe un scaun.

I se poate întîmpla oricui.

In ianuarie, cam trăgea într-o parte.

Am întrebat dacă are o roată dezumflată.

In februarie i se agăța piciorul de trepte , la urcare.

In martie putea merge doar însoțită și ne-am dus la o  medic neurolog, recomandat.

Intîi m-a supărat că nu m-a primit și pe mine în cabinet.

A recomandat un CT și după ce l-a văzut, un RMN. Si a plecat spunîndu-ne că i se va transmite RMN-ul acasă și o să ne contacteze la telefon.

Nu ne-a contactat. Am sunat la recepția centrului medical după trei zile în care ne-au tot pasat și amînat și după ce am spus că merg acolo și îi demolez ne-au spus că neurologa ne-a lăsat vorbă să mergem la ea la spital că a vorbit cu un neurochirurg.

Ce? Că nouă nu ne-a spus nimic. Nici ce este acea bilă de 4 cm  de pe creier, nici care sînt opțiunile, nimic.

Așa a început, la 30 martie, coșmarul nostru.