De-ale mele

Mi-e greu să pricep.

Mulți s-au arătat interesat de pietre.De cele brute.Pe site-urile de specialitate un gheizerit de 100g se dă cu 5 dolari plus 35 dolari transportul.Eu le ofer cu 50 lei kg și…

Mulți s-au arătat interesați de cărți de specialitate.Cînd le ofer primesc likeuri.

Am o singură pretenție.Să vină după ele, indiferent că sînt pietre sau cărți.Am trimis o piatră în jud.Neamț prin curierat rapid și a ajuns în 28 de zile, iar  liber de la lucru nu-mi iau pentru a merge la poștă.Măcar atît să facă, dacă nu merg pe teren după ele.Dacă nu-și consumă benzina, dacă nu-și udă picioarele și nu-și rup spatele cu greutatea lor.

Bag sama că nici așa nu e bine.

Nu-i bai! Nu merg cu ele înapoi de unde le-am luat, dar le pot băga într-o fundație, în beton.

Anunțuri

De-ale mele

Mi-am luat.

Era necesar un fotoliu şi ne-am gîndit că n-ar fi rău să fie extensibil şi să aibă şi ladă , că na, să fie cît mai util în spaţiile mici de bloc.

Cu toate că sînt o grămadă de fabrici şi făbricuţe de mobilă şi în Cluj şi prin toată ţara, n-am găsit fotoliu extensibil.A, să nu uit, am prins o ofertă a unei fabrici de mobilă din Moldova de dincolo şi care avea şi fotolii extensibile.Dar, presupun că ăştia îşi închipuie că sînt multi milionar, căci deşi nu-s ludovici, costă 2000 lei, cel mai ieftin.

Buun!Am găsit la Dedeman.Nu prea scump, extensibil, cu ladă, dar ni se părea nouă că lăţimea e mai mare decît ştiam noi că ar trebui să fie un fotoliu.Adică 95 cm.Pe site, zicea că se fac numai la comandă, deci ne-am dus sîmbătă la Dedeman să facem comandă.Un tînăr amabil ne-a spus că site-ul n-a mai fost actualizat de foarte mult timp, dar că au fotoliul dorit de noi.L-am luat, urmînd ca în două trei zile lucrătoare să-l aducă acasă.Adică, la un moment dat mă anunţă ei că urmează să vină acasă, eu să-mi iau liber de la lucru, să fug cu un taxi acasă şi să preiau fotoliul la scara blocului, căci pe camion e numai şoferul şi el nu duce mobila pînă în casă, să  găsesc pe cineva de prin vecini sau de pe stradă dispus să mă ajute să-l duc sus,să-i plătesc cît vor ei şi…

Ne-a abordat un tînăr  cînd plăteam şi ne-am înţeles că ne asigură el transportul şi ne ajută să ducem fotoliul în casă.

Cu greu  şi cu ajutorul a doi tineri vecini am ajuns în faţa uşii, dar… nu intră.Să mor, nu alta.

Eu ştiu că uşile de la intrare sînt standard, în România.Deci şi mobilierul trebuie făcut în aşa fel încît să intre pe uşă.L-am întors pe o parte şi cu grijă şi atenţie am reuşit.Am plătit transportul, pe copiii care ne-au ajutat şi la care le-am dat şi o sticlă de şampanie pe care n-o vedeam consumată de noi şi ne-am aşezat liniştiţi.

O clipă am fost liniştiţi, căci am constatat că trebuie să facem modificări.Adică să mutăm toată mobila pentru a putea aşeza fotoliul şi a fi funcţional, căci, într-adevăr e mai lat decît normal.

Deci, scoate cărţile, schimbă, mută, împinge, apoi pune la loc…Un vis.

Parcă nu ne-am gîndit la aşa o distracţie.

Dacă am fi ştiut de la început, ar fi meritat să şi zugrăvim înainte.

Ne-au rămas şi nişte corpuri  de mobilă în plus .

Am demontat corpurile şi le-am dus la goz şi mai urmează să demontez şi fotoliul vechi, să-l duc jos şi-apoi să punem lucrurile la loc, în speranţa că mai încap în spaţiul rămas.

În concluzie, cine n-are de lucru îşi face.Noi ne-am făcut.

Pe lîngă faptul că sîntem rupţi, în rest sîntem bine.

Încă n-am terminat de pus la loc,dar după ce eliberăm spaţiile împortante ocupate de cărţi, avem vreme să le punem la loc tot anul.

De-ale mele.Discriminare.

Anul trecut o tînără înternată în unul din spitalele clujene a dat spitalul în judecată, simţindu-se discriminată de faptul că medicii şi asistentele spitalului nu ştiau limba maghiară.

Pe multe din instituţiile de la noi din ţară, deci şi de la Cluj, explicaţiile specifice sînt în limba engleză.

Sîmbătă am fost să-mi fac rovignetă la benzinăria Mol de pe strada Dorobanţilor.Mai nou acolo se comercializează şi mîncare.Nu-i bai, că e mai uşor să-ţi iei ceva de mîncare cînd opreşti să iei benzină, decît să mergi la un restaurant.

Problema e că meniul afişat pe un monitor  e numai în ungureşte.

Fraţilor, sînt discriminat!

Ne aflăm, că ne place sau nu ne place, în România.În această ţară limba oficială este româna.Si-atunci de ce  permitem utilizarea limbii engleze sau maghiare?De ce orice etnic, cetăţean al acestei ţări, se simte discriminat dacă eu sau oricine altcineva nu vorbeşte limba lui maternă?

Si mai am o problemă.

Stiu că moneda ţării noastre este Leul.Atunci de ce, naiba, peste tot scrie RON?

Rădăcini

Citind ” Cheful de vorbă ” de la Ca va, Toronto! https://savatoronto.com/2018/01/07/chef-de-vorba/

mi-au năvălit amintirile.

Eh, era vorba, printre altele , de a fi sau a nu fi ataşat de obiecte.

Eu da, sînt ataşat de obiecte.Pentru că, în mare măsură ştiu cum ajung în stadiul  final, prin ce mîini, suflete trec, ce e pus acolo.

Cum am circulat mult, în special în tinereţe,( nu prin alte tări, ci pe la noi, pe munţi şi dealuri ) am fost curios să aflu cum se fac unele obiecte.Si în mare măsură am aflat.

Hai să vă spun cum ajung blidele de agăţat pe perere, blide.

Mi-a povestit un nene, olar, de pe lîngă Gherla.

Acum nu mai este nici atelierul, nici casa.

Întîi, într-o zi caldă de vară, îţi iei sapa pe umeri şi un sac de iută şi te duci la lutărie. Fiecare sat sau oraş are lutăria proprie, adică o zonă cu argilă galben-portocalie, bună pentru oale şi ulcele sau pentru lipit soba, cuptorul cocător sau cohia ( căsuţa de vară) .Chiar şi unde se găseşte caolin, se foloseşte lutăria.

Buun, cu sapa în spinare, cu sacul în mînă, te duci la lutărie, sapi un pic să iasă lutul murdărit de vreme şi scoţi un sac plin, sau cît poţi duce.Acasă, îl cerni bine, să se aleagă rădăcinile sau pietricele, după care îl macini şi-l mai strecori odată.Amestecat cu apă şi bine frămîntat-poţi să-i şi horeşti ( cînţi) dacă-ţi vine- poate fi prelucrat.Dacă-i doar lucru obişnuit după prima ardere, începi să pui pe blid semnele rămase de la strămoşii strămoşilor tăi şi unul şi de la tine.Dacă-i la comandă, pui semnele ălui care a făcut comanda şi semnul tău.După a doua ardere îl pui la răcit, îl mîngîi cu voroave şi te rogi la Domnul să-l Alduiască ( binecuvînteze) pentru cine-i blidul şi pentru cine l-a făcut.

Atîrnat la grindă, sau în blidar.Folosit sau doar expus, blidul se umple de căldura locului.Se încarcă cu istoria acelui loc, a acelui cămin, iar urmaşii dacă îl iau acasă vor avea la ei rădăcinile, căldura lor.

La fel şi alte obiecte, lucruri.Mai ales cele care necesită multă muncă se încarcă cu energia omului sau oamenilor care l-au făcut plus emoţia celui care-l oferă.Bucuraţi-vă cînd primiţi ceva.Mai ales lucrurile vechi care fac parte din  familie.

Istorie

Mulţumesc, Vasile Dumitru pentru link!

De-ale mele

Semne bune anul are.

Azi-dimineață, în drum spre muncă am sunat-o pe nevastă-mea să-i spun care-i pulsul stradal și dacă plouă.Am auzit atunci un zgomot puternic în telefon și-am întrebat-o ce demolează acolo.Printre o grămadă de cuvinte greu de tradus în altă limbă am aflat că a căzut din șpaiț  ceva greu care a lovit o sticlă de țuică și una de șampanie și care s-au spart.Și alte nenumărate cuvinte.

Buun! Eram curios și cînd am ajuns acasă am aflat.Miroase la noi în casă ca la cazanul de fiert  tuica.A spălat, a mea dimineață, am aspirat cînd am ajuns să nu fi rămas cioburi, să ne tăiem noi sau cățelușa și…

Ce mai, un vis.S-a spart și ghinionul și l-a și udat să-i pice bine.Sper.

Na, dacă de la Crăciun pînă după Revelion, n-am băut decît un pic de bere…

Imi închipui ce o să le placă la colegi, mîine dimineață…

Aparate foto

De-a lungul timpului- și a fost ceva timp- am avut tot felul de aparate foto.

Primul meu aparat foto a fost un Smena 8, rusesc.Cel mai simplu și cel mai ieftin aparat foto aflat  în comerțul socialist de pe vremea aceea.Si după aceea am mai cumpărat cîteva pentru folosința în excursii.Apoi a urmat un aparat foto, tot rusesc, dar care știa să facă 72 de poziții pe un film ( celelalte făceau doar 36 de poziții).L-a pierdut cumnatul meu, proaspăt îndrăgostit și însurat.Au urmat o grămadă de alte aparate rusești și un Minolta,japonez.O minunăție.Am dat bani grei, pe vremea aceea, pe el, dar a meritat.L-am vîndut, tot pe bani grei cînd am avut nevoie mare .Cînd au apărut digitalele, fără a mai fi nevoie de film ne-am luat un HP.O chestie micuță, dar care făcea poze foarte frumoase.Avea culorile calde, comparativ cu Nikonul unui prieten, care avea culori reci.După ani de folosință lipeam clapeta de la baterii cu bandă adezivă, uneori cursorul care deschidea obiectivul nu tocmai funcționa, dar cu răbdare își făcea treaba.O reacție a cățelului din dotare și aparatul a zburat din mînă și… n-a mai funcționat.A fost o tragedie în familie, mai ales că ne-am obișnuit să reținem cu aparatul tot  ce ni se părea altfel sau interesant împrejur ( mie și soției mele).Așa că, draga mea s-a hotărît să-mi facă o surpriză și a fost de proporții.Adică, în 2011, de ziua mea, mi-a luat un Fujifilm Finepix S2160.A fost foarte scump la vremea aceea, 8 milioane, dar a meritat și bucuria mea și bucuria ei de a-mi oferi un asemenea aparat.Un DSRL.

Mamăă, ce poze frumoase am făcut cu aparatul ăla! O minunăție de care mă bucur în continuare.Face poze foarte frumoase de aproape și apropie de 18 ori.Cam 2 km.O singură hibă are.Nu țin bateriile în el.Am luat și acumulatori de capacitate mare, dar indiferent cît îl foloseam, nu țineau mai mult de o săptămînă și mă lăsau cînd îmi era lumea mai dragă.Am mai luat ( să aibă și soția) un Fujifilm C1- cel mai mic aparat Fujifilm existent- și care făcea poze la fel de frumoase ca cel mare, atîta că nu știa la fel de multe.Cu toate că e foarte bun, n-am reușit să-l determin să focalizeze unde voiam eu.Mergeam la noroc.Uneori ieșeau și erau foarte frumoase, alteori ieșea focalizat aiurea.Dar era supărător după ce vedeam ce  focalizări face  vultureștiul https://atdoru.wordpress.com/ la picurii de apă.Si ce e mai rău, blitzul n-are putere.Nici la distanță mică, nu reușește să ilumineze suficient pentru o poză curată.Noroc cu turistul https://turistclujan.wordpress.com/ care mi-a zis de picassa și mai reglam fotografiile făcute cu blitz.

Acu doi ani, un nepot plictisit să tot care după el un aparat foto, după ce și-a luat un telefon performant, mi l-a dat mie.Olympus SP-570uz.N-am comentarii la el.Face poze foarte bune,bateriile sînt în el de 6 luni și încă nu s-au descărcat, dar este atît de complicat de lucrat cu el, că merg numai pe automat.Apropie de 20 de ori.Nici descărcatul pozelor nu e simplu, așa că scot cardul pentru a le transfera.Si cu ăsta cam am probleme cu focalizarea.Uneori iese, alteori…

Am primit acum de la alt nepot, care și el tot cu telefonul se descurcă, un Canon-EOS Rebel T1.

Oooo, e super! Stie să focalizeze exact pe ce vreau eu, face poze clare și frumoase, dar mai trebuie să-l studiez.Baiu e că nu merge cu baterii.Are acumulator propriu, specific și cam atît.Deci, mai am nevoie de un acumulator dacă merg în zone unde nu este priză, pentru a-l încărca.Dar  vorba lui nevastă-mea, după ce că l-am primit, îl mai caut și la dinți…

Sînt faine și pozele cu telefonul, dar uneori, nu știu care sînt circumstanțele, dau niște culori tîmpite.Ba pe indigo, ba pe roz și oricum, nu se compară cu obiectivul cu lentilă.

Numai să-mi revină cheful de poze, că am cu ce să le fac.Azi-mîine deschid un muzeu foto…