Zi de zi

De 13 ani de cînd merg şi vin pe jos la muncă traversez o grămadă de străzi.Pe străzile cu case am văzut nenumărate schimbări, am cunoscut oameni cu care ne salutăm sau ne oprim la o poveste mică.La o casă, dimineaţa, în geam stătea un cîine care dădea din coadă la toţi cei care treceau pe acolo şi se bucura şi el şi stăpîna lui, o doamnă în vîrstă, cînd mă opream să-l mîngîi şi povesteam cu el.La un moment dat au dispărut amîndoi şi-apoi casa este de vînzare.La altă casă, în geam stau una sau mai multe pisici.Se uită interesate la tot ce mişcă pe stradă sau dorm sub o rază de soare.

Case care s-au schimbat, care au fost renovate, reconstruite.Oameni vechi sau noi.

Cînd, încă, nu era pavată strada toate meşinile, cîte erau, erau parcate în curte.De cînd s-a asfaltat toate sînt ţinute în stradă şi deşi este cu două sensuri se poate circula doar pe mijloc şi se enervează şoferii cu priorităţile de trecere.

La una din case am văzut, în fiecare dimineaţă o doamnă care ieşea cu două fetiţe, gemene, la maşină pentru a merge la grădiniţă,apoi la şcoală.

În fiecare dimineaţă fetiţele cu părul în coadă de cal sau două codiţe, îmbrăcate la fel, ba mîrîite, ba vesele, ba nicicum.

Au crescut sub ochii mei văzîndu-le în fiecare zi.

De o vreme am văzut-o pe doamnă singură, dimineaţa, la maşină.

Fetele, domnişoare deja or fi plecat, la şcoli, ţări străine,căsătorii.

Astăzi m-am oprit şi după ce am salutat şi mi-am cerut scuze pentru intervenţie am întrebat-o pe doamnă dacă i-au zburat din cuib vrăbiuţele.

Încă nu, mi-a răspuns.Sînt pe aici, la facultate şi au alt program.Mi-e groază de momentul cînd vor zbura spre viaţa lor, că tare m-am obişnuit să fim trei.

Ei, poate vor avea şi ele gemene şi-atunci…

Mergînd pe aceleaşi străzi cei cu care ne intersectăm ajung să facă parte din viaţa noastră.

Cu unii ne salutăm, ţinem legătura, cu alţii doar ştim că sînt  şi uneori ne mirăm cînd îi întîlnim în altă parte.

Sau se mai întîmplă să constatăm că unii nu mai sînt.

Ne întîlnim zi de zi o dată sau de două ori.

Zi de zi.

De-ale noastre

Pe la firmele de catering, restaurante, pizzerii etc e scandal monstru.Vine de la Sanitar Veterinară să distrugă ouăle cumpărate în ultimele două zile.

De ce?

Păi, săptămîna trecută s-adescoperit într-o fermă de curcani din Ungaria gripă aviară.

Au ucis acolo vreo 60000 de curcani.

Mai nou, au descoperit şi în Bihor şi Maramureş ceva urme de aviară, iar soluţia este să…

Da cum naiba a ajuns aviara la noi?

Cu păsările migratoare, vine răspunsul.

Care păsări migratoare?

Au părăsit ecuatorul şi tropicele să vină în pusta Maghiară şi văzînd că acolo e frig s-au gîndit că la noi, la munte, e vară?

Se mai naşte o întrebare.Ouăle consumate deja şi n-a păţit nimeni nimic nu intrăîn discuţie? Nu iei astfel de decizii în urma constatărilor?

E cît se poate de clar că prin firmele de decizie de la stat  lucrează numai tîmpiţi.

Ce demenţie!

De-ale mele

Am un prieten din Călăraşi, pasionat şi el de pietre şi fosile şi îndrăgostit de mîncarea şi ţuica din Ardeal şi a cărui zi de naştere este prin iunie.Baiul e că, în fiecare an, eu îmi amintesc doar prin septembrie, octombrie. Il sun oricum, cînd îmi amintesc şi-l întreb cîţi îi mai fac urări, că de ziua lui e clar, sînt mulţi.Iar el îmi răspunde că numai eu.

Mă ruşinez destul aşa că am hotărît să-l felicit de acum, de la începutul anului.

L-am sunat şi i-am spus că după ce au ars păduri prin Amazonia, prin Siberia şi Australia, n-ar fi rău să sărbătorim anul ăsta pădurile care n-au ars.

Nu-i vorbă, că noi am avut noroc cu austriecii care ne-au ras munţii de păduri şi nu prea mai are ce arde.Pe vremuri, cînd veneai cu trenul printre munţii Harghita, Gurghiu şi Călimani, nu se vedea cerul de atîta pădure.Acum se vede.Vezi cu ochiul liber sonda Voyager 2  cum se îndepărtează spre vest, ieşită deja din sistemul nostru solar.

Chiar mă gîndeam, că doamne feri de ceva ploi mai mari, că dacă sînt viituri s-ar putea să alunece versanţii şi să blocheze Mureşul.S-ar forma un nou Lac Rosu.De Mureş.

Bine, bine zice omul, dar ce legătură am eu cu pădurile?

Păi ai, că în latină la pădure îi zice Silva.

Neaparat trebuie să existe şi un masculin pentru Silva, Iar acesta este, în mod clar, Silviu.

Deci, dacă sărbătorim pădurile, te sărbătorim şi pe tine. La mulţi ani, Silviu!

Quod erat demontrandum!

Asta am zis-o ca să mă dau cult în birou, căci avem colegi noi care nu ştiu ce bătaie era, în care echipă să intru, în anii trecuţi, cînd colegii jucau ceva joc cu întrebări de cultură generală.

Petarde

Zbîrnîie internetul cu cîinele mutiat de o petardă și se inițiază petiții peste petiții pentru pedepsirea copiilor.
Oare nu s-a gîndit nimeni că cîinele ăla putea face în mod obișnuit aport și cînd copiii au aruncat petarda a luat-o în gură să o aducă înapoi iar petarda a explodat.Că nu-mi închipui că un cîine stă cuminte să-i pui în gură ceva care arde.
Hai să ne amintim că și noi am fost copii, și noi am făcut bombe cu carbid și nu se știa în ce direcție va zbura conserva.Si noi am tras cu praștia cu pietre sau bile de rulment sau arc cu săgeți în vîrful cărora am pus cuie.Si atunci au fost accidente, dar erau știute doar în zonele respetive.

Nu era demenția televiziunilor și facebookului și isteria în masă creată de ele.Diferența e că atunci era mare rușine să fii adus la careu, la școală și mai ales mama de bătaie primită acasă regla cheful de a mai face prostii, căci părinții erau drastic trași la răspundere.
Căci da, adulții sînt vinovați de prostiile copiilor.
Cei care le-au pus în mînă petardele, cel care le-au vîndut așa ceva și mai ales cei de pe toate frontierele care sînt angajați să oprească intrarea în țară a tone de petarde și artificii.Ei trebuie trași la răspundere pentru toate nenorocirile produse atît oamenilor cît și animalelor.

Sorcovă

Să vă fie copiii fericiți.Dacă-i aveți.

Să vă fie părinții sănătoși.Dacă-i mai aveți.

Să vă fie prietenii, prieteni.

Să vă dea Dumnezeu cîte un pic din tot ce vă doriți și primiți un pic și de la noi.

An nou cu fericire!

La mulți ani!

https://fosile.wordpress.com/

30 de ani

Treizeci de ani de impostură

Despre Revoluţia din Decembrie ’89 s-au scris şi s-au spus multe: adevăruri şi neadevăruri – şi încă mai sunt multe adevăruri şi neadevăruri de spus. Şi întrebări de pus şi de răspuns. Întrebarea corectă este nu “cine se face vinovat de uciderea Eroilor?” (se ştie), ci, de ce, după 30 de ani, NIMENI nu a dat UN RĂSPUNS OFICIAL la această întrebare…

După 30 de ani, Revoluţia (16 – 22 decembrie 1989) se reduce la comemorări şi parastase. Şi la discuţii despre “merite deosebite” pentru participanţii (cu voie sau fără de voie) la lovitura de stat pusă la cale de Ion Iliescu şi gaşca sa – cea care ne-a costat aproape 1000 de morţi şi 3000 de răniţi în doar 4 zile. Nimeni nu răspunde, ÎN MOD OFICIAL, întrebărilor orfanilor şi văduvelor rămaşi în urma morţilor. Şi nici întrebărilor celor schilodiţi cu arma de foc pe străzile marilor oraşe din România.

Revoluţia din Decembrie a avut de toate: momente sublime, eroi, călăi, dintre care unii s-au transformat mai apoi în eroi, şi eroi adevăraţi, care au fost uitaţi. A fost un lucru 100 la sută românesc, pentru că acum românii au de toate, dar în proporţii greşite.

Trei decenii au trecut de când România a schimbat aberația comunismului cu haosul tranziției. Copiii născuți în acele zile, în care România își căuta un drum prin Europa, sunt acum oameni mari. Mulți dintre ei și-au găsit singuri drumul prin Europa, lăsându-și țara în mâinile acelorași hoți care, în urmă cu treizeci de ani, s-au cățărat pe trupurile sfârtecate de gloanțele armatei române și au confiscat România. Țara trăieşte de atunci în minciună și impostură. Libertatea pentru care au murit oameni în 16 – 22 decembrie 1989 a fost confiscată și transformată de clasa politică în debandadă.

Din păcate, democrația în România s-a clădit pe fals, dezinformare și un simulacru de proces. Ce putea să urmeze după un așa început? Sărbătorim în aceste zile treizeci de ani de libertate? Nu prea avem ce sărbători. În schimb, am face bine să ne comemorăm morții, să vărăsm o lacrimă la mormintele lor și să ne întrebăm – pentru a câta oară? – ce ne-a adus nouă sacrificiul lor?

Libertatea de a ne lua lumea în cap.

Singurii care ar avea ceva de sărbătorit zilele acestea sunt politicienii care au condus România încârdășiți în regimurile Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis. Ei au avut cu adevărat libertate. Libertatea de a vinde la fier vechi fabricile României. Libertatea de a înstrăina resursele minerale și energetice ale țării. Au fost liberi să spună orice la televiziunile și în ziarele pe care le-au finanțat din banii publici. Au fost liberi să-și construiască palate și să strângă averi sfidând legile și banul public. Timp de 30 de ani, infractorii care s-au cocoțat pe scaune „înalte” au fost liberi să fure până și banii alocați pentru medicamentele bolnavilor cronici. În acești 30 de ani care au trecut de la Revoluția confiscată, oamenii cumsecade nu și-au mai găsit locul în zonele unde se iau decizii. Consiliile locale, cele județene, Parlamentul, Guvernul s-au umplut de impostori, mincinoși și hoți. Sistemul instaurat după Decembrie 1989 a eliminat majoritatea oamenilor cinstiți din zona de decizie. Excepţiile doar întăresc regula.

Pentru noi, „proștii” plătitori de taxe și impozite, libertatea la care visam în decembrie 1989 s-a transformat în umilință. Umilința de a fi tratați ca cetățeni de mâna a doua în toate țările civilizate din lume. Umilința de a fi ignorați de autorități, de a învăța în şcoli insalubre, de a fi tratați în spitale fără medicamente și dotări minime. Am fost manipulați, mințiți, furați de o clasă politico-economică insalubră, care și-a găsit rădăcini în evenimentele din Decembrie 1989. Am vrut să ne închinăm liberi unui Dumnezeu al iertării și iubirii. Am primit în schimb un cler plin de foști securiști, catedrale megalomanice, mănăstiri poleite cu mult aur și moaște. Timp de trei decenii am învățat că legea este facultativă și o respectă numai proștii, în timp ce băieții deștepți ne sfidează căţăraţi pe tricolor, fără ca nimeni să nu-i întrebe despre afacerile lor necurate.

Toate poveştile despre Revoluţie s-au scurtat. Cum s-au scurtat toate poveştile despre prezentul şi viitorul României. Fără întrebări şi răspunsuri nu există poveşti – li se termină cuvintele. Şi e păcat. Că dincolo de întrebările care au un răspuns clar (dar NU OFICIAL), de genul: „Cine-a tras în noi?”, sunt cele nespuse şi care ar trebui să-şi afle un răspuns: „Ce am acum şi fără de care nu ştiu cum am trăit înainte de ’89?”; „Câte din vise mi s-au împlinit?”.

Şi, gata!