Ratota

Eram elev la liceu şi unul din profesori ştiind că fac muntele m–a rugat să-l iau într-o excursie şi pe unul din băieţii lui.Că stă numai în casă şi pe la biblioteci, dar habar nu are cum e afară.

Aşa că, cu prima ocazie am pornit împreună.

Cu trenul Cluj-Oradea, apoi la o haltă ne-am dat jos şi la drum.

Prima constatare a omului a fost că e cam mult praf pe drum, că…, că…

I-am spus să tacă şi să asculte.

Pînă cînd ne aşezăm undeva, la un popas, nu mai vorbim.

Să privească  şi să vadă.

Se citea pe faţa lui uimirea la vederea  fluturilor, florilor, se uita după fiecare pasăre pe care o auzea,căuta greierii.Era încîntat, uimit şi clar, fericit.Imi arăta cîte ceva, fără un cuvînt.Ii mai arătam şi eu şi puneam, fără grabă, tenişii unul înaintea celuilalt.

Ajunşi pe înserat la una din casele răsfirate pe un întreg versant de munte, am cerut voie să dormim în şură, pe fîn şi după ce am lăsat moşinile ( chibriturile) ne-am dus la culcare, pe nemîncate, doar cu cîte o ulcea de lapte de dibol ( bivoliţă).

Oooo, ce miros,cîte sunete, cîte stele pe cerul senin…

S-a trezit de cîteva ori, la cîntatul cocoşilor, dar n-a comentat.

Dimineaţa, am fost chemaţi la masă.

Vreţi să vă fac o ratotă? Ne-a întrebat gazda.

Eu am zis da,amicul s-a fîstîcit şi a preferat pîine cu untură şi un pic de lapte.

Să fi văzut transformările chipului amicului cînd gazda a pus o tigaie pe plită, a tăiat cîteva bucăţi de slănină şi le-a lăsat să se pîrgălească ( prăjească), peste a spart  cinci ouă şi după ce a amestacat bine şi s-au prins ouăle a aruncat şi cîteva bucăţi de caş.

Îi curgeau balele şi-i lăcrămau ochii de poftă, dar n-a îndrăznit nici să ceară şi a refuzat cînd l-am îndemnat să mănînce şi el.

Ratotă-papară, omletă.

Restul a fost la fel de nou şi de frumos pentru el şi am mai fost împreună de mai multe ori în drumeţii.

Primul lucru pe care l-a povestit cînd a ajuns acasă a fost povestea ratotei.

 

Brînza Năsal

Ne-am lenevit.

Sîntem mai comozi și orice scuză e bună.

Păi da.Aveam de ales între a merge la tîrgul de la Negreni sau la Porțile deschise de la fabrica de brînză de la Țaga.

Cu mașina nu-i de mers la Negreni, căci ultima dată cînd am mers acolo am parcurs cei 85 de km în 8 ore.

Cu trenul? Păi CFR-ul are două trenuri.Unul care pleacă din Cluj cu noaptea în cap, adică pe la 5 dimineața și unul care pleacă după masă, adică pe la 16.Iar la întoarcere doar spre noapte.

Primul e aberant, căci trebuie scos cățelul afară pentru necesități ( la ce oră?) și-abia apoi mers la gară,iar al doilea ajungi la destinație seara de n-ai timp să vezi ce-i de văzut și  trebuie să te întorci.

Zic unii care circulă mai des cu trenul că sînt o grămadă de trenuri particulare, dar neștiind cînd sînt, cum se procedează cu biletele și…am ales să mergem la  Țaga.Nu-i departe, plus am putut lua și cățelul cu noi.

Despre ce e vorba.Despre brînza de Năsal.Mai nou fabrica este  deținută de un conglomerat de firme, dar încă mai produc.Se pare că localitatea Năsal e unită cu localitatea Țaga.

De fapt, această brînză specială se maturează în niște tuneluri săpate în gresie, unde sînt niște condiții speciale, nemaiîntîlnite nicăieri în lume.

Ne-au dat mămăligă cu brînză și slanină, balmoș și niște țepe ( frigărui) cu bucătaie mari de brînză și am vizitat unul din tunelurile de maturare, insoțiți de un ghid.Normal, cu cipici pe încălțăminte, cu halat și cu acoperitoare pentru păr.

Am și cîteva poze, mai mult sau mai puțin reușite, căci pe întuneric și fără ochelari pe nas n-am prea văzut ce să selectez la aparatul foto pentru poze în astfel de condiții.

Am remarcat că bucățile dreptunghiulare, parcă ar fi săpun cheia, pentru cine își mai amintește cum arăta.

https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/

https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/

Mai e ceva pe-acolo.Pescarii știu de ce.Începînd de la Sîntioana pînă dincolo de Geaca e o salbă de lacuri și crescătorii  de pești.

Ne-am dat cu mașina, am mîncat cîte ceva și ne-am cumpărat brînză de Năsal.

Surprizele toamnei

Am evadat puțin

Am evadat din cauza Untoldului.E prea mult zgomot și prea mare aglomerație.

Un pic de munte, așa,  mai pe la bază, pe cărări bătătorite, pe la noi prin Apuseni, prin Vlădeasa.

Si printre flori și fluturi.

O mică drumeție

Astăzi mi-am dat greața și am făcut o mică excursie pe munte.M-am plimbat singur , cum cîndva am făcut-o de atîtea  ori.Doar o plimbare.

Senin, iarbă, flori, vîntul cîntînd, pădure, munte.Încetuc, la soare sau la umbră.

Mi-a plăcut.

Vacanță la mare

Vine Puiu ( prietenul meu dintotdeauna) cu propunerea să mergem la mare.

Stăm o săptămînă , ajutor de ospătar, să ne asigurăm cazarea și masa, după care încă o săptămînă să ne distrăm și-apoi venim acasă, ne echipăm și mergem în Vlădeasa.

De acord și am plecat.Adică el, că eu n-am reușit.

După o zi am primit telegramă că s-a instalat la Hotel Europa din Eforie Nord și mă așteaptă.

După două zile am reușit și eu să pornesc, dar am pierdut trenul direct.Următoarea alternativă era un accelerat pînă la Brașov, un personal pînă la Ploiești și dacă ăsta nu are întîrzieri,prind un rapid pînă la mare.

Lume multă la tren, plin de tineret , glume, cîntece.Ce mai, vacanță.Erau și cîțiva cu echipamente de munte, la fel de veseli și sincer să fiu, îi invidiam.

Din Brașov a urmat personalul.O demenție.Oprea,parcă, din metru în metru.Mă gîndeam că va trece o lună pînă ajunge la Ploiești.

La țigară, pe coridor, aflu de la niște montaniarzi că la Predeal, la Hotel Orizont e plin de OJT-iști veniți la contractări, iar la Cabana Gîrbova e o întîlnire mai intimă a Salvamontului.

Mă bag în vorbă și întreb cine.

Toma Boerescu, Aristide Stavros,Nicolae Ivan,Mihai Sîrbu,Ludovic Gyorffy,Ioan Giurculescu și încă.

Uau,  seniorii  și montaniarzii  salvamontului românesc! Cum să pierd așa ceva? Deci, la prima oprire, undeva înainte de Bușteni, am coborît să merg la Gîrbova.

I-am scris o vedere la Puiu, că că-i las informații la Predeal la OJT și la drum.Ce dacă eram în sandale, ce dacă aveam doar o cămașă subțire și niște pantaloni largi, că-mi puteam face cort din ei.Chiar mă gîndeam că voi lua șuturi în fund de la ei, dar merita.

Nu-i mare distanța  și nici probleme de cățărări, aproape întreg parcursul fiind prin pădure, dar  sandalele mele nu erau făcute pentru astfel de tratament și ca să fie totul cum trebuie a început ploaia, iar eu nu aveam la mine nimic pentru împotrivă.

Un prim popas.Ce să fac? Nu știam dacă și cînd mai am tren spre mare.Nu aveam nici un echipament specific muntelui, eram ud loarcă, ranița îmi tăia umerii, devenind din ce în ce mai grea din cauza apei, iar ploaia nu părea că are intenția să înceteze.Deci? Merg mai departe.

După ce mi s-au agățat pantalonii de niște rugi de mure și am căzut grămadă printre ei.Cu greu m-am desprins  după ce mi s-a rupt cămașa și m-am zgîriat pe întreaga suprafată a corpului-noroc că n-aveam prea multă suprafață- și mă ustura de mă trecea pișu, am făcut fîșii un maieu, cu care mi-am legat pantalonii pe lîngă picior, mi-am pus o legătură și pe frunte să-mi țină părul, fleoașcă, să nu-mi intre în ochi și la drum.Cu grijă, că îmi alunecat tălpile în toate direcțiile prin sandalele ude, că toată apa din cer și de pe copaci îmi venea în ochi, împreună cu multe crengi.

Cînd am ieșit din pădure am întîlnit un pădurar care mi-a făcut un foc, să-mi usc hainele și mi-a dat o foaie de nailon să mă protejez pînă la cabană și pe unde mai merg.Că, zicea el ( și-i dau dreptate), nu ești normal să pleci pe munte echipat de mare.Dar tot el a zis – asta m-a consolat nițel- că dacă tinerii ar fi normali omenirea ar  sta pe loc.Nu-i venea să creadă că am pornit la traversare în sandale.

Mi-a confirmat că la cabană sînt marii muntenari și și-a văzut de drum, mai rîzînd, mai vorbind singur.

Am stat, în adăpostul improvizat de pădurar, pînă dimineața și proapăt, vesel, uscat am pornit din nou prin ploaie.

La cabană n-am găsit pe nimeni.Dacă veneai asearăă…Au mers la Predeal, iar astăzi de dimineață spre Bîlea, în Făgăraș.

Imi venea să plîng de ciudă că m-am lăsat amăgit de un pic de bine la căldură.

Am coborît în Predeal, i-am scris o vedere la Puiu.Mă găsești acasă, să mergem pe Vlădeasa și am mers acasă să-mi tratez zgîrieturile și rănile de pe umeri de la ranița udă.

Morala: Cînd ceva nu-ți iese nici din prima și nici din a doua, las-o baltă, că nu-ți va merge nimic bine!

Si doi:Oriunde vrei să mergi, asigură-te că ai, măcar, strictul necesar pentru orice împrejurare!

Poza 222