Predeal

Citindu-l pe Adrian, https://buceginatura2000.com/2019/08/21/busteni-cea-mai-potrivita-destinatie-montana-din-judetul-prahova/, normal că m-au năpădit amintirile.Dar nu de pe la Buşteni ci de pe la Predeal, locul de unde am început şi sfîrşit aproape toate raidurile mele prin Bucegi.

Veneam dintr-o lungă şi grea drumeţie, rupt de oboseală pe o căldură demnă de Bărăgan.Am intrat pe o străduţă nepavată şi  cu atît de mult praf că mă vedeam prin filmele americane din acea perioadă, unde într-o linişte desăvîrşită, nimic nu mişca în afară de praful ridicat de cîte o adiere de vînt şi unde un cîine cu limba atîrnîndu-i de un cot se ridica cu greu să se mute la umbra care şi-a schimbat poziţia.

Cam aşa şi eu.Mă tîram prin praf, prin mijlocul străzii.Nici nu mai căutam umbrele pomilor.Ici colo mă mai lătra, în scîrbă, cîte un cîine şi nu părea că se va termina vreodată strada sau că voi ajunge la Hotel Orizont.Căci acolo cunoşteam cîţiva receptioneri  şi nu odată am primit o cameră sau m-au lăsat să fac o baie caldă după care mi-au aşternut o saltea prin vreo debara să dorm, să dorm, să mă scufund.

Mai dădeam cîte un şut  prin praf de se ridica o perdea alba pe toată strada,iar eu puteam să par o fantomă albă, doar ca să am impresia că mă mişc, că nu mă preling definitiv , cînd de  la o poartă , la nr.38, o pereche mai în vîrstă m-au chemat la ei.Să mă spăl cu apă rece din fîntînă, să mănînc o zamă caldă şi să mă culc într-un pat, ca oamenii, că m-a duce raniţa pe mine, nu eu pe ea.

Deşi apa din fîntînă era foarte  rece, după ce m-am spălat şi schimbat am adormit la masă, cu lingura în farfurie.

Am mai fost pe la ei şi cu alte ocazii după aceea şi i-am găsit întotdeauna bucuroşi să mă vadă sau să mă găzduiască .

Să nu uităm că pe vremurile acelea ( anii 70 ), cei care aveau părul mare erau consideraţi bagabonţi care trebuie predaţi miliţiei.

Oameni buni şi frumoşi.Nu aveau copii şi s-au dus, pe rînd, la un an diferenţă în 1979 şi 1980.

 

Interesant.Ceva nu se leagă.Cînd îmi amintesc ceva  e ca şi cum aş fi atunci, acolo şi văd aceleaşi culori, umbre, lumini, simt mirosuri aud sunetele şi retrăiesc senzaţiile, dar cînd mă apuc de scris o iau pe scurtătură.

 

 

 

Rîpa

După ce porneşti la drum, durează destul de mult pînă ieşi din gîndurile obişnuite, din amintirile proaspete, din imaginile şi sunetele cotidiene.

Mi s-a năzărit pe vremea aceea să studiez plantele si am considerat ca cea mai buna zonă de studiu ar fi malul drept al Someşului de la Cluj pină la Dej.Nu mai ştiu ce anume m-a făcut sa aleg acest traseu, dar m-am pornit intr-o vara la drum.

Mergeam.

Dealurile de pe lînga malul Someşului sint destul de puţin inalte, au păduri si păşuni, deci verdeaţă cîtă vrei, dar eu mergeam de parcă aş fi fost in deşert.Mergeam pur şi simplu, fără gînduri, fără idei. Fara macar intenţia de a colecta o plantă, de a studia cu ajutorul lupei proaspăt cumparata vreo frunză sau un fir de iarba.

Mai treceam prin cite un sat , parcă, pustiit de oameni.Nimic nu mişca in arsita verii.Doar cîte o găină se lăuda că a făcut un ou sau cite un cîîine leşinat de cald şi de lene mai scotea cîte un hămăit la trecerea mea.Oamenii se odihneau, retraşi la umbra, pe cîmp, la locul de muncă.

Pe cite un drum era atita praf, că se afunda piciorul pînă la glezna şi mă gîndeam cît amar de noroi se adună acolo cînd plouă.

Si ca un răspuns la gîndurile mele s-a acoperit cerul de nori şi a inceput ploaia.

Nu se intrevedea nici un sat în apropiere, iar la distanţă destul de mare se vedea o pădure, deci n-aveam decît să merg prin ploaie ,prin noroiul de pe drum sau pe iarba alunecoasa de pe linga drum.

Ploua de parca s-a rupt cerul, cu picuri mari şi grei.Noroc ca nu sufla vintul, dar eram deja ud pînă la suflet.E drept, era nevoie de ploaia asta pentru pămînt, pentru plante, dar nu-mi era nicicum mie, care nu eram pregătit pentru aşa ceva.

Curgea fără intrerupere şi nu-mi mai auzeam nici gîndurile din cauza zgomotului permanent şi monoton.Părul imi era lipit de cap şi de faţă sub formă de laţe, ţigarile imi erau ude în pachet,simţeam cum îmi intră pe după guler, curge pe tot corpul şi se revarsă din pantofii in care picioarele îmi pleoscăiau.

Priveam doar in jos, că nu vedeam mai nimic din cauza apei care îmi intra in ochi.

La un moment dat mi-am ridicat privirea şi am văzut in faţa un obstacol.Era o rîpa destul de înaltă fără vegetaţie pe ea , greu de escaladat in condiţii de ploaie şi destul de lata- imi acoperea orizontul- pentru a merita să încerc s-o ocolesc.Părea ca dealul s-a rupt in două şi jumătate s-a scufundat.

Partea rămasă in picioare avea pădure, iar partea scufundată era acoperită cu o iarbă atit de frumoasă că mă şi miram că n-am vazut animale la păscut.

M-am dus pînă la baza rîpei în ideea ca pot să sap un adăpost cît de cît şi după ce se opreşte ploaia să fac foc şi să-mi usc hainele, dar am rămas uluit să constat ca rîpa in sine şi cam un metru in apropierea bazei era uscat.Parcă ploaia ocolea zona.M-am aşezat, din citeva uscături de măceş am făcut foc si mi-am instalat hainele la uscat şi normal, m-am apucat să cercetez locul.

Greu de priceput care-i treaba, dar cum se insera m-am pregatit de culcare şi urma să mai studiez eu dimineaţă.

S-a oprit ploaia, soarele apunea trimiţîndu-mi raze   frumos colorate cînd a apărut un bade.

Bună seara! I-am zis.

Sara bună! Mi-a răspuns.

Da de ce stai aici sub Rîpa necuratului, m-a intrebat omul.Nu vezi că aici nici nu ploua, nici nu-i ud după atîta amar de ploaie?

Da de ce crezi dumneata ca necuratul ar vrea să-mi fie mie bine pe vreme de ploaie? Nu mai bine e loc binecuvîntat? Să poţi sta pe vreme grea, să-ţi uşti hainele, să te odihneşti?

Zîci tu ceva, măi copile, că niciodată nu s-o petrecut nimic rău in locu ăsta.Da aşe zîc oamenii, că-i Rîpa necuratului şi tătă lumea să fereşte să treacă p-aici.Nici cu animalele nu vin şi uite ce iarbă faină îi.

Am dormit fără nici o problemă si dimineată am pornit spre Cluj în ideea că poate aflu despre ce e vorba şi mă întorc cu ajutoare pentru a cerceta în teren.

Locul este între Iclozel şi Silivaş.

Luat cu alte treburi n-am mai cercetat- de altfel nici nu ştiam de unde să o apuc, pe cine să întreb- şi nici n-am mai ajuns în zona.

Acum ploua mărunt la Cluj şi plouă şi la mine in suflet.

Excursieeee!

Si a venit si mult asteptata duminica pentru excursia la  Cascada Valul Miresei,linga Rachitele.

Eram deja programati de duminica trecuta impreuna cu niste prieteni.Sa mergem cu doua masini,sa fim mai multi,sa ne putem bucura impreuna de frumusetea Apusenilor.

Dar,se pare ca sint mult prea rau si de aceea o iau peste bot.

Vineri,la lucru,aerul rece conditionat mi-a venit la spate,asa ca vineri seara eram teapan.

Constatind ca pot sa stau in masina si sa conduc,am zis ca nu-i bai daca am pozitia echer cind sint pe picioare.Am avantajul ca vad primul ce se intimpla si,in plus vad in amanunt tot ce e pe jos.

Duminica dimineata am plecat un pic mai tirziu.Am mai luat pe cineva in masina pentru ca prietenii si-au luat si tatal in masina lor.

Ne-am intilnit la Huedin.

In masina cealalta este un prieten pe care catelusa noastra il iubeste foarte mult.

Ei,din momentul in care am plecat din Huedin si ei au mai ramas acolo,a inceput dementia.Se agita,latra,mergea in spate si iar in fata si iar in spate.Incercam sa o linistim,dar nu se putea.Normal ca si noi am devenit nervosi,agitati,mai ridicam tonul,,,

Fratilor,hartile de pe internet sint mincinoase.Ele zic ca de la Calatele o iei la dreapta spre Margau si Rachitele.Bu e adevarat,nu trebuie sa ajungi in Calatele.Dupa Calata la un kilometru este o intersectie in Y si o iei in dreapta spre Margau.Este si un indicator destul de mare.

De acolo incepe „Drumul lui Boc” facut anul trecut.Bag sama ca n-a avut destui bani,pentru ca a fost pus un strat de asfalt de numai trei centimetri.Drumul e tare denivelat,ici colo apar gropi adinci de trebuie sa te opresti pe loc ca sa poti trece cu a-ntiia.

Se vad muntii

Atit de frumos totul.

Urcusul spre Rachitele este destul de lin,asa ca nu se solicita masina.

Daca faci abstractie ca trebuie sa fii atent sa nu-ti sara catelul din masina,sa n-auzi acel mereu : „Stai cuminte!” si alte asemeni,sa faci abstractie de agitatia din masina pe care o vezi pe linga atentia de la drum,am ajuns cu bine in Rachitele unde am oprit sa-i asteptam si pe ceilalti.

La Rachitele

Desi afara era deja foarte cald,la umbra era inca uda iarba.

Normal ca am mers la piriu sa bea catelul apa si,normal ca m-am uitat dupa pietre.

Jasp

In mijlocul piriului un jasp galben se lafaia la soare,mingiiat de undele curate.

Am asteptat aproape o ora,ca prietenii n-au vazut indicatorul si s-au dus pina la Calatele si de-acolo pina aproape la Belis…

De la Rachitele pina la cascada se merge pe un drum neasfaltat,destul de bun.Un drum ingust pe care trebuie sa opresti cit mai pe dreapta pentru a putea trece o alta masina in sens invers. 5 km pina la cascada.

Cam la un km am lasat masina intr-un loc mai larg si ne-am dus cu totii cu cealalta.O duba WV,mai inalta pentru pietrisul drumului.

Zeci de masini,nenumarati turisti,praf,agitatie…

La baza cascadei

Locul amenajat.Cu refugiu pentru caz de ploaie,pentru masa.Tomberoane pentru gunoi.

Am observat si pe traseu o gramada de mese plasate pe marginea drumului si cosuri de gunoi.Bravo lor.

Dupa un cot de padure,

Cascada Valul Miresei

frumoasa cascada.

Doua caderi succesive de cite 50 de metri.

Din cauza umbrei nu se prea vede aburul  din preajma ei.

Nici nu-mi vine sa fac poze.Zeci de oameni prin apa de la baza sau pe un podet din lemn, fac poze.Nu poti sa-ti gasesti unghiul pentru ca tocmai ti-a intrat cineva in fata.

Citiva fotografi profesionisti,sositi probabil mai demult si plasati in pozitii cheie,cu scaunel si trepied…

Catelul tot agitat,bateriile de la un aparat foto desi proaspat incarcate,s-au terminat,spatele ma doare rau,lume multa,agitatie.

Eu n-am vazut panoul.Am gasit poza in aparat,facuta de nevasta-mea.

Ia uitati oameni buni:

Mesaj

Ar trebui pus pe toti muntii!

Am pornit pe jos spre masina,in ideea ca vom intra undeva in padure,departe de lume sa stam,sa ne umplem de frumos,de liniste,de aer,de…

Hai sa mergem!

Ceilalti ,datorita tatalui,s-au oprit la marginea drumului la o masa.

Soare,tot praful a nenumarata masini vine pe noi,toata lume ni se uita in farfurie,catelul latra fara intrerupere si n-o pot lasa libera,sa nu mearga la drum.

Dupa ce „tatal” si-a facut somnul la umbra,ceilalti au plecat.

Noi am mai stat un pic,sa ne adunam lucrurile cind am constatat ca a ramas la ei geanta sotiei .Am incercat s-o sun pe telefonul ei din geanta,dar nu este semnal.

Ne-au asteptat la intersectie si am hotarit sa mergem si pina la Belis,la lac.

Ei au pornit inainte si iar a inceput dementia in masina la noi.

Drumul spre Belis

De la Calatele drumul e o minunatie pina la Belis.Dar cu conditia sa nu fii gata nervos,cu nevasta nervoasa,cu agitatie,strigate.

La Belis,dupa inca o partida de scandal cu catelul,cu nervi si strigate n-am mai putut.

Gata,mergem acasa!

Prietena care era cu noi a ramas cu ceilalti,iar noi ne-am intors si am pornit spre casa.

S-a linistit si nemernica.

Am mers pe o caldura infernala,in liniste pina acasa.

Poate sint rau,dar sotia mea a lucrat si simbata toata ziua si consider ca e normal sa se relaxeze.

Cind am programat excursia n-a fost vorba de „tati” sau alti apartinatori.Si datorita lor sa avem „program”.

Bravo lor,ca se gindesc si la parinti,dar nu sa ne faca program in putinul nostru timp liber.

Astfel impartiti in masini s-a agitat si catelusa.Ea ne stie impreuna si se agita sa ne gaseasca,sa fim din nou impreuna.

E frumos la cascada,dar daca mergi in timpul saptaminii cind nu-i dementie de lume sau daca ajungi dimineata ,la prima ora,dupa care sa te pierzi undeva in munte .

Furnicuta

Eram la lucru si am iesit afara sa fumez o tigara.

Dar avind in vedere ca geamurile cladirii si masinile din parcare retransmit caldura ,m-am refugiat sub corcodusul aflat in apropiere,la umbra.

Sufla un pic vintul is totul era invaluit in praful ridicat de pe strada in lucru (reparatii).

Ma uitam la trunchiul corcodusului unde era o adevarata autostrada de furnici.Mergeau spre virf si se intorceau,fiecare cu treaba ei,fara sa se sinchiseasca de mine,de praf,de vint.

Dupa ce am terminat tigara m-am reintors in birou,dar am observat o furnicuta pe mina mea.

Probabil a cazut de pe pom.

Am luat-o cu grija intr-un plic si m-am intors afara,la corcodus.

Am pus-o pe trunchi in apropierea „traficului” si ma uitam la ea cum se grabeste sa-si reia locul,cind a aparut un furnicoi (o furnica mai mare) care i-a rupt capul.

Pur si simplu a omorit-o fara sa intrebe ceva,fara sa-i dea vreo sansa sa-si explice lipsa,intirzierea,faptul ca a iesit din rind…

Au venit niste alte furnicute,i-au luat bucatile  si au reintrat in rind.

L-am omorit pe nemernic.L-am facut una cu scoarta .

Atunci ordinea de pe „autostrada” s-a stricat,Toate furnicile au pornit in toate directiile.

N-am mai stat sa vad ce se intimpla.

M-am intors la lucru suparat,nervos,revoltat,afectat.

 

Cumplita-i viata pe planeta asta frumoasa!

La toate nivelurile…