Pădure

Sus

Cu două zile în urmă, la dus, am mers prin ploaie, prin pădure,prin nori, pe munte.

La întoarcere, la răsărit, am ajuns aici,

Platou

Ne-am umplut de minunăție și-am mers mai departe cu sufletul zîmbind.

Pe drum

Undeva, sus în nori.

O mică drumeție

Astăzi mi-am dat greața și am făcut o mică excursie pe munte.M-am plimbat singur , cum cîndva am făcut-o de atîtea  ori.Doar o plimbare.

Senin, iarbă, flori, vîntul cîntînd, pădure, munte.Încetuc, la soare sau la umbră.

Mi-a plăcut.

Vacanță la mare

Vine Puiu ( prietenul meu dintotdeauna) cu propunerea să mergem la mare.

Stăm o săptămînă , ajutor de ospătar, să ne asigurăm cazarea și masa, după care încă o săptămînă să ne distrăm și-apoi venim acasă, ne echipăm și mergem în Vlădeasa.

De acord și am plecat.Adică el, că eu n-am reușit.

După o zi am primit telegramă că s-a instalat la Hotel Europa din Eforie Nord și mă așteaptă.

După două zile am reușit și eu să pornesc, dar am pierdut trenul direct.Următoarea alternativă era un accelerat pînă la Brașov, un personal pînă la Ploiești și dacă ăsta nu are întîrzieri,prind un rapid pînă la mare.

Lume multă la tren, plin de tineret , glume, cîntece.Ce mai, vacanță.Erau și cîțiva cu echipamente de munte, la fel de veseli și sincer să fiu, îi invidiam.

Din Brașov a urmat personalul.O demenție.Oprea,parcă, din metru în metru.Mă gîndeam că va trece o lună pînă ajunge la Ploiești.

La țigară, pe coridor, aflu de la niște montaniarzi că la Predeal, la Hotel Orizont e plin de OJT-iști veniți la contractări, iar la Cabana Gîrbova e o întîlnire mai intimă a Salvamontului.

Mă bag în vorbă și întreb cine.

Toma Boerescu, Aristide Stavros,Nicolae Ivan,Mihai Sîrbu,Ludovic Gyorffy,Ioan Giurculescu și încă.

Uau,  seniorii  și montaniarzii  salvamontului românesc! Cum să pierd așa ceva? Deci, la prima oprire, undeva înainte de Bușteni, am coborît să merg la Gîrbova.

I-am scris o vedere la Puiu, că că-i las informații la Predeal la OJT și la drum.Ce dacă eram în sandale, ce dacă aveam doar o cămașă subțire și niște pantaloni largi, că-mi puteam face cort din ei.Chiar mă gîndeam că voi lua șuturi în fund de la ei, dar merita.

Nu-i mare distanța  și nici probleme de cățărări, aproape întreg parcursul fiind prin pădure, dar  sandalele mele nu erau făcute pentru astfel de tratament și ca să fie totul cum trebuie a început ploaia, iar eu nu aveam la mine nimic pentru împotrivă.

Un prim popas.Ce să fac? Nu știam dacă și cînd mai am tren spre mare.Nu aveam nici un echipament specific muntelui, eram ud loarcă, ranița îmi tăia umerii, devenind din ce în ce mai grea din cauza apei, iar ploaia nu părea că are intenția să înceteze.Deci? Merg mai departe.

După ce mi s-au agățat pantalonii de niște rugi de mure și am căzut grămadă printre ei.Cu greu m-am desprins  după ce mi s-a rupt cămașa și m-am zgîriat pe întreaga suprafată a corpului-noroc că n-aveam prea multă suprafață- și mă ustura de mă trecea pișu, am făcut fîșii un maieu, cu care mi-am legat pantalonii pe lîngă picior, mi-am pus o legătură și pe frunte să-mi țină părul, fleoașcă, să nu-mi intre în ochi și la drum.Cu grijă, că îmi alunecat tălpile în toate direcțiile prin sandalele ude, că toată apa din cer și de pe copaci îmi venea în ochi, împreună cu multe crengi.

Cînd am ieșit din pădure am întîlnit un pădurar care mi-a făcut un foc, să-mi usc hainele și mi-a dat o foaie de nailon să mă protejez pînă la cabană și pe unde mai merg.Că, zicea el ( și-i dau dreptate), nu ești normal să pleci pe munte echipat de mare.Dar tot el a zis – asta m-a consolat nițel- că dacă tinerii ar fi normali omenirea ar  sta pe loc.Nu-i venea să creadă că am pornit la traversare în sandale.

Mi-a confirmat că la cabană sînt marii muntenari și și-a văzut de drum, mai rîzînd, mai vorbind singur.

Am stat, în adăpostul improvizat de pădurar, pînă dimineața și proapăt, vesel, uscat am pornit din nou prin ploaie.

La cabană n-am găsit pe nimeni.Dacă veneai asearăă…Au mers la Predeal, iar astăzi de dimineață spre Bîlea, în Făgăraș.

Imi venea să plîng de ciudă că m-am lăsat amăgit de un pic de bine la căldură.

Am coborît în Predeal, i-am scris o vedere la Puiu.Mă găsești acasă, să mergem pe Vlădeasa și am mers acasă să-mi tratez zgîrieturile și rănile de pe umeri de la ranița udă.

Morala: Cînd ceva nu-ți iese nici din prima și nici din a doua, las-o baltă, că nu-ți va merge nimic bine!

Si doi:Oriunde vrei să mergi, asigură-te că ai, măcar, strictul necesar pentru orice împrejurare!

Greşelile părinţilor

Aveam 22 de ani , un mare chef de umblat, dar cam puţin timp, aşa că am hotărît că voi merge pe munţii din apropiere.

De la Băişoara pînă spre statiunea Muntele Băişorii se cam mergea pe jos, că nu erau curse regulate.Aşa că, pe la 6 dimineaţa împreună cu un bărbat şi cu fiul lui de vreo 14-15 ani, am pornit la drum cu speranţa că trece vreo maşină şi ne ia şi pe noi.

Din poveste în poveste am înţeles că omul a venit cu copilul să-l înveţe tainele muntelui aşa că i-am lăsat în ale lor şi am schimbat un pic ruta, să nu-i încurc.

La un moment dat, pe la amiază, i-am revăzut la un popas.

Copilul zicea că nu se răzgîndeşte, că a învăţat tot ce i-a spus  tatăl.Aşa că omul şi-a luat raniţa şi a plecat, lăsîndu-l pe copil singur pe munte.

Nu-mi venea să cred că pleacă , dar  n-a vrut să stea de vorbă cu mine.Hotărîrea era luată şi să-i las copilul în pace.

Copilul, ca orice copil, cînd s-a văzut singur  a început să chiuie, să se tăvălească prin iarbă, să alerge, să se joace fericit că e singur.

Am stat prin preajmă, dar fără să mă vadă.

Apoi, obosit s-a oprit să-şi facă un foc.Dar nemernicele de lemne nu vroiau să se aprindă.Era din ce în ce mai tîrziu şi văzînd cum cresc umbrele, iar soarele se pregăteşte de apus s-a speriat şi a început să-l strige pe tatăl lui.Nu-i răspundea nimeni, focul nu se aprindea, se termina ziua, iar el era singur pe munte.A mai strigat o vreme, apoi a început să plîngă pornind la drum cu o hartă în mînă .Intorcea harta în toate poziţiile, se uita la o busolă şi mergea cănd într-o direcţie, cînd în alta.

Era clar, habar nu are să citească o hartă, habar nu are unde este şi unde vrea să ajungă, este obosit şi tare speriat.

Am mers la el, l-am liniştit, i-am arătat cum să facă focul şi l-am lăsat să-l facă el, am făcut un adăpost pentru noapte şi după ce a mîncat a adormit în sacul lui.

Dimineaţa i-am arătat cum să citească harta, cum să localizeze punctele cardinale şi l-am lăsat să aleagă singur traseul de întoarcere.Eu doar l-am însoţit.

Tot ce ştia de la tatăl lui despre orientare si drumeţie în natură era din poveştile lor de acasă, cu harta în faţă, dar nici o oră pe teren, prin pădure sau pe munte.

I-am mai arătat cîte ceva şi mergeam veseli, jucîndu-ne.

Cu mici corecţii am ajuns pe la prînz.

La staţiune, militari şi localnici se pregăteau să pornească în căutarea copilului.Tatăl a fost amendat 300 sau 400 de lei ( o amendă foarte mare pe vremea aceea).Oricum, era foarte speriat.

Cînd am ajuns noi acolo i se făcea morală, din nou.Cum poţi să laşi un copil singur pe munte? Oricîtă experienţă ar avea, este un copil iar adulţii trebuie să ia hotărîri în aşa fel, încît să nu fie în pericol.

Omul  a vrut să meargă acasă, dar un locotenent de la Vînători a zis că ar trebui să meargă împreună pe munte, să-şi înveţe copilul tainele naturii.

I-am lăsat şi mi-am continuat plimbarea pe munte.

Mi-am amintit întîmplarea după tragedia din Retezat.

 

 

 

Cățel? Nu.Buturugă.