La poale de Retezat

La poale de Retezat așteaptă un înger.

https://fosile.wordpress.com/

https://fosile.wordpress.comhttps://fosile.wordpress.comhttps://fosile.wordpress.com

Prieteni

Un bun și vechi prieten, care mi-a fost alături și pînă acum, m-a luat de acasă cu cățel cu tot și m-a dus într-un loc  unde știa că am fost împreună cu soția mea.

Stie să tacă și am tăcut împreună ascultînd glasul vîntului și al pădurii.

Incercam să deslușesc un glas, o șoaptă, din alte lumi, din alte dimensiuni.

De data asta n-a fost să fie.

Poate ar fi trebuit să fiu singur.

Mai caut, mai aștept.

https://fosile.wordpress.com

Amîndouă mă privesc de dincolo.

https://fosile.wordpress.comhttps://fosile.wordpress.comhttps://fosile.wordpress.comhttps://fosile.wordpress.com

https://fosile.wordpress.com

Un cățărător?

Apus la munte

Am plecat tîrziu din Cluj.

In Turda, din cauza podului  în reparație de peste Arieș, de 6 ani și care tot nu e gata, se înaintează centimetru cu centimetru cale de trei km.Odată scăpați se merge comod.

Am ajuns pe înserat la munte și ne-am bucurat, din nou, de spectacolul apusului.

https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/Imbătați de frumusețe ne-am continuat drumul prin noaptea pădurii muntelui.Cu mare grijă căci la atîtea serpentine nu mai știi dacă vii sau mergi.

De fapt nici nu are importanță.Doar să ții direcția, să ai grijă de eventualele animăluțe care-și au drum pe acolo și cu ochii în patru- la șosea și la stelele care se ițesc din cînd în cînd printre coroanele copacilor-să asculți liniștea, să simți răcoarea, să inspiri aerul curat cu gust de miere, de iarbă, de pămînt, de frunze și de micile pîrîiașe care mai curg cînd și cînd alături de șosea.

Ratota

Eram elev la liceu şi unul din profesori ştiind că fac muntele m–a rugat să-l iau într-o excursie şi pe unul din băieţii lui.Că stă numai în casă şi pe la biblioteci, dar habar nu are cum e afară.

Aşa că, cu prima ocazie am pornit împreună.

Cu trenul Cluj-Oradea, apoi la o haltă ne-am dat jos şi la drum.

Prima constatare a omului a fost că e cam mult praf pe drum, că…, că…

I-am spus să tacă şi să asculte.

Pînă cînd ne aşezăm undeva, la un popas, nu mai vorbim.

Să privească  şi să vadă.

Se citea pe faţa lui uimirea la vederea  fluturilor, florilor, se uita după fiecare pasăre pe care o auzea,căuta greierii.Era încîntat, uimit şi clar, fericit.Imi arăta cîte ceva, fără un cuvînt.Ii mai arătam şi eu şi puneam, fără grabă, tenişii unul înaintea celuilalt.

Ajunşi pe înserat la una din casele răsfirate pe un întreg versant de munte, am cerut voie să dormim în şură, pe fîn şi după ce am lăsat moşinile ( chibriturile) ne-am dus la culcare, pe nemîncate, doar cu cîte o ulcea de lapte de dibol ( bivoliţă).

Oooo, ce miros,cîte sunete, cîte stele pe cerul senin…

S-a trezit de cîteva ori, la cîntatul cocoşilor, dar n-a comentat.

Dimineaţa, am fost chemaţi la masă.

Vreţi să vă fac o ratotă? Ne-a întrebat gazda.

Eu am zis da,amicul s-a fîstîcit şi a preferat pîine cu untură şi un pic de lapte.

Să fi văzut transformările chipului amicului cînd gazda a pus o tigaie pe plită, a tăiat cîteva bucăţi de slănină şi le-a lăsat să se pîrgălească ( prăjească), peste a spart  cinci ouă şi după ce a amestacat bine şi s-au prins ouăle a aruncat şi cîteva bucăţi de caş.

Îi curgeau balele şi-i lăcrămau ochii de poftă, dar n-a îndrăznit nici să ceară şi a refuzat cînd l-am îndemnat să mănînce şi el.

Ratotă-papară, omletă.

Restul a fost la fel de nou şi de frumos pentru el şi am mai fost împreună de mai multe ori în drumeţii.

Primul lucru pe care l-a povestit cînd a ajuns acasă a fost povestea ratotei.

 

De pe la noi

Blîndețea Apusenilor.

Un pic.

https://fosile.wordpress.com/

https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/

Un pic afară

Ne-am programat pentru astăzi să ieșim un pic, că nu se știe cînd vom mai putea.

N-am plecat chiar de dimineață, că erau 3 grade, dar pe la 9 ne-am pornit pregătiți pentru…nu tocmai cald.

Stim un loc pe la 25 km de Cluj de unde am cules și în alți ani măceșe.

https://fosile.wordpress.com/Culmea, afară a fost mai cald decît în Cluj.

Ne-am plimbat, am cules măceșe să avem toată iarna pentru ceai și ne-am bucurat de împrejur.

https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/

https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/

https://fosile.wordpress.com/

https://fosile.wordpress.com/

Un pic la umbră

https://fosile.wordpress.com/

Un pic de apă nu strică.

Ne-am cam înțepat și zgîriat, că nu ne-am luat mănuși, dar a fost bine și pentru noi și pentru cățel.

Predeal

Citindu-l pe Adrian, https://buceginatura2000.com/2019/08/21/busteni-cea-mai-potrivita-destinatie-montana-din-judetul-prahova/, normal că m-au năpădit amintirile.Dar nu de pe la Buşteni ci de pe la Predeal, locul de unde am început şi sfîrşit aproape toate raidurile mele prin Bucegi.

Veneam dintr-o lungă şi grea drumeţie, rupt de oboseală pe o căldură demnă de Bărăgan.Am intrat pe o străduţă nepavată şi  cu atît de mult praf că mă vedeam prin filmele americane din acea perioadă, unde într-o linişte desăvîrşită, nimic nu mişca în afară de praful ridicat de cîte o adiere de vînt şi unde un cîine cu limba atîrnîndu-i de un cot se ridica cu greu să se mute la umbra care şi-a schimbat poziţia.

Cam aşa şi eu.Mă tîram prin praf, prin mijlocul străzii.Nici nu mai căutam umbrele pomilor.Ici colo mă mai lătra, în scîrbă, cîte un cîine şi nu părea că se va termina vreodată strada sau că voi ajunge la Hotel Orizont.Căci acolo cunoşteam cîţiva receptioneri  şi nu odată am primit o cameră sau m-au lăsat să fac o baie caldă după care mi-au aşternut o saltea prin vreo debara să dorm, să dorm, să mă scufund.

Mai dădeam cîte un şut  prin praf de se ridica o perdea alba pe toată strada,iar eu puteam să par o fantomă albă, doar ca să am impresia că mă mişc, că nu mă preling definitiv , cînd de  la o poartă , la nr.38, o pereche mai în vîrstă m-au chemat la ei.Să mă spăl cu apă rece din fîntînă, să mănînc o zamă caldă şi să mă culc într-un pat, ca oamenii, că m-a duce raniţa pe mine, nu eu pe ea.

Deşi apa din fîntînă era foarte  rece, după ce m-am spălat şi schimbat am adormit la masă, cu lingura în farfurie.

Am mai fost pe la ei şi cu alte ocazii după aceea şi i-am găsit întotdeauna bucuroşi să mă vadă sau să mă găzduiască .

Să nu uităm că pe vremurile acelea ( anii 70 ), cei care aveau părul mare erau consideraţi bagabonţi care trebuie predaţi miliţiei.

Oameni buni şi frumoşi.Nu aveau copii şi s-au dus, pe rînd, la un an diferenţă în 1979 şi 1980.

 

Interesant.Ceva nu se leagă.Cînd îmi amintesc ceva  e ca şi cum aş fi atunci, acolo şi văd aceleaşi culori, umbre, lumini, simt mirosuri aud sunetele şi retrăiesc senzaţiile, dar cînd mă apuc de scris o iau pe scurtătură.

 

 

 

Metaforă

Am evadat puțin

Am evadat din cauza Untoldului.E prea mult zgomot și prea mare aglomerație.

Un pic de munte, așa,  mai pe la bază, pe cărări bătătorite, pe la noi prin Apuseni, prin Vlădeasa.

Si printre flori și fluturi.