Un fel de răspuns

Un fel de răspuns pentru Casa Ev http://casaevv.ro/2017/07/16/ghost-in-the-shell/

Normal că de cîte ori mă întorceam dintr-o excursie, drumeţie pe munte, le povesteam prietenilor, cu lux de amănunte aventura, distracţia, şi sau supărările avute.

La un moment dat un amic mă întreabă care dintre noi este cel cu excursia, că mai este unul cu aceleaşi poveşti.

Adică, tot ce am povestit eu la dimineaţa la Arizona la cafea, era relatat cu aproape aceleaşi amănunte seara ( noaptea) la Melody în groapă ( era un bar de noapte la subsol).

După ce am asistat şi eu la o relatare de-a lui -a rămas fără grai cînd a văzut că sînt şi eu acolo- nu l-am dat de gol, dar cu prima ocazie l-am luat cu mine pe Vlădeasa.Să aibă propriile experienţe, propriile trăiri, aventuri.

Baiul era că n-avea nimic în comun cu drumeţiile, cu mersul în natură, cu muntele.Parcă nu erau pricioarele lui ci ale unui duşman, că tot aiurea călca.A căzut, s-a julit rău pe loc drept.Nici n-am avut curajul să-l duc pe un traseu mai greu.Am făcut doar  un tur scurt prin păduri, şi cu înclinaţii mici.

A prins gustul şi de căte ori veneam cu prietenul meu de la escaladă pornea şi el cu încă cîţiva.S-au accidentat, au avut tot felul de rele, cu alţi cătărători, în special în Cheile Turzii.

De atunci m-am obişnuit să nu relatez locul exact al drumeţiei, excursiei sau escaladei.Cine vrea să meargă, să-şi urmeze propriile trasee, propriile programări în funcţie de posibilităţile fizice şi psihice .

Pe băiatul ăla l-am trimis şi în Bucegi.

Adică: cobori în gară la Predeal, te uiţi bine pe panoul ăla cu toate traseele posibile de acolo şi cele cu care se intersectează, cu marcajele aferente şi grad de dificultate ( oare mai există acel mare panou în gara Predeal?), alegi pe unde vrei să mergi şi dacă găseşti un grup organizat, cu însoţitor, mergi cu ei sau faci cum vrei.

Cu toate că a mai fost în excursii nu şi-a pierdut năravul şi combina propriile  experienţe cu ale altora.Adică  parca într-o cabană şi asculta tot ce se povesteşte.Iar la întoarcere relata experienţele auzite ca şi cum ar fi fost ale lui.

Interesant e că, parcă şi trăirile ar fi fost ale lui.

Clar, avea memorie bună de aceea a dat şi a terminat medicina.

De răcorit

Refugiul

Era pe vremea cînd mă fleduream prin Bucegi.Aveam un cunoscut, OJT-ist din Predeal, pe care l-am cunoscut la Cluj şi căruia i-am arătat Trascăul.Crişan Alexandru,la vreo 45 de ani pe atunci, necăsătorit, era cel mai indicat pentru munca la OJT,căci iubea muntele .Mai trăgeam de timp împreună prin Predeal, pe la Pîrîul Rece sau la Sanatoriu cînd era vreme rea nu se ştie pentru cît timp.Nu odată ne-am dus la Sanatoriu să jucăm biliard.Era acolo un biliard de tip carambol, cu trei bile la care ne chinuiam să-l învingem pe doctorul Ulici, un doctor care a ajutat nenumăraţi să redevină…aproape normali.Vorbesc aici în special despre cei care au suferit la cutremur.Că nu poţi rămîne sănătos după ce ţi-ai pierdut întreaga familie sau ai stat ore sau zile sub dărîmături.Si pe mine m-a ajutat să-mi recapăt o parte din somn.După ce m-a învăţat cîteva proceduri am ajuns să dorm, cu timpul, chiar şi 4 ore la 24.Chestie de autosugestie.

M-a întrebat dl.Crişan dacă îl ajut să repare nişte refugii.Avea în plan pe cel de pe Coştila, dar urma să găsească ceva modalităţi mecanice pentru a duce materialele de construcţii necesare pînă sus.Aşa că, a zis că a tras un chef straşnic la un refugiu din Baiului şi a constatat că necesită reparaţii.

Ne-am pornit la drum, urmînd să ne aducă omul tocmit scînduri, cîlţi, bitum, cuie , cazan şi sculele necesare.

Ne-am distrat o săptămînă înlocuind scînduri, umplînd cu cîlti înmuiaţi în bitum toate crăpăturile, reparînd.A adus şi faşe, atele, spirt, rivanol, aspirine şi piramidoane,vată.Ce mai, o întreagă trusă sanitară specifică diverselor traumatisme pe care le poţi avea pe munte şi a mai adus şi 10 conserve chinezeşti de şuncă şi pîine uscată  pe care dacă o uzi bine si o bagi în cuptor devine moale şi proaspătă de parcă atunci a fost făcută, să fie că vine iarna şi…Era la refugiu şi un frigider Fram.Oare cum naiba l-or fi adus că era extraordinar de greu.Nu era curent la refugiu, dar Framul se închidea ermetic şi avea clanţă, aşa că se puteau pune în el o grămadă de chestii la care nu era bine să ajungă umezeala.

De-a lungul săptămînii ne-au mai ajutat şi alti drumari în trecere pe acolo ba la tăiat lemne şi depozitat, ba la vopsit sau lăcuit, şi la tot ce mai trebuia făcut.Fără figuri, fără discuţii, toţi puneau mîna la lucru ştiind ce înseamnă un refugiu uscat, cu ceva hrană şi medicamente şi, mai ales, cu posibilitatea de a te încălzi, a-ţi usca hainele şi  echipamentul şi a te odihni.

Oricum, cu toate că  era pe vremea comunismului era mult mai mulţi cei care aveau grijă ca turismul să fie de calitate, indiferent că erau din domeniu sau nu.

Dl Crişan a fost primul om pe care l-am văzut folosind hamacul pe munte.

Pe banii şi timpul lui dl.Crişan a reparat şi întreţinut multe refugii din Bucegi.

Cred că acum se  leagănă în hamac pe piscuri  de lumină.

 

 

Sus

Cu două zile în urmă, la dus, am mers prin ploaie, prin pădure,prin nori, pe munte.

La întoarcere, la răsărit, am ajuns aici,

Platou

Ne-am umplut de minunăție și-am mers mai departe cu sufletul zîmbind.

Pe drum

Undeva, sus în nori.

Lemne

De pe la noi

Munții Gilăului