Pe deal

Împreună cu un prieten ne-am luat picioarele la spinare și… cu autobizul pînă în Feleac și de acolo pe jos spre Observatorul astronomic și mai vedem noi.

Normal, ne-am dus să facem poze și cum era foarte frig dimineața ne-am îmbrăcat gros. După ce am circulat, am urcat și coborît și s-a și încălzit afară aveam prea multe pe noi.

Oricum, ne-am plimbat prin pădure, am făcut poze și ne-am întors pe jos acasă.

Chiar mi-a zis prietenul că n-ar fi rău să mai vină cu mine, că i-a zis doctorul că ar trebui să mai slăbească și și-a luat ceas pentru numărat pașii, că trebuie să facă 5000 de pași pe zi.

A doua zi l-am chemat din nou la o mică ieșire, dar a spus că-i gata .Poate săptămîna viitoare…

https://fosile.wordpress.com/

Clujul văzut de pe Feleac

https://fosile.wordpress.com/

https://fosile.wordpress.com/

Observatorul

https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/

https://fosile.wordpress.com/

Buhă?

https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/

Pofte

Eram copil.Cred că prin clasa întîi, cam acolo. Sora mea mai mare avea de mers la o prietenă şi m-a luat şi pe mine.

Ajunşi, pe mine m-a plantat în bucătărie, la masă, să o aştept pe mama fetei să-mi pregătească nişte dulceaţă de trandafiri, că ştia că-mi place, în timp ce ele se distrau şi povesteau de-ale lor.

Pe masa din bucătărie trona o fructieră plină cu fructe atît de frumoase că nu-mi puteam lua ochii de la ele.Mai ales două pere.Erau mari, roşu cu auriu.Orice aş fi făcut, privirea mi se întorcea la ele şi înghiţeam în sec.

S-au prins fetele şi mi-a zis Adriana să-mi iau ce vreau eu de acolo.

M-am repezit ca vulturul, am  luat o pară şi am muşcat din ea ca unul care n-a mai mîncat nimic de un an.

Am crezut că-mi sar ochii din cap.Îmi încercam dinţii să văd dacă mai sînt acolo sau dacă se mişcă.Fructele din fructieră erau din gips şi frumos şi real vopsite, că ziceai că sînt vii.Încă nu apăruseră cele din plastic.

O săptămînă au rîs fetele de mine.

Am primit atunci o grămadă de fructe şi bineînţeles că şi pere care, chiar dacă nu erau la fel de mari şi de frumoase, erau dulci şi zemoase.

De cîte ori se întîlnesc fetele, cam din zece în cinşpe ani, îşi amintesc şi îmi amintesc şi mie, dacă sînt prin preajmă, de păţania mea.

 

Era prin 19…

Aveam un loc al nostru,in apropierea Gradinii Palacsai-Institutul de Cercetari Pomicole-ii ziceam „La Rachiti” pentru ca erau acolo o rachita necajita si un plop care desi rupt,se chinuia totusi sa creasca.

Puteam sa stam cu picioarele in apa,sa facem din tulpini de trestie mori de apa,si povesteam,povesteam,visam,puneam lumea la cale sau daca veneam toata gasca (vreo opt) faceam poze,jucam macao si normal,ne distram fara probleme pentru ca era departe de zona locuita ,vedeam  la distanta mare daca venea cineva si nu deranjam pe nimeni nici cu muzica noastra,nici cu glumele,ris in hohote,chiuit sau fluierat-ca aveam tot felul de concursuri .

Eram acolo cu Nonu si Tavi si ne intreceam in argumente si contraargumente pe ceva subiecte  muzicale.Cum toti ne pricepeam,discutia era aprinsa rau cind vine Nonu si zice:

-Mai baieti,voi ati vazut ce pere fantastice sint in gradina?

Ne-am dus la gard si dind crengile de salcim pitic la o parte am vazut minunatiile.Cred ca erau de cite un kg.bucata si erau coapte.

Gardul din jurul gradinii era de 2,5 m inaltime si avea plantat in apropiere salcim pitic cu care se acoperea gardul si ce era dincolo de el si care avea o gramada de tepi extrem de lungi.

Am gasit o gaura,facuta probabil de ciini si ne-am strecurat inauntru,cu ochii numai la pere.Nici n-am ajuns linga peri,ca zice Tavi:PAZNICUL!

Tavi si cu mine am reusit sa ne inghesuim prin gaura aceea,in timp ce Nonu a inceput sa se catere,in incercarea de a trece peste gard.

Era sa murim de ris la ce manevre facea Nonu in incercarea de a ajunge in virful gardului si striga,sau sarea de fiecare data cind se intepa in spinii intilniti.Degeaba i-am spus sa sara jos si sa vina prin gaura,el continua sa se catere,sa-si desprinda hainele din tepi,sa calce cumva pe gardul din plasa si sa alunece din nou pina jos.

Intr-un tirziu a reusit sa ajunga sus si a sarit linga noi,cercetindu-si hainele daca s-au rupt ,in timp ce noi ii numaram zgirieturile vizibile , rizind in continuare, cind ceva mai incolo de noi se dau crengile la o parte si auzim o voce blinda ca zice:

-Haida-ti mai coptii p-aici,ca vi-ti rupe hainele si i-a costa o gramada de bani pa parintii vostri.Luati-va cite puteti minca,da’ aveti grija sa nu rupeti crenjile,ca taare mult le-o trebuit sa creasca asa frumoase!…

L-am servit cu tigari,am intrat si ne-am luat cite doua pere-sa ducem si la ceilalti prieteni- si ne-am dus sa-l pirim pe Nonu.

Ce distractie a fost cind am povestit si ce hohote dementiale s-au stirnit cind a aparut din baie in slip,cu zgirieturi pe tot corpul…

Tot a avut un pic de noroc,ca nu i s-au rupt hainele decit intr-un singur loc,iar de ranile lui s-au ocupat fetele…