Predeal

Citindu-l pe Adrian, https://buceginatura2000.com/2019/08/21/busteni-cea-mai-potrivita-destinatie-montana-din-judetul-prahova/, normal că m-au năpădit amintirile.Dar nu de pe la Buşteni ci de pe la Predeal, locul de unde am început şi sfîrşit aproape toate raidurile mele prin Bucegi.

Veneam dintr-o lungă şi grea drumeţie, rupt de oboseală pe o căldură demnă de Bărăgan.Am intrat pe o străduţă nepavată şi  cu atît de mult praf că mă vedeam prin filmele americane din acea perioadă, unde într-o linişte desăvîrşită, nimic nu mişca în afară de praful ridicat de cîte o adiere de vînt şi unde un cîine cu limba atîrnîndu-i de un cot se ridica cu greu să se mute la umbra care şi-a schimbat poziţia.

Cam aşa şi eu.Mă tîram prin praf, prin mijlocul străzii.Nici nu mai căutam umbrele pomilor.Ici colo mă mai lătra, în scîrbă, cîte un cîine şi nu părea că se va termina vreodată strada sau că voi ajunge la Hotel Orizont.Căci acolo cunoşteam cîţiva receptioneri  şi nu odată am primit o cameră sau m-au lăsat să fac o baie caldă după care mi-au aşternut o saltea prin vreo debara să dorm, să dorm, să mă scufund.

Mai dădeam cîte un şut  prin praf de se ridica o perdea alba pe toată strada,iar eu puteam să par o fantomă albă, doar ca să am impresia că mă mişc, că nu mă preling definitiv , cînd de  la o poartă , la nr.38, o pereche mai în vîrstă m-au chemat la ei.Să mă spăl cu apă rece din fîntînă, să mănînc o zamă caldă şi să mă culc într-un pat, ca oamenii, că m-a duce raniţa pe mine, nu eu pe ea.

Deşi apa din fîntînă era foarte  rece, după ce m-am spălat şi schimbat am adormit la masă, cu lingura în farfurie.

Am mai fost pe la ei şi cu alte ocazii după aceea şi i-am găsit întotdeauna bucuroşi să mă vadă sau să mă găzduiască .

Să nu uităm că pe vremurile acelea ( anii 70 ), cei care aveau părul mare erau consideraţi bagabonţi care trebuie predaţi miliţiei.

Oameni buni şi frumoşi.Nu aveau copii şi s-au dus, pe rînd, la un an diferenţă în 1979 şi 1980.

 

Interesant.Ceva nu se leagă.Cînd îmi amintesc ceva  e ca şi cum aş fi atunci, acolo şi văd aceleaşi culori, umbre, lumini, simt mirosuri aud sunetele şi retrăiesc senzaţiile, dar cînd mă apuc de scris o iau pe scurtătură.

 

 

 

Vacanță la mare

Vine Puiu ( prietenul meu dintotdeauna) cu propunerea să mergem la mare.

Stăm o săptămînă , ajutor de ospătar, să ne asigurăm cazarea și masa, după care încă o săptămînă să ne distrăm și-apoi venim acasă, ne echipăm și mergem în Vlădeasa.

De acord și am plecat.Adică el, că eu n-am reușit.

După o zi am primit telegramă că s-a instalat la Hotel Europa din Eforie Nord și mă așteaptă.

După două zile am reușit și eu să pornesc, dar am pierdut trenul direct.Următoarea alternativă era un accelerat pînă la Brașov, un personal pînă la Ploiești și dacă ăsta nu are întîrzieri,prind un rapid pînă la mare.

Lume multă la tren, plin de tineret , glume, cîntece.Ce mai, vacanță.Erau și cîțiva cu echipamente de munte, la fel de veseli și sincer să fiu, îi invidiam.

Din Brașov a urmat personalul.O demenție.Oprea,parcă, din metru în metru.Mă gîndeam că va trece o lună pînă ajunge la Ploiești.

La țigară, pe coridor, aflu de la niște montaniarzi că la Predeal, la Hotel Orizont e plin de OJT-iști veniți la contractări, iar la Cabana Gîrbova e o întîlnire mai intimă a Salvamontului.

Mă bag în vorbă și întreb cine.

Toma Boerescu, Aristide Stavros,Nicolae Ivan,Mihai Sîrbu,Ludovic Gyorffy,Ioan Giurculescu și încă.

Uau,  seniorii  și montaniarzii  salvamontului românesc! Cum să pierd așa ceva? Deci, la prima oprire, undeva înainte de Bușteni, am coborît să merg la Gîrbova.

I-am scris o vedere la Puiu, că că-i las informații la Predeal la OJT și la drum.Ce dacă eram în sandale, ce dacă aveam doar o cămașă subțire și niște pantaloni largi, că-mi puteam face cort din ei.Chiar mă gîndeam că voi lua șuturi în fund de la ei, dar merita.

Nu-i mare distanța  și nici probleme de cățărări, aproape întreg parcursul fiind prin pădure, dar  sandalele mele nu erau făcute pentru astfel de tratament și ca să fie totul cum trebuie a început ploaia, iar eu nu aveam la mine nimic pentru împotrivă.

Un prim popas.Ce să fac? Nu știam dacă și cînd mai am tren spre mare.Nu aveam nici un echipament specific muntelui, eram ud loarcă, ranița îmi tăia umerii, devenind din ce în ce mai grea din cauza apei, iar ploaia nu părea că are intenția să înceteze.Deci? Merg mai departe.

După ce mi s-au agățat pantalonii de niște rugi de mure și am căzut grămadă printre ei.Cu greu m-am desprins  după ce mi s-a rupt cămașa și m-am zgîriat pe întreaga suprafată a corpului-noroc că n-aveam prea multă suprafață- și mă ustura de mă trecea pișu, am făcut fîșii un maieu, cu care mi-am legat pantalonii pe lîngă picior, mi-am pus o legătură și pe frunte să-mi țină părul, fleoașcă, să nu-mi intre în ochi și la drum.Cu grijă, că îmi alunecat tălpile în toate direcțiile prin sandalele ude, că toată apa din cer și de pe copaci îmi venea în ochi, împreună cu multe crengi.

Cînd am ieșit din pădure am întîlnit un pădurar care mi-a făcut un foc, să-mi usc hainele și mi-a dat o foaie de nailon să mă protejez pînă la cabană și pe unde mai merg.Că, zicea el ( și-i dau dreptate), nu ești normal să pleci pe munte echipat de mare.Dar tot el a zis – asta m-a consolat nițel- că dacă tinerii ar fi normali omenirea ar  sta pe loc.Nu-i venea să creadă că am pornit la traversare în sandale.

Mi-a confirmat că la cabană sînt marii muntenari și și-a văzut de drum, mai rîzînd, mai vorbind singur.

Am stat, în adăpostul improvizat de pădurar, pînă dimineața și proapăt, vesel, uscat am pornit din nou prin ploaie.

La cabană n-am găsit pe nimeni.Dacă veneai asearăă…Au mers la Predeal, iar astăzi de dimineață spre Bîlea, în Făgăraș.

Imi venea să plîng de ciudă că m-am lăsat amăgit de un pic de bine la căldură.

Am coborît în Predeal, i-am scris o vedere la Puiu.Mă găsești acasă, să mergem pe Vlădeasa și am mers acasă să-mi tratez zgîrieturile și rănile de pe umeri de la ranița udă.

Morala: Cînd ceva nu-ți iese nici din prima și nici din a doua, las-o baltă, că nu-ți va merge nimic bine!

Si doi:Oriunde vrei să mergi, asigură-te că ai, măcar, strictul necesar pentru orice împrejurare!

Chemare

Mi s-a intimplat de multe ori, in special inainte de casatorie, sa ma apuce un dor de a pleca de sa nu mai pot nici sa dorm.

In cazurile astea mergeam singur si nu intotdeauna ai mei erau de acord.Dar eu mergeam oricum, desi eram pedepsit la intoarcere.

Din acest motiv intr-un an de prin ’70, mi-am luat ranita in spinare si am pornit spre Predeal.

Atunci incepeau sa apara rucsacele cu sina si o gramada de buzunare si buzunarase si cu fermoare, dar erau mai scumpe decit o Dacie.

La Predeal, pe ici pe colo eram deja cunoscut si privit cu simpatie, dar dupa ce treceam izbucnea un mare hohot de ris.

Abia dupa ce m-am vazut intr-o vitrina mi-am dat seama de ce.Din spate aratam ca o ranita cu plete infipta pe doua cozi de matura incaltate in bocanci.Cum sa nu rida oamenii?

Mergeam pur si simplu fericit ca sint pe munte, fara o directie anume si ajuns la un refugiu m-am cazat alaturi de patru montaniarzi veniti su scule si vopsele sa marcheze niste trasee.

Asteptau un tovaras care facea traseul, urmind apoi sa se intoarca impreuna  sa-l marcheze pe harta si in teren.

Povesti, glume, informatii din teren si dimineata am pornit, tot fara vreo tinta anume.

Dimineata ploua.Ploaie marunta,continua, care putea sa tina si o saptamina.Vazind ca nu renunt, cei din refugiu  mi-au dat un termos cu ceai fierbinte si o foaie de cort, ca nu strica.

Mergeam deja de citeva ore ascultind padurea, respiratia muntelui, cind am auzit un om vorbind.Atent l-am cautat o vreme fluierind si l-am gasit umblind brambura, vorbind aiurea,ud leoarca, transpirat tot si tremurind.Nu intelegea ce-i spun si era clar ca are temperatura mare.

I-am dat un algocalmin cu ceaiul din termos,  apoi mai tiris, mai in spate ( macar ca era greu tare) , l-am dus o vreme.Apoi, vazind ca nu ma ajuta de loc am facut o targa din doua  trunchiuri subtiri pe care am legat foaia de cort, l-am invelit bine si am pornit spre refugiu.Greu, dar spre seara am ajuns, iar acolo cu cu un piramidon si ambalat bine in haine si paturi ,pina a doua zi  si-a revenit suficient .

N-a fost nimic iesit din comun pe munte.A alunecat cind traversa un piriu, a cazut in apa si s-a udat tot, dar nu si-a schimbat hainele, iar ploaia si oboseala au rezolvat restul.

Printre alte povesti i-a zis unui tovaras: iti amintesti ce am visat saptamina trecuta? Ca m-am ratacit in Baiului si m-a salvat un copil.Am ris atunci, dar nu-i de ris.

A fost si mai afectat cind a aflat ca eu sint din Cluj si ca am venit „chemat”, tras spre acesti munti si nu altii, in acea directie si nu alta.

Nu spun cine este, caci n-am acordul lui.Nu ne-am mai vazut de mai mult de 35 de ani si e clar ca daca mai poate merge, inca face trasee. In Bucegi  in special si pe munti, in general.

Daca va fi sa ne mai intilnim, ne vom mai intilni.