Dincolo de gard

https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/

Un motan și-o cățelusă

Eram în vizită la niște prieteni, la țară și-i ajutam la strîns frunzele.Cățelușa noastră a alergat, a mirosit s-a distrat cît a vrut și se odihnea uitîndu-se la noi cînd din vecini a apărut un motănel. Era tare mirat și se apropia, pas cu pas, doar cu coada înfoiată, să vadă ce-i asta,el obișnuit cu cîini mari, lupi, ciobănești, dogi.

Cățelușa noastră obișnuită cu pisicile de la blocuri cu care se ignoră reciproc, l-a ignorat și pe dînsul.

Ei, asta a fost bai mare.După ce s-a tăvălit un pic la soare, a început să-i dea tîrcoale și-apoi s-o provoace, să o atace.

Cățelușa s-a retras, interval de timp în care el s-a cățărat prin pomii din preajmă.

După ce am mers în casă, motănelul i-a dat o lăbuță peste bot apoi  a muscat-o de coadă, gelos probabil că stă în brațe.

Așa că, l-am poftit afară.Se va reîntoarce după ce plecăm noi.

https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/

https://fosile.wordpress.com/

Dă-mi mie telefonul.

Un pic afară

Ne-am programat pentru astăzi să ieșim un pic, că nu se știe cînd vom mai putea.

N-am plecat chiar de dimineață, că erau 3 grade, dar pe la 9 ne-am pornit pregătiți pentru…nu tocmai cald.

Stim un loc pe la 25 km de Cluj de unde am cules și în alți ani măceșe.

https://fosile.wordpress.com/Culmea, afară a fost mai cald decît în Cluj.

Ne-am plimbat, am cules măceșe să avem toată iarna pentru ceai și ne-am bucurat de împrejur.

https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/

https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/

https://fosile.wordpress.com/

https://fosile.wordpress.com/

Un pic la umbră

https://fosile.wordpress.com/

Un pic de apă nu strică.

Ne-am cam înțepat și zgîriat, că nu ne-am luat mănuși, dar a fost bine și pentru noi și pentru cățel.

Uliul

Seara, cînd încă n-a apus soarele, dar s-a mai lăsat căldura ieşim cu căţeluşa la plimbare.Mai întîlnim alţi căţei, mai povestim cu însoţitorii lor şi încet încet mergem pe la umbră.Incet, căci căţeluşa noastră e bătrînică ( 11 ani) şi nu mai are chef de alergat.Mai merge, mai miroase toate firele de iarbă din zonă, mai stă şi se uită împrejur.Noi nu prea avem răbdare, dar nu ţine cont.Se opreşte şi gata.

Aşa că, nu ajungem departe.Cel mult pînă la capătul străzii unde sînt nişte bănci şi-atunci ne oprim, fumăm şi noi o ţigară, bem cafeaua pe care ne-am pus-o cu noi şi comentăm trecătorii, sau reclamele ori ştirile ori…

Dumunică seara stăteam pe bancă cu căţeluşa alături uitîndu-ne la un stol de vrăbiuţe  şi cîţiva porumbei veniţi să ciugulească nişte grîu pus de cineva pentru ele.

Mai ales vrăbiuţele dădeau spectacol, căci povesteau, se certau, se dăseau în spectacol, iar pui care deja zburau făceau mare scandal să fie hrăniţi, chiar dacă ar fi putut să ciugulească singuri.

Brusc au dispărut toate zburătoarele, mai puţin una, care n-a fost în grup.

Era un frumos uliu gri, iar în gheare avea o vrăbiuţă.

Uliu păsărar.

S-a dus.Mult timp după aceea păsărelele n-au venit să mai ciugulească grîul.

N-am ştiut că este şi uliu urban.

S-a dus soarele, ciorile se întorceau valuri, valuri de la groapa de gunoi a oraşului spre zonele de înnoptare ,prin cimitir sau prin parcul central,cîţiva pescăruşi zburau printre ciori-pentru contrast, probabil-iar noi, cu stomacul în gît ne-am pornit spre casă.

-Hai căţel, hai acasă!

E drept că şi uliul trebuie să-şi hrănească puişorii, dar de ce trebuia să vedem  şi noi…

 

 

Diverse

https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/

Toamnă în cartier 2

Nu m-a lăsat să pun toate pozele în același loc.

M-a muşcat.

Ne plimbam, cu soţia şi căţeluşa, pe la 12 noaptea cînd sub o maşină văd un pui de arici.M-am aplecat să-l iau de acolo aşteptîndu-mă să se facă ghem ( nu s-a strîns ghem) şi nemernicul m-a muşcat de deget.

L-am prins de un ţep şi l-am pus pe trotuar după care l-am împins încet să nu-l rănesc, cu piciorul spre zona verde.

Pe căţeluşa noastră n-o interesează nici un fel de alt animal.Doar pe oameni îi iubeşte, deci n-a fost nici o problemă că l-ar speria pe aricel.

Am stat prin preajmă, căci puiuţul voia, din nou, să meargă spre maşină.M-am uitat  împrejur dacă mai este vreun arici, o mamă, un tată, alţi puiuţi, dar nu erau şi nu pricepeam ce căuta sub maşina aia.Noroc că a plecat de acolo,maşina.Dar l-ar fi toroştit ( zdrobit, călcat, aplatizat ) dacă ar mai fi fost acolo.

Văzînd că iar se întoarce în stradă, l-am luat cu mare grijă în palme şi ne-am  dus spre o zonă cu mai multă verdeaţă şi fără maşini.

L-a apucat sughiţatul.Imi mirosea palmele ( au miros de căţel ) şi-şi rotea ochişorii împrejur căutînd, probabil, o cale de scăpare.

L-am pus în iarbă şi ne-am văzut de drum.

(Ne) mișcare

Visez mai mult acum decît în adolescenţă

Am ajuns la concluzia asta după terminarea concediului.

Pentru concediul din acest  an n-am făcut prea multe planuri, dar speram să mergem, să vizităm, să ne plimbăm, să…

Dar ştiţi cum e cînd din cauza unor mari cheltuieli ivite pe nepusă masă te rezumi la a merge la neamuri.Dacă-ţi pune ceva pe masă mănînci, dacă nu e bun şi un covrig.

Oricum eram programaţi să mergem în Secuime.Mă şi vedeam cum,cu nevastă  şi căţel ne plimbăm pe la Băile Chirui- băile astea nu mai funcţionează ca atare.Au fost bune pe vremurile rele de demult, cînd era acolo şi o tabără pentru copii- să căutăm pietre, să ne plimbăm prin pădure ascultînd, să ne încîntăm privirea cu izvorul de apă milenară feruginoasă care ţîşneşte la un metru deasupra solului cu bulbuci, carbogaz şi colorează în maroniu spre roşu pe unde trece.

Asta e https://fosile.wordpress.com/2015/06/03/izvor/

Sau să mergem la în zona minelor Lueta, care ca şi orice mine care se respectă din România,sînt închise.Dar pot fi găsite tot felul de pietre, este un muzeu, iar zona este atît de frumoasă că-şi doreşti să rămîi definitiv acolo.În urmă cu ani, cînd am fost prima dată acolo după pietre am găsit nişte pietre în toate nuanţele de albastru.Unele mici, altele  uriaşe,de mi-am  umplut portbagajul de la Dacie.Nu-mi venea să cred că este atît de mult opal-am crezut eu- în zonă şi n-a fost menţionat de nimeni în cărţile de geologie.Cînd am ajuns în spatele uzinei de prelucrare a minereului de fier de la Vlăhiţa am văzut munţi de astfel de pietre, ba mai aveau şi nuanţe de verde şi verde în amestec cu albastru.Am ajuns la concluzia că e zgură vitrifiată şi mi-am descărcat maşina, lăsîndu-mi doar cîteva mostre.

N-a fost să fie.

Noroc că ştiu visa.

Aş fi  putut merge şi singur, dar împreună am venit,împreună vizităm sau stăm, căci frumuseţea, ineditul, neîmpărtăşite cu cineva care vede şi se bucură la fel de mult, n-are farmec.

Aşa că ne-am plimbat.Numai că în concediu stai la poveşti şi te culci tîrziu şi normal că te trezeşti pe la amiaz.Adică atunci cînd soarele cîntă pe cer, iar oraşul ca orice oraş, fierbe.

Ne-am tîrît prin Odorhei, cu nevastă şi căţel ,din umbră în umbră.Am făcut o grămadă de poze cu porţile şi clanţele unor case de pe la 1700 şi din nou, dar mai greu ne-am tîrît spre casă cu pauze de aşezat pe trepte, la umbră.

Am ajuns la concluzia că soţia mea are intoleranţă la căldură-în special la căldura emanată de soare, betoane, asfalt încins, mai nou.Sau o fi fost mai veche, dar nu ne-am dat noi seama.

Cum să merg undeva singur? Visez şi îi stau în preajmă.

Am mai fost şi pînă la Corund, că de obicei doar trecem cu maşina, dar tot în miezul zilei şi pînă la Sighişoara, normal, tot pe la amiaz cînd burgul fierbe de soare, de oameni şi cînd mi s-au terminat bateriile la aparatul foto, iar telefonul a rămas acasă.Bineînţeles că în Cetate nu este nici un magazin normal care comercializează ce le trebuie locuitorilor, doar cele pentru turişti şi care n-aveau baterii.

Am mai fost şi în Valea Jiului şi visam să mergem pînă la Cîmpul lui Neag,poate ajungem la cariera de cuarţ, iar la întoarcere să ne oprim la Cheile Băniţei, la Peştera Bolii, pe la Haţeg prin zona dinozaurilor, dar n-a fost să fie.Cînd am pornit motorul s-a aprins un bec galben la bord.Este cel care se aprinde cînd ai bai cu motorul.

Noroc cu mobilele, că l-am sunat pe mecanic care m-a liniştit.Dacă merge motorul, chiar dacă e aprins becul, pot să vin pînă acasă.Atîta că va consuma mai mult şi va trage mai slab.

Deci, adio Cîmpul lui Neag, adio Cheile Băniţei, Peştera Bolii, Haţeg.Că bîzîit, nervos şi neliniştit n-am oprit decît la o pompă de benzină, să alimentez.

După ce am ajuns acasă am avut şi explicaţia.Pe prcurs am alimentat de la un Petrom.Se pare că benzina de la ei e mai proastă decît cea de la Rompetrol de unde alimentez eu de obicei şi mi-a afumat bujiile.Motiv pentru care s-a aprins becul să mă atenţioneze.

Oricum, a fost bine că am fost împreună şi… noroc că mai ştiu visa.

 

Din cugetările unui căţel

Egoişti mai sînt şi oamenii ăştia.

Dacă eu vreau să mănînc un  c ( rahat), cît de mic, nu mă lasă, ba chiar risc să primesc cu lesa peste spate.

Dar ei, îmi strîng fiecare c ( rahat ) în  pungă….