Explicaţie

Cu referire la Oraşul de 5 stele.

Au apărut explicaţiile oficiale cu privire la situaţia de pe strada din cartierul Gruia din Cluj.

Înainte să fie cazaţi sri lankezii, în acea clădire a fost grădiniţă.

Si în cazul grădiniţei  ceilalţi locuitori de pe stradă au făcut nenumărate reclamaţii, inclusiv la poliţie.Că la ora nouă, cînd copiii sînt afară fac zgomot şi-i trezesc, că … şi alte nenumărate.

E clar, oamenii ăia sînt zăhăiţi ( deranjaţi) la cap, dar în cazul lor nu e vorba de discriminare  pe criterii etnice, de coloratură sau religioase.

Oraşul de 5 stele

Articolul ăsta intră în categoria răutăţi.

De două zile mă cert cu o prietenă pe FB, în legătură cu demenţia de la Ditrău.

Nu, nu s-a lăsat cu înjurături, căci ne cunoaştem de 40 de ani, dar n-am reuşit să ajungem la un numitor comun, cînd am citit în presa locală că şi la Cluj, nişte…n-am încă cuvînt prin care să-i caracterizez, cetăţeni de pe o stradă din cartierul Gruia au făcut petiţii peste petiţii şi reclamaţii nesemnate- nici măcar atîta sînge în deget n-au, încît să-şi asume- pentru a fi eliminaţi nişte stăini cazaţi într-o casă de pe strada lor.Străini care lucrează  în Cluj cu forme legale.Si care n-au altă vină decît că sînt din Srilanka, iar proprietarilor viloacelor  de pe acea stradă nu le convine sau le este frică să nu-şi murdărească suv-urile.

Chiar sînt curios cîţi din cei care locuiesc acolo sînt clujeni.

Deci, care este oraşul de cinci stele?

In Cluj, pînă acum se vorbeau aproximativ 21 de limbi diferite.E clar că de anul trecut, cînd au juns aici şi vietnamezi,şi indieni, chinezi şi alţii, sînt mult mai multe limbi vorbite.

Pînă acum am încăput unul de altul, acum nu mai încăpem?

Mai ales că nu sînt probleme cu ei, nici n-au venit pentru ajutor social.

Muncesc.Si o fac legal, cu contracte de muncă.

A, că nu ne convine că ei sînt plătiţi mai bine decît localnicii, asta nu este vina lor ci a noastră că nu sîntem în stare să determinăm conducerea (rile) ţării să reglementeze general plata angajaţilor.Adică să fie plăţiţi şi cei de la privat ca cei de la buget.

Nu mai zic de nenumăratele alte  probleme ale oraşului care numai de cinci stele nu e.Sau o fi pentru vizitatori, căci de localnicii plătitori de taxe şi impozite nu le pasă edililor.

Ne place,cînd mergem prin ţările lor, să fim scărpinaţi, dar să nu-i vedem,nu?

Ne place, cînd ai nostri duşi la munci prin ţări străine sînt trataţi omeneşte, dar noi sîntem cu moţ.

Ne place cînd echipele noastre cîştigă datorită negrilor care joacă în ele, dar să nu vedem negrii.

Culmea, dar şi cei care vin aici să muncească au familii de întreţinut.Copii,părinţi.

Ne-am răhăţit de tot .

Cu Olympus pe străduțe

Cu Canon-ul prin cartier

Din fericire pentru mine împrejurul m-a primit cu flori.Cu multe flori.Si deși unele ning cu petale, e tot frumos.

De data asta am ieșit cu Canon-ul.

Spre

Sala de lectură

Nins

Nins

Găşti

Citindu-l pe Dada mi-am amintit şi eu de vremurile tinereţii.

Normal că şi în Cluj erau tot felul de găşti.De familie,de stradă, de cartier, de şcoală, de intreprindere şi tot normal că destul de des ieşeau scîntei din diferite motive.

Nu pot spune că am aparţinut vreunei găşti din cauză că n-aveam dotările specifice, necesare. Muşchi.

Degeaba m-am înscris la judo la Casa de Cultură a Studenţilor Gheorghe Gheorghiu Dej ( că aşa se numea pe atunci) căci după 6 luni de făcut şcoala căderii m-am săturat să tot dea toţi cu mine de pămînt şi m-am lăsat.Am fost înscris şi la culturism, dar după trei luni alţii aveau, deja ,spate trapez, în timp ce eu parcă m-am mai ascuţit.

E drept că pentru a fi prieten cu toţi trebuia să fac o grămadă de treburi, dar îmi plăcea.Trebuia să scriu scrisori de dragoste pentru iubite, să fac teme şi lucrări  şi mai ales să cînt.Tineam la serenade, că trebuiau să se programeze băieţiii, să pot ţine pasul.Chiar m-a întrebat o dată o fată pe cine reprezint.Si cînd i-am spus că pe mine, m-a chemat în parc să cînt numai pentru ea, nu pentru tot blocul.

Mă întorceam într-o noapte de la un chef, cu chitara în spate, cînd pe strada Pietroasă, sub un bec chior vreo 8 inşi se băteau într-o veselie ocupînd toată strada.Ajuns lîngă ei am început să salut şi  să dau mîna în stînga şi dreapta.Toţi mă cunoşteau şi eram prieten cu toţi.

Pe vremea aia nu prea se puneau afişe.Iar publicitatea se făcea din gură în gură, aşa că i-am invitat pe toţi la un pseudo-concert pe care urma să-l ţinem în parcul ( adică la iarbă verde, fără instrumente electronice) din Gheorgheni în prima sîmbătă din luna următoare.

Au fost de acord, s-au împăcat ( adică nu s-au mai bătut), iar eu am avut primii 8 spectatori asiguraţi.

Ceilalţi din trupă au adus de prin tot oraşul  , că aşa eram de răspîndiţi, iar ce am crezut noi că n-o să fie nimic, a ajuns un adevărat recital de muzică şi poezie, la care au participat toţi cei prezenţi.

Toamnă în cartier 2

Nu m-a lăsat să pun toate pozele în același loc.

Toamnă în cartier