Uliul

Seara, cînd încă n-a apus soarele, dar s-a mai lăsat căldura ieşim cu căţeluşa la plimbare.Mai întîlnim alţi căţei, mai povestim cu însoţitorii lor şi încet încet mergem pe la umbră.Incet, căci căţeluşa noastră e bătrînică ( 11 ani) şi nu mai are chef de alergat.Mai merge, mai miroase toate firele de iarbă din zonă, mai stă şi se uită împrejur.Noi nu prea avem răbdare, dar nu ţine cont.Se opreşte şi gata.

Aşa că, nu ajungem departe.Cel mult pînă la capătul străzii unde sînt nişte bănci şi-atunci ne oprim, fumăm şi noi o ţigară, bem cafeaua pe care ne-am pus-o cu noi şi comentăm trecătorii, sau reclamele ori ştirile ori…

Dumunică seara stăteam pe bancă cu căţeluşa alături uitîndu-ne la un stol de vrăbiuţe  şi cîţiva porumbei veniţi să ciugulească nişte grîu pus de cineva pentru ele.

Mai ales vrăbiuţele dădeau spectacol, căci povesteau, se certau, se dăseau în spectacol, iar pui care deja zburau făceau mare scandal să fie hrăniţi, chiar dacă ar fi putut să ciugulească singuri.

Brusc au dispărut toate zburătoarele, mai puţin una, care n-a fost în grup.

Era un frumos uliu gri, iar în gheare avea o vrăbiuţă.

Uliu păsărar.

S-a dus.Mult timp după aceea păsărelele n-au venit să mai ciugulească grîul.

N-am ştiut că este şi uliu urban.

S-a dus soarele, ciorile se întorceau valuri, valuri de la groapa de gunoi a oraşului spre zonele de înnoptare ,prin cimitir sau prin parcul central,cîţiva pescăruşi zburau printre ciori-pentru contrast, probabil-iar noi, cu stomacul în gît ne-am pornit spre casă.

-Hai căţel, hai acasă!

E drept că şi uliul trebuie să-şi hrănească puişorii, dar de ce trebuia să vedem  şi noi…

 

 

E azi sau miine?

Munceam la ITA-marfa ( Intreprinderea de Transport Auto, sectia de marfa), la depozitul de piese auto.

In ziua aceea am primit un camion de marfa si a trebuit sa o descarcam pe categorii, sa o receptionam si sa o aranjam in rafturi.Fiind piese de camion,multe erau grele si foarte grele, dar noi toti eram tineri si zmei si nu ne mai incurcam cu ridicatoare sau carucioare.Le luam in brate -unele toti trei- si le duceam in depozit.

Cind am ajuns acasa eram rupt de oboseala si dupa ce am mincat m-am culcat un pic.

Cind m-am trezit era lumina puternica afara.Sapte fara un sfert.

Uau! Pe sapte trebuia sa fiu la lucru…

M-am imbracat rapid  si am iesit in fuga din casa, spre mirarea mamei.

Ca sa ajung la lucru trebuia sa iau troleul pina la Catedrala, sa merg pe jos pina in piata Mihai Viteazul, de unde luam autobusul 13 pina pe str.Cimpina .

In fuga spre statie mi s-a parut mie ca e cam multa lume pe strada, dar n-aveam timp de studii ca venea troleul.

In troleu erau multi tineri, care merg la scoala  mai tirziu si lipseau parintii cu copii mici, pe care-i duceau dimineata la crese sau gradinite inainte sa ajunga la servici.

Ceva, ceva imi spune ca nu-i in regula.

Cind am coborit la Catedrala imi era aproape clar ca e azi seara, nu miine dimineata si nu trebuie sa ajung la servici, dar cind am intilnit o prietena care m-a oprit din alergare, am intrebat-o: e azi sau miine?

Rizind in hohote, m-a asigurat ca e azi si nu voi intirzia la servici si luindu-ma de mina am mers impreuna la o cafea, dupa care , pe jos, agale,  ne-am intors acasa.

Niciodata n-am intirziat.Nici la munca nici in alta parte.

Pe miine

Pe miine

Aseara

Apus