Un bun și vechi prieten, care mi-a fost alături și pînă acum, m-a luat de acasă cu cățel cu tot și m-a dus într-un loc unde știa că am fost împreună cu soția mea.
Stie să tacă și am tăcut împreună ascultînd glasul vîntului și al pădurii.
Incercam să deslușesc un glas, o șoaptă, din alte lumi, din alte dimensiuni.
De data asta n-a fost să fie.
Poate ar fi trebuit să fiu singur.
Mai caut, mai aștept.
Amîndouă mă privesc de dincolo.
Un cățărător?
Filed under: Oameni | Tagged: Blogul lui Fosile, catel, cătărător, fptpgrafii, munte, sotie, toamna |
Fosile şi pietre 
Frumos şi- a deschis toamna portiţa la tine;
sigur vei auzi printre palele de vînt şoapte care îţi vor mîngîia auzul şi sufletul încremenit .Abia după ce îi pierdem pe cei iubiţi ne dăm seama de starea aceea de suflet generată de prezenţa lor care nu poate fi egalată cu o altă stare.
Ce bine că sînt amintirile !
Iar dacă sufletul rezonează cu toamna, să-i citim poezia culorilor în tăcere.
39 de ani, 9 luni și 9 zile.
39 de ani ne-am bucurat împreună de frumusețea toamnei, a iernii, a primăverii, a verii.
E atît de frumos și nu mai vedem împreună, nu mai răscolim frunzele prin pădure, nu ne mai legănăm printre frunzele care cad,nu ne mai colorăm ochii cu milioanele de culori.
Doar lacrimi.
Sînt ciung sufletește.
Mulțumesc, Magda!
Mereu te vei simţi incomplet şi vor năvăli amintirile să se aşeze pe umărul fiecărui gînd.
Unii, au reuşit să treacă cumva momentul,la alţii, timpul s- a oprit în loc.Eu m- am agăţat de copii într un fel şi de cîte un hobby ,dar lacrimile inimii nu s au terminat;dureroasă şi tăcerea casei că nu am terminat atunci de vorbit,mai erau atitea de spus,de pus la cale.O vreme nu am acceptat,m-am revoltat,acum cred că fiecare are o misiune pe acest pămînt,cu toate că,de mînă cu tristeţea,cu dorul care şi au găsit culcuş la adăpost de uitări, mă întorc mereu la anii noştri frumoşi .
Gînduri sincere ,empatie!