Constatări

De vreo lună, dacă nu și mai mult n-am mai văzut prin cartier vrăbiuțe,pițigoi sau mierle.Era plin de ele și-acum nu mai vin cînd împrăștii pe jos cu arpacaș.Doar porumbeii, corbii și ciorile.

Imi lipsește vînzoleala  vrăbiuțelor de prin tufe și certurile lor pe cîte un bob de arpacaș.

Or fi dat ăștia cu ceva pentru goange și au îndepărtat micile zburătoare? Căci în cealaltă parte a orașului am văzut cîteva.

De cîțiva ani avem veverițe prin cartier și prin parcul cartierului.

Au fost două, dar se înmulțesc, iar oamenii au grijă să nu le lipsească hrana.

Odată cu toamna a revenit ceața la Cluj și odată cu frigul, a revenit și chiciura.

Uliul

Seara, cînd încă n-a apus soarele, dar s-a mai lăsat căldura ieşim cu căţeluşa la plimbare.Mai întîlnim alţi căţei, mai povestim cu însoţitorii lor şi încet încet mergem pe la umbră.Incet, căci căţeluşa noastră e bătrînică ( 11 ani) şi nu mai are chef de alergat.Mai merge, mai miroase toate firele de iarbă din zonă, mai stă şi se uită împrejur.Noi nu prea avem răbdare, dar nu ţine cont.Se opreşte şi gata.

Aşa că, nu ajungem departe.Cel mult pînă la capătul străzii unde sînt nişte bănci şi-atunci ne oprim, fumăm şi noi o ţigară, bem cafeaua pe care ne-am pus-o cu noi şi comentăm trecătorii, sau reclamele ori ştirile ori…

Dumunică seara stăteam pe bancă cu căţeluşa alături uitîndu-ne la un stol de vrăbiuţe  şi cîţiva porumbei veniţi să ciugulească nişte grîu pus de cineva pentru ele.

Mai ales vrăbiuţele dădeau spectacol, căci povesteau, se certau, se dăseau în spectacol, iar pui care deja zburau făceau mare scandal să fie hrăniţi, chiar dacă ar fi putut să ciugulească singuri.

Brusc au dispărut toate zburătoarele, mai puţin una, care n-a fost în grup.

Era un frumos uliu gri, iar în gheare avea o vrăbiuţă.

Uliu păsărar.

S-a dus.Mult timp după aceea păsărelele n-au venit să mai ciugulească grîul.

N-am ştiut că este şi uliu urban.

S-a dus soarele, ciorile se întorceau valuri, valuri de la groapa de gunoi a oraşului spre zonele de înnoptare ,prin cimitir sau prin parcul central,cîţiva pescăruşi zburau printre ciori-pentru contrast, probabil-iar noi, cu stomacul în gît ne-am pornit spre casă.

-Hai căţel, hai acasă!

E drept că şi uliul trebuie să-şi hrănească puişorii, dar de ce trebuia să vedem  şi noi…

 

 

A ti tu di ne

In curtea instituţiei în care îmi pierd cîte nouă ore în fiecare zi, pierdut printre marea de betoane este un corcoduş.O frumuseţe, bogat, înalt şi plin de flori, cînd e vremea florilor şi de fructe pînă cînd pică pe jos şi pute de mori.Altfel e locul de întîlnire al fumătorilor, la umbra lui deasă unde ne povestim poveştile, ne bucurăm de spectacolul vrăbiuţelor care se joacă de-a prinsa, povestesc, se ceartă.

După o zi în care stau cu ochii în monitor, cînd ies afară mă uit coanciş ( cruciş), în plus zecile de maşini parcate jur-împrejur au o grămadă de chestii care strălucesc în lumina soarelui şi care direct în ochii mei îşi infig strălucirile.Se pare că astfel am îndeplinit condiţia de a-mi lua ochelari de soare.Nu prea am folosit pînă acum, căci îmi place lumina naturală.

Buun! Si merg cu soţia la un magazin cu astfel de produse.O fătucă număra tastele telefonului, dar cînd ne-a văzut l-a lăsat şi ne-a luat în primire.Ne-a arătat tot ce are prin magazin, culmea, nu numai cei mai scumpi ochelari şi ne-a zis că la părul meu mare s-ar potrivi, cel mai bine, ochelari …„jon lenon” , dar să am mare atenţie că la jon lenoni trebuie A ti tu di ne.

Deşi eram tentat să o întreb ce înseamnă „atitudine”, am renunţat la un cot de-al soţiei şi după ce am ieşit din magazin am tras un mare hohot de rîs.

Acum, mă dau cu jon lenonii, dar m-a atenţionat soţia că de cînd port jon lenonii sînt cam acru şi n-am atitudine aşa că, de cîte ori îmi amintesc, trag un zîmbet mare cu dinţi.