de Florin Mateiu
Cuviosul Sofronie s-a născut la Cioara, în ţinutul Hunedoarei, din familia Popovici.
Când a fost botezat în legea ortodoxă a primit numele de Stan.
Primii ani i-a petrecut în familie, unde a învăţat, în special de la mamă, deprinderile credinţei strămoşeşti, ortodoxe.
S-a călugărit undeva, la un schit în Ţara Românească şi a primit numele de Sofronie.
La anul 1756 întorcându-se în satul natal, Cioara, a întemeiat o sihăstrie în pădurile din împrejurimi, cunoscută sub numele de schitul Cioara, adunând acolo şi câţiva ucenici. De asemenea, după tradiţia românească, învăţa carte pe copiii celor din împrejurimi.
Autorităţile au pus să se distrugă schitul său de la Cioara, Ardealul trecând pe atunci prin perioada uniaţiei, adică unirii cu forţa a creştinilor ortodocşi cu papa de la Roma.
Văzând asuprirea şi nedreptatea la care erau supuşi românii ardeleni, şi arzând de râvnă pentru Hristos Domnul, Cuviosul Sofronie a început a străbate satele ardelene şi a îndemna pe români a-şi păstra credinţa strămoşească. Pentru râvna sa a fost închis şi bătut la Bobâlna de lângă Orăştie, dar a fost eliberat de vreo 600 de ţărani, conduşi de preotul Ioan din Sălişte. De aici a pleacat spre satele Apusenilor, îndemnând poporul să nu primească preoţi uniţi, şi, într-adevăr, în satele dintre Munţii Apuseni românii au fost ceva mai dârji şi nu au făcut compromis de credinţă.
Pe la anul 1760 Cuviosul Sofronie a convocat un sinod de preoţi la Zlatna, în care se cerea împărătesei Maria Tereza şi Guberniului Transilvaniei restituirea bisericilor şi sediilor parohiale luate de uniţi de la creştinii ortodocşi, precum şi eliberarea celor închişi pentru credinţa ortodoxă. Mişcarea lui Sofronie s-a întins până spre Satu Mare şi Maramureş, unde circulau proclamaţii şi scrisori de ale Cuviosului Sofronie.
În unele sate, în urma adunărilor, preoţii şi credincioşii hotărau întoarcerea la ortodoxie.
Sofronie a organizat din nou un sinod la Alba Iulia, unde s-a redactat o petiţie în 19 puncte în care se caută să se organizeze biserica ortodoxă şi să-i scape pe cei din închisori. Faptul că se face de multe ori referire la cei din închisori, arată numărul mare al celor închişi de Habsburgi, pentru că ţineau la credinţa străbună, neacceptând „uniaţia”.
Mişcarea Cuviosului Sofronie a fost fără îndoială unul din marile momente din istoria românilor ardeleni şi o deplină biruinţă a ortodoxiei, Bisericii lui Hristos celei Luptătoare.
Zeci de sate româneşti au părăsit „uniaţia” silită şi au revenit la Sfânta Ortodoxie.
Tot ce au lucrat acele autorităţi de ocupaţie pentru a dezbina pe români în câţiva zeci de ani prin ademeniri, promisiuni, amăgiri, dar şi prin forţa armelor, a zdruncinat călugărul Sofronie într-o străfulgerare. Cel mai mare câştig este acela că românilor ortodocşi li s-a permis după zeci de ani să aibă un episcop al lor.
A fost numit atunci Dionisie Novacovici, evident sârb.
Habsburgii numeau de multe ori pe sârbi în treburile bisericii ortodoxe a românilor pentru a crea neînţelegeri între supuşi, credeau ei. În împărăţia lor erau doar sârbi şi români de religie ortodoxă, ceilalţi aveau alte religii. Apoi o făceau şi pentru că sârbilor le erau oarecum mai îndatoraţi pentru că trecuseră Dunărea, cu ani în urmă, cu peste 250 000 de familii din cauza turcilor, părăsindu-şi glia străbună, Kossovo şi Metzovo, de unde s-au aşezat în Imperiul Habsburgic, cel ce se numea şi se voia creştin.
Fie că ne asupreau unii sau alţii, noi, românii, nu am găsit în poporul sârb decât acel frate drept măritor ortodox, cu care am avut legături din primele veacuri ale creştinătăţii şi chiar înrudiri între familiile domnitoare, ale noastre şi ale lor, legături de dragoste întru Hristos, pentru dreapta credinţă.
Autorităţile habsburgice au trimis pe generalul Buccow la Sibiu, care a semnat cu Sofronie o înţelegere, un fel de armistiţiu, pe data de 1 mai 1766.
După acest armistiţiu Sofronie şi-a considerat misiunea încheiată şi s-a retras la o mănăstire în Ţara Românească.
Prin faptul că acest general a fost trimis să trateze cu Sofronie, vedem puterea mişcării religioase şi spirituale pe care a dat-o Cuviosul neamului românesc din Ardeal, precum şi forţa ei.
Dând acea proclamaţie către creştinii români din Ardeal (după armistiţiu) îşi consideră misiunea încheiată şi s–a retras la Curtea de Argeş pentru a-şi petrece restul zilelor de pe pământ.
Se crede că ar fi fost o vreme egumen la Schitul Robaia.
Cuviosul Sofronie este unul din Sfinţii Mărturisitori dintr-o vreme mai apropiată nouă, unul ce şi-a pus viaţa pentru credinţă strămoşească şi a obţinut mari biruinţe pentru Biserica Ortodoxă din Ardeal.
Este pomenit în calendar pe data de 21 octombrie.
După 200 de ani, un alt suflet al Ardealului, Lucian Blaga scria: „Ardealul a fost, precum se ştie, printre cele dintâi ţări invadate de noul duh (ca variaţie religioasă Ardealul face concurenţă până azi Elveţiei).
Au pătruns aici sporadic husitismul, masiv protestantismul, calvinismul, ca un infiltrat unitarismul, iar catolicismul şi ortodoxia existau dinainte. Românii deşi alcătuiau cea mai numeroasă şi jefuită de drepturi populaţie a Ardealului, rezistă tentaţiei multiforme. Ei rămân compact afară de Reformaţiune. Românii persistă în cochilia lor sătească, strămoşească, dispreţuind chemarea ceasului lumii. Acelaşi lucru s-a petrecut în secolul XVIII-lea, când catolicismul de stat a încercat decenii în şir să atragă pe români în istorie. Catolicismul a eşuat, căci capturarea unei părţi a românilor a însemnat o simplă schimbare de firmă, unirea cu Roma nu le-a putut altera nici duhul religios, nici stilul cultural. În genere, românii s-au ferit, prin nepăsare, să participe la istorie, care nu era expresia fiinţei lor.
La jumătatea secolului XVIII-lea călugărul Sofronie, înconjurat de garda lui de 12 haiducei, după chipul şi asemănarea Apostolilor,a magnetizat şi răsculat ţărănimea ortodoxă din Ardeal, devenind un fel de voievod neîncoronat, stăpân absolut peste o parte a Ardealului: în luptă pentru apărarea ortodoxiei… ” (L. Blaga, Opere, vol IX, p. 309-310).
Sfinte Prea Cuvioase Părinte Sofronie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Filed under: Parintii romanilor | Tagged: Ardeal, Blogul lui Fosile, Cioara, Florin Mateiu, Marturisitorul Ortodoxiei, Prea Cuviosul Parinte Sofronie | Leave a comment »
Fosile şi pietre 