De-ale gurii

Auzit recent.trebuie să vi-l spun şi vouă, pînă nu uit.

Cum (ce) gîndesc femeile…în timp ce fac sex.

Femeia uşoară:

Sper că se termină repede.

Amanta:

Gata? Aşa repede?

Nevasta:

Bej.Bej o să vopsesc tavanul.

La mulți ani!

Să-ți povestesc

Eram undeva, la țară și-i țineam de urît unui bătrîn cu chef de poveste.

-No, stai să-ți povestesc cum să făcea educație pe vremea cînd eram eu prunc.

-Era la cîțiva ani după război, iar eu aveam fo 10-12 ai ( ani).Baiu era că tare multe năzbîtii făceam și nu trecea zi să n-o iau pe coajă de la mama.Tata numa se uita la noi, că dacă ar fi dat, ne-ar fi băgat în copîrșeu ( sicriu).

Tocmai am făcut una lată rău-nu-mi mai amintesc ce ( sau nu a vrut să-mi spună)- și mi-a zis fratele meu că de data asta mă judecă tata. Si m-am gîndit io că dacă dispar o vreme de acasă s-or spărie și m-or ierta cînd m-oi întoarce.Zîs și făcut. era cald, vară și puteam sta prin împrejurimi o vreme.

M-or cătat tăt satu, da după o zî mi s-o făcut foame și m-am dus acasă.

Două zîle nu mi-o zîs nime nimic. Da după aia s-o adunat tăt satu în bătătura noastră, m-or întins pă o capră de lemn,or pus alături o ladă goală și…

Tata a zîs tare, să audă tătă lumea

-Cea mai mare supărare și durere pentru un părinte este să-și piardă pruncii.Si voi n-aveți voie în nici un fel să le aduceți, de bună voie, o așa supărare.

Te-or judeca femeile, că ele suferă pentru pruncii lor de la naștere începînd, tătă viața.

A început mama și a zîs- eu am doi prunci. Si mi-a tras două, cu o botă de alun, peste cur, de mi-au dat lacrimile.A dat tare.

Apoi a venit altă muiere și mi-a mai dat cîteva, care cîți prunci avea.Apoi , avenit o lele care a zîs că are tri prunci.Doi trăiesc și unu a murit în război.Și  nu m-a lovit, ci m-a atins de două ori și o dată a dat tare cu bota în lada de lemn.Si din ce în ce mai multe femei mă atingeau și loveau lada de lemn.Si-atunci am înțeles și aș fi vrut să mă lovească toate, să-mi rupă spatele, dar să le fie tăț pruncii aici,dar ele loveau lada.Si la sfîrsit a venit lelea Floare și a zis, eu am șapte prunci.Doua fete, una a murit  coptilă de scarlatină și una cînd o născut, dar mi-a rămas pruncuțul, și cinci ficiori, care or murit în război.Nu i-am văzut în copîrșeu, nu știu unde sînt inmormîntați, să le pun o cruce și să le  sădesc cîte un prun  la căpătîi și cînd or ieși prunele să fac țuică și să le țîi ospăț de nuntă, c-așa-i datina.Si a lovit lada de șapte ori.

M-am sculat de pe capră și am mers la fiecare femeie din sat și i-am zîs-Iartă-mă mamă!

Să cînta ( plîngeau) tăt satu  ca la prohod ( înmormîntare).

Le spun eu acum celor care sînt plecați prin țara largă sau prin alte țări.

Mai mergeți pe acasă, la ăi bătrîni, să le îndulciți singurătatea că azi-mîine veți mai găsi doar pruni uscați prin cimitirul pustiu.

De-ale gurii

Reversul

Soț și soție.

Iubitule, tu ai mai dormit și cu alte femei?

Numai cu tine, draga mea.Numai cu tine.

Cu altele am stat treaz.

De-ale gurii

Două prietene stăteau de vorbă.

Una întreabă, Fată,tu te-ai uitat vreodată în ochii soţului tău în timp ce fcăceai sex?

Da, zicea cealaltă.

Si? El cum arăta?

Stătea ca prostu-n usă.

De-ale vîrstei

Nepotul îl întrabă pe bunic,

Bunicule, am observat că-i spui bunicii iubito, frumoaso, dulceaţă.E vreo şmecherie?

Este, nepoate, căci pentru mine e la fel ca în tinereţe şi o iubesc  la fel de mult.Atîta doar că în urmă cu vreo cinci ani am uitat cum o cheamă şi mi-e ruşine să o întreb…

Uliul

Seara, cînd încă n-a apus soarele, dar s-a mai lăsat căldura ieşim cu căţeluşa la plimbare.Mai întîlnim alţi căţei, mai povestim cu însoţitorii lor şi încet încet mergem pe la umbră.Incet, căci căţeluşa noastră e bătrînică ( 11 ani) şi nu mai are chef de alergat.Mai merge, mai miroase toate firele de iarbă din zonă, mai stă şi se uită împrejur.Noi nu prea avem răbdare, dar nu ţine cont.Se opreşte şi gata.

Aşa că, nu ajungem departe.Cel mult pînă la capătul străzii unde sînt nişte bănci şi-atunci ne oprim, fumăm şi noi o ţigară, bem cafeaua pe care ne-am pus-o cu noi şi comentăm trecătorii, sau reclamele ori ştirile ori…

Dumunică seara stăteam pe bancă cu căţeluşa alături uitîndu-ne la un stol de vrăbiuţe  şi cîţiva porumbei veniţi să ciugulească nişte grîu pus de cineva pentru ele.

Mai ales vrăbiuţele dădeau spectacol, căci povesteau, se certau, se dăseau în spectacol, iar pui care deja zburau făceau mare scandal să fie hrăniţi, chiar dacă ar fi putut să ciugulească singuri.

Brusc au dispărut toate zburătoarele, mai puţin una, care n-a fost în grup.

Era un frumos uliu gri, iar în gheare avea o vrăbiuţă.

Uliu păsărar.

S-a dus.Mult timp după aceea păsărelele n-au venit să mai ciugulească grîul.

N-am ştiut că este şi uliu urban.

S-a dus soarele, ciorile se întorceau valuri, valuri de la groapa de gunoi a oraşului spre zonele de înnoptare ,prin cimitir sau prin parcul central,cîţiva pescăruşi zburau printre ciori-pentru contrast, probabil-iar noi, cu stomacul în gît ne-am pornit spre casă.

-Hai căţel, hai acasă!

E drept că şi uliul trebuie să-şi hrănească puişorii, dar de ce trebuia să vedem  şi noi…

 

 

De-ale gurii

Vremea cireşelor şi normal, a hoţilor de cireşe.Adică a păsărilor furăcioase.

Îi zice unul unuia cu livadă.

-Bade, da de ce nu-ţi pui o sperietoare în livadă?

-.Muierea mi-i acasă tătă zîua.

 

De-ale gurii

În gara de nord din Bucureşti un ardelean se îndreaptă, grăbit, spre biroul de informaţii.

• Spune-mi domnucă, o plecat trenu de Cluj?
• A plecat.
• De mult?
• De trei minute.
• No, n-am întîrziat mult…

Emoția

Aveam un prieten cu care mă întîlneam cînd și cînd și povesteam de toate plimbîndu-ne pe străduțe sau la acasă la mine sau la el.Trecea timpul de parcă era strecurat printr-o sită, iar noi nu terminam ce s-a adunat de cînd nu ne-am văzut.

Pe unde ai mai fost, îl întrebam.

Prin Turcia, Spania.

Dar tu? Mă întreba el.

Prin Trascău, Metaliferi, Zarand.

Si ne luam vorba din gură pentru a ne transmite trăirile, experiențele, ciudățeniile sau plictisul.

La un moment dat l-a apucat pofta de scris și a vrut să mă antreneze și pe mine, căci , nu-i așa, scriem amîndoi și-apoi comparăm și alegem ce-i mai bun.

Mi-a pus o poză și mi-a zis să scriu un eseu.

Nu asta, dar una la fel de neutră.

Nu ești normal, l-am apostrofat! Pot să țes pe lîngă imaginea ta, dar nu-mi vine instant, pentru că e neutră.Nu-mi spune nimic, n-are nici un pic de emoție.

Si i-am exemplificat,

Așa ceva.

Sau,

așa.Vorbește de la sine.

Si i-am mai dat cîteva exemple.Si asta pentru că eu nu scriu SF sau povestiri din imaginație.Trebuie să fi trecut prin anumite situații ca să le pot descrie, rescrie, să pot transmite ceva , „unghia unui sentiment” ( vorba poetului Odysseas Elytis)

Cam asta cred că mi se întîmplă acum și de o vreme încoace, Mugur. Trec printr-o perioadă neutră, gri, fadă.

Noroc că am posibilitatea de a mă strecura cu ajutorul pozelor, deși iarna asta, cu adevărat iarnă cum n-a mai fost de mult, nici de poze nu mai am chef.

Imi lipsește emoția.