De cite ori sint acasa mi-ar place sa fiu pe munte,in padure sau pe malul unei ape curgatoare si sa stau.
Sa stau sub un copac,rezemat de el,sa-i simt scoarta in spate,sa ma uit printre crengile,frunzele lui la cer,la razele filtrate ale soarelui,la nori.Sa-i aud sunetele,vocile sau tinguirile ,vintul printre frunzele,crengile sau ploaia mingiindu-l.
Sa stau pe marginea unei ape curgatoare,cu picioarele in apa sa-i simt raceala si caldura.Sa-i aud zgomotul caderii sau linistea trecerii line printre pietre,radacini.Sa-i vad pestisorii cu dansul lor de colo colo,broastele oracaind sau sarind in concursuri,parca.Libelule sau alte mici gize sau albine venite sa se racoreasca dupa lungul drum parcurs prin arsita in cautarea lor de fiecare zi.Jocuri de lumini si umbre,clipiri nestemate a vreunei raze de soare.
Sa stau in padure fericit,uimit de miracolul ce ma inconjoara.
Dar de fiecare data cind ajung in aceste locuri merg.Merg pur si simplu de parca as fi impins din spate.Merg pe linga apa,prin apa.Mereu mai departe,sa vad dincolo de urmatoarea meandra,cealalta minicascada,ce alte umbre si lumini.Merg prin padure mingiind copacii,vorbindu-le,cu ochii pe sus sau pe jos sau jur-imprejur.
Nu mai intereseaza orizontul,ce e dincolo de el ci aici-ul.Ce e dincolo de acest aici.Ce e mai incolo,un pic mai incolo.Si fara sa vreau merg,merg,merg…
Ma mai opresc pret de o tigara sau sa astept pe cinava si fara sa vreau pornesc din nou.
Eram in Calimani,in padure si auzim un zgomot.
Chiar ne-am intrebat daca nici aici n-am scapat de constructii,ca se construieste intr-o veselie in Romania.
Si-apoi ne-am dat seama ca e sunetul vintului printre uriasii brazi.Ne vorbea padurea.
Vorbeste padurea
Fereastra
Luminis
Filed under: Amintiri, Despre cuvinte, Fotografii | Tagged: albine, apa curgatoare, Blogul lui Fosile, brazi, Calimani, cascada, cintec, Copac, fereastra, frunze, gize, luminis, padure, piriu, raze, sa mergi, sa stai, vint |
Fosile şi pietre 
Binecuvantate sunt momentele in care padurile (ne) vorbesc, Alexandru…
Asa este.
Am avut privilegiul de a le asculta impreuna cu sotia mea si catelusa noastra de curind,in Calimani.
Am vazut/citit. Ma bucur mult pt voi.
Sunt momente in care sufletul cauta locuri familiare, locuri pe care le vedem cu alti ochi, aceia interiori. Cate lucruri sunt la fel de frumoase ca acel moment in care stai si asculti glasul naturii? Si fara sa te uiti stii sursa unui zgomot, dupa atatia ani…si la cat mai multi, prin natura!
Adrian,daca n-ai fost in Calimani,dute!
Merita vazuti din orice parte vrei-dinspre Harghita,dinspre Dorne sau dinspre Bistrita-Nasaud.Daca neaparat vrei ceva catarare,poti incerca Pietrosul Calimanilor (2100m) si mai sint,dar merita sa-ti umpli sufletul de codri ,de liniste.
Reblogged this on Fosile şi pietre.
Frumoasă călătoria dvs.
Felicitări!
Mulţumesc!
Eu foarte bine m-am simtit la Borsec, un loc pe care ar merita sa-l vada toti. Daca am fi avut cazare la o pensiune, nu in casuta, poate am mai fi stat. Bineinteles incercand sa facem abstractie de ramasitele candva atat de frumoase din zona.
E frumos acolo.Pădurea e de vis.Clar trebuie să mai mergem.
Poate că au demolat sau recondiționat clădirile vechi și acum arată mai bine.
Când pădurea vorbește, oamenii tac, pentru că nimic nu este mai frumos dect să asculți glasul ei.
Și ai dreptate, mereu suntem tentați să vedem ce este dincolo, dincolo de prima creastă, dincolo de pădure, dincolo de luminiș, dincolo…
Ceva uriaș se manifestă în prezența ta și taci, mulțumind că ai avut privilegiul de a asculta.
Citind, mai ales în prima parte a articolului, mi-am amintit de dorința ciobanului din Miorița, de viziunea sa despre Natura și Univers.
E minunat sa simți ca faci parte din Natura, ca ești o parte a Universului.
Stînd în natură n-ai cum să nu simţi.
Doar dacă te duci să ţi se vadă maşina sau muşchii.