De cite ori sint acasa mi-ar place sa fiu pe munte,in padure sau pe malul unei ape curgatoare si sa stau.
Sa stau sub un copac,rezemat de el,sa-i simt scoarta in spate,sa ma uit printre crengile,frunzele lui la cer,la razele filtrate ale soarelui,la nori.Sa-i aud sunetele,vocile sau tinguirile ,vintul printre frunzele,crengile sau ploaia mingiindu-l.
Sa stau pe marginea unei ape curgatoare,cu picioarele in apa sa-i simt raceala si caldura.Sa-i aud zgomotul caderii sau linistea trecerii line printre pietre,radacini.Sa-i vad pestisorii cu dansul lor de colo colo,broastele oracaind sau sarind in concursuri,parca.Libelule sau alte mici gize sau albine venite sa se racoreasca dupa lungul drum parcurs prin arsita in cautarea lor de fiecare zi.Jocuri de lumini si umbre,clipiri nestemate a vreunei raze de soare.
Sa stau in padure fericit,uimit de miracolul ce ma inconjoara.
Dar de fiecare data cind ajung in aceste locuri merg.Merg pur si simplu de parca as fi…
Vezi articolul original 116 cuvinte mai mult
Filed under: Uncategorized |
Fosile şi pietre 
În jurul nostru se desfăşoară un spectacol miraculos, într-adevăr. Din păcate nu găsim întotdeauna timp pentru a-l urmări, irosindu-ne atenţia cu alte „priorităţi” cotidiene care, de fapt, nu înseamnă nimic.
Ei, cînd sîntem în mijlocul naturii, n-avem cum să facem abstracție de spectacol.Ne mirăm și multumim că se manifestă în prezența noastră.