De cite ori

De cite ori sint acasa mi-ar place sa fiu pe munte,in padure sau pe malul unei ape curgatoare si sa stau.

Sa stau sub un copac,rezemat de el,sa-i simt scoarta in spate,sa ma uit printre crengile,frunzele lui la cer,la razele filtrate ale soarelui,la nori.Sa-i aud sunetele,vocile sau tinguirile ,vintul printre frunzele,crengile sau ploaia mingiindu-l.

Sa stau pe marginea unei ape curgatoare,cu picioarele in apa sa-i simt raceala si caldura.Sa-i aud  zgomotul caderii sau linistea trecerii line printre pietre,radacini.Sa-i vad pestisorii cu dansul lor de colo colo,broastele oracaind sau sarind  in concursuri,parca.Libelule sau alte mici gize sau albine venite sa se racoreasca dupa lungul drum parcurs prin arsita in cautarea lor de fiecare zi.Jocuri de lumini si umbre,clipiri nestemate a vreunei raze de soare.

Sa stau in padure fericit,uimit de miracolul ce ma inconjoara.

Dar de fiecare data cind ajung in aceste locuri merg.Merg pur si simplu de parca as fi impins din spate.Merg pe linga apa,prin apa.Mereu mai departe,sa vad dincolo de urmatoarea meandra,cealalta minicascada,ce alte umbre si lumini.Merg prin padure mingiind copacii,vorbindu-le,cu ochii pe sus sau pe jos sau jur-imprejur.

Nu mai intereseaza orizontul,ce e dincolo de el ci aici-ul.Ce e dincolo de acest aici.Ce e mai incolo,un pic mai incolo.Si fara sa vreau merg,merg,merg…

Ma mai opresc pret de o tigara sau sa astept pe cinava si fara sa vreau pornesc din nou.

Eram in Calimani,in padure si auzim un zgomot.

Chiar ne-am intrebat daca nici aici n-am scapat de constructii,ca se construieste intr-o veselie in Romania.

Si-apoi ne-am dat seama ca e sunetul vintului printre uriasii brazi.Ne vorbea padurea.

Vorbeste padurea

Fereastra

Luminis

Dupa pietre

Dupa ce am citit aproape tot ce am primit de la prietenii care au studiat geologia,dupa ce m-am inscris in AMPGAR (Asociatia Mineralogilor,Paleontologilor si Gemologilor Amatori din Romania),dupa  ce am fost  testat si indrumat de prof.dr.geolog Virgil Ghiurca  de la Facultatea de Geologie din Cluj,m-am hotarit ca e momentul sa ies pe teren in cautarea pietrelor.

Aveam doua zile libere asa ca,impreuna cu prietenul meu ne-am urcat in Dacie si am pornit in aventura ,asa cum am facut-o de atitea ori de cind ne cunoastem.

Accesorii:ciocan de zidar (inca n-aveam ciocan geologic),rucsac,ceva mincare,cafea gata facuta la sticla si solubila plus zahar  ,haine groase si subtiri,tigari si la 5 dimineata eram la Puiu.Era si el treaz,pregatit cam ca si mine.Ne-am urcat in masina,am dat drumul la muzica si am pornit spre Muntii Metaliferi,via Alba Iulia.

De data asta mergem intr-un loc unde se stie ce fel de pietre sint si chiar daca nu vom face sapaturi speram sa gasim cite ceva.

Dupa Alba Iulia si inca vreo 20 de km am luat-o dreptul prin munte si dupa o serie de serpentine prin mijlocul padurii am iesit intr-un virf .Am coborit incintati de spectacolul naturii si am oprit pe marginea piriului,asa sa vedem daca nu este ceva prin apa si am gasit un…lemn silicifiat.

Asta e.Hai sa facem o catarare pe peretele asta si de sus sa vedem imprejurimile.

Era cam greu pentru ca fusese arsa vegetatia,iar resturile ne taiau la miini si eram plini de cenusa,dar ce importanta are.Am ajuns sus transpirati,murdari si fericiti,iar acolo am avut o mare surpriza.Se vedeau cinci piscuri de munte,albe.

Ei,ne-am intins pe jos,pe iarba calda,ne-am aprins cite o tigara-e atit de buna in aerul curat,de munte-si-apoi am mers spre un izvor ce se vedea in apropiere.

Ne-am spalat in apa rece ca gheata.A fost ca un botez.Ne-au botezat Metaliferii.

Am revenit la masina si-am luat-o spre piscurile albe.In apropiere am vazut ce era.Munti de steril pe care s-au plantat salcimi si toti erau in floare.Jur imprejurul lor erau remorci pline cu stupi de albine venite la recoltat.Veneau saracile albine grele ,cu piciorusele incarcate de polen.Multe nu mai aveau putere sa se ridice pina in stup.Erau angajati din zona,fosti mineri,sa le ajute.Cind vedeai miinile alea  butucanoase,batatorite de ani de lopatat in subteran –lopetile de mina sint foarte mari,de pina la 15-20 de kg-cum iau albinele cu delicatete,le indeparteaza polenul de pe picioare si-apoi le pun la umbra pe un simbure de apa.Dupa ce isi revin,o iau de la capat.Ziceau ca abia fac fata trei oameni la o remorca-150 de stupi-sa goleasca mierea si sa puna alti faguri in loc.Asta in fiecare zi de o saptamina si inca nu se stie cind se va termina.

Am mers pina sub munte,am parcat masina si am tras o raita pe piriu in sus,prin padure.

Ce minunatie,ce bucurie,ce spectacol.Piriul curat curgea vesel printre pietre,padurea fosnea fin un “bine ati venit!”Nici nu ne mai trebuia nimic altceva.

I-am aratat la Puiu cam cum trebuie sa arate pietrele care contin agate si,avind in vedere ca se insera,ne-am intors la masina cu bratele pline.

Dimineata,la prima ora,spalat in piriu,baut cafea,luat rucsace si ciocane si pornit cu veselie.

Ne-au spus la Cluj,ca in zona sint lemne opalizate negre,dar s-au gasit pina acum numai bucati foarte mici.Am gasit si noi citeva,asa ca cu rucsacii incarcati cu cit puteam duce,ne pregateam sa ne intoarcem.

Tocmai am vazut sub o frunza mare de brusture un ochi de apa atit de frumos,incit i-am zis la Puiu ca stau un pic  linga el si-o sa-mi spal ochii.Mi-am bagat miinile in apa si-am dat de ceva mare.L-am tras cu greu afara.Era un “lemn opalizat” negru,cam de un metru ,iar la un capat se vedeau inelele de crestere.

Urma sa-l las acolo ca nu-l puteam duce.Zice Puiu:daca duci si pietrele mele,il aduc eu pina la masina.

Am transferat toate pietrele la mine,am pus “copacul” la Puiu,m-a ajutat sa ma ridic in picioare-singur n-as fi reusit-cu greu s-a ridicat si el si am pornit cintind.

Ne umfla risul cind vedeam ca ne rezemam de cite un copac pentru odihna,de parca am fi fost beti-pentru ca daca ne-am fi asezat,n-am mai fi reusit sa ne ridicam.

Am facut intr-o ora jumate cei doi km,si dupa o noua baie in piriu,am incarcat tot si-am mers acasa fericiti.

Agat

Agat negru

Agat in riolit

Agat in riolit

Agat,jasp,lemn