La Tarnita

Era prin 19… si stateam cuminti acasa.Nevasta-mea facea un tratament cu 10 peniciline, urmate de 10 moldamine pentru un Betahemolitic in git.Terminase tura de peniciline si  ne-am gindit ca n-ar strica o pauza mica.Era simbata dupa masa cind a venit Tibi si Bobo sa ne duca cu ei la Tarnita.Niste vecini, mari stabi pe la partid, l-au rugat sa mearga cu copiii lor la Tarnita  sa-i invete cum sa se descurce in natura,A acceptat la gindul ca-si mai rezolva unele probleme cu ajutorul lor, plus ca primea doua canistre ( 40 de litri ) de benzina.Era perioada cind benzina era rationalizata si fiecare posesor de masina primea un bon de 35 de litri de benzina pe luna.

Am vrut sa iau sacii de dormit, dar a zis ca nu trebuie.

-Au un cort specializat, pentru multe persoane, cu separeuri, dormi pe saltele…

Ne-am imbarcat in Wartburgul lui Tibi si am pornit spre Tarnita.Copiii, in asteptare, s-au gindit sa faca o surpriza si sa pregateasca mamaliga, asa ca au varsat o galeata de apa in foc si asteptau cuminti si zgribuliti intoarcerea lui Tibi.

Ajunsi  la Tarnita, eu am mers in padure sa aduc lemne uscate, iar Tibi a ramas sa faca o alta vatra pentru foc, in care sa nu se scurga apa de la ploaia care a inceput sa curga molcom si un acoperis deasupra sa putem gati si sta in jurul focului, la masa.

Pe cind ne pregateam sa infulecam mamaliga cu brinza pregatita, au aparut parintii copiilor si niste prieteni de-ai lor (opt insi, cu doua masini) in drum spre Baile Felix si normal ca au ramas la mamaliga, au scos tuici si beri si a inceput distractia.

Pe vremea aceea aveam o pechineza, Cita, o dulceata.

Cita,dupa baie

La spartul chefului a inceput distractia pentru noi, pentru ca  aia nu puteau sa conduca bauti, iar noi trebuia sa dormim in masini-era clar ca nu mai era loc in cort.

O precizare: in masina, ca nu ne-au lasat sa dormim intr-una din masinile lor, iar acasa nu puteam merge pentru ca au uitat sa aduca benzina pentru Tibi.

Simplu.Am pus bolovani la roti, asigurat frina de mina, lasat jos scaunele  si infiltrat toti patru si o ciine in Wartburg.

Uzi, imbracati, cu  miros de ciine ud, afara ploua, dar trebuia sa lasam un geam deschis, acoperiti cu o patura scoasa din portbagaj si care mirosea a benzina, ulei, lichid de frina…”cort specializat, poti sta pe gheata ca e izolat termic, dormi pe saltele, dezbracat, are separeuri nu deranjezi si nu te deranjeaza nimeni, bine aerisit…” De la corpurile noastre lipite se degaja caldura care usca incet hainele de pe noi si mirosea parca a pisu.

Ne-am trezit de trei ori sa ne schimbam pozitia, ca amorteam.Cituca se plimba pe deasupra si-si schimba locul dupa ce se uda bine unde a stat pina atunci.

Spre dimineata n-am mai rezistat si m-am extras din masina.Am facut un foc zdravan si am instalat niste crengi pe care sa ne putem usca hainele.Fetele s-au dezbracat si au ramas singure sub patura, iar noi aveam grija sa uscam hainele, sa facem cafele, sa ne incintam cu rasaritul soarelui in munti.Cind a trecut pe la noi padurarul-facea citeva ture pe zi in zona corturilor in jurul lacului de acumulare sa se asigure ca nu scapa de sub control focurile, sa dea o mina de ajutor unde este nevoie sau sa duca cu Aro-ul din dotare eventualii accidentati in zona unde puteau fi preluati de Salvare-Tibi s-a dus cu el la Somesul Rece sa-si cumpere combustibil pentru masina.Adica „Protox” sau „Molotox”.Insecticide.Pe vremea aceea toate masinile pe benzina circulau cu insecticid, care fiind destul de gras facea masina un fum ca nu se vedea om cu persoana si mirosea in urma masinilor ca-ti venea sa mori, dar avea cifra octanica buna si inlocuia cu brio benzina rationalizata, adica lipsa.Era mai greu pentru cei cu masini pe motorina care trebuiau sa amestece uleiul ars de la schimbul de ulei cu petrol ca sa poata circula.Inca nu era restrictia de duminica „cu sot si fara sot”.In asteptarea lui Tibi urmaream cum la caldura soarelui se evapora apa din lac si din paduri si se ridica formind nori care dupa ce faceau o tura in jurul lacului trageau o ploaie peste noi.Dupa ce se degaja cerul reincepea ritualul.Cam la o ora tragea o ploaie zdravana, dupa care era iar senin si cald.

Dupa ce ne-am baut cafelele si ne-am fumat carpaturile fara filtru am inceput manevrele de alimentare.Adica, eu desfaceam dopurile de la cele 100 de sticlute de insecticid, Tibi turna in rezervor, iar fetele le adunau in niste saci pentru al le putea transporta la gunoi.

Ne-am intors acasa veseli si plini de viata dupa excursia de la Tarnita, in natura .

Aceia n-am mai putut merge la Felix si au trebuit sa se descurce singuri cu cortul si cu copiii, sotia mea a trebuit sa reia tot tratamentul de la inceput, ca n-avea voie sa faca pauza.Adica, dupa o saptamina iar 10 peniciline si imediat dupa aceea 10 moldamine.

Tibi a primit o canistra de benzina, nu doua cum a fost intelegerea.

Iar tratamentul primit a fost extrem de eficient, pentru ca noi n-am mai fost la Tarnita de atunci, iar acum parca nu mai are farmec pentru ca jur imprejurul lacului sint nenumarate cabane, case, castele si cabanute.

N-am poze de la Tarnita, dar daca mergeti pe la Turistulclujean veti gasi niste fotografii minunate.

 

Anunțuri

37 răspunsuri

  1. Ce vii sunt amintirile tale…parca au fost ieri 🙂 Civilizatia insa, apropo de case, cabanute pe langa lac nu inseamna si binefaceri pentru natura…

    • Case,cabane,cabanuite si castele.Niste dementii care au fost construite haotic.Vad destule in Cluj,nu-i nevoie sa le vad si pe munte,la baraj.pe linga lacuri sau in alte locuri unde eu si altii am incerca sa ne rupem de oras,de zgomot,de aglomeratie.In plus afecteaza viata vietuitoarelor din zona respectiva.

  2. Frumoase amintiri. Mă gândesc că dacă ar fi fost totul ca la carte, aşa cum ţi-a descris prietenul cortul şi condiţiile, nu ştiu cu cât drag şi cu cât amuzament ţi-ai fi mai adus aminte acum. 🙂

    • In mod sigur ar fi fost mai frumos,mai bine,deosebit.
      Sintem prieteni buni si ne simtim bine impreuna.Ar fi putut fi ceva deosebit si ne-am fi amintit cu placere.

  3. Buna treaba!
    Cu moldaminul am patit-o si eu, nu este placut sa incepi tratamentul din nou… Cat despre cort, am eu o vaga impresie ca oricum n-ati fi ajuns voi sa locuiti in el, ca doar proprietarul era „mare”.
    Una peste alta, pacat doar de gustul amar cu care ati ramas…

    • Daca n-ar fi venit sa-si vada odraslele si sa manince mamaliga facuta la ceaun,acolo am fi stat.Si-au aratat fata cind ne-au refuzat „cazarea” in una din masinile cu care au venit ei.
      Intr-adevar,n-am reusit sa ne bucuram ca am fost impreuna cu prietenii intr-un loc frumos.
      Iti dai seama cum s-au simtit prietenii nostri?..

  4. Peckineza voastra a fost tare frumoasa! De regula, toti cei pe care i-am vazut aveau boticul lung, ochii tare bulbucati si muscatura inversa. Ea a fost perfecta!

    • E drept ca dupa Cituca n-am mai vazut alt pechinez atit de frumos.Imediat dupa plecarea ei n-am gasit puiuti din rasa asta.Am avut o tentativa de a lua un pchinez anul trecut,dar puiutii pe care i-am vazut erau niste metisi nereusiti asa ca am renuntat.

  5. Daca nu se intamplau toate cele, nu ai fi avut amintirile astea… asa ca, bucura-te ca s-a intamplat! 🙂

    • Daca n-ar fi fost asa cum a fost,am fi avut amintiri frumoase din acea iesire.Oricum prietenia noastra n-a fost afectata,dar ne-a lasat un gust amar.

  6. asa bine ai descris atmosfera din masina unde ati dormit, c’as putea sa jur c’am fost si eu acolo :)))
    Cita e un boboc de catel, o frumoasa!

    • Inseamna ca ai avut si experiente de genul asta si stii cum e sa stai ca sardelele in conserva.
      Cituca a fost o minunatie de catel.Frumoasa-constienta de asta si de multe ori poza- si cu o personalitate deosebita.

  7. Apropo de combustibil la masina….pe vremea aceea , de fapt din 1978 cumparata, aveam o Pobeda pe care o alimentam cu orice gaseam..adica petrosin , petrol, dar nu ne-am gandit la insecticid. Am ajuns cu Pobeda si la Viseul de Sus , de la Brasov de unde locuiam …dadea randament si era foarte spatioasa….Chiar daca viata a fost mai grea inainte de 1989 , amintirile sunt multe si frumoase pentru ca eram nevoiti sa fim inventivi si sa rezolvam greutatile ce le intampinam atunci .

    • Helen,inventivi sintem si acum.Atunci eram toti in aceiasi situatie si in plus,eram tineri.Luam totul asa cum era,fara sa punem la suflet si ne bucuram de tot ce aveam,de tot ce gaseam.

  8. să fi pus un american şi-un englez să facă faţă la aceste situaţii, nu aveau cum, în afară de a suna la 911 nu se descurcau… 🙂
    voi aţi făcut faţă cu excelent! şi să mai şi rămâi prieten cu cei care te-au vârât în asta… e nemaipomenit. zic asta pentru că şi eu am vrut să fac ceva bun, să iasă ceva bun pentru prieteni şi n-a fost să fie, iar ei în loc să aprecieze zbuciumul şi dorinţa mea mi-au întors spatele.
    ps. azi am mâncat toată ziua, dar ideea de mămăligă şi brânzică mă face să mai doresc o farfurie… 🙂

    • N-aveam cum sa ma supar pe ei.N-au vrut decit sa ne bucuram impreuna de o ,sa zicem,oportunitate.N-au fost ei vinovati ca „aceia” au fost neseriosi.Sintem si acum prieteni si ne bucuram impreuna de tot ceea ce ne ofera posibilitatea sa ne bucuram.

  9. Anii trecuţi am ajuns şi eu pe la Pietroasa (lângă Moldoveneşti). La întoarcere, mă rugam să nu se asfalteze drumul. Ca să nu-şi facă Ghoerghe Ascroafei o vilă roşu-ţipăptor pe un deal şi Marina Porcului una porcotalie pe celălalt şi să dudie valea de manele şi de beemveuri ambalate.

    • Sint de acord cu tine Zamfir.
      Ar mai fi ceva.Daca taranii,proprietarii de terenuri nu le-ar parcela si nu le-ar vinde sa cistige cit mai mult posibil,nu s-ar face atitea casoaie in toate locurile.

  10. Huf ! Mi-a fost dor sa te citesc. Povestesti simplu , adevarat si frumos. De peste tzari si o mare, toate cele bune Va doresc !

    • Servus Mihai.
      Si mie mi-a fost dor sa-ti aud comentariile,dar te-am lasat sa-ti revii.Ma gindeam ca te-a socat rau intilnirea cu noi,de-aia ai tacut pina acum.
      Mai hai,ne gasesti tot aici!
      Mult bine,

  11. Aventuri, prin cate nu trece omul la tinerete!… 🙂
    Noi era sa patim ceva asemanator, sa dormim 6 intr-un cort de 2 (ca oricum eram 3), pe o ploaie de vis in Piatra Craiului, unde prietenii nostri, care nu fusesera hotarati daca vin sau nu, au aparut veseli si fericiti tocmai cand incepuse se toarne, sa tune si sa fulgere. La cabana „Plaiu Foii” nu au vrut proprietarii sa-i primeasca nici macar in sala de mese sau pe terasa, asa ca i-am invitat sa stea la noi pana dimineata. Ne-au refuzat si au avut noroc cu salvamontistii (aveau si ei cabana aproape), care i-au ingaduit la ei o noapte.

    • Avem tot felul de aventuri si experiente si acum,cind nu mai sintem tineri,dar parca atunci asa trebuia sa fie.Orice se intimpla era luat in ris si gaseam o modalitate de rezolvare imediata.Era bine oriunde si in orice fel.
      In spiritul a ce a fost mai demult,organizam o iesire pe miine la iarba verde.Cum o fi.O sa luam cu noi haine groase,cizme de cauciuc si…vedem noi.

  12. Frumoasă poveste zău!Fără peripețiile care au însoțit-o cine și-ar mai fi adus aminte de Tarnița din anul 19…de restricție de benzină?
    Eu printr-e puținele locuri pe care le-am văzut în ultimul timp în România este Tarnița,am fost la cabană,la casele care s-au făcut .Vizit în anii 20…

  13. Ingrozitor de dureroase aceste injectii moldamin

  14. Reblogged this on Fosile şi pietre.

  15. Sunt bucurii care supravietuiesc conditilor circumstantiale precare…Pe atunci aveam un dujman „comun” care se afla „sus”. Acum dusmanul este pretuitindeni…si s-a cuibarit pana si in noi…Asta este mai rau ca insecticidul…cu ala barem iti faceai treaba…

    • Eram tineri si totul era mai usor si nici nu puneam la suflet.
      Cred ca si acum, tinerii percep ” dusmanii de pretutindeni” ca o situatie de fapt, pe care trebuie sa o ocoleasca si sa-si vada de treaba.

  16. Desi eram foarte tanara , insa imi amintesc de zilele cu sot si fara sot…si rationaizarea benzinei si alimentelor…
    Si da , cei ce aveau , putin le pasa de restul…

    • Poate am fost eu mai norocos, dar citi,din cei care aveau,am cunoscut au impartit si cu altii.
      E drept, ca nici pretentiile nu erau asa de mari.

  17. Mda. Alte vremuri. Acum par de neconceput. Mergem la munte nu pentru natură ci pentru a ne etala bogăţia. E de rahat să spui la serviciu că ţi-ai făcut concediul într-o localitate al cărei nume nu apare între staţiunile de fiţe. Şi să nu ai internet acolo unde mergi e practic de neconceput.

    • Pentru cei care le-au trait, inca mai functioneaza mersu la munte pentru munte.
      Noi mergem la casute- si culmea, nu este internet,nu ne calca pe picioare tot felul de muschiulosi si de titoase, dar putem in liniste sa luam la picior toata zona, sa ne bucuram , sa ne umplem de frumos, sa ne odihnim, sa…
      Si culmea, cind le povestesc colegilor de la lucru, unii ne invidiaza sau ne roaga sa-i anuntam si pe ei cind mai mergem.Vor si ei la casute, pe munte.

      • Da, ştiu, pentru că şi eu prefer genul acesta de ieşire. Doar că unele dintre locurile care rămăseseră „virgine” au intrat şi în circuitul figuranţilor. Uită-te spre exemplu ce a ajuns Vama Veche sau Corbu.

      • Trebuie sa-si arate si ei, pe undeva, Ferariurile.Ori la munte, pe drumuri forestiere nu se prea poate.
        Din pacate, cum spui si tu de Vama Veche sau Corbu, Bucegii incep sa colcaie, chiar daca inca mai sint si montaniarzi seriosi.Dar, la citi munti sint pe aici, pe la noi nu-mi fac griji de grohaitori.Ei au nevoie de privitori, de asistenta, de stele multe la piscina.Ori la casute sa la cort nu gasesti asa ceva.
        Avantaj noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: