Pe fugă

După coborîrea de la cascada Vărșag am simțit că nu prind prea bine frînele, dar nu părea să fie bai.Așa că a doua zi dimineața am pornit spre Cluj.

Era clar că e încă o zi caniculară și speram să ajungem cît mai repede acasă.

De la Bălăușeri s-a mers în coloană așa că nu puteam frîna cum vreau eu.Uneori trebuia frînat brusc și  a început să se audă, din ce în ce mai tare frecare de fier pe fier.Adică s-au dus plăcuțele de frînă pe față.

Cu mare grijă și cu zgomot din ce în ce mai mare am ajuns acasă.L-am sunat pe mecanicul meu.

Ingerașii au fost cu mine, căci omul mi-a schimbat plăcuțele, ziua următoare urmînd să plece în concediu.

Liniștit,cu frînele bune am pornit spre Baia Mare.

Nu căldură, ci demență.

Ajuns,

Am rezolvat problemele și ne-am întors pe o și mai mare căldură.

Dimineața, aproximativ la prima oră am pornit spre Oradea, iar după masă ne-am întors.

Eram fiert, copt, stors.

Ziua următoare am pornit spre Valea Jiului.Normal tot pe căldură.Atîta doar că pe duminică se anunța frig, ploi.

La întoarcere voiam să intru pe la Cheile Băniței.Am trecut pe lîngă ele de mii de ori fără să știu ce minunăție e acolo.

Nori, vînt, frig.Am zis că intrăm numai să localizăm cheile, dar odată ajunși…

O mică problemă.Pot fi văzute numai dacă mergi prin apă.

Am intrat, mi-au înghețat picioarele, vîntul sufla tare și dîrdîiam de frig, dar a meritat.

Vom mai merge.Imi închipui ce imagini ies  pe soare…

Ar mai fi de vizitat tot în zonă și Cheile Crivadiei , o cascadă în chei și cîteva peșteri pe lîngă peștera Bolii.

Intoarcerea acasă a fost plăcută, deși de la Hațeg s-a circulat în coloană.

Gata concediul.Am început munca și…odihna.

Anunțuri

Pe drum

Undeva, sus în nori.

Vacanță la mare

Vine Puiu ( prietenul meu dintotdeauna) cu propunerea să mergem la mare.

Stăm o săptămînă , ajutor de ospătar, să ne asigurăm cazarea și masa, după care încă o săptămînă să ne distrăm și-apoi venim acasă, ne echipăm și mergem în Vlădeasa.

De acord și am plecat.Adică el, că eu n-am reușit.

După o zi am primit telegramă că s-a instalat la Hotel Europa din Eforie Nord și mă așteaptă.

După două zile am reușit și eu să pornesc, dar am pierdut trenul direct.Următoarea alternativă era un accelerat pînă la Brașov, un personal pînă la Ploiești și dacă ăsta nu are întîrzieri,prind un rapid pînă la mare.

Lume multă la tren, plin de tineret , glume, cîntece.Ce mai, vacanță.Erau și cîțiva cu echipamente de munte, la fel de veseli și sincer să fiu, îi invidiam.

Din Brașov a urmat personalul.O demenție.Oprea,parcă, din metru în metru.Mă gîndeam că va trece o lună pînă ajunge la Ploiești.

La țigară, pe coridor, aflu de la niște montaniarzi că la Predeal, la Hotel Orizont e plin de OJT-iști veniți la contractări, iar la Cabana Gîrbova e o întîlnire mai intimă a Salvamontului.

Mă bag în vorbă și întreb cine.

Toma Boerescu, Aristide Stavros,Nicolae Ivan,Mihai Sîrbu,Ludovic Gyorffy,Ioan Giurculescu și încă.

Uau,  seniorii  și montaniarzii  salvamontului românesc! Cum să pierd așa ceva? Deci, la prima oprire, undeva înainte de Bușteni, am coborît să merg la Gîrbova.

I-am scris o vedere la Puiu, că că-i las informații la Predeal la OJT și la drum.Ce dacă eram în sandale, ce dacă aveam doar o cămașă subțire și niște pantaloni largi, că-mi puteam face cort din ei.Chiar mă gîndeam că voi lua șuturi în fund de la ei, dar merita.

Nu-i mare distanța  și nici probleme de cățărări, aproape întreg parcursul fiind prin pădure, dar  sandalele mele nu erau făcute pentru astfel de tratament și ca să fie totul cum trebuie a început ploaia, iar eu nu aveam la mine nimic pentru împotrivă.

Un prim popas.Ce să fac? Nu știam dacă și cînd mai am tren spre mare.Nu aveam nici un echipament specific muntelui, eram ud loarcă, ranița îmi tăia umerii, devenind din ce în ce mai grea din cauza apei, iar ploaia nu părea că are intenția să înceteze.Deci? Merg mai departe.

După ce mi s-au agățat pantalonii de niște rugi de mure și am căzut grămadă printre ei.Cu greu m-am desprins  după ce mi s-a rupt cămașa și m-am zgîriat pe întreaga suprafată a corpului-noroc că n-aveam prea multă suprafață- și mă ustura de mă trecea pișu, am făcut fîșii un maieu, cu care mi-am legat pantalonii pe lîngă picior, mi-am pus o legătură și pe frunte să-mi țină părul, fleoașcă, să nu-mi intre în ochi și la drum.Cu grijă, că îmi alunecat tălpile în toate direcțiile prin sandalele ude, că toată apa din cer și de pe copaci îmi venea în ochi, împreună cu multe crengi.

Cînd am ieșit din pădure am întîlnit un pădurar care mi-a făcut un foc, să-mi usc hainele și mi-a dat o foaie de nailon să mă protejez pînă la cabană și pe unde mai merg.Că, zicea el ( și-i dau dreptate), nu ești normal să pleci pe munte echipat de mare.Dar tot el a zis – asta m-a consolat nițel- că dacă tinerii ar fi normali omenirea ar  sta pe loc.Nu-i venea să creadă că am pornit la traversare în sandale.

Mi-a confirmat că la cabană sînt marii muntenari și și-a văzut de drum, mai rîzînd, mai vorbind singur.

Am stat, în adăpostul improvizat de pădurar, pînă dimineața și proapăt, vesel, uscat am pornit din nou prin ploaie.

La cabană n-am găsit pe nimeni.Dacă veneai asearăă…Au mers la Predeal, iar astăzi de dimineață spre Bîlea, în Făgăraș.

Imi venea să plîng de ciudă că m-am lăsat amăgit de un pic de bine la căldură.

Am coborît în Predeal, i-am scris o vedere la Puiu.Mă găsești acasă, să mergem pe Vlădeasa și am mers acasă să-mi tratez zgîrieturile și rănile de pe umeri de la ranița udă.

Morala: Cînd ceva nu-ți iese nici din prima și nici din a doua, las-o baltă, că nu-ți va merge nimic bine!

Si doi:Oriunde vrei să mergi, asigură-te că ai, măcar, strictul necesar pentru orice împrejurare!

Bătrînul

De-a lungul timpului am avut tot felul de îndrumători care m-au ajutat să răzbesc.

Pe unul din aceşti îndrumători  l-am întîlnit numai în Bucegi, dar mi-a fost de mare ajutor.Si se pare că nu numai mie.

Eram a doua oară în Bucegi şi urma să merg de la Cabana Caraiman spre Piatra Arsă.

Bineînţeles că nu pe rutele normale, că aşa erau eu pe vremea aceea, mergeam cam direct, să întîlnesc cît mai puţini oameni, să mă pot bucura de munte, de împrejur.

Nu-i vorbă, că nu era circulaţia care e acum pe acolo.Chiar pe traseele consacrate se putea să nu întîlneşti pe nimeni cîte o săptămînă.

La Piatra Arsă trebuia să mă întilnesc cu tovarăşul meu de drumeţii.

Nu mai aveam mult cînd mi-am dat seama că mi-am uitat buletinul la Caraiman.No, ăsta-i bai.Că, avînd părul mare toţi miliţienii voiau să mă cunoască şi mă legitimau.Or, dacă n-aveam buletin la mine riscam să-mi petrec vacanţa prin vreo secţie de miliţie.

Normal că m-am întors.

Iniţial vremea a fost foarte bună, dar se acoperea cerul , muntele cu nori că abia vedeam la cîţiva metri.Eram pe la Jepi, iar alternativele nu prea erau plăcute.Adică într-o parte ceva abrupt fără vegetaţie, cu înclinare mare, iar pe cealaltă latură tot cu înclinare mare stîncăraie.

No, ceva mai atent mergeam fluierînd cînd în faţa mea, prin negura norilor lăsaţi pe fata muntelui a apărut un bătrîn.Mic, crăcănat, aplecat, încălţat în opinci, cu o caciulă de oaie de sub care se iţeau suviţe de păr alb şi care se sprininea într-o botă făcută, parcă  pentru altcineva, mult mai mare decît el.

Am mărit pasul, să-l ajung, că poate avea nevoie de ajutor, dar cînd am ajuns la cîţiva metri de el s-a întors spre mine şi mi-a arătat cu bota nişte stînci.

Am urcat repede pînă  acolo.Sub una era o cavitate.Am nivelat baza ei cu un spaclu ( la toate drumurile aveam la mine un spaclu de zidar, cu care puteam face săpături), cît să încapă două persoane şi m-am adăpostit aşteptîndu-l pe bătrîn.

Norii s-au ridicat şi a început o ploaie zdravănă.După ce totul s-a terminat mi-am urmat calea, dar n-am mai dat de bătrîn şi ajuns la Caraiman le-am povestit cabanierului şi altor cîţiva care erau la cabană.Mi-au spus că au mai fost şi alţii ajutaţi şi îndrumaţi de bătrîn, dar nimeni nu ştie cine este, nimeni nu ştie unde stă sau dacă e om sau altceva.

L-am mai întîlnit prin Bucegi de trei ori după aceea, dar tot fără să fiu foarte aproape de el, şi de fiecare dată mi-a dat o soluţie pentru situaţia ivită respectivă.

De-ale mele

M-am convins, încă o dată, că diversele manifestări care au loc în Cluj sînt pentru tineri şi pensionari.

Că, după ce ajungi acasă, scoţi căţelul, aştepţi nevasta de la lucru şi împreună ajungi acasă.După ce, pe la ora 19 iei prînzul în familie, nu-ţi mai vine să mergi pînă în parc să asculţi Jazz in the Park.

Nu că nu mi-ar place, dar iar să las căţelul singur acasă?

Dacă l-am duce cu noi, s-ar duce la toată lumea, la mîngîiat şi în mod sigur i-ar lătra pe muzicanţi.Deci, nu se poate.

Cum vor edilii Clujului să mă culturalizeze, iar eu fac figuri…

Buun, sîmbătă seara ne-am dus la cumpărături, cam aşa pe la ora 22, că poate nu-i aglomerat.

Ajunşi ,am fost încîntaţi să constatăm că erau aproape toate locurile de parcare libere, că nu-i înghesuială în magazine, aşa că am dat o tură.

Na, dacă tot sînt aici, să-mi iau şi niste forinţi, pentru tutun.

La Casa de schimb o tînără.

Zic, Bună seara!

Ea-mîcî, mîcî cu telefonul la ureche şi butonînd tastatura.

Salut din nou, dar mai tare, că mi-au răspuns de la toate chioşcurile din jur, dar ea tot mîcî, mîcî, mîcî la telefonul ei.

Nu pot să bat în geam că se porneşte cine ştie ce alarmă şi sar boactării la gîtul meu.

Într-un tîrziu se uită  la mine şi printre mîcî, mîcî la telefon îmi zice tare E INCHIS!

M-am bucurat şi-am mers la Casa de la etaj.

Acolo era un tînăr.

M-a salutat şi ştiind deja ce vreau mi-a zis că n-are decît 15000 sau 20000.

Păi, eu vreau 18000.

Da, pînă acum aţi luat 17000.

S-a scumpit tutunul în Ungaria.Acum am nevoie de 18000 pentru cinci pungi.

N-am, dar haideţi mîine că poate…

Am mulţumit şi-am plecat vesel.

Ieri, înainte de ploaie am pornit într-o plimbare, pe jos, spre Mall.

Am găsit forinţii şi la întoarcere a venit ploaia.Nu vijelie, cum ne-au tot speriat de o săptămînă, ci o frumoasă ploaie de vară cu tunete, fulgere, vînt şi picuri mari şi grei, care fac bulbuci pe unde cad.M-am refugiat la Complexul vechi, care acum e tot o paragină.Plin de rahaţi şi alte chestii.

M-am aşezat pe vechile trepte de la intrare şi m-am bucurat de spectacolul naturii.

După aproape o oră m-am plictisit şi am pornit spre casă.Nu de alta, dar numai s-a domolit un pic fără să dea vreun semn că s-ar opri.

Eram singur pe străzi.Ici colo unii acunşi pe sub copertine sau la intrările blocurilor se uitau miraţi că mă plimb liniştit prin ploaie, din baltă în baltă.Ud leoarcă am ajuns acasă şi m-am bucurat să constat că tot ce este pe balcon e ud şi în cameră pînă pe la jumătate.

Nu-i bai!

Turul lacurilor

https://fosile.wordpress.com/Asta-i excursie la munte?

In mașină și pe ploaie?

Am pornit inițial să facem un tur al lacurilor de acumulare, începînd cu cel mai înalt, cel de la Beliș.Noroc că am mers pe la Huedin, unde șoseaua e foarte bună și frumoasă.

https://fosile.wordpress.com/La Beliș, la baraj ne-am oprit, dar …a început ploaia.Si oricum, nu se vede mare lucru din cauza vegetației abundente sau trebuie să oprești undeva și să cobori prin pădure..Nu era cazul pe ploaie.

Am pornit spre Tarnița, peste munte.

Drumul de legătură este un dezastru.Dar fiind numai de doi km, pînă la Mărișel, a trecut cumva.

De acolo, pe acoperișul munților, o plăcere, o bucurie.

La Beliș, la baraj ne-am oprit, dar ...a început ploaia.Si oricum, nu se vede mare lucru dinhttps://fosile.wordpress.com/42 de km de drum prin pădure, pe munte ar trebui să fie un vis.

Din păcate  este un vis urît, pentru că este rău.Mai ales pentru mașinile mici și usoare, cu roți de 12 sau de 13.Pentru cele mai mari nu pare să fie chiar așa de rău, căci e circulație mare în zonă.Noroc că e doar coborîre și nu-i decît consum de nervi, căci în loc să te bucuri de împrejur, trebuie să fii atent la gropi, la viituri de pe versanți sau la probabilitatea căderii unor copaci pe drum sau peste mașină.

Așa că, ne-am întors veseli acasă, cu gîndul la…

https://fosile.wordpress.com/

Simplu

Doar atît trebuie să fac.

Să ies în miez de noapte în aerul curățat de ploaie și să inspir.

Mi-ar mai trebui niște plămîni pentru a putea inmagazina mirosul florilor de salcîm la întrecere cu cel de iasomie.

E atît de simplu.