Loc de odihnă

Colțești, un loc unde te simți bine chiar și pe ploaie.

Am mai fost și-o să mai mergem.

In apropiere sînt și Cheile Siloșului din Masivul Bedeleu.

Alte distracții? Poți să biciclești, parapantiștii se parapantează, vizitezi Cetatea Trascăului, drumețești sau pur și simplu stai și lenevești.E frumos oricum.

Reclame

Fructe

Poleiul

Dimineaţă, cum am ieşit din scara blocului am făcut o manevră a la Fred Astaire în Dansînd în ploaie şi m-am încălzit instant.

Hopaaa! Deci, e polei.Am continuat să merg mărunt, mărunt pînă mi-a venit ideea să  merg pe carosabil.Acolo au aruncat drumarii diverse chestii şi  nu-i alunecuş.Din păcate, pe  parcursul pe care îl fac în drum spre locul de muncă sînt şi zone  cu sens unic pentru maşini, cu doar două benzi de circulaţie, din care una ocupată de maşini parcate.Cum să te mai înghesui printre cele care circulă  normal, aşa că   pe trotuarul îngust de o persoană am mai făcut o manevră cu care sigur aş fi reusit să iau notă mare dacă m-aş fi înscris la examenul de admitere la Cirque du soleil.

Drumul de 8 km pe care îl fac zilnic dus-întors , îl parcurg în 30 de minute dacă prind toate semafoarele pe verde şi dacă nu, în 40 de minute.Azi am făcut o oră şi-s obosit de parcă am mers o zi întreagă pe munte în sus printre bălării.

Asta mi-a amintit că am prins un Crăciun cu polei.Da era polei total, că nu mişca nimic în tot oraşul, dar noi, care eram tineri şi zmei, neaparat am vrut să mergem în celălalt capăt al oraşului, la colindat.

Alea cururi date de pămînt, lopoşiri ( lipiri), urcat dealul în patru labe şi  pe cînd să ajungem sus ne scurgeam pe  burtă înapoi la bază rotindu-ne  .Ne-am distrat,  am rîs, am cîntat, am colindat împreună cu un grup, care ca şi noi se jucau de-a dominoul  şi spre dimineaţă  am  reuşit să ajungem înapoi acasă, fără să fi reuşit să ajungem la destinaţia propusă.Uzi leoarcă de transpiraţie şi transparenţi de la ploaia care îngheţa pe hainele noastre, ne mişcam şi alunecam în poziţii demne de teatru de pantomimă.

Eu sînt bine. Unii din colegii  care vin pe jos au febră musculară.

Pe fugă

După coborîrea de la cascada Vărșag am simțit că nu prind prea bine frînele, dar nu părea să fie bai.Așa că a doua zi dimineața am pornit spre Cluj.

Era clar că e încă o zi caniculară și speram să ajungem cît mai repede acasă.

De la Bălăușeri s-a mers în coloană așa că nu puteam frîna cum vreau eu.Uneori trebuia frînat brusc și  a început să se audă, din ce în ce mai tare frecare de fier pe fier.Adică s-au dus plăcuțele de frînă pe față.

Cu mare grijă și cu zgomot din ce în ce mai mare am ajuns acasă.L-am sunat pe mecanicul meu.

Ingerașii au fost cu mine, căci omul mi-a schimbat plăcuțele, ziua următoare urmînd să plece în concediu.

Liniștit,cu frînele bune am pornit spre Baia Mare.

Nu căldură, ci demență.

Ajuns,

Am rezolvat problemele și ne-am întors pe o și mai mare căldură.

Dimineața, aproximativ la prima oră am pornit spre Oradea, iar după masă ne-am întors.

Eram fiert, copt, stors.

Ziua următoare am pornit spre Valea Jiului.Normal tot pe căldură.Atîta doar că pe duminică se anunța frig, ploi.

La întoarcere voiam să intru pe la Cheile Băniței.Am trecut pe lîngă ele de mii de ori fără să știu ce minunăție e acolo.

Nori, vînt, frig.Am zis că intrăm numai să localizăm cheile, dar odată ajunși…

O mică problemă.Pot fi văzute numai dacă mergi prin apă.

Am intrat, mi-au înghețat picioarele, vîntul sufla tare și dîrdîiam de frig, dar a meritat.

Vom mai merge.Imi închipui ce imagini ies  pe soare…

Ar mai fi de vizitat tot în zonă și Cheile Crivadiei , o cascadă în chei și cîteva peșteri pe lîngă peștera Bolii.

Intoarcerea acasă a fost plăcută, deși de la Hațeg s-a circulat în coloană.

Gata concediul.Am început munca și…odihna.

Pe drum

Undeva, sus în nori.

Vacanță la mare

Vine Puiu ( prietenul meu dintotdeauna) cu propunerea să mergem la mare.

Stăm o săptămînă , ajutor de ospătar, să ne asigurăm cazarea și masa, după care încă o săptămînă să ne distrăm și-apoi venim acasă, ne echipăm și mergem în Vlădeasa.

De acord și am plecat.Adică el, că eu n-am reușit.

După o zi am primit telegramă că s-a instalat la Hotel Europa din Eforie Nord și mă așteaptă.

După două zile am reușit și eu să pornesc, dar am pierdut trenul direct.Următoarea alternativă era un accelerat pînă la Brașov, un personal pînă la Ploiești și dacă ăsta nu are întîrzieri,prind un rapid pînă la mare.

Lume multă la tren, plin de tineret , glume, cîntece.Ce mai, vacanță.Erau și cîțiva cu echipamente de munte, la fel de veseli și sincer să fiu, îi invidiam.

Din Brașov a urmat personalul.O demenție.Oprea,parcă, din metru în metru.Mă gîndeam că va trece o lună pînă ajunge la Ploiești.

La țigară, pe coridor, aflu de la niște montaniarzi că la Predeal, la Hotel Orizont e plin de OJT-iști veniți la contractări, iar la Cabana Gîrbova e o întîlnire mai intimă a Salvamontului.

Mă bag în vorbă și întreb cine.

Toma Boerescu, Aristide Stavros,Nicolae Ivan,Mihai Sîrbu,Ludovic Gyorffy,Ioan Giurculescu și încă.

Uau,  seniorii  și montaniarzii  salvamontului românesc! Cum să pierd așa ceva? Deci, la prima oprire, undeva înainte de Bușteni, am coborît să merg la Gîrbova.

I-am scris o vedere la Puiu, că că-i las informații la Predeal la OJT și la drum.Ce dacă eram în sandale, ce dacă aveam doar o cămașă subțire și niște pantaloni largi, că-mi puteam face cort din ei.Chiar mă gîndeam că voi lua șuturi în fund de la ei, dar merita.

Nu-i mare distanța  și nici probleme de cățărări, aproape întreg parcursul fiind prin pădure, dar  sandalele mele nu erau făcute pentru astfel de tratament și ca să fie totul cum trebuie a început ploaia, iar eu nu aveam la mine nimic pentru împotrivă.

Un prim popas.Ce să fac? Nu știam dacă și cînd mai am tren spre mare.Nu aveam nici un echipament specific muntelui, eram ud loarcă, ranița îmi tăia umerii, devenind din ce în ce mai grea din cauza apei, iar ploaia nu părea că are intenția să înceteze.Deci? Merg mai departe.

După ce mi s-au agățat pantalonii de niște rugi de mure și am căzut grămadă printre ei.Cu greu m-am desprins  după ce mi s-a rupt cămașa și m-am zgîriat pe întreaga suprafată a corpului-noroc că n-aveam prea multă suprafață- și mă ustura de mă trecea pișu, am făcut fîșii un maieu, cu care mi-am legat pantalonii pe lîngă picior, mi-am pus o legătură și pe frunte să-mi țină părul, fleoașcă, să nu-mi intre în ochi și la drum.Cu grijă, că îmi alunecat tălpile în toate direcțiile prin sandalele ude, că toată apa din cer și de pe copaci îmi venea în ochi, împreună cu multe crengi.

Cînd am ieșit din pădure am întîlnit un pădurar care mi-a făcut un foc, să-mi usc hainele și mi-a dat o foaie de nailon să mă protejez pînă la cabană și pe unde mai merg.Că, zicea el ( și-i dau dreptate), nu ești normal să pleci pe munte echipat de mare.Dar tot el a zis – asta m-a consolat nițel- că dacă tinerii ar fi normali omenirea ar  sta pe loc.Nu-i venea să creadă că am pornit la traversare în sandale.

Mi-a confirmat că la cabană sînt marii muntenari și și-a văzut de drum, mai rîzînd, mai vorbind singur.

Am stat, în adăpostul improvizat de pădurar, pînă dimineața și proapăt, vesel, uscat am pornit din nou prin ploaie.

La cabană n-am găsit pe nimeni.Dacă veneai asearăă…Au mers la Predeal, iar astăzi de dimineață spre Bîlea, în Făgăraș.

Imi venea să plîng de ciudă că m-am lăsat amăgit de un pic de bine la căldură.

Am coborît în Predeal, i-am scris o vedere la Puiu.Mă găsești acasă, să mergem pe Vlădeasa și am mers acasă să-mi tratez zgîrieturile și rănile de pe umeri de la ranița udă.

Morala: Cînd ceva nu-ți iese nici din prima și nici din a doua, las-o baltă, că nu-ți va merge nimic bine!

Si doi:Oriunde vrei să mergi, asigură-te că ai, măcar, strictul necesar pentru orice împrejurare!

Bătrînul

De-a lungul timpului am avut tot felul de îndrumători care m-au ajutat să răzbesc.

Pe unul din aceşti îndrumători  l-am întîlnit numai în Bucegi, dar mi-a fost de mare ajutor.Si se pare că nu numai mie.

Eram a doua oară în Bucegi şi urma să merg de la Cabana Caraiman spre Piatra Arsă.

Bineînţeles că nu pe rutele normale, că aşa erau eu pe vremea aceea, mergeam cam direct, să întîlnesc cît mai puţini oameni, să mă pot bucura de munte, de împrejur.

Nu-i vorbă, că nu era circulaţia care e acum pe acolo.Chiar pe traseele consacrate se putea să nu întîlneşti pe nimeni cîte o săptămînă.

La Piatra Arsă trebuia să mă întilnesc cu tovarăşul meu de drumeţii.

Nu mai aveam mult cînd mi-am dat seama că mi-am uitat buletinul la Caraiman.No, ăsta-i bai.Că, avînd părul mare toţi miliţienii voiau să mă cunoască şi mă legitimau.Or, dacă n-aveam buletin la mine riscam să-mi petrec vacanţa prin vreo secţie de miliţie.

Normal că m-am întors.

Iniţial vremea a fost foarte bună, dar se acoperea cerul , muntele cu nori că abia vedeam la cîţiva metri.Eram pe la Jepi, iar alternativele nu prea erau plăcute.Adică într-o parte ceva abrupt fără vegetaţie, cu înclinare mare, iar pe cealaltă latură tot cu înclinare mare stîncăraie.

No, ceva mai atent mergeam fluierînd cînd în faţa mea, prin negura norilor lăsaţi pe fata muntelui a apărut un bătrîn.Mic, crăcănat, aplecat, încălţat în opinci, cu o caciulă de oaie de sub care se iţeau suviţe de păr alb şi care se sprininea într-o botă făcută, parcă  pentru altcineva, mult mai mare decît el.

Am mărit pasul, să-l ajung, că poate avea nevoie de ajutor, dar cînd am ajuns la cîţiva metri de el s-a întors spre mine şi mi-a arătat cu bota nişte stînci.

Am urcat repede pînă  acolo.Sub una era o cavitate.Am nivelat baza ei cu un spaclu ( la toate drumurile aveam la mine un spaclu de zidar, cu care puteam face săpături), cît să încapă două persoane şi m-am adăpostit aşteptîndu-l pe bătrîn.

Norii s-au ridicat şi a început o ploaie zdravănă.După ce totul s-a terminat mi-am urmat calea, dar n-am mai dat de bătrîn şi ajuns la Caraiman le-am povestit cabanierului şi altor cîţiva care erau la cabană.Mi-au spus că au mai fost şi alţii ajutaţi şi îndrumaţi de bătrîn, dar nimeni nu ştie cine este, nimeni nu ştie unde stă sau dacă e om sau altceva.

L-am mai întîlnit prin Bucegi de trei ori după aceea, dar tot fără să fiu foarte aproape de el, şi de fiecare dată mi-a dat o soluţie pentru situaţia ivită respectivă.