Prima vizita

Fosile şi pietre

Tocmai am cunoscut cu Nonu doua fete,surori si dupa ce le-am ametit de cap Nonu cu desenul si cunostintele din artele pleastice,air eu cu muzica si tot ce misca in domeniu,fetele ne-au invitat la ele acasa.

Avind in vedere ca amindoi eram pletosi,ne-am gindit sa-l luam si pe Floare (Florin) cu noi-arata mai accesibil  pentru timpurile alea,parul acoperindu-i doar urechile-in plus el avea placerea de a ameti lumea cu electronicele si filozofia,urmind ca noi sa-i dam o vodca la Conti pentru ca-l luam cu noi pe post de papitoi.

Ne-am imbracat frumos-camasa si blugi-am luat un coniac Dunarea,am cules patru buchete de trandafiri din cartier si ne-am prezentat .

Saru’mina,…(tanti Adela-mama fetelor,medic pediatru,Bunica-bunica fetelor,doamna din inalta societate de dinainte de razboi).Nu exista nici un domn,tatal fetelor-tot medic-nelocuind cu ele.

Parca am intrat intr-un muzeu de arta.Nonu era in delir-Grigorescu in original,Bancila in original-tot ii dadeam peste degete sa-si ia mina…

Vezi articol original 265 de cuvinte mai mult

The Who

La articolul original este și muzică.

Fosile şi pietre

Componenta: Pete Townshend (ch); Roger Daltrey (vocal); John Entwistle (ch.bass); Keith Moon (drms).

Pete si John cintau impreuna,unul la banjo,celalalt la trompeta,intr-o formatie de tineret,inca din 1958.In 1960 Roger li se alatura,propunind o formula Ch,ritm,ch.bass,ch.solo,drms-la baterie Doug Sanden.Cintau piese din repertoriu „Ventures”,”Shadows”,muzica dixieland.Daltrey abandoneaza chitara in favoarea solisticii.In 1964,Keith Moon il inlocuieste pe Sanden.Grupul se lanseaza sub numele de „High Numbers”,pentru a deveni apoi,sub indrumarea lui Kit Lambert si Chris Stamp-„Who”.Dupa o suita de discuri single ce se bucura de un mare succes,dupa concerte la „Olympia” din Paris,in decembrie 1965 apare primul LP „Who”.Al doilea LP,aparut un an mai tirziu cuprinde o interesanta piesa-de 8 minute-o „miniopera” semnificativa pentru aspiratiile de mai tirziu ale lui Townshed catre formele mari,anticipind marea creatie Who:opera rock „Tommy”.

Incepind din 1967 intreprind numeroase turnee in intreaga lume si au cintat in concert impreuna cu Jimi Hendrix „John’s Children”(grup in cafe figura si Mark Bolan),Otis…

Vezi articol original 228 de cuvinte mai mult

La mulţi ani, din nou !

E, din nou, 19.

E drept că de la noi trece, dar trece cu noi.Mereu împreună de atunci cînd într-un 19, la minus 28 de grade, ne-am legat destinele în cartea vieţii.

Ca în fiecare 19, al fiecărei luni,din nou, la mulţi ani, iubito!

Un fel de răspuns

Un fel de răspuns pentru Casa Ev http://casaevv.ro/2017/07/16/ghost-in-the-shell/

Normal că de cîte ori mă întorceam dintr-o excursie, drumeţie pe munte, le povesteam prietenilor, cu lux de amănunte aventura, distracţia, şi sau supărările avute.

La un moment dat un amic mă întreabă care dintre noi este cel cu excursia, că mai este unul cu aceleaşi poveşti.

Adică, tot ce am povestit eu la dimineaţa la Arizona la cafea, era relatat cu aproape aceleaşi amănunte seara ( noaptea) la Melody în groapă ( era un bar de noapte la subsol).

După ce am asistat şi eu la o relatare de-a lui -a rămas fără grai cînd a văzut că sînt şi eu acolo- nu l-am dat de gol, dar cu prima ocazie l-am luat cu mine pe Vlădeasa.Să aibă propriile experienţe, propriile trăiri, aventuri.

Baiul era că n-avea nimic în comun cu drumeţiile, cu mersul în natură, cu muntele.Parcă nu erau pricioarele lui ci ale unui duşman, că tot aiurea călca.A căzut, s-a julit rău pe loc drept.Nici n-am avut curajul să-l duc pe un traseu mai greu.Am făcut doar  un tur scurt prin păduri, şi cu înclinaţii mici.

A prins gustul şi de căte ori veneam cu prietenul meu de la escaladă pornea şi el cu încă cîţiva.S-au accidentat, au avut tot felul de rele, cu alţi cătărători, în special în Cheile Turzii.

De atunci m-am obişnuit să nu relatez locul exact al drumeţiei, excursiei sau escaladei.Cine vrea să meargă, să-şi urmeze propriile trasee, propriile programări în funcţie de posibilităţile fizice şi psihice .

Pe băiatul ăla l-am trimis şi în Bucegi.

Adică: cobori în gară la Predeal, te uiţi bine pe panoul ăla cu toate traseele posibile de acolo şi cele cu care se intersectează, cu marcajele aferente şi grad de dificultate ( oare mai există acel mare panou în gara Predeal?), alegi pe unde vrei să mergi şi dacă găseşti un grup organizat, cu însoţitor, mergi cu ei sau faci cum vrei.

Cu toate că a mai fost în excursii nu şi-a pierdut năravul şi combina propriile  experienţe cu ale altora.Adică  parca într-o cabană şi asculta tot ce se povesteşte.Iar la întoarcere relata experienţele auzite ca şi cum ar fi fost ale lui.

Interesant e că, parcă şi trăirile ar fi fost ale lui.

Clar, avea memorie bună de aceea a dat şi a terminat medicina.

Poza 230

Verde ca apa

Poza 229

100 de paşi în timp

Da, este cartea scrisă de Adrian Ciorbă şi Mariana Frăţilă.

Da, este noul ghid al Bucegilor şi Văii Prahovei.

Si da, trebuie să o ai.Si nu doar cei care locuiesc în zonă, ci toată lumea.Dar nu în bibliotecă ci la îndemînă.

De fapt n-aş spune că este o carte şi mai puţin un ghid.E prea puţin spus.E ca şi cum, stînd în fotoliu, acasă, călătoreşti.Si eşti însoţit discret de un ghid pasionat care te lasă să vezi împrejurul şi-ţi povesteşte amănunte neştiute sau uitate .Te lasă să vezi şi-apoi îţi arată detalii, mici crăpături în timp  din care ies imagini, amintiri, istorii, poveşti.

Felicitări Adrian Ciorbă şi  Mariana Frăţilă!

Aţi descris prin cuvinte şi imagini locul unde a fost graniţa dintre România şi România, graniţa dintre trecut, prezent şi un posibil viitor şi ne-aţi dat nouă, tuturor şansa de a şti, a cunoaşte, a vedea şi a încerca să continuăm împreună a păstra.

Felicitări şi tuturor celor care şi-au adus obolul la înfăptuirea acestei munci!

MULTUMESC !