Refugiul

Eram cu un prieten la Arizona, la o cafea.

Se pregătea pentru teologie, iar eu îl ajutam la partea cu muzica.

Atmosfera din Arizona era, ca de obicei, plăcută, distractivă.Se discuta pe marginea unor cărți, muzică, se spuneau ultimele bancuri cu Bulă sau politice, se făceau planuri pentru vacanțe sau concedii, unii ( Radu H.) țineau adevărate cursuri de filozofie.

Ce mai, fum , cafele și sus cîte un coniac.

La un moment dat a intrat un tip și a întrebat cine îl însoțește la o drumeție la Refugiul de pe pinten.

Ar fi de precizat că am rîs o săptămînă, toți drumarii și montaniarzii cînd am auzit unde s-a făcut un refugiu.

Pe un pinten de munte din Vladeasa, greu accesibil vara și imposibil de ajuns acolo iarna, în afara oricăror rute și departe de orice zonă locuită.

Probabil unui Tovarăș i s-a pus în vedere că trebuie făcut un refugiu și l-a făcut după ureche.

Primul care a fost de acord să meargă a fost amicul meu, dacă merg și eu.

L-am întrebat de ce ar merge și mi-a răspuns că după ce devine preot s-a terminat cu prostiile, deci ar fi momentul să le facă înainte.

Si care ar fi scopul?

Păi…, nu face nimeni altcineva o asemenea prostie, deci TREBUIE făcută!

E drept,  era un motiv bun.

Pînă la urmă ne-am ales cinci inși.Ei patru plecau în ziua următoare, iar eu peste două zile.

Tren și-apoi pe jos.

Vreme frumoasă, senin, ceva zăpadă pe ici colo prin pădurea desfrunzită.

Am trecut printr-un sat unde m-am militianul care m-a legitimat mi-a spus că cei patru au trecut ieri, dar că eu ar fi mai bine să nu merg căci vine vijelia.

Care vijelie, că e senin, arde soarele…

M-a trimis la capătul satului la un moș, care îmi va spune cum e mai bine să fac.

Si moșul a zis de vijelie, dar văzînd că nu-i cale să mă rețină, m-a îndrumat să stau în pădure cît durează vremea rea și-apoi să merg la Huda Popii – hudă= gaură, cavitate, peșteră- pînă dimineața, că n-am cum să găsesc cărarea printre stînci pînă sus la refugiu.

E locul unde a stat pe vremuri un călugăr.

Zicea că a fost la începutul toamnei acolo și a lăsat lemne de foc, că este sobă cu plită și burlan pentru fum și un lompaș- lampă de vînt, cu petrol.Si înainte să plec de acolo să las jumătate din ceva care mie îmi place cel mai mult și am la mine.

Mergînd, vedeam cum norii acoperă cerul și , normal a început vintoase și , de parcă nu era de ajuns, zăpadă.Nu vedeam nimic și abia înaintam, așa că m-am adăpostit în pădure, în spatele unui copac gros și m-am acoperit cu frunze-țin de cald.

Era deja întuneric cînd s-a potolit furtuna, dar MERG INAINTE,că de aceea am venit, nu?

Nu mai  aveam mult de mers pănă la stînci, cînd undeva departe sus, vedeam lumini în mișcare.Băieții au ieșit cu lanternele să pot să-i localizez.

M-am gîndit că am fost destul de nebun  să mă pornesc la drum, dar nu sînt destul de nebun să încerc să urc printre stîncile acopecite cu zăpadă și poate gheață.Deci soluția este să găsesc Huda Popii și să stau acolo peste noapte.

Din momentul în care am luat această hotărîre  totul mi s-a părut ușor.Am găsit, printre stînci,  calea de acces spre cavitate, am urcat fără probleme și m-am bucurat cînd am ajuns înăuntru.

Era cam de cinci metri adîncime, de vreo trei lățime si cam doi înălțime.Nu era în calea vînturilor și avea un gard de nuiele la intrare.

Am aprins lompașul, am făcut foc în sobă și după cîteva țigări am dormit, ca scăldat,la căldură, pînă dimineața.

Inainte de plecare am curățat soba, am lăsat o conservă, că poate cineva va avea nevoie și un pachet de Carpați fără filtru-aveam două.

Ajuns cu greu la Refugiu, băieții m-au întrebat unde este tovarăsul meu.

Care tovarăs?

Păi, cînd ți-am luminat de sus erai însoțit de încă cineva.

Nu sînteți normali? Am venit singur.

Toți patru am văzut că mai era cineva cu tine și parcă vă sprijineați unul pe celălalt, în bătaia vîntului.

…