Atenţie la mocăniţă! 2

Prietenul meu şi-a luat postul în primire la Baia de Arieş şi ne-am întîlnit mai rar.Doar cînd am mai fost eu pe acolo sau cînd a venit el pe acasă.

Cînd l-am întrebat cum e locul de muncă, cum s-a integrat în comunitate , a zis că nu-i rău, dat că lumea îl ţine la distanţă.

Măi băiatule- ziceam eu ăla bătrînul- în comunităţile mici, montane sau miniere oamenii se cunosc, îşi trăiesc toate împreună, sînt o familie mai extinsă.Ca să poţi să te integrezi trebuie să fii ca ei şi mai ales, să vorbeşti limba lor.

Dacă îţi vine la cabinet un bătrîn şi-i zici bunicule, va înţelege că-l consideri bătrîn.Dacă îi zici bădiucule, te va considera din familie şi va fi deschis.

S-a confruntat cu o grămadă de situaţii pe care ăi era greu să le înţeleagă pentru că eraunul din oamenii reprezentativi ai erei socialiste cu educaţie materialist-ştiinţifică.

Oricum, s-a interesat şi după vreun an a venit la mine într-o sîmbătă să mă ia la Buru să rezolvăm problema.

Am pornit cu noaptea în cap, să ajungem înainte de răsărit la Buru şi pe drum mi-a povestit.

La Buru este un bătrîn alb pe cap care se ocupă de mocăniţă şi de o grămadă de căţei, dar care deşi e mecanic de locomotivă şi a muncit ani buni pe mocăniţă, nu mai vrea să meargă.E pensionat de boală ( psihică).A omorît un om cu mocăniţa şi după aceea n-a mai fost el om normal.

Se pare  că un ciobănaş tînăr, abia scăpat de armată cobora cu cîteva oi prin Cheile Borzeşti să le adape în Arieş, că era cam secetă.Oile au trecut, dar tînărul s-a oprit pe linie să-şi ia în braţe un căţel care s-a oprit acolo.A fost lovit în plin de mocăniţă şi a murit şi el şi căţelul.Mecanicului părîndu-i-se că ceva nu-i în regulă a oprit şi cînd l-a văzut pe tînăr sfîrtecat, cu căţelul în braţe a fugit la cabană să anunţe, după care a luat-o razna.Astat cîţiva ani la spitalul de psihiatrie din Cluj, după care nefiind periculos l-au lăsat acasă.

Indrumat de bătrîni şi de nişte preoţi m-a luat să încercăm să-l ajutăm pe om şi poate că după aceea nu vor mai fi apariţiile ciobănaşului pe care l-am întîlnit şi noi noaptea.

Ajunşi, i-am zis omului să meargă cu mocăniţa pînă la trecerea de la cabană.I-am dat o uăieguţă ( sticluţă) cu tuică, un dărab ( o bucată) de pîine şi i-am zis să meargă să-şi ceară iertare.Să bea un pic de ţuică, să toarne pe jos pentru sufletul mortului , să izbească uăieguţa de şină şi să lase şi dărabul de pită pentru căţel.

Cu ochii în lacrimi a luat un căţel în braţe , s-a urcat în locomotivă alături de mecanic şi s-a dus, dar a zis să-l aşteptăm.

După o vreme s-a întors.Venea plîngînd cu căţelul zburdînd în urma lui.

N-a mai avut reţineri să meargă cu mocăniţa şi zicea prietenul meu că nici n-a mai auzit de apariţiile ciobănaşului noaptea.

Viaţa ne-a dus prin alte părţi şi ne-am întîlnit din ce în ce mai rar, dar se pare că  prietenul meu s-a schimbat destul de mult după experienţa avută împreună cu mine şi încă multe altele de pe la mină şi de pe munte.

Reclame

Bătrînul

De-a lungul timpului am avut tot felul de îndrumători care m-au ajutat să răzbesc.

Pe unul din aceşti îndrumători  l-am întîlnit numai în Bucegi, dar mi-a fost de mare ajutor.Si se pare că nu numai mie.

Eram a doua oară în Bucegi şi urma să merg de la Cabana Caraiman spre Piatra Arsă.

Bineînţeles că nu pe rutele normale, că aşa erau eu pe vremea aceea, mergeam cam direct, să întîlnesc cît mai puţini oameni, să mă pot bucura de munte, de împrejur.

Nu-i vorbă, că nu era circulaţia care e acum pe acolo.Chiar pe traseele consacrate se putea să nu întîlneşti pe nimeni cîte o săptămînă.

La Piatra Arsă trebuia să mă întilnesc cu tovarăşul meu de drumeţii.

Nu mai aveam mult cînd mi-am dat seama că mi-am uitat buletinul la Caraiman.No, ăsta-i bai.Că, avînd părul mare toţi miliţienii voiau să mă cunoască şi mă legitimau.Or, dacă n-aveam buletin la mine riscam să-mi petrec vacanţa prin vreo secţie de miliţie.

Normal că m-am întors.

Iniţial vremea a fost foarte bună, dar se acoperea cerul , muntele cu nori că abia vedeam la cîţiva metri.Eram pe la Jepi, iar alternativele nu prea erau plăcute.Adică într-o parte ceva abrupt fără vegetaţie, cu înclinare mare, iar pe cealaltă latură tot cu înclinare mare stîncăraie.

No, ceva mai atent mergeam fluierînd cînd în faţa mea, prin negura norilor lăsaţi pe fata muntelui a apărut un bătrîn.Mic, crăcănat, aplecat, încălţat în opinci, cu o caciulă de oaie de sub care se iţeau suviţe de păr alb şi care se sprininea într-o botă făcută, parcă  pentru altcineva, mult mai mare decît el.

Am mărit pasul, să-l ajung, că poate avea nevoie de ajutor, dar cînd am ajuns la cîţiva metri de el s-a întors spre mine şi mi-a arătat cu bota nişte stînci.

Am urcat repede pînă  acolo.Sub una era o cavitate.Am nivelat baza ei cu un spaclu ( la toate drumurile aveam la mine un spaclu de zidar, cu care puteam face săpături), cît să încapă două persoane şi m-am adăpostit aşteptîndu-l pe bătrîn.

Norii s-au ridicat şi a început o ploaie zdravănă.După ce totul s-a terminat mi-am urmat calea, dar n-am mai dat de bătrîn şi ajuns la Caraiman le-am povestit cabanierului şi altor cîţiva care erau la cabană.Mi-au spus că au mai fost şi alţii ajutaţi şi îndrumaţi de bătrîn, dar nimeni nu ştie cine este, nimeni nu ştie unde stă sau dacă e om sau altceva.

L-am mai întîlnit prin Bucegi de trei ori după aceea, dar tot fără să fiu foarte aproape de el, şi de fiecare dată mi-a dat o soluţie pentru situaţia ivită respectivă.

Bătrînul

Poate cei care au circulat prin Bucegi au auzit de el, poate că l-au întîlnit.

Un bătrîn mic de statură, cu părul alb, ițit de sub o căciulă  din blană  de oaie, aplecat, mereu sprijinit intr-o botă, parcă prea mare pentru el, încălțat în opinci.

Eu l-am întîlnit de patru ori. O dată la Colți, o dată pe Valea Alba și de două ori pe Jepi.

L-ați întîlnit?

In ce împrejurări?

Refugiul

Eram cu un prieten la Arizona, la o cafea.

Se pregătea pentru teologie, iar eu îl ajutam la partea cu muzica.

Atmosfera din Arizona era, ca de obicei, plăcută, distractivă.Se discuta pe marginea unor cărți, muzică, se spuneau ultimele bancuri cu Bulă sau politice, se făceau planuri pentru vacanțe sau concedii, unii ( Radu H.) țineau adevărate cursuri de filozofie.

Ce mai, fum , cafele și sus cîte un coniac.

La un moment dat a intrat un tip și a întrebat cine îl însoțește la o drumeție la Refugiul de pe pinten.

Ar fi de precizat că am rîs o săptămînă, toți drumarii și montaniarzii cînd am auzit unde s-a făcut un refugiu.

Pe un pinten de munte din Vladeasa, greu accesibil vara și imposibil de ajuns acolo iarna, în afara oricăror rute și departe de orice zonă locuită.

Probabil unui Tovarăș i s-a pus în vedere că trebuie făcut un refugiu și l-a făcut după ureche.

Primul care a fost de acord să meargă a fost amicul meu, dacă merg și eu.

L-am întrebat de ce ar merge și mi-a răspuns că după ce devine preot s-a terminat cu prostiile, deci ar fi momentul să le facă înainte.

Si care ar fi scopul?

Păi…, nu face nimeni altcineva o asemenea prostie, deci TREBUIE făcută!

E drept,  era un motiv bun.

Pînă la urmă ne-am ales cinci inși.Ei patru plecau în ziua următoare, iar eu peste două zile.

Tren și-apoi pe jos.

Vreme frumoasă, senin, ceva zăpadă pe ici colo prin pădurea desfrunzită.

Am trecut printr-un sat unde m-am militianul care m-a legitimat mi-a spus că cei patru au trecut ieri, dar că eu ar fi mai bine să nu merg căci vine vijelia.

Care vijelie, că e senin, arde soarele…

M-a trimis la capătul satului la un moș, care îmi va spune cum e mai bine să fac.

Si moșul a zis de vijelie, dar văzînd că nu-i cale să mă rețină, m-a îndrumat să stau în pădure cît durează vremea rea și-apoi să merg la Huda Popii – hudă= gaură, cavitate, peșteră- pînă dimineața, că n-am cum să găsesc cărarea printre stînci pînă sus la refugiu.

E locul unde a stat pe vremuri un călugăr.

Zicea că a fost la începutul toamnei acolo și a lăsat lemne de foc, că este sobă cu plită și burlan pentru fum și un lompaș- lampă de vînt, cu petrol.Si înainte să plec de acolo să las jumătate din ceva care mie îmi place cel mai mult și am la mine.

Mergînd, vedeam cum norii acoperă cerul și , normal a început vintoase și , de parcă nu era de ajuns, zăpadă.Nu vedeam nimic și abia înaintam, așa că m-am adăpostit în pădure, în spatele unui copac gros și m-am acoperit cu frunze-țin de cald.

Era deja întuneric cînd s-a potolit furtuna, dar MERG INAINTE,că de aceea am venit, nu?

Nu mai  aveam mult de mers pănă la stînci, cînd undeva departe sus, vedeam lumini în mișcare.Băieții au ieșit cu lanternele să pot să-i localizez.

M-am gîndit că am fost destul de nebun  să mă pornesc la drum, dar nu sînt destul de nebun să încerc să urc printre stîncile acopecite cu zăpadă și poate gheață.Deci soluția este să găsesc Huda Popii și să stau acolo peste noapte.

Din momentul în care am luat această hotărîre  totul mi s-a părut ușor.Am găsit, printre stînci,  calea de acces spre cavitate, am urcat fără probleme și m-am bucurat cînd am ajuns înăuntru.

Era cam de cinci metri adîncime, de vreo trei lățime si cam doi înălțime.Nu era în calea vînturilor și avea un gard de nuiele la intrare.

Am aprins lompașul, am făcut foc în sobă și după cîteva țigări am dormit, ca scăldat,la căldură, pînă dimineața.

Inainte de plecare am curățat soba, am lăsat o conservă, că poate cineva va avea nevoie și un pachet de Carpați fără filtru-aveam două.

Ajuns cu greu la Refugiu, băieții m-au întrebat unde este tovarăsul meu.

Care tovarăs?

Păi, cînd ți-am luminat de sus erai însoțit de încă cineva.

Nu sînteți normali? Am venit singur.

Toți patru am văzut că mai era cineva cu tine și parcă vă sprijineați unul pe celălalt, în bătaia vîntului.

Semne?

Intotdeauna mi s-a întîmplat, mai des sau mai rar, să întîlnesc pe stradă sau prin alte locuri chipuri cunoscute.

Nu-i nici un bai în asta, dacă acele chipuri n-ar fi fost ale unor prieteni sau rude care nu mai sînt printre noi.

Ba, se mai întîmplă să văd, de la distanţă pe cineva cunoscut pe care nu l-am văzut de mult timp, dar spre dezamăgirea mea, să nu fie  el ( ea), cînd ne apropiem.

S-a întîmplat să văd pe cealaltă parte a străzii sau la în apropierea unui colţ de stradă pe cineva şi după  ce am trecut strada sau după ce am ajuns la colţ să constat  că nu e, că a dispărut, de parcă s-ar fi evaporat

Zicea zilele trecute soţia mea că, în timp ce plimba căţeluşa, a văzut-o  pe sora ei.

După ce s-a apropiat , a constatat că e altcineva.

Sora ei locuieşte în alt oraş.

Si-a sunat sora, să îi audă glasul, să vadă ce mai face.

Oare astea sînt doar nişte coincidenţe stranii sau nişte semne?

Oare e o modalitate a noastră de a ne aminti de cineva sau e modalitatea prin care se rup barierele timpului şi spaţiului?

Biserica din copaci

Eram cu prietenii la o cafea la Arizona si unul (M)  povestea ca mergind prin padure prin Vladeasa a vazut case din copaci.

Normal ca am sarit pe el cu totii, glumind si rizind, dar el calm ne-a explicat ca sint din lemn, dar structura de rezistenta a fiecarei case sint copacii din padure.

Bineinteles ca am vrut si eu sa vad asa ceva, iar el s-a  oferit sa vina cu mine.Asa ca, am pornit impreuna pe munte.

Eram un pic invidios pe el, ca avea echipamente serioase, la care eu nici nu puteam visa.Rucsac cu sina, sac de dormit matlasat, cordelina pentru eventuale catarari- eu inca foloseam funie-,avea si crampoane pentru gheata desi era vara( cred ca le-a luat numai sa ma impresioneze pe mine si a reusit), un cort micut de o persoana si pelerina pentru cort…

Buun.De la Suncuius am pornit de-a dreptul fara sa ne lasam tentati de nenumaratele pesteri din zona.

Am mers toata ziua fara sa gasim ceva, dar eram bucurosi ca sintem pe munte, ca sintem prin padure.De fapt nici el nu stia un loc anume, doar  directia, dar avind acelasi ritm de mers, subiecte comune de conversatie  si aceiasi curiozitate pentru tot ce era in jur, nici nu mai avea importanta cit mergem sau daca gasim  ce zicea ca a vazut.

La un moment dat, ajunsi pe o creasta mai inalta s-a uitat printr-un binoclu si a constatat ca e posibil sa fie o localitate dincolo de urmatoarele doua culmi si zicea ca daca mergem destul de repede nu ne prinde noaptea in padure, ingrijorat ca cerul s-a cam acoperit de nori si ca sufla vintul a ploaie.

Ni se parea ca se aude un clopot, dar n-am dat importanta pina ne-am oprit in fata unei biserici.

Nu-mi venea sa cred.Ce cauta o biserica in mijlocul padurii, dar m-a impresionat constructia ei.Un dreptunghi format din patru copaci, iar la un capat al cincilea.Copacii erau colturile pe linga s-au construit peretii, iar acoperisul era in coroane si de prin coroane se auzea si clopotul.Imbinarile erau numai din lemn pe lemn si destul de largi incit sa permita inclinarea peretilor si acoperisului daca se inclinau copacii cind sufla vintul.

Curios, am intrat in bisericuta-M n-a vrut.

Bisericuta normala, dar fara picturi pe pereti.

Linga intrare, intr-un lighean niste apa-am presupus, sfintita- citeva icoane, sterguri deasupra lor, pe o masa in fata altarului o biblie, ferestruici mici, fara geam.

Se pregatea de furtuna, vintul sufla din ce in ce mai tare si din cauza inclinarii peretilor s-a intepenit usita.

Am stat un pic la povesti la o ferestruica dupa care s-a dus sa-si instaleze cortul , aratindu-se ingrijorat pentru mine.Dar eu eram linistit.Nu credeam ca mi se poate intimpla ceva intr-o biserica, chiar daca era in padure.

M-am intins in fata altarului cu rucsacul sub cap si o patura deasupra si o vreme am ascultat grozavia.La fiecare rafala de vint peretii se inclinau- asa imi inchipuiam eu ca ar fi calatoria pe mare- si scirtiiau cumplit  in timp ce clopotul de sub acoperis batea anapoda, ba continuu ca scuturat, ba lovituri clare , dupa cum se miscau copacii.

Era un vuiet si un zgomot cumplit si sinistru, dar intr-un tirziu am adormit.Iar eu cind dorm, dorm si gata.

M-am trezit dimineata.M-am spalat pe fata cu apa din lighean, am multumit copacilor si padurii pentru noaptea curata si dupa ce am impins cu umarul usita, am iesit.

Era plin de oameni acolo.Doi militieni, citiva soldati, un preot, citiva tapinari.Unii se uitau mirati la mine, altii pareau speriati.

L-am intrebat pe M care-i baiul.Mi-a spus ca a crezut ca sint mort si a chemat militia si oameni sa deschida usa.

-Te-ai dat cu pluta pe Cris? Ti-a picat ceva in cap azi-noapte?Cum naiba sa fiu mort?

-Pai, erai intins pe spate, cu miinile pe piept, cu picioarele incrucisate si nu miscai.

-Nu esti normal? Pai asa dorm eu cind ma culc pe spate si  nu-mi scimb pozitia in somn.

E clar ca nu esti sanatos la cap.Nu mai merg cu tine pe munte.Adica dorm si eu o noapte, ca scaldat, intr-o biserica, in fata altarului , iar tu chemi militia?

-Pai, a trecut o zi si doua nopti!Asta-i a doua dimineata de cind te-ai culcat si nu te-ai miscat de loc, n-ai raspuns la strigatele mele…

No, asta-i culmea.

S-a dus excursia, ca a trebuit sa dau declaratii peste declaratii la militie la Suncuius.Si dupa ce am ajuns acasa am fost chemat de mai multe  ori la militie pentru declaratii.

N-aveam ce sa declar.M-am culcat seara si m-am trezit dimineata.De unde naiba sa stiu ce s-a intimplat, de ce am dormit atita, cum a trecut timpul si de ce n-am simtit trecerea lui .

M-au dus si la psihiatrie si dupa tot felul de desene vroia doamna doctor sa-i povestesc ce am visat.N-am visat nimic.Pur si simplu am dormit bine, desi eram pe scinduri, nu pe un pat.

Am mai vazut si case construite in felul asta prin padure, dar numai in Apuseni- in special prin Vladeasa, Bihorului si Codru Moma- si nu pareau locuite de cineva.

De citeva ori am sta prin ele peste noapte sau de ploaie, dar n-am intilnit pe nimeni, n-am patit nimic si nici n-am mai „pierdut” timpul.

Hebereu=brambura;hai hui

N-am mai auzit cuvintul asta ” hebereu” de foarte multa vreme si imediat ce l-am auzit mi-am amintit de oameni dragi plecati de mult de pe aceasta lume si de o intimplare din drumetiile noastre pe munte.

Eram cu Puiu, prietenul meu, intr-o plimbare prin muntii Codru Moma.Nu-s munti inalti.Colo catre o mie, omieosuta de metri, dar de o rara frumusete.

Mergeam aiurea, incintati de tot ce era imprejurul nostru.

Intr-o seara, ajunsi la o casa mai indepartata de restul satului si cerindu-ne voie sa dormim in sura, ne-a zis gospodarul sa nu umblam hebereu prin padurile astea ca nu-i bine.Multi oameni s-or ratacit sau or ajuns in alta parte decit unde or vrut sa ajunga si or ramas zaluzi.

Ce incintati eram.Dimineata, dupa ce am baut lapte cald, proaspat muls, am pornit vitejeste, zimbind fericiti, direct spre padurea cu pricina.

Am umblat toata ziua, atenti sa vedem ce ni se intimpla si cum nu ni s-a intimplat nimic, cind s-a lasat intunericul am tras la o sura care ne-a iesit in cale.

Dimineata ne-a trezit o voce cunoscuta: bine ca v-ati intors!

Pai noi nu ne-am intors.Am mers numai inainte.

Am pornit din nou in alta directie si iar am umblat toata ziua, atenti sa nu schimbam directia.

Im innoptat intr-o capita de fin si mare ne-a fost mirarea cind am reauzit vocea omului, imbiindu-ne cu lapte proaspat muls si niste pita cu slanina.

Niciodata, nici inainte si nici dupa aceea nu ne-am ratacit in padure sau pe munte.

Ne-a zis omul ca nu oricine are voie sa treaca pe acolo fara sa pateasca ceva.

Noi n-am patit nimic, dar ne-a cam trecut veselia si ne-am intors, cuminti, acasa.