Greşelile părinţilor

Aveam 22 de ani , un mare chef de umblat, dar cam puţin timp, aşa că am hotărît că voi merge pe munţii din apropiere.

De la Băişoara pînă spre statiunea Muntele Băişorii se cam mergea pe jos, că nu erau curse regulate.Aşa că, pe la 6 dimineaţa împreună cu un bărbat şi cu fiul lui de vreo 14-15 ani, am pornit la drum cu speranţa că trece vreo maşină şi ne ia şi pe noi.

Din poveste în poveste am înţeles că omul a venit cu copilul să-l înveţe tainele muntelui aşa că i-am lăsat în ale lor şi am schimbat un pic ruta, să nu-i încurc.

La un moment dat, pe la amiază, i-am revăzut la un popas.

Copilul zicea că nu se răzgîndeşte, că a învăţat tot ce i-a spus  tatăl.Aşa că omul şi-a luat raniţa şi a plecat, lăsîndu-l pe copil singur pe munte.

Nu-mi venea să cred că pleacă , dar  n-a vrut să stea de vorbă cu mine.Hotărîrea era luată şi să-i las copilul în pace.

Copilul, ca orice copil, cînd s-a văzut singur  a început să chiuie, să se tăvălească prin iarbă, să alerge, să se joace fericit că e singur.

Am stat prin preajmă, dar fără să mă vadă.

Apoi, obosit s-a oprit să-şi facă un foc.Dar nemernicele de lemne nu vroiau să se aprindă.Era din ce în ce mai tîrziu şi văzînd cum cresc umbrele, iar soarele se pregăteşte de apus s-a speriat şi a început să-l strige pe tatăl lui.Nu-i răspundea nimeni, focul nu se aprindea, se termina ziua, iar el era singur pe munte.A mai strigat o vreme, apoi a început să plîngă pornind la drum cu o hartă în mînă .Intorcea harta în toate poziţiile, se uita la o busolă şi mergea cănd într-o direcţie, cînd în alta.

Era clar, habar nu are să citească o hartă, habar nu are unde este şi unde vrea să ajungă, este obosit şi tare speriat.

Am mers la el, l-am liniştit, i-am arătat cum să facă focul şi l-am lăsat să-l facă el, am făcut un adăpost pentru noapte şi după ce a mîncat a adormit în sacul lui.

Dimineaţa i-am arătat cum să citească harta, cum să localizeze punctele cardinale şi l-am lăsat să aleagă singur traseul de întoarcere.Eu doar l-am însoţit.

Tot ce ştia de la tatăl lui despre orientare si drumeţie în natură era din poveştile lor de acasă, cu harta în faţă, dar nici o oră pe teren, prin pădure sau pe munte.

I-am mai arătat cîte ceva şi mergeam veseli, jucîndu-ne.

Cu mici corecţii am ajuns pe la prînz.

La staţiune, militari şi localnici se pregăteau să pornească în căutarea copilului.Tatăl a fost amendat 300 sau 400 de lei ( o amendă foarte mare pe vremea aceea).Oricum, era foarte speriat.

Cînd am ajuns noi acolo i se făcea morală, din nou.Cum poţi să laşi un copil singur pe munte? Oricîtă experienţă ar avea, este un copil iar adulţii trebuie să ia hotărîri în aşa fel, încît să nu fie în pericol.

Omul  a vrut să meargă acasă, dar un locotenent de la Vînători a zis că ar trebui să meargă împreună pe munte, să-şi înveţe copilul tainele naturii.

I-am lăsat şi mi-am continuat plimbarea pe munte.

Mi-am amintit întîmplarea după tragedia din Retezat.

 

 

 

Anunțuri

9 răspunsuri

  1. Mi-ai amintit cum au învățat copiii mei să meargă singuri la școală, cu mămica lor ascunsă în urmă, ca să le supravegheze eventualele greșeli. De traversat strada știau de foarte multă vreme, tot sub verificarea noastră.
    Muntele este o „vietate” căreia trebuie să-i cunoști și respecți toate regulile.

    • Era un copiluţ în cartier care cînd trebuia să treacă strada lua un adult de mînă şi-l ruga să-l însoţească.
      Oricît de deştept, învăţat, descurcăreţ ar fi, este copil.Iar părinţii asta nu trebuie să uite.

  2. Inconstienta….Eu nu sunt de acord cu astfel de metode de educatie…

  3. Din nefericire, în zilele noastre, adulţii nu mai știu să ia hotărâri în aşa fel încât odraslelele lor să nu ajungă în pericol.
    Felicitări locotenentului pentru sfatul dat unui iresponsabil și pentru fapta salvatorului. Nu știu de ce am senzația că salvatorul era tot locotenent. Poate pentru faptul că numai un ochi bine instruit putea să remarce atât de iute că puștiul habar n-avea ce să facă cu busola și harta în teren, că nu știa nimic despre adăposturi și focul cu lemne umede. Pe urmă, instruirea băiatului…
    P.S. Firește că salvator putea să fie și un civil, însă continui să am ceva rezerve… 🙂

    • Da, din nefericire tragedia din Retezat confirmă cele spuse de tine.
      Nu, nu eram locotenent.N-aveam nimic în comun cu armata.Părerea mea era că trebuie să ai apucături de criminal, să-ţi doreşti să faci munca asta toată viaţa.
      Am învăţat orientarea,drumeţia,supravieţuirea pe teren de la un mare iubitor de natură, iar la 22 de ani aveam, deja, călcaţi în picioare o parte din munţii noştri.
      Intîmplarea din amintirea mea a avut loc în urmă cu 40 de ani.

  4. A republicat asta pe startachim blog.

  5. Hristos a înviat!
    Minunat!
    Te salut, om frumos!
    Nu degeaba se spune că Dumnezeu lucrează prin oameni. Tu ai fost omul din umbră.
    Asta trebuia să facă tatăl băiatului, dar Dumnezeu a ales să aibă grijă de acel suflet prin tine; te-a considerat, cum s-ar zice, mai responsabil, mai de încredere.
    Până la urmă, cred că fiecare ne învățăm lecția de viață prin alegeri: ”așa, DA” și ”așa, NU”.
    Nu e bine să fim așa nechibzuiți ca acel tată.
    Ferice de tine că ai fost pe poziția salvatorului!
    Copilul mai trebuia să învețe și practic, deci mai trebuia lăsat să se coacă, nu te pui cu muntele, doar așa…., din povești!

    Morala:

    Dacă vrem o pită bună nu e bine să băgăm aluatul în foc până n-a crescut și nici să-l scoatem din foc, până nu e copt. 😉

    • Adevărat a înviat!
      Săru’mîna!
      Nu salvator, ci doar un copil ceva mai mare care a fost întîmplător prin preajmă.
      Cel care m-a învățat pe mine tainele pădurii și muntelui nu m-a abandonat niciodată.Mi-a arătat cum trebuie să procedez, în funcție de împrejurare și m-a lăsat să fac eu totul.El doar mă însoțea.
      Așa am procedat și eu, iar copilul a putut avea, de atunci inainte, amintirile proprii.Amintiri care i-au putut fi folositoare de-a lungul vieții.
      Cred că tatăl acelui copil voia să-i arate cît de importante sînt vorbele, promisiunile și faptul că trebuie să ni le asumăm.
      Atîta doar, că trebuia să fie el în preajmă.
      Oricum, se vedea că cunoaște muntele și după aceea au mers împreună .
      Pita bună tot tatăl a fost.Eu,doar ,covrigul care ține,pe moment, foamea la disatanță.
      Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: