Mă mîncă

Acum, că mi-am golit balconul ( aproape) de pietre, mă cam mîncă pielea să merg pe teren.E drept că fiecare pietricică pe care am luat-o în mînă mi-a amintit unde am găsit-o, cu cine eram, cum era vremea,cum arăta împrejurul, cum mă simţeam.Si parcă mai cere.Nu neaparat să mai colectez pietre, dar mă mîncă pielea să mai merg.Să revăd unele locuri unde n-am mai fost de cîţiva ani.Sper să reuşesc în această vară.

Sau o fi de vină primăvara şi o să-mi treacă?

De-ale mele

1.Avantajul cu  pielea e că acest organ acoperă cea mai mare suprafaţă a corpului.Adică toată.

Cînd te mîncă pielea poţi să o scarpini oriunde, că tot piele e, nu?

Spre exemplu, în copilărie cînd mă mînca pielea, tata mă scărpina numai peste fund.Cînd cu o curea, cînd cu cîte o joardă ruptă instant din arboretul înconjurător.

2.Cum merg mult pe stradă, aproape traversez oraşul cînd merg sau vin de la muncă, văd mulţi oameni.Chiar am observat – o fi specific acestui secol?- că nu sînt femei urîte, indiferent de vîrstă.E drept, multe sînt acre şi se vede asta.In schimb bărbaţii, au unii nişte mutre că-ţi vine să le dai palme.

Compensează tinerii.Toţi, dar absolut toţi sînt frumoşi.Indiferent de freze, cercei sau alte chestii sau îmbrăcăminte.

Pe de altă parte, din 100 de oameni de toate vîrstele  cu care m-am intersectat pe stradă-pe număratelea- 30 erau cu telefonul la ureche şi 20 frecau ecranele, pe internet probabil.Ceilalţi, pînă la sută, erau ori foarte grăbiţi, ori băbăciuni  pe care i-a apucat plimbarea de dimineaţă şi clar,  sînt fix în faţa celor care se grăbesc.