Mă mîncă

Acum, că mi-am golit balconul ( aproape) de pietre, mă cam mîncă pielea să merg pe teren.E drept că fiecare pietricică pe care am luat-o în mînă mi-a amintit unde am găsit-o, cu cine eram, cum era vremea,cum arăta împrejurul, cum mă simţeam.Si parcă mai cere.Nu neaparat să mai colectez pietre, dar mă mîncă pielea să mai merg.Să revăd unele locuri unde n-am mai fost de cîţiva ani.Sper să reuşesc în această vară.

Sau o fi de vină primăvara şi o să-mi treacă?

Prin ploaie

Ploi.

Ploile monotone si lungi de toamna.Cind nimic nu misca, pasarelele si goangele stau ascunse si nici macar acea unica cioara nu-ti zgirie auzul cu croncanitul ei.

Si mergi, din ce in ce mai greu din cauza noroiului depus pe incaltaminte si mergi, din ce in ce mai ud, cu parul atirnind in suvite  lipite de fata, cu tigara atirnind uda in coltul gurii.

Mai mergi si  prin iarba uda, unde siroirea continua se aude moale, catifelat si nu-ti mai pasa ca inaintezi ca prin apa.

Mai mergi si prin padure unde se aud usor picurii marunti cazuti pe frunze  si mai tare cind se scutura pe tine cite un copac, de picurii grei acumulati, de parca n-ai fost destul de ud.

Mai mergi si pe pietre, pe stinci unde fiecare picur se aude distinct cind se lipeste de piatra uda, ca o orchestra de xilofoane.Aluneci sau te tirasti printre siroiri in cautarea unui adapost uscat.

Linistea monotona a ploii de toamna, cind stai intr-o grota uscata, linga un foc molcom .

Privesti linistea ploii si a  muntelui ud,  ghemuit sub nori si nu stii daca e azi sau miine si nici nu-ti pasa.

 

Greu de refuzat

Pe vremuri- firar sa fie, ca din ce in ce mai des spun asta- cind initiam o excursie, o iesire erau multi care veneau cu mine, in special daca se termina cu chef, cu concursuri  de dans sau baute.Altii, mai putini care veneau cu mine doar pentru placerea drumetiei, pentru catarare, pentru a fi pe munte si doar unul pentru a fi impreuna, pentru a drumeti, a ne catara, a ne juca si a visa.Cu  el aveam acelasi ritm, aceleasi visuri, ascultam aceiasi muzica, rideam la aceleasi glume si putem merge oriunde,in orice situatie fara sa obosim prea tare, fara sa ne fie frica.Ne bucuram impreuna de fluturi si flori, de frunze si copaci, de stinci, de cer si dupa ce m-am indragostit de pietre am cautat impreuna, ne-am tirit prin apa sau noroi, ni s-au intins miinile de la sacosele cu pietre.Lui cind ii spuneam, daca putea, venea fara nici o alta discutie.Vedem noi ce facem daca ploua, daca e frig, daca…Se rezolva .Chiar daca am crescut, chiar daca am ajuns sa nu mai fim tineri, ne-am jucat impreuna mereu.Si acum, mai rar, cind mai iesim e la fel pentru avem acelasi ritm-mai lent, e drept.

Se intimpla citeodata sa nu poata veni nimeni.Nu-i bai! Mergeam singur.

Stii cum e.Cind te-ai hotarit sa mergi undeva, deja ti-ai facut planuri de drum, ai inceput sa vezi cum va decurge, sa vezi itinerariul, posibile intimplari plus neprevazutul, si-atunci nu poti renunta doar pentru ca altii nu vor sau nu pot sa vina.

Din pacate in ultimii cinci ani n-am mai iesit singur.

Mai ales dupa ce mi-am spart rotula, mi-e frica sa fac catarari, obosesc.

In ultima vreme, cu ajutorul pasiunii pentru pietre, am iesit impreuna cu tineri cu aceiasi pasiune.

In special doi dintre ei.Sint cum eram noi pe vremuri.Vorbesc aceiasi limba, rid la aceleasi glume, se bucura de natura, de fluturi, de frunze si flori, se bucura de fiecare pietricica, fac fotografii.

Am fost cu ei, sint ca si mine cindva, dar …TINERI.

Au alt ritm, pe care eu nu-l mai am.

De cite ori ma cheama sa mergem impreuna undeva, sint tentat sa merg.

Dar daca eu n-am grija de mine,cine sa aiba, in afara de nevasta-mea care se bucura cind as putea merge si se necajeste cind ma intorc rupt, obosit, cazut.

Pentru ca, din pacate s-a cam terminat.

Dupa ultimele iesiri  cu ei, m-am intors terminat, rupt, cu degetele de la picioare distruse de niste bocanci pe care nu i-am mai purtat de mult.

Joi m-a sunat Ljuba.

Zicea ca a vorbit cu Arthur si ca n-ar fi rau sa merg cu ei in Metaliferi pe simbata, duminica si sa ne intoarcem luni.

Nu l-am refuzat la telefon, dar cind ne-am intilni, la mine acasa, la o poveste i-am spus.

Am incheiat anul trecut bolnav.Am inceput anul asta mai rau.Inca nu sint bine si ma refac greu.

In mod sigur e frig, e mult mai frig in mijlocul muntilor decit aici, iar eu nu rezist doua nopti in sac de dormit.

A inteles.Dragul de el s-a dus singur.Pentru ca nici Arthur n-a putut veni.

As fi mers, dar n-am mers.

L-am sunat sa vad ce face, cum e vremea pe-acolo, daca e zapada,daca a gasit pietre, daca …

N-a raspuns.Posibil sa  nu fie semnal.

Abia astept sa ne intilnim sa-mi povesteasca, sa-mi arate poze, sa …ca si cum as fi fost si eu acolo.

Din pacate de-acum trebuie sa refuz.

Greu.

Prin ’72

Imi scrie Valentin-tovarasul meu de drumetii din Bucegi- ca s-au omologat noi trasee de alpinism.Pe vremea aceea era destul de greu si cu telefoanele , asa ca functionau scrisorile prin posta.

Am studiat materialul din revista Sport si tehnica si i-am amintit ca si noi am fost pe acolo.

Da, dar nici unul nu sintem „maestru al sportului” si nici n-am publicat intr-o revista de specialitate.

Oricum, materialul era foarte bine expus, cu amanunte care sa-i poata ajuta si pe nespecialisti.

Adrian,http://buceginatura2000.wordpress.com/ , daca poti citi articolul, se mai potriveste ceva cu ce este acum?

Normal ca am mai fost si noi prin zona.

In acel an Valentin n-a putut veni si mi-a recomandat un alt tovaras de drumetie.

Mai oameni buni, pe munte , cind drumetesc imi place sa povestesc, dar imi place cel mai mult sa tac.Sa simt fiecare schimbare de temperatura, de lumina, sa aud (acum mai putin, ca-s cam surd) fiecare sunet, fiecare miscare si, mai ales sa pot sa vad tot ce se intimpla in jurul meu.Ori, cind cineva vorbeste fara intrerupere, te mai si atentioneaza, s-a dus toata distractia, toata concentrarea, toata integrarea in natura, in mediu.

Puteam sa stau ore linga o stinca peste care sare apa, sa urmaresc stropii in culorile lasate de soare sau de umbre.Sa nu mai spun de cascade.

N-am mers niciodata pe munte doar ca sa imi trec in palmares ca am fost si acolo si acolo si acolo.

Am mers sa vad muntele, sa-l simt, sa ma incarc cu energiile lui, sa primesc , cit merit, din cunoasterea acelui munte, sa ma botez cu apele lui cristaline, sa ma bucur de sunetul, „vorba” padurilor lui.

Nu cu oricine poti merge pe munte.Nici macar la o drumetie obisnuita.Trebuie sa poti sa simti la fel, sa vezi la fel, sa…rizi la aceleasi bancuri.

Ori acest nou tovaras de drum vorbea fara intrerupere.Nu ma interesau nici ultimele stiri din Predeal- toate plecarile mele au inceput din Predeal-, nici cine a mai fost pe la Piriul Rece, nici altele.Asa ca, a doua zi ne-am despartit.Fara suparare, ne-am continuat drumul pe alte rute.

https://fosile.wordpress.com/

Iti amintesti?Ce mai rideam…

De primavara cind ne intorceam din traversarea Trascaului si dupa ce am lungit-o pina am ramas fara mincare si mai aveam doua trei creste si doua trei dealuri de traversat.

Mai mincam noi macris si alte verdeturi de prin iarba,dar ne-am cam saturat, cind ai ramas cu gura cascata in fata unui cires salbatic.Doar citeva cirese negre se vedeau mai spre virf,dar ne-am catarat in graba si cu grija sa nu rupem crengile si ne-am apucat de mincat de parca era concurs.Cu cele citeva cirese coapte ne-am minjit pe miini si pe gura,iar cu restul ni s-au strepezit dintii si gura si eram amari si in suflet,dar eram satui.Si …ce-am mai ris cind la citiva metri mai incolo am gasit o minilivada cu ciresi.Erau incarcati cu cirese mari,pietroase de mai.

Am mincat citeva,sa ne schimbam gustul,dar nu mai incapea.Am cules rizind o punga de-un leu si-am pornit in cautarea apei pentru o cafea.Eram satui pentrui o zi,daca nu ne apuca pintecaraia .

Pe o stinca se preligea un firicel de apa si picura,pic pic.

Ne-a luat o ora pina am strins o jumatate de cana si ce-am mai ris  de ne-am prapadit,cind dupa citiva metri,dupa stinci curgea intr-un suvoi cit pumnul o cascada lina.

Am baut,ne-am imbaiat cu tot cu haine si stateam la o tigara si cafeaua aferenta cind a venit o lele  si ne-a chemat la ea,in sat sa ne dea ceva sa ne spalam pe miini si pe gura (fata) de urmele de cirese amare.Si ne-a dat.Petrol.

-Aveti grija,maica,sa nu fumati o vreme,ca luati foc!

Ne-a dat si niste pita cu slanina si multumind,ne-am vazut de drum.

Ce-am mai ris cind ,la niste drumari cu care ne-am intersectat le ieseau ochii din cap vazindu-ne uzi leoarca-stiind ca n-a plouat si nici nu este vre-un riu sau lac in zona- si mirosind de la o posta a petrol.

Iar in Cluj cum ne mai ocolea lumea…

Iti amintesti?