De cite ori sint intrebat, intr-o doara: ce mai faci? raspund: ce vreau!
De data asta n-am facut de as fi vrut si ma doare.
Dimineata, cind merg la lucru, pe strazile din oras este un trafic infernal.Chiar pe trecerile de pietoni, pe verde pentru pietoni, trebuie sa fii atent la masini, ca e posibil ca unul sa fie cu telefonul la ureche sau sa se uite in alta parte si sa treca peste tine.
Azi dimineata in timp ce mergeam la lucru am vazut pe strada pe una din benzi, la mijlocul ei, un porumbel.Asteptam sa zboare de acolo linistit ca nu va avea probleme pentru ca zboare extrem de repede.Dar el nu se misca de acolo.
Statea pe loc, cu fata spre masinile care veneau spre el.
As fi vrut sa merg sa-l iau de acolo si sa-l pun pe trotuar, dar nici o secunda nu se rarea traficul.Veneau masinile fara intrerupere.
Am plecat, lasindu-l acolo.
E drept, nu mi-a cerut ajutorul.Iar mie mi-a fost frica.
Inca mai sper ca l-a luat cineva de acolo sau s-a oprit o masina si soferul l-a pus pe trotuar.
Mi-e inima grea ca l-am lasat in drum, privind in fata si asteptind inevitabilul.
Filed under: Despre cuvinte | Tagged: Blogul lui Fosile, frica, masini, porumbel, trafic |
Fosile şi pietre 
O fi având vreo aripa frântă ….
Ceva o fi avind, ca nu cred ca avea intentii sinucigase.
Evident…
Daca se uita la mașinile care veneau spre el, iar tu nu l-ai văzut călcat sau lovit, înseamnă ca mașinile îl ocoleau. Poate ca a scăpat.
Si azi am trecut pe acolo si nu l-am vazut aplatizat pe strada.
Deci s-ar putea sa fi scapat.
Dacă vei empatiza cu toate anormalităţile lumii noastre…suferinţa ar fi insuportabilă. De fapt ce funcţionează, ce mai este …normal ?!
Dacă vrei să le faci o bucurie oamenilor care te întreabă ce faci ?!..,răspunde : mersi, prost.
Ma enervez cind sint intrebat degeaba, ce fac si atunci le raspund:ce vreau!
N-am intentia sa-i fac o bucurie celui care ma enerveaza.
Sunt î,trebări formale, mecanice, îi doare în cot de tine când te întreabă. Oamenii trăiesc ca nişte roboţi într-o lume imaginară a gândurilor. De aceea sunt atât de previibile şi mecanice reacţile lor…Puţini oameni îşi asumă ACŢIUNEA, care presupune inteligenţă.
Poate ca era un inger sub acoperire, in misiune…
Poate.Iar eu am ratat ocazia.
Asta mi-s.
Judecata e dupa fapte, nu dupa pareri de rau.
Nu îțimai asuma toate grijile. Fiecare cu soarta lui.
Daca mi-a iesit in cale, normal ca mi-a parut rau ca nu-l pot ajuta.
Se pare ca a scapat, ca n-am vazut vreo urma pe asfalt.
Păsările știu să-și apere viața. Cei mai prostuți sunt câinii…
Imi amintesc de o tanara intalnita la cabinetul veterinar, care a gasit pe sosea o catea lovita de masina si cativa puiuti langa. Mamica era moarta, fata a luat puiutii si a venit acasa cu ei. Ai fi facut asta? Eu nu stiu daca nu m-as fi gandit la ce sa fac cu ei, unde sa-i tin? Sigur mi-ar fi fost mai simplu sa inghit a durere si sa trec mai departe. Nu degeaba zicala „drumul spre iad … „.
Probabil i-as fi luat.
Dar asta numai pentru ca stiu unde pot sa-i duc.Altfel…