Vine primavara,vin pasarile si au nevoie de cuiburi.
Ne facem cuib ca pasarea din cer
Si ne iubim sub chipul stele pure.
Croim un semn
ca vremea sa nu fure
ce-am dus in noi,
frumoase amintiri…
Fragmentul este dintr-un Sonet de Shakespeare.
Filed under: Fotografii | Tagged: Blogul lui Fosile, cuiburi, Miercurea fara cuvinte, pasarele, Shakespeare, sonet, stele |
Shakespeare se imbina de minune cu ai nostri copaci:)
Ingenios articol. Salutari cu bine!
Ma bucur ca-ti place.
Sanatate!
exista cate un adapost pentru fiecare 🙂
Asa este,Pandhoraa.Trebuie doar reamenajat.
Frumoasa impletire intre versuri si imagini!
Multumesc,Mirela!
Mi-au stimulat memoria.
frumoase cuvinte si frumoase imagini :). noapte faina…
Cuvintele au devenit ale tuturor dupa ce le-a spus Shakespeare.Imaginil;e sint ale tuturor,trebuie doar sa vrem sa le vedem.
Noapte buna!
Tare frumos, fosile, și textul și fotografiile !
Scuză-mă că sunt așa de rar prezent aici,dar sper să se schimbe în curând direcția vântului din velele mele
Ma bucur ca iti plac ! Tie,in mod special.
Oare sufla vintul incoace?
Ai niste cadre superbe aici, dar nici versurile nu sunt mai prejos…Felicitari
Multumesc!
Ai adus şi de data asta o clecţie foarte frumoasă de fotografii
Daca tot am fost un pic pe afara,mi-am zis sa nu vin cu mina goala.
Mie imi plac mai mult cand cuiburile sunt populate, cand vezi capsoarele puilor in gura cuibului si parintii venind pe rand cu cate o musculita in cioc. 🙂
Le asteapta.Trebuie doar reamenajate putin si…la treaba!
Nu m-am gandit niciodata ca ar putea fi o stratificare sociala si la pasari…desigur, glumesc 🙂
Oare ANL-uri au ??
Foarte interesanta asocierea poezie-imagini!
Posibil sa fie si ANL-uri,dar nu in gradina in care am fost eu.
Se refera aproximativ la acelasi lucru.
Frumoase cuvinte si imagini!
Nu-i meritul meu nici pentru cuvinte,nici pentru imagini.
Multumesc!
Şi cuiburile le aşteaptâ!
Sa vinaaa!
🙂 ce prezentare le-ai facut 😛 duplex-ul e cel mai tare, sa fie nationalizat??? 🙂
Si randurile scrise sunt inspirate 🙂
Pe vremea nationalizarii nu erau duplexuri.
M-au inspirat cuiburile.
inspirata postare…pozele sunt minunate, iar vorbele – balsam pe suflet..
zi faina !
Multumesc,Rokssana!
Sa-ti fie bine!
Sper sa-si gaseasca toate pasarile cuiburile la locul lor.. la cum se defriseaza…
Zi senina!
Erau intr-o gradina.Acolo nu se intra cu defrisarile.
Noapte buna!
Copacii privesc lumea nu doar prin culori, își adună durerea în „cuiburi„ de suferință chiar asta simt, văzându-le „orbitele„..
Cuiburile sint lacas pentru suflet.Cred eu.
Suflete la sinul sufletului pomului.
Cita duiosie asteapta cuibulete astea! Seara placuta!
Bucuria vietii.
Noapte bune!
Frumoase fotografii,nu am cuvinte,iar vorbele induiosatoare !!!
Numai bine iti doresc!!!
Stii,unde nu sint pietre,gasesc copaci.Ii iubesc la fel de mult.
Multumesc!
Sa-ti fie bine!
Ce frumoase sunt aceste cuiburi. Tare frumos surprinse.
Numai bine! 🙂
Sa-ti fie bine,Alexandru!
Şi fragmentul, şi cuiburile… pline de înţeles. Şi sens.
Toate cele bune!
Fiecare incercam sa spunem cite ceva.
Uneori reusim.
Saru’mina!
Cuib de barosan… hai ca ai fost grozav. 😆 Faina serie si o idee minunata sa aduci in prim plan locuintele inaripatelor. Cat de curand cred ca va fi galagie in ele. 🙂
Sper sa fie.Ca pina sint pasarele,nu sint goange si alte chestii care fac rele.
Uau!!!
Asa-i?