Orașul de 5 stele

Nu știu ce văd cei care vin la Cluj.Sau ce vor să vadă.

Una din problemele orașului de 5 stele- așa îi spune Boc, primarul- au fost cîinii comunitari.

La un moment dat, în urmă cu 15 ani singurul care a adunat, sterilizat, tratat și îngrijit cîinii comunitari a fost și este încă domnul Radu Termure.Tot el a insistat și cu ajutorul lui s-a dat legea sterilizării și abandonului.

Din păcate nici la Cluj nici în alte localități din țară nu se ține cont de această lege.Or fi alte motive ( financiare) la mijloc.Cert este că domnul Termure  a adunat în adăpostul lui 850 de cîini și cîteva sute de pisici.

Mai nou, adică de o lună, cel care i-a închiriat terenul pentru adăpost, un profesor la Universitatea agricolă, a hotărît să-l evacueze, cu ordin judecătoresc.

Interesant că domnul profesor n-a oferit spațiul pe gratis , n-a insistat pe lîngă autoritățile locale pentru aplicarea legii, doar l-a dat afară.

Din toată țara vin ajutoare, adoptă cîini, dar Clujul, orașul de 5 stele se scarpină la…blană.

Aștia-s ardelenii? Aștia-s clujenii, civilizații, culții?

Nu există cîteva sute de case cu grădina sau curte unde să adăpostească un cîine.Sterilizat, vaccinat,îngrijit?

Dintr-un vaccin pe an și cîteva bobițe zilnic stă bogăția, averea?

Mă gîndesc cum s-ar simți primarul orașului de 5 stele dacă s-ar umple străzile de cîini? Cîini pe care nu i-a născut Termure, ci au fost adunați din oraș și asta din cauză că autoritățile locale nu și-au făcut datoria.

Urît, zic eu.

Cadourile muntelui

Era tot prin august si ma idreptam spre o gara de unde sa merg acasa.

Pe vremea aceea nu erau prea multi turisti nici macar la sfirsit de saptamina asa ca toti muntii erau numai ai mei.

Eram fericit.

Acea fericire care da pe dinafara.Care te face sa sari intr-un picior, sa te dai peste cap, sa te tavalesti prin iarba si sa cinti, ceea ce chiar faceam.

Interpretam In a gadda da vida a lui Iron Buterfly.

Adica asta:

Adica, mai bine zis o urlam din toata inima si interpretam, pe rind, fiecare instrument.

Doar eram singur, la intoarcere.

De obicei, camaradul meu de drumetie, programa totul in amanunt, dar de data asta nu l-am mai lasat.

Ca doar nu ne cronometreaza nimeni, facem ce vrem si daca nu este nici un loc la  cabana ( ceea ce era exclus) punem sacii in fata receptiei si nu cred ca o sa ne dea afara,

Si-atunci unde mergem? m-a intrebat Valentin.

Incolo! i-am raspuns, aratind o directie oarecare.

Si-asa am pornit pe munte fara marcaje, fara trasee, doar noi si imprejurul.

Am facut catarare pe Colti, cu doi alpinisti din Cehia.

Ei vorbeau ceha si o rupeau in germana, iar noi vorbeam romana si o rupeam in franceza.

Ne-am inteles perfect.Ne-a batut vintul pe stinca, am atirnat in corzi si ne-am leganat, ne-am impartit mincarea pe virf cu tot imprejurul la picioarele noastre.

Asta da, a fost un cadou!

Intr-o alta zi, la o stina, ne-am intrecut cu ciobanii la aruncat bitele- erau foarte buni si reuseau sa loveasca tinta de la mare distanta-, m-am hirjonit si tavalit cu ciinii pina au scos limba de-un cot, i-am ajutat cu oile si-apoi ne-am umflat de mamaliga cu lapte.

Am adormit la picioarele stelelor, iar linistea era tulburata doar de hamaiturile de control ale ciinlor.

Si-asta a fost un cadou!

Dupa o drumetie in zig-zag, cind incolo, cind incoace, ne cautam un loc mai ferit de campare pentru noapte pentru ca se pregatea de ploaie.

Mergind pe linga o stinca, vad la o inaltime de cam 10 m o grota.

Interesant, daca am fi venit din alta directie n-am fi vazut-o, din cauza orientarii stincii.

Am urcat si am gasit o grota de vreo 10 m lungime, trei latime si trei inaltime.

Erau inscriptii vechi, crestine si poate si mai vechi.

Nici nu puteam spera un mai bun loc pentru noapte si ploaie.

Era o atmosfera speciala acolo.Linistea totala tulburata doar in zona intrarii de zgomotul monoton al ploii.

Era, cumva, cald si bine.Era , parca si un miros special, placut, care te indemna la odihna, la meditatie, la rugaciune.

Am dormit ca doi prunci proaspat scaldati, inconjurati de ingeri si ne-am trezit dimineata zimbind fericiti, mai frumosi parca, mai tineri parca, mai puternici.

Asta a fost un alt cadou.

Ne-am catarat prin copaci, ne-am umbrit prin paduri, ne-am scaldat, urlind la raceala apei, prin piraie sau am mai trecut pe la cite o cabana doar sa-i salutam pe cabanieri si sa mai vada si ei chip de om.

Si cum spuneam, mergeam, sarind intr-un picior, urlind  „In a gadda da vida” si cam cind ma pregateam sa ” interpretez” soloul de baterie aud doua  chiote puternice.I-am raspuns fluierind din degete =salut!

A continuat cu trei chiote= pericol.

Apoi cu patru chiote= accident.

I-am raspuns cu cinci fluieraturi= vin dupa tine.

Si a continuat sa tipe din cind in cind ca sa-l pot repera.

Nu stiu daca se mai practica acest tip de semnale.

L-am gasit  intr-o ripa, sub o saritoare cu o glezna cit o lebenita si zdrelit rau la o mina.

Era extenuat de durere, lesinat de sete , topit de soare si inghetat de frig dupa o noapte si doua zile.Nici nu mai spera sa fie gasit de cineva si nici nu putea sa treaca de saritoare, chiar daca nu era mare.

I-am dat apa, o conserva de fasole cu cirnat, i-am pansat mina si i-am legat strins glezna.Dar n-aveam cum sa-l scot de acolo.La ,cel putin, suta lui de kilograme, nu-l puteam duce in spate pina sus.Nici sa-l imping, nici sa-l trag.

Solutia era sa merg dupa ajutoare.

In apropiere, cam la doua-trei ore de alergat  era un obiectiv militar, asa ca am pornit in goana sa caut soldati.

Cind am intilnit o patrula simteam ca-mi dau sufletul.

M-au legitimat, au anuntat prin statie si-apoi am pornit impreuna inapoi.

Omul a fost salvat, soldatii din patrula au primit permisie si au fost mentionati intr-un articol  din revista armatei „Pentru patrie”, iar eu  de cite ori am mai fost pe acolo, am primit permis ca sa pot circula  prin zona aflata sub control militar.

Asta a fost un alt cadou.

 

 

Cuiburi

Vine primavara,vin pasarile si au nevoie de cuiburi.

Cuib

Ne facem cuib ca pasarea din cer

Cuib

Si ne iubim sub chipul stele pure.

Cuib cu model

Croim un semn

Cuib duplex

ca vremea sa nu fure

Cuib

ce-am dus in noi,

Cuib la bloc

frumoase amintiri…

Cuib

Cuib de barosan

Fragmentul este dintr-un Sonet de Shakespeare.