Invitat special

Sună telefonul, văd un număr de Bucureşti, răspund şi…sînt (…) şi vă invit în data de 2 august ora 9 sau 15 la…

Aparatură americană non invazivă, nu vă luăm sînge, vă interpretăm…

Sînteţi IN VI TAT SPE CI AL!

Mă şi gîndeam ce cunoscut am devenit ( oare cum?) de sînt invitat special şi pot să mai aduc cu mine pe cineva drag…

Am lăsat-o să-şi spună povestea, altfel m-ar mai suna de o sută de ori după care i-am răspuns că nu merg.

Mă gîndesc să o sun şi să-i spun că dacă este atît de specială aparatura aceea, că doar se uită la mine şi-mi spune tot ce am şi ce trebuie să fac să nu mai am, îi trimit o poză.

Am fost odată la astfel de prezentare  de aparatură medicală şi cînd am întrebat-o pe cea care prezenta de ce nu merg cu aparatura lor la spitale şi policlinici, unde sînt specialişti în toate domeniile medicale şi ştiu cum să utilizeze şi pentru  cine sînt utile, a dat din colţ în colţ şi a trecut la altceva.

Nu ştiu cum obţin nr.de telefon numele şi vîrsta persoanelor pe care le sună, dar e cert că îi sună doar pe cei  care au depăşit 50 de ani şi care în mod sigur au tot felul de probleme medicale.

Din păcate sînt mulţi cei care se lasă duşi de nas şi-şi cumpără pe bani grei tot felul de chestii pe care nici nu ştiu cum să le utilizeze şi care, chiar dacă ar şti, tot n-au nici un efect.

Ce tîmpenie!

16 răspunsuri

  1. Am fost la o prezentare în genul ăsta, sigur nu asta de care e vorba aici dar seamănă abordarea (şi eu mă mir că m-am lăsat convinsă). Ei spuneau că e vorba de un fel de măsurare a indicelui… nu mai ştiu de care. M-a cântărit, măsurat şi pus pe un alt aparat care semăna cu un cântar. Vârstă, fumez? da, beau cafea? da, rezultatul a fost că vârsta corpului e cu vreo 10 ani mai mică decât cea reală, adică era de bine. Dar nuuu. „Da, e bine dar asta se poate schimba în câteva zile deci pentru menţinere e musai să beţi ceai din ăsta şi praf din ăsta amestecat cu soluţie din asta şi să mâncaţi amestec din ăsta”. Total, în jur de vreo 300 de lei. Am zâmbit gingaş şi am zis nu.

    • La prezentarea despre care am spus aveau nevoie de un voluntar aşa că m-am prezentat.M-a conectat la aparat şi mă tot întreba, Simţiţi?..
      Nu, doamnă,nu simt nimic şi nu văd cum, în cîteva minute se pot rezolva probleme acumulate în cîţiva ani.
      Cu toate că era clar, tot au fost o grămadă care au dat bani grei în speranţa că vor scăpa de nenumăratele dureri care le chinuie viaţa.

      • Nici nu ştiu dacă să-mi fie milă de oamenii care se agaţă de „minunile” astea. Totuşi, mi-e milă… încă.

      • Rămîne doar mila, căci nu acceptă nici o explicaţie logică şi de bun simţ.Sau poate sînt atît de singuri încît sînt dispuşi să plătească doar pentru a mai fi invitaţi printre alţi oameni, pentru a vorbi cu cineva, pentru a simţi că mai pot fi importanţi într-un fel.

  2. M-au sunat și pe mine acum câțiva ani, cu același discurs. Și nu am peste 50, ci 35. Tot așa, că sunt o persoană specială și că pot să mai aduc pe cineva. Eu o tot întrebam de unde are numărul meu, dar se eschiva și îmi tot repeta că sunt o persoană specială, iar eu îi tot repetam că nu mă cunoaște, deci nu poate afirma asta. 😆 Ca să scap, i-am spus că s-ar putea să mă duc. Nu mai știu cum a fost, dar știu că m-a sunat și a doua oară, să îi confirm, și atunci i-am spus că nu am de gând să profit de incredibila ofertă, că nu cred în așa ceva și nu cumva să mă mai sune vreodată 🙂 . Și de atunci nu m-au mai sunat. Coincidență sau nu, asta nu mai știu.

  3. Daca dupa atatea reportaje date la tv mai sunt oameni care pun botu’, sa fie sanatosi. Tocmai pe credulitatea acestora se bazeaza firmele de acest gen. Si le merge din plin! O singura data am fost si eu, acum nu au sanse sa ma prosteasca, nici macar sa le ascult toata povestea.

    • Păi, la fel ca şi alte situaţii de acest gen, n-ar trebui permise.
      A profita de naivitatea altora este considerată escrocherie.Si atunci ar trebui tratată ca atare.

  4. Eu scap de la început de cei care mă abordează la telefon cu invitații sau promoții pentru tot felul de produse. Le spun că sunt perfect sănătos și vreau să rămân așa. Se miră că nu am nici un fel de probleme (și eu m-aș mira), dar nu mai au motivația de a-și continua poliloghia.

  5. Este precum alba-neagra ce a ajuns și pe străzile Londrei și Parisului. O escrocherie splendidă făcută de unii care se cred „jmecheri” și scot bani de la oamenii naivi. Numerele de telefon le au de la firmele cu vânzare online. Fac contracte de colaborare prin care firmle le dau numere de telefon iar ei le dau un kg de sănătate-fantomă produsă la aparatură non-invazivă. Adică apă de ploaie! Și nu numai de aici. Îi ajută și feisbucul…

    • Păi cam asta ziceam şi eu.Fiind o escrocherie, ar trebui tratată ca atare de poliţie şi cine se mai ocupă ( sau ar trebui) de aşa ceva.

  6. Pe mine m-a convins o domnişoară care mi-a spus de câteva ori că sunt specială. Nu, nu că sunt specială m-a convins ci să merg să mă vadă, să mă caute-cum se spune pe la noi. Mi-au găsit că am metale în organism şi chiar gripă aviară. Nu glumesc! Boala vacii nebune, nu! De această boală am scăpat. Mi-au oferit nişte ceaiuri „de putut”……Dacă mi-ar fi dat ceaiurile înainte să le plătesc poate puteam să le achit după tratament. Deci nu am „putut”.

    • De aceea nu prea am curaj să merg la controale din astea, că am şi eu metale în organism- sîrmă în rotulă- şi cine ştie ce ar trebui să fac…
      Dacă ar fi vorba numai de ceaiuri, care oricît ar fi de scumpe nu se ajunge de sute de lei, n-ar fi aşa o problemă.Dar aceste „aparate”, parcă cu cît sînt mai scumpe cu atît mai cumpărate.500 pînă la mia de lei.

  7. Ce bine ca eu nu cumpar de la nimeni 🙂

  8. Au o psihologie în ei, ăștia care ne sună pentru te miri ce. Dacă la început mă enervam și-i luam la rost, mi-am zis că mai bine mă distrez puțin (chiar așa) și ascult cu răbdare toată „poezia” spusă pe nerăsuflate, apoi încep cu tirul întrebărilor, de se roagă ăla să termin eu! Pe urmă îi rog să mă mai sune, căci nu sunt hotărât. Și încearcă să mă convingă că peste 5 minute tocmai expiră super-oferta, dar eu… nu sunt încă decis și nici convins. Garantat nu mai mă sună! 😀
    O zi frumoasă!

Lasă un comentariu