Eram impreuna cu citiva prieteni la Arizona ( acum nu mai exista), in sala de sus cu cite un coniac si o cafea in fata si discutam diverse fatete ale artei.
Felix, student la Arte plastice, desi studia ceramica, picta extraordinar de frumos in ulei.Iar peisajele lui nu aveau concurenta in acea vreme in Cluj.Nici acum nu prea au.Printre altele, tot peisagist a ramas.
Moby ( de la Moby Dick, pentru ca era mare cit un camion si blond), student la Arte plastice, studia sculptura.
I-a zis un profesor: cind o sa-mi faci un Moise de-a lui Michelangelo, o sa-ti accept si sculptura abstracta.
Si a facut.Nu Moise, ci un Taran Batrin in piatra de Vistea-lucrarea i-a fost luata pentru o expozitie permanenta de la Bucuresti.
Lucra in creion si carbune de parca n-a invatat sa scrie sau sa vorbeasca, ci doar sa deseneze.
Tavi, student la Arte plastice, era ( si inca este) cel mai prolific artist plastic.Muncea pe rupte, in toate formele de exprimare si scotea lucrari cit toti studentii la un loc.Tocmai iesise din perioada de creta cind a fost luat sub aripa de Aurel Ciupe, iar acum experimenta spaclul.
Nonu, student la …geologie, un extraodinar caricaturist- a fost luat o vreme la Buftea la Animafilm, dar n-a ramas pentru ca acolo totul este repetitiv, ori toate personajele lui aveau suflet si personalitate.
Vasile, student la Arte plastice, artistul perfect care excela in toate domeniile de exprimare plastica.
Si eu, care am citit tot ce se putea in domeniul artelor plastice, dar nu eram in stare sa trag doua linii care sa spuna ceva ( antitalent total).
Discutiile s-au agitat cind a venit vorba despre lucrarile proprii.
Absolut orice artist plastic va spune despre lucrarile proprii ca sint cele mai bune, iar celelalte…,treaca…
Solutia lor a fost sa apreciez eu care dintre ei e cel mai bun, stiind ca ma pricep si ca spun ceea ce e de spus fara figuri, fara fasoane.
Cum sa arunc eu cu piatra in ei?
Dar dupa ce au spus ca pun mina de la mina si primesc un Martell la Conti, am acceptat.
Mai baieti, fiecare sinteti cel mai bun pe domeniul propriu.
N-au fost multumiti.
Am facut o analiza a fiecarui stil a fiecaruia si am conchis ca cel mai bun este Vasile pentru ca el este singurul care poate lucra la fel de bine ca fiecare din ceilalti in toate stilurile, dar si pentru ca pe el inca n-a reusit sa-l egaleze nimeni la niciuna din lucrarile lui, indiferent ca a fost grafica, creion, sculptura, carbune, ulei, etc.
S-au suparat toti pe mine, n-am primit coniacul si o vreme m-au ocolit toti.In afara de Vasile.
Atunci am hotarit ca n-o sa mai apreciez niciodata vreo lucrare plastica, de fata cu autorii.Si in general , sa ma abtin de la comentarii in acest domeniu.
Nota:
Vasile dupa terminarea facultatii,a profitat de o expozitie in Japonia si a plecat ( fugit) din tara.Acum este profesor la un institut de arte plastice din Germania si un artist recunoscut in toata lumea.
Nonu, n-a profesat niciodata in geologie.A fost restaurator de biserici.Nu mai stiu unde este.
Moby, nu i-am stiut niciodata numele, dar era mult prea bun ca sa fi disparut.
Felix, a profesat in ceramica si in paralel a pictat.Expozitii in Italia,Germania,SUA, in continuare un bun si recunoscut peisagist.
Tavi, profesor la un institut superior de arte plastice si artist recunoscut in lume.La fel de prolific.
Eu?
Blogger.
Filed under: Amintiri, Despre cuvinte | Tagged: Amintiri, aprecieri, Blogul lui Fosile, coniac, desen, Felix, grafica, Moby, Nonu, orgolii, Peisaj, pictura, spaclu, Tavi, ulei, Vasile |
Fosile şi pietre 
Un blogger cu un simţ artistic înnăscut!Chiar dacă nu pictezi, sculptezi, caricaturizezi, pozele făcute de tine sunt fantastice, iar fotografia este tot o formă de artă. Acuma depinde numai de tine până unde te întinzi…
Multumesc!
Nu ma intind caci sint inalt si imi ramin picioarele afara de sub plapuma.
Ha, ha, ha! Vezi să nu-ţi îngheţe!
Pai, asta ziceam, ca nu mai intind.
Stiu ce pot pati.
Este aproape un pleonasm sa spui „artist orgolios”…Pacat, dar se pare ca acest act creator, act ce presupune libertate, o stare specifioca creatiei, nu poate depasi orgoliul, ba din contra, acesta este exacerbat. Am avut su eu prilejul sa cunosc artisti, cantareti de opera si artististi plastici, care se „mancau”, se barfeau, se invidiau unii pe altii cu o inversunate ce friza …prostia. In rest unii erau de-a dreptul eclatanti, fini observatori, plini de umor de calitate. Repet…pacat, aproape un paradox.
Daca n-ar avea incredere in valoare proprie s-ar pierde.
S-au suparat pe mine pe moment, dar am ramas prieteni si dupa analiza facuta atunci si cu alte ocazii, au muncit si mai mult .
Rezultatul se vede acum, cind au nume , in comparatie cu multi, extrem de multi altii care nu exista, chiar daca au institutii superioare de arta, la baza.
Poate ca erau artisti valorosi, dar cineva spunea ca frumusetea se gaseste in ochii privitorului. Deci, cel ce poate aprecia frumusetea este tot un artist, nu? 🙂
Nu neaparat artist, dar unul care intelege arta in diversele ei forme de exprimare.
Ești mai mult decât blogger… În ochii artiștilor despre care ne-ai povestit erai la vremea respectivă Criticul a cărei părere era mai importantă chiar decât certitudinea valorii personale. 😉
Multumesc!
Eu cred ca eram prietenul din copilarie, care spunea ce era de spus si la toti impreuna si la fiecare in particular.
Felicitari ca esti doar ”blogger” !!!
Deci toti au devenit artisti valorosi,de aceea iti”pierdeai” vremea cu ei,desi erau orgoliosi; corect ”frumusetea se gaseste in ochii privitorului-tot un artist !
Erau inca de atunci artisti valorosi.
Acum au certificarea valorii lor ca artisti.
Multumesc!
I nominated you for The Very Inspiring Blogger Award. Check it out here!
https://ecoarta.wordpress.com//the-very-inspiring-blogger-award/
Multumesc!
N-am prea am avut artisti in preajma, asa ca nu stiu ce si cum cu ei. Dar tind sa cred ca nu tare m-as intelege cu ei, dat fiind ca sunt orgoliosi.
E drept, pe domeniul lui de activitate e greut de inteles, dar in rest sint si ei oameni ca toti ceilalti.
Eu nu am interactionat niciodata in real life cu oameni chiar realmente inclinati catre arte ! Mi-ar fi fost si frica. Zau, mai bine ca ne confirmi ca esti blogger, nu artist, ca altfel mi-ar fi fost si frica sa mai comentez pe blogul tau sau chiar sa dau click de la bun inceput si asa as fi pierdut ocazia sa vad niste fotografii chiar frumoase.
Esti dragut, multumesc pentru aprecieri!
Chiar am observat ca pari a fi fricos tare si nu „indraznesti” sa comentezi pe bloguri.
Daca tot am precizat stadiul , in prezent, al celor despre care mai stiu cite ceva, normal ca a trebuit sa spun si despre mine,nu?
Ori eu…, blogger.
A fi blogger adevărat nu este deloc puțin lucru. Și tu ești unul adevărat. Și ești și artist, fără a avea pretenția aceasta. Fotografiile și povestirile tale certifică acest lucru pe deplin. Părerea mea este că e mai bine să iubești arta și să apreciezi calitățile fiecărui artist așa, ca amator, decât să fii tu artist și să admiri numai propria ta creație. Cât despre comentariile la lucrări de artă, am bănuiala că Picasso, Dali, Toulouse-Lautrec și alți iluștri, nu se vor supăra, orice ai spune despre lucrările lor ! 😉
Multumesc!
Nu ma iluzionez ca as putea avea pareri pertinente despre lucrarile celor enumerati de tine.
Sa spun:” fain!” nu se potriveste.
Si-atunci, mai bine, tac.
Am fost mult mai linistit si, culmea, mai apreciat dupa ce am invatat sa tac.
Eventual, vorba unui prieten, dau „inteligent” din cap, clipesc uitindu-ma la cer si oftez .Are greutate si mai multe intelesuri decit as putea exprima prin cuvinte…
Pacat ca nu pot face „manevra” asta si pe blog.
Saru’mina!