E primul contact cu cei la care mergi si ultimul dupa ce pleci.
De multe ori,la iesire trintesti poarta si pleci,dar la intrare trebuie sa atingi,sa apesi clanta si sa impingi poarta.
Mi-a spus un domn in virsta ca asta nu este originalul.Cea veche de la poarta nu mai este de mult,iar asta este de la pivnita.Nu s-a indurat sa puna un mecanism nou,dar s-au mutat in curtea lor niste „venetici” din alt judet si-acum ,ca sint „domni din Cluj” vor sa schimbe si poarta.
-Cit mai traim noi,nu-i lasam,dar dupa aceeea…
Portita mica si usoara,sistemul de deschidere aferent.
De cite ori au fost atinse cu dragoste,de cite ori cu ura?
Citi copii s-au agatat de clanta si-au impins cu umarul,iar la plecare a trintit-o fugind?
De cite ori a fost reparata sau vopsita poarta?
Citi ani are?
Istoria portii este si istoria casei si a oamenilor care au locuit-o?
Filed under: Uncategorized |
Fosile şi pietre 
Alo…domnu’…vad ca te inunda nostalgiile, trecutul incepe sa-ti starneasca emotii, sensibilitati …intrebari retorice…
Cu siguranta fiecare lucru vechi, mai ales de folosinta indelungata si comuna, are o intreaga istorie, cum este adevarat…insasi pasiunea pentru regnul mineral, in special, se aseamna cu scormonirea istorilor trecute. Cat nu reprezinta un „semn” de imbatranire…este bine. Spun imbatranire in mod intentionat, deoarece batranetea este o stare psihica indusa de corpul nostru…cateodata mai obosit. Dar nu „corpul” este etalonul…
Inca din frageda pruncie scotoceam prin podurile si pivnitele de pe strada mea, iar prin adolescenta ma distram prin tunelurile Clujului.
Si daca observi ca articolul original e de prin 2012, constati ca nu e ceva nou, la mine.
Se pare ca au fost binevenite aceste repostari, pentru ca ii ajuta si pe altii sa se uite si sa vada.
Se pare ca este in natura ta pasiunea de scormonitor, cu toate ca ea se afla intro forma sau alta la mai toata lumea…
Imi amintesc cum participam vara, pe langa Bucuresti, in vacanta, la cautarea prin tot felul de gropi sub comanda unui istoric. Gaseam obiecte de lut vechi, tot felul de pipe din lut, , chiar monede…Mai primeam si ceva maruntuis pentru munca depusa, dar pentru mine era distractiv.
Inseamna ca era un bun dascal, acel istoric, daca reusea sa va invete in timp ce va distrati.
Mi-ai reaprins dorul de clanta si de usa de acasa, de la ai mei…
Oare mai exista?
Nu am putere sa urc scarile si sa ma uit la usa. Cu siguranta acum este una noua, de fier. Macar daca faceam fotografii inainte de a pleca…