Crescind si avind o gramada de preocupari,din ce in ce mai rar mergeam pe la matusa la care mi-am petrecut o gramada de vacante frumoase.Asa ca pe la 20 de ani m-am hotarit intr-o vara sa merg la ….,la matusa. Dupa ce am fiert in autobuzul cu care am ajuns in oraselul copilariei mele ,n-am mai avut chef sa astept doua ore pina la urmatorul autobus si nici sa merg pe sosea.Am luat-o peste dealurile si padurile atit de dragi mie si pe care le-am traversat de atitea ori.Ce-i aia 20 de km? Mergeam cintind in gind si parca ,la fiecare pas imprejurul ma intimpina vesel cu un :Bine ai venit!
Dupa ce am intrat in racoarea padurii,dintr-o parte a aparut un badiuc,un nene mai in virsta, mijlociu de statura,imbracat cam ca padurarii,dar tare decolorata pseudo uniforma de pe el,cu o palarie si aia decolorata si pleostita de ploi si un rucsac ,parca urias,in raport cu el.Vazindu-l l-am asteptat pregatindu-ma sa fac fata intrebarilor pe care le pun de obicei localnicii strainilor-cine esti,da de-a cui,unde mergi,ce faci,esti insurat,da citi copii ai,unde lucrezi,etc- si i-am zis:Buna ziua!Buna! a raspuns el .Si s-a prezentat,Strainul!I-am strins mina si i-am raspuns si eu (prima data in viata mea ) Strainul.Am mers o vreme impreuna si i-am cerut ranita s-o duc eu,ca parea tare grea,dar a zis ca inca mai poate.L-am servit cu o tigara.A luat-o,dar n-a aprins-o si inainte sa mearga intr-o alta directie decit a mea mi-a spus:ai luat directia buna.Lasa-te dus.I-am zis un Doamne ajuta! Mi-a raspuns: du-te cu Dumnezeu ! si ne-am urmat fiecare calea.
Ajuns la tusa,erau impreuna cu preotul in tirnat,la o pita cu miere.S-au bucurat tare mult cind m-au vazut si Parintele care ma cunostea de copil.Da pe unde ai venit?Peste deal?m-a intrebat unchiul meu.Da,pe la Padurea Arsa. Atunci parintele si-a pus Patrafirul si mi-a citit o rugaciune,parca mai speciala,cum nu auzisem pina atunci.Si dupa ce a terminat m-a intrebat daca am vazut ceva.Le-am relatat intilnirea cu badiucul si ca in rest n-a fost nimic.A zis Parintele:inseamna ca sint mai multi,iar tu ai intilnit unul bun,daca a zis de Dumnezeu. ..
Am aflat si eu atunci ce era cu Padurea Arsa.Nu se stie din ce motiv,la fiecare 20 de ani,ardea toata padurea.Isi revenea singura si ardea din nou cu tot ce era in ea in momentul respectiv.Au murit oameni,animale.Dupa ce a fot replantata cu ajutorul copiilor-am participat si eu la acea plantare- n-a mai ars,dar se intimplau tot felul de chestii neobisnuite,intilniri de pe urma carora se cam raminea cu sechele psihice si oamenii o ocoleau si nu lasau nici animalele in preajma ei,iar daca scapau in padure,le asteptau pina se intorceau singure acasa si mergeau cu ele la preot,care zicea niste rugaciuni speciale.
Fata in fata cu acest sir de dealuri sint dealurile unde este asezata Manastirea Nicula,dar parca ar fi doua lumi diferite.
Cind,dupa citeva zile de basm la matusa,m-am intors, au venit unchiul si inca citiva localnici si un calugar cu mine,dar nu s-a intimplat nimic si nu ne-am intilnit cu nimeni.
Filed under: Intimplari neobisnuite | Tagged: Badiucul, Blogul lui Fosile, Intimplari neobisnuite, matusa, Parintele, Pdurea Arsa, unchiul |
Fosile şi pietre 
Frumoasa relatare, deosebita intalnire…
Ma intreb cat de lucida as putea sa fiu in conversatia cu o entitate de acest fel, in cazul in care as stii ca nu este ceea ce pare… Cu siguranta ca si-ar lasa amprenta pe gandirea mea, pe felul meu de a fi, sper eu, in sens pozitiv.
Sfarsit de saptamana cum iti doresti, dar mai ales cu sanatate!
Poate ca,daca as sti ca nu este ce pare as fi crispat,dar nestiind n-am avut nici un discomfort in preajma lui.
Normal ca-si lasa amprenta.Iti lasa o senzatie de incredere,de liniste,de bucurie in ultima instanta.Bucuria de a fi fost cel ales dintre atiti nenumarati.Ca,poate ,totusi esti bun si meriti astfel de intilniri.
Multumesc,sa-ti fie si tie ca atunci cind stai si asculti corul miilor de broaste,in linistea serii.
ce chestie… sa arda din senin asa… chiar ciudat!
In 1964 a fost curatata toata zona aceea,dupa ultima ardere,cu bundozerele si s-au facut plantari de platani si pini.Cei care au pus copacii in pamint au fost copii.Numai copii.Am fost si eu acolo si am plantat copaci.De atunci nu s-a mai aprins padurea aceea.
Foarte interesant!…poate ca si-a lasat amprenta cu adevarat intr-un fel anume si inca nu a sosit timpul ca sa vezi…sau ai fost ales pentru ceva anume…doar timpul iti va arata sau poate deja…
In mod sigur ceva a fost si daca voi merita,voi avea si deslusirea a ceea ce trebuie sa stiu.Am mai intilnit un…”Strainul” (sau poate acelasi )dupa aproximativ 30 de ani,in alta parte.Am sa scriu si despre intilnirea asta intr-un alt articol.
mi s-a ridicat parul pe mine. parca nu as vrea sa ma intalnesc cu asa „straini” nici buni, nu ma simt vrednica de asa onoare.
inclin sa cred ca ai raspuns bine sau ti-a citit sufletul bun, de aceea ai scapat fara probleme.
Cred ca faptul ca eram fericit de frumusetea padurii necalcate,ca am fost firesc la intilnirea cu un om,un alt calator,a fost de ajutor.Nu stiu cit de bun eram ,dar n-am avut probleme.
Daca as intalni un strain intr-o padure, m-as comporta firesc, ca si tine, nu m-as gandi ca ar fi ceva necurat la mijloc… daca as sti o poveste ca a ta, spusa de un preot, atunci m-as teme de acel strain 🙂
Felicitari pentru postare!
Iubesc padurea si ma simt aparat.
Intilnirea cu un om intr-un loc pustiu poate fi numai prilej de bucurie si-atunci gindurile sint bune,frumoase sau cum se spune mai nou,benefice.Nu te ataca nimeni si nimic daca nu se simte in pericol.
Frumoasa experienta, o astept cu interes pe urmatoarea.
O sa mai fie,ca am avut parte.
Ce ciudat….!!!!
Tu nu esti curios sa intrebi Strainul asta cine este de fapt?
Cind m-am gindit sa-l intreb cite ceva, n-a mai fost.Iar pentru interogatoriu nu mi-a mai aparut in cale.
Eventual poti sa-i spui „entitate benefica” sau „ingeras pazitor” sau cum vrei, dar este cineva (ceva) care iti sugereaza o cale, o solutie.
Uite asta ma oftica pe mine despre mine : uit sa dau atentie la detalii.
Tare mi-ar place sa povestesti despre o conversatie avuta cu o astfel de entitate….
Pai, si aici si in cealalta relatare este descrisa si conversatia.Au fost normale, ca si cu un om normal.
Daca as sti de la inceput cu cine ma intilnesc, nu stiu daca n-as fi crispat, daca n-as vrea sa stiu o gramada , pentru care nu sint sigur ca sint pregatit sa le aflu,daca n-as avea cereri sau dorinte.
Nu neaparat detalii.De multe ori, in drumetiile mele pe munte, s-a intimplat sa simt ca nu-i bine sa merg intr-o anumita directie.Daca am mers totusi, ori m-am impiedecat, ori am cazut, ori pur si simplu am simtit ca sint dirijat spre alta directie.
Cind n-am tinut cont de „semnele” primite, am suportat consecintele: de ex.: https://fosile.wordpress.com/2011/07/29/rotula-sparta/, dar tot n-am fost lasat sa ajung la destinatia propusa si care sigur nu era pentru mine.